Acasă la Șoni

Nu știu cum simțiți voi, dar eu unul m‑am sătu­rat de jocul aparențelor și de mărgelele de sti­clă col­orată care ne sunt flu­tu­rate zil­nic pe sub nas. Totul e mar­ket­ing, totul e iluzie și intențion­ată decepție, pen­tru că asta accep­tăm să primim, la asta reacționăm ca o docilă pop­u­lație sta­tis­tică. Pub­lic­i­tatea ne spune cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm și cum să ne dis­trăm și prob­lema nu e că ni se fac aceste prop­uneri manip­u­la­tive, ci că tin­dem să le accep­tăm fără nici o min­imă jude­cată crit­ică. Din­colo de mar­ket­ing ne pân­dește sno­bis­mul, ges­turile mai mici sau mai mari pe care le facem nu din convin­gere sau din sin­ceră dor­ință, ci din con­formism social. Nu neg că pre­siunea aces­tuia e ade­sea prea mare pen­tru a‑i rezista.

Eu unul am un soi de reacție aler­gică la tot ce e anunțat ca fiind trendy și la modă. Când toată lumea se îngh­e­suie într-un anume restau­rant, citește o anume carte sau merge la un anume film, puteți fi sig­uri că nu mă veți găsi acolo. Am oroare de îngh­e­suiala voioasă a unor indi­vizi plați, care nu fac alegeri edu­cate, ci așteaptă indi­cația sno­bilor pen­tru a decide ce vor vedea, auzi și citi, lăudându-se apoi că au bifat încă o realizare. 

În peisajul ăsta arti­fi­cial mai există și câte o excepție. Am fost la Papa la Șoni, pe Sfinții Voievozi la numărul 13, într-un loc despre care n‑ai spune prea multe judecând după impre­sia exte­rioară. Pen­tru că nu eram sin­gur și pen­tru că nu mai fus­esem nicio­dată, am avut o ușoară strân­gere de inimă când am intrat pe poarta casei vechi, către o micuță curte. Am intrat apoi în casă și m‑am lin­iștit. Era, așa cum promiteau pe pag­ina lor de Face­book, o câr­ci­umă.

Pen­tru că o câr­ci­umă, în înțe­le­sul pe care eu îl cunosc, e un loc unde fițele rămân afară. E un loc unde vii să mănânci bine, să sporovăi cu pri­etenii fără ca larma celor­lalți să dev­ină mai mult decât un fun­dal sonor condi­men­tat ici-colo de un râs mai plin de poftă sau un pahar care se sparge. Iar la Șoni mai vii și pen­tru eveni­mentele artis­tice inedite pe care câr­ci­uma le găz­duiește, într‑o gamă diversă, de la blues și jazz la muz­ica lăutărească a lui Anton Pann și mici reprezen­tații de teatru. Sunt mini-spectacole cu bilete vân­dute pe loc, iar cine e în câr­ci­umă poate deveni spec­ta­tor dacă hotărăște să rămână.

Toată câr­ci­uma e gân­dită în așa fel încât sno­bii și fițoșii să nu intre, sau dacă intră să nu se mai întoarcă. Poate că ame­na­jarea în sine e cam rus­tică — mese și bănci din lemn sim­plu, culo­rile cam țipă­toare, sen­za­ția de improviza­ție — dar obiec­tivul e atins: nu vezi picior de pițipoance și cocalari. Ceea ce e o primă vic­to­rie. Mân­carea în schimb e div­ină și la un preț abso­lut decent, iar meniul e foarte orig­i­nal prezen­tat, în cai­ete șco­lare cu scrisul de mână al unui copil din clasele pri­mare.

Eu am fost acolo într‑o seară de blues, cu Clay Wind­ham și Andrei Rotariu și am fost încân­tat de atmos­fera câr­ci­u­mii, de nat­u­ralețea artis­tică a eveni­men­tu­lui muz­i­cal. Ce poate fi mai plă­cut decât o seară cu două chitări și o muz­icuță la câțiva pași de tine, dându-ți impre­sia că și tu ești parte din muz­ică?

 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Cosmin Loghin

    Da, dar eu l‑am întâl­nit pe Şoni în per­soană!
    Eram stu­dent şi făceam autostopul către mare.
    <> este o apli­caţie nemaipomenită pen­tru "Omul sfinţeşte locul" — este aut­en­tic, este ver­i­tabil.

    • Cosmin Loghin

      Papa la Şoni este o apli­caţie… 😀

  2. Bogdan Avadanei

    Așa e, am fost de 2–3 ori ori acum 1–2 ani pe acolo și mi‑a plă­cut și mie.
    Mulțam ca mi-ai adus aminte, când redevin biped (din monoped) am să mai trec .


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu