O jună covăsneană, pe numele său Sabina Elena, s‑a gândit că bine ar fi dacă pe 15 martie — de ziua națională a maghiarilor — s‑ar duce la școală cu o bentiță tricoloră românească. Treaba asta se întâmpla la liceul Korosi Csoma Sandor din Covasna, adică fix în inima secuimii, unde reacțiile colegilor săi de naționalitate maghiară erau oarecum ușor de anticipat. Lucrurile s‑au precipitat, deși nu e clar care au fost faptele — juna spune că a fost amenințată cu moartea, directoarea adjunctă declară că nu s‑a ajuns până acolo. În apărarea sa, tânăra Sabina spune că pe 1 decembrie colegii secui au venit cu cocarde în culorile steagului maghiar.
Dincolo de întâmplarea în sine, este evident că ambele părți — românii și maghiarii — folosesc aceleași instrumente de “lucru” pentru a‑și susține cauza: afișarea propriilor simboluri naționale în momente cu puternică semnificație emoțională pentru ceilalți. Nu se poate spune că asta ar fi o cale către înțelegere sau compromis.
Mie mi se pare că problema se află în înțelegerea diferită a toleranței și bunei credințe. Dacă îi întrebi pe români, faptul că au acceptat inscripțiile oficiale bilingve și învățământul în limba maghiară este îndeajuns pentru a spune că sunt toleranți. Dacă îi întrebi pe maghiari îți vor spune că inscripțiile și învățământul sunt un drept fundamental al oricărei minorități europene, nu un semn de toleranță — ca să dovedească toleranță și buna credință, românii ar trebui să accepte steagul și autonomia Ținutului Secuiesc.
Ce ne-am dori toți, cel puțin teoretic? Găsirea unei armonii între români și secui, a unui mod de conviețuire civilizată care să facă să dispară conflictele interetnice șî fiecare cetățean român să se simtă mândru că trăiește în România. Un obiectiv ambițios aș zice, dar nu așa se și cuvine să fie pentru o națiune puternică? Aici lucrurile devin interesante.
Există o teorie (cred că se numește teoria lui Herzberg) care spune că există două categorii de factori motivaționali care determină oamenii să facă ceva: factorii de igienă și factorii de motivație propriu-zisă. Factorii de igienă — care nu se referă la igiena propriu-zisă — sunt cei fără de care acel ceva nu poate fi acceptat, acele condiții preliminare fără de care ceva-ul iese din discuție. Teoria spune că acești factori de igienă sunt legați de nivele de jos ale piramidei nevoilor (a lui Maslow): nevoile fiziologice și nevoia de siguranță personală. Factorii motivaționali, legați de nevoile superioare ale ființei umane — dragoste, stimă, respect de sine, autodefinire — sunt cei care determină acceptarea acelui ceva care trebuie făcut sau schimbat.
Dacă aplicăm această teorie la cazul nostru, vom constata că pentru a obține o conviețuire armonioasă avem nevoie de motivarea românilor și maghiarilor, deopotrivă. Pentru maghiari un factor motivațional puternic este nevoia de stimă și respect de sine — sunt oameni foarte mândri de istoria lor — deci recunoașterea steagului lor ar fi un pas important. Dar se pare că pentru români recunoașterea steagului secuiesc ține de nevoile primare, le afectează nevoia de siguranță, de aceea nu pot accepta nici în ruptul capului așa ceva. Pentru ei nerecunoașterea steagului secuiesc ține de factorii de igienă.
Ne e frică de secui? Ne e frică că recunoașterea steagului lor regional ar afecta integritatea României? Despre asta e vorba, de fapt. Și — dacă aș fi malițios — aș spune că oamenii au temeri mai ales în privința punctelor lor slabe. Sunt românii o națiune atât de slabă încât un steag regional le pune țara în pericol? Sau sunt atent manipulați de o clasă politică interesată de câștigurile electorale rezultate din discursul naționalist și de o presă avidă de senzaționalismul ieftin al falselor patriotisme? Știm toți adevărul, nu‑i așa?
De aceea Sabina Elena nu e o patrioată cum se pretinde, ci doar o simplă provocatoare. Vârsta o scuză pe ea însăși pentru gestul și gândul imatur, dar îi descalifică pe părinții ei ca educatori. “Vă mulţumesc din suflet pentru susţinere, sper că v‑am făcut mândri ca sunteţi români, să nu uităm un lucru: împreună suntem cei mai buni! Vă pup!”, spune ea pe pagina de Facebook care a făcut‑o eroină de conjunctură. Nu, Sabina, pe mine nu m‑ai făcut mândru. M‑ai făcut de râs.
E cât se poate de simplu să provoci astfel de reacții în rândul maghiarilor, mai ales în inima secuimii. Mai greu e să construiești armonia. Cum? Eu aș fi făcut așa: pe 15 martie, ca român, mi-aș fi pus la piept o cocardă în culorile steagului secuiesc și aș fi spus tuturor că mândria de a fi român include și pe aceea de a fi mândru de concetățenii mei secui și că sper ca și ei să fie mândri de mine, dacă nu acum, poate în viitor. Și aș mai fi adăugat că îi aștept pe 1 decembrie viitor, alături de mine, cu cocarde tricolore în piept, să fim mândri împreună că suntem cetățeni ai României. Eu român, ei secui.
2:03
Buna ziua, domnule Sfarlogea. Va salut si nu doar ca sablon, nici ca sa imi croiesc o introducere, nici ca sa lingusesc, aratand ce mult tin la normele dialogului, nici ca sa par mai de treaba. Ce fac acum, adica va raspund, chiar de nu m‑ati intrebat ce parere am. Nu va stiu blogul, numele, capacitatile intelectuale, ori gradul de patriotism, ori de servilism, etc. Dar, daca tot v‑am citit cugetarile si tot nu stiu nimic despre dumneavoastra, am intrat cumva in spatiul dumneavoastra, virtual, in acest caz. Considerati ca, o data ce sunt aici, chit ca va place sau nu abordarea mea, eu pot veni cu justificari pro ori anti, vis-a-vis de ideile dumneavostra fata de unitatea statului Roman, fata de fatuca aia, etc. Daca va puneti ce va puneti in piept, pe teritoriul nostru, doar ca sa pareti atat de deschis fata de pretentiile teritoriale ale unei minoritati, cum v‑ar placea faptul urmator: eu sa ma descarc exact cum simt fata de dumneata aici, cu ce-mi vine la gura, sa va bombardez cu posturi si cu comentarii asupra discordantei dintre ceea ce simt, cred si ceea ce insiruiti dumneavoastra. Apoi, dupa ce as deveni un obisnuit pe aici, o sa am tupeul sa va cer pagina, sa o iau(daca as fii vreun informatician) si sa postez ce vreau eu in numele dumneavoastra si cum vreau eu. Cam puerila comparatia, dar vreau sa nu ma distantez prea tare fata de tonul arborat de dumneavoastra, ton presarat cu incursiuni jenante despre necesitati si nevoi. Domnule, va invit sa dati o raita prin Sfantu Gheorghe, prin Miercurea Ciuc, ce sunt totusi niste orase, la fel de bine, puteti trece si prin Tujnad, sa simtiti mai de aproape caldura prieteniei vecine. Cum? — Simplu. Incercati sa beti o bere intr-un bar pe acolo, mergeti cu personalul, mergeti la piata, cumparati o paine de la supermarket, vorbiti romana pe langa niste nervosi de mai pe la orice colt prin orice zone, si sa imi spuneti ce ati experimentat si ce ati simtit. Revin la prostia de mai devreme, de a va explica ce inseamna si in alt unghi nevoia de siguranta. Daca eu incep sa pun reclame, sa scriu ce contravine ideilor dumneavoastra, in acest spatiu virtual fata de care aveti un oarecare simt de proprietate, m‑ar interesa reactia dumneavoastra — as vrea sa vad aceasta slugarnicie de care dati dovada, spunandu-mi ca sunteti un om intelegator care poate trai in armonie indiferent de anumite limite, mai mult sau mai putin sensibile. Va folositi de termenul de toleranta, insa nu intelegeti ca nu vorbiti in numele romanilor, afirmand ca “romanii ar trebui sa accepte steagul si autonomia” acelui teritoriu. Sunt curios ce v‑a determinat sa asterneti aceste randuri. Simtamintele nationale, nevoia de atentie, nevoia de a va arata atat de deschis(si la figurat), ori ati intrat si dumneavoastra in aceasta atmosfera, manifestand interes fata de aceasta fetita ce s‑a intamplat sa intre in atentie. V‑am inteles multiculturalismul, precum si pasivitatea de care dati dovada, dar nu v‑am inteles ignoranta din viziunea ingusta ce plaseaza toti romanii in acelasi cadru regional, istoric, cu cel al romanilor ce traiesc ca minoritate in propria lor tara. Clar si sigur, sunt cifre mari de oameni ce nu intra in nicio categorie si mai ales in nicio catalogare de tipul celor insirate de dumneavoastra, in sensul de divizare. Dar, probabil vreti putina atentie si constiinta cea alterata nu va permite a da frau liber multiculturalismului intr-un simtamant altfel decat serviabil; da am inteles, suntem oameni cu oameni, dar cum va place si de ce, sa mergeti prin tara si sa cautati orase romanesti cu denumiri in maghiara? Cand am intrat noi peste alti oameni, avand pretentii teritoriale? Revin la exemplele adolescentine — daca s‑ar instala niste galigani in spatiul in care va simtiti in deplina securitate si intr-un fals control si v‑ar schimba denumirile cu care v‑ati obisnuit si fata de care ar trebui sa aveti o anumita constiinta? V‑ar conveni ca regiunea in care locuiti sa fie sub o invazie oarecare si in urma ponderii sa deveniti minoritar si agitator atunci cand predomina interese de care nu aveti cum sa va feriti sau sa detineti vreun control? De ce dumneavoastra nu va asumati ca ma faceti de ras, plecand capul cu slugarnicie, cerand scuze indirect, fata de numarul (“inima secuimii”) majoritar? Fatuca aceea nu este decat un mic chitibus, de ce ii dati atat de muta importanta, intr-atat incat sa jigniti romani care nu impartasesc nici circareala aceea, nici slugarnicia de mai sus. Nu va tresare deloc inima in piept, chiar daca multi oameni s‑au lasat pacaliti si invrajbiti, sa vedeti ca e destula unitate, incat sa se lase stiut ca se poate convietui, dar nu cum vor altii, ci cum este corect, atat timp cat nu suntem calcati pe coada la nesfarsit? Opincarii astia ce se lasa manipulati, ce se infierbanta la nesfasite nesimtiri din orice parte, acestia sunt conationalii cu care ma mandresc si cu care ma identific, nu cu pacalici care si-ar pune si steagul altor minoritati, ca de pilda, tiganesti, in piept, doar ca sa para corect si deschis. Poate identificati si rusinea in piramida aceea cu care ne-ati dat pe spate argumentand nevoi si libertati.
6:03
Bună ziua, Ștefan. Îndrăznesc să folosesc persoana a IIa pentru că observ că nu ne despart prea multi ani ca vârstă și pentru că dialogul e mai natural așa — sper că nu te deranjează asta. Aș vrea să plecăm de la următoarea premiză: nimeni nu are monopolul patriotismului, nimeni nu poate considera — în absența unor fapte evidente — că altcineva nu își iubește țara. Sper să mă bucur de prezumția de nevinovăție în această privință 🙂
Întreaga ta opoziție la cele scrise de mine se sprijină pe ideea străinului care ocupă proprietatea altcuiva și pretinde apoi să fie el stăpân pe ea. Chiar și paralela dintre regiunea geografică și blogul meu (ai dreptate, e un pic forțată) subliniază aceiași anormalitate: cum să vină cineva din afară și să facă reguli pe proprietatea mea? Mie mi se pare că aici avem o problemă — primul stat transilvănean nu a fost întemeiat de români, iar secuii și teutonii aduși să apere granițele ardelene au sosit aici pe la 1330. Acusi se fac 700 de ani de când sunt așezați pe aceste locuri, deci aș spune că teoria străinului nu prea rezistă. Secuii sunt tot atât de îndreptățiți istoric să fie aici cât suntem și noi, românii.
Spui apoi că există și alte categorii de români decât cei pe care îi identific eu. Probabil că nu m‑am făcut bine înțeles: articolul meu nu clasifică toate opiniile privind acest subiect, dar cred că putem fi amândoi de acord că, în mare, există două categorii: cei care nu vor să audă despre secui și cei care consideră că trebuie să ajungem la bună înțelegere. Cum anume, asta e într-adevăr un subiect mai complicat. Dar dorința de a dialoga și de a găsi un modus vivendi nu este slugărnicie, așa cum o cataloghezi tu, nici servilism.
Dacă ar fi fost așa, ar fi trebuit să afirm că tot ce vor ei trebuie acceptat — ceea ce nu e corect. La rândul lor, stârniți de atitudinile noastre xenofobe sau de proprii lor demoni, secuii exagerează în anumite abordări. Atunci când o ceartă se pornește, ca să o închei nu este de ajutor să țipi mai tare decât celălalt sau să te folosești de forță pentru a‑i închide gura. Cel puțin unul din cei doi trebuie să se calmeze și să caute compromisul, soluția mulțumitoare pentru ambele părți. Tot ce propuneam eu era ca noi, românii, să fim cei înțelepți care nu se inflamează inutil la gesturile unei fetițe fără minte și care invită secuii la un dialog real, în care să ținem cont și de dorințele lor, si de ale noastre.
Finalul comentariului tău te‑a cam înflăcărat. Înțeleg punctul tău de vedere, dar te invit să reflectezi la următoarea idee: cum se poate închide acest conflict dintre români și secui dacă singura optiune pe care noi o punem pe masa negocierii este refuzul oricărei cereri a lor? Îi alungăm din România? Luăm topoarele și ne ducem peste ei? Îi batem cu vergi până renunță la ideile lor? Ce ne facem dacă noi spunem într-una nu și ei continuă să ceară, ba chiar să pretindă tot mai multe? Trăim în UE, iar autonomia regională se poate promova și prin apel la institutii internaționale — vezi cazul Catalaniei. Multiculturalismul nu este o modă, este un angajament luat de noi toți. Crezi că dacă vom continua să le închidem gura, secuii vor tace si nu vor apela la presiuni institutionale europene? Ar fi mai bine să ajungem acolo în loc să cădem de acord între noi, doar ei și noi?
Nu aștept un răspuns la aceste întrebări. Ele sunt pentru mine retorice, sunt convins că răspunsul la ele e destul de evident. Din păcate opincarii ăștia, conaționalii tăi și ai mei, nu au dat dovadă de prea multă adecvare de‑a lungul istoriei. Când a fost vremea sabiei am otrăvit fântânile, am fugit în munți și am mai compus o doină de jale — cum zicea Ion Băieșu în Balanța. Acum, când e vremea rațiunii și a diplomatiei, ne-am amintit de sabie și pumn.
21:03
Buna seara. Nu, nu ma deranjeaza absolut deloc, nici faptul ca nu ma numesc Stefan, nici nimic din ce ati scris. Eu, insa, voi pastra modul de adresare anterior. Daca articolul dumneavostra aparea precum raspunsul, nu aveam de ce sa ma enervez deloc; mai ales ca am simtit nevoia de a comenta dupa ce cateva link-uri mi-au sosit pe pagina initiala, de la diverse persoane.
Da, m‑am infierbantat si ma simt putin jenat, insa am minimalizat incarcatura pe cat posibil.
Am citit si articolul cu “Vremea pumnului..”. Ce m‑a atras, sa zic asa, a fost substanta ce am extras‑o, formand o tipologie din afirmatiile dumneavoastra ce pentru mine va incadreaza intr-un anumit tipar, eronat ori ba, de om ce incearca sa le impace pe toate, dar care isi lasa din mandrie in favoarea unora pe care ii considera mai buni, ori mai indreptatiti sa fie mai buni ca noi. Pana una-alta, acei oameni au statutul de minoritate si indiferent de agitatii, manipulari si deformari istorice, se comporta9intr-un numar oarecum mare) execrabil cu romanii, cel putin cu cei ce sunt in trecere pe acolo, prin zona. Nu o data, nu o suta de ori, de mult mai multe ori am fost, ori singur, ori cu prieteni, colegi, prin mai toata zona Ardealului si am perceput si simtit o agresivitate nejustificata. Din moment ce dansii sunt majoritari pe acolo, inseamna ca nu sunt sicanati de o mana de romani de pe acolo, nu sunt deranjati de lipsa privilegiilor, dar sunt deranjati de ceva. Ce o fi acest “ceva”, nu stiu, dar exista. Sa revin la ce ma gandeam initial cu marile mele capacitati de intocmire a unei portetizari, si anume: chestia cu servilismul. MA doare mereu sa vad, sa aud, tot felul de conationali ce ii pupa inadecvat pe altii, din alte natii, ca sunt mai ordonati, ca sunt mai civilizati, ca sunt mai corecti, etc. Din pacate, ´pentru o vreme, fac parte din cei ce nu mai sunt pe acasa, dar am avut norocul de a realiza, traind prin alte locuri, din cand in cand, si asta fara sa ma zugravesc ca cineva mult prea umblat, asa, ca am fost manat de cam aceleasi pupaturi dorsale neintemeiate, in frageda-mi adolescenta, crezand ca sunt altii mai buni ca noi. Am aflat si asa voi ramane cu gandirea-mi, ca in UK e plin de nemernici, pe strazi, in magazine, la locul de munca — am vazut oribilitati in orase industriale din UK, ce nu le gasim nici in cele mai criticate locuri de pe la noi. Falsitate, rautate, xenofobie, violenta, turnatorie, lipsa unei brume de emotie..La fel si in Olanda, unde am simtit timp de un an de zile, numai si numai dezamagiri, la nivel de expectativa in fata unei posibile umanitati vestica, sa zic asa. Atat in Birmingham, cat si prin Dundee, in Amsterdam, in Miercurea Ciuc, in Sfantu Gheorghe, in Tusnad, am fost amenintat cat se poate de direct si de serios, doar ca nu corespundeam peisajului majoritar, ori tiparului local. Nu, nu sunt deloc traumatizat, nu am experimentat doar amenintari si pericole, ci incerc sa va oglindesc opinia mea, care nu coincide cu atitudinea pasivo-deschisa catre valori care nu exista si care sunt prost intelese si ridicate catre cer, fata de alte popoare care nu au nici pe sfert din inima noastra.
Mi-ati dovedit clar si nu am nimic cu conceptiile, stilul, ideile dumneavostra, dar nu pot ramane cu mainile in san vazand cum atat de multi oameni care au toate motivele sa vada mai deschis, tind sa dea cu noroi intai in noi, in ei insisi , iar cu flori si cu mirodenii in strainii care mereu au fost mai buni ca noi. Pai daca ne luam dupa clisee marunte, ca polonezii au vodca mai buna decat la noi si ca bulgarii pun mai mult in farfurie, iar englezii sunt nu stiu cum, nu ajungem nicaieri. Toti au pete de nescos si tare murdare in istorie. Va vine a crede sau nu, ori daca va intereseaza o parere oarecare — oricat de multe persoane si de personaje negative om avea, e nimica toata fata de ce am vazut ca exista la curti imparatesti mult mai mari si mult mai frumos incondeiate.
Ma indurereaza aceasta chestie si de aceea v‑am scris si am stat ca nebunul sa insirui chestii, dar uitati: “Suntem în Europa, pentru prima oară în istoria noastră alături de cei puternici, pentru prima oară contând. ” , IAR MA APUCA, si asa poate intelegeti — “N‑am avut tăria de a ne alătura catolicismului, când eram curtați să o facem, n‑am avut abilitatea de a ne lipi de o mare putere civilizatoare cum au făcut alții. Am rămas singuri și nehotărâți, nici dornici a ne supune puterii”. Ce tot atat de multa nevoie sa avem sa stam in genunchi, ori cu fundu in sus, ori cu capul la un nivel mediu, in fata unora care sunt vazuti mai buni decat noi? Nu ne ajunge continuitatea(de orice fel) pe acele pamanturi, nu ne ajung atestari istorice de mii de ani, o cultura ce nu multe state o au(un roman de rand, la orice nivel, e super doxa fata de orice strainez care are o geaca mai frumoasa si mananca o friptura in plus). Ati avea timp sa dovediti intr‑o viata atatea monografii, atatea amanunte istorice, atata diversitate naturala? Cati se pot mandri, chiar si aia, fraierii aia de au in cap ce au invatat prin scoalile comuniste, realizari ce nu putine popoare au, cati au dat de furca atator imperii si incursiuni navalitoare? Nu suntem mai buni, dar nici mai rai ori mai prosti decat altii! Ne-au invatat legiunile de mercenari aduse de prin toate imperiile, ce e aia civilizatie, construind cateva caste? Ce popor de care sa aveti cunostinta poseda o asemenea cantitate de informatie folclorica?
Si eu vreau sa se traiasca in armonie, dar gurile straine vor avea vreodata astampar si indestulare, atat timp cat sunt natii ce au inrobit, saracit, distrus, etc atat de multe culturi si civilizatii? E mai bine sa pupam in dos pe ‘al mai puternic, doar ca sa fim serviabili, ca de — “capul plecat”, este plecat. Pacat ca va limitati in acel articol cu “vremea ..” asupra participarii noastre in cele 2 razboaie mondiale; uitati ca nu oamenii de rand au ales sa intre in razboi si sa-si trimita copiii la moarte, si ca altii faceau cartile, suna ca si cum soldatii au fost cei ce decideau. Nu poporul, domnule, nu oamenii de rand au fost curvele istoriei, ci cei care si astazi au dreptul de a alege pentru altii, sprijiniti de cei cu condeie si cu buze carnoase, de a lua decizii doar pentru ei si doar in folosul lor. Tradarile si mizeriile sunt parte a oricarei culturi si civilizatii, lasati-ne pe noi asa, cu mamaliga si cu ceapa la cina, decat cu capul in castronul de pe jos al fetelor luminate de pe tronuri. Om fi noi in contratimp cu istoria, dar nu cu istoria noastra. Asteptam mereu sa ne salveze americanii, capete incoronate, cand nu e pe atat de rau; ponderea de oameni-oameni e mai mare la noi decat in muulte locuri, tot mai sunt sperante si sperante, dar puneti o vorba buna si pentru ai nostri, caci multi merita si au meritat. Numai bine, Serban.
3:03
Lipesc si eu pe aici cuvintele uni sarb, prof de istorie , via ACAB Romania (FB).
”
— în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
— în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s‑au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i‑a umilit la Lechfeld în 955.
— Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de‑a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
— Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
— După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
— În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
— În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
— În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi‑a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
— În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României…”
5:03
Iertare, Șerban, pentru botez 🙂
Eu cred că primul pas pentru a deveni mai bun este a recunoaște unde ești slab. De aici înclinatia mea pentru a biciui greșelile și slăbiciunile noastre. Dacă ni le negăm, nu le vom putea nicicând îndrepta. Spui că curvele istoriei nu au fost poporul român, ci niște conducători. Ai dreptate, dar ne absolvă asta de erori în fața istoriei? Și, a doua întrebare, poporul român ce făcea în timpul ăsta, dacă el nu era de acord? Era ocupat să se descurce… Când au venit comuniștii ruși peste noi, câți au apucat calea munților cu arma în mână? Foarte putini. Câți i‑au turnat la securitate pe aceia care încă luptau? Mulți. Istoria consemnează cele câteva acte de eroism, dar știm atât de puține despre mult mai multele trădări! Ți‑o spun din postura unuia care știe povești reale — bunicul meu a fost deținut politic, închis ani de zile alături de partizani — așa am aflat despre modul rușinos în care mulți dintre ei au fost vânduți, unii chiar de familiile lor.
Apoi mai cred în definiția puterii pe care o dă (cred) Marin Preda: să fii puternic înseamnă să poti face rău cuiva, dar să nu i‑l faci niciodată și nici să nu știe vreodată că ai fi putut. Nu doar forța, ci stăpânirea ei și a orgoliului mușchilor umflați. Atitudinea mea față de secui nu este una lipsită de mândrie și nici n‑o consider servilă — a fi cel care se reține de la gestul agresiv și violent e o dovadă de inteligență superioară. Mi-aș dori să văd asta la români, ca un semn al progresului lor. Și sunt teribil de dezamăgit să constat că, zi de zi, parcă ne îndepărtăm de acest deziderat.
Criticile mele la adresa românilor vin din disperarea de a nu ne vedea progresând ca popor.
23:04
Citez si eu din acelasi profesor de istorie sarb despre care vorbeste Serban…
“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într‑o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi‑a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi‑a relatat câteva evenimente recente de acest gen:
— fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s‑ar fi întâmplat dacă:
— un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându‑l pe Kosuth Lajos
— un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându‑l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
— un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându‑l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:
— ce s‑ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi‑a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:…(aici este ceea ce arata Serban mai sus despre istoria lor)
Iar profesorul incheie asa…
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu‑i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s‑a săturat, valahul nu‑i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.
Asta ne spune un strain, asa vede el situatia, corect in opinia mea…de luat aminte, zic eu…
20:03
nu uitati 1 decembrie era o zi de simbata deci nu era scoala.
16:03
Dom’le jos palaria !
Toata stima — un secui.
17:03
Zoltan, crede-mă că nu sunt decât unul dintre mulții care gândesc așa. Cei mai multi români sunt sau pot fi aduși la rațiune si echilibru dacă politicienii i‑ar încuraja sa facă asta. Amintește-ti că PRM n‑a reprezentat decât 10–15% din populație — asta nu e o majoritate. Da, sunt sensibilități de ambele părți. Da, este o istorie cu multe momente tulburi. Vremea pumnului a trecut însă de mult. Acum e vremea rațiunii.
Multumesc pentru comentariu. Dincolo de apreciere, e un semn că un discurs rațional găsește interlocutori. Eram sigur, dar dovada concretă îi ajută si pe alții să înțeleagă.
17:03
Sper… ca sunt cat mai multi care gandesc ca si d‑ta…
Despre prietenii mei ramani am certitudinea ca este asa (prietenii mi‑i aleg singur, rudele nu), dar ei sunt vecini, colegi de clasa samd. Problema este cu cei “spalati pe creier” din ambele tabere.
Toata stima.
21:03
Gestul frumos cu cocarda in culorile steagului secuiesc e totusi o poveste in care nici macar copiii nu pot crede.
Cred ca ar trebui sa fim realisti si sa nu ne inchipuim ca va exista o iubire intre romani si secui prea curand.
Dar asta nu inseamna ca romanii nu pot convietui pasnic cu secuii; romanii ar trebui sa nu se cramponeze de cuvinte precum atonomie si secuii ar trebui sa renunte la ipocrizia uriasa de care dau dovada si sa acorde romanilor minoritari din secuime aceleasi drepturi de care se bucura ei acolo unde sunt la randul lor minoritari.
Starea de fapt actuala nu serveste decat extremismului maghiar; romanii ar trebui sa deschida supapa asta numita autonomie; doar dupa autonomie secuii pot devei responsabili de respectarea drepturilor romanilor din secuime; dupa autonomie secuii trebuie sa rezolve alte probleme decat cea a bau-baului Romania.
Romania este un model european de respectare a drepturilor minoritatilor si sunt convins ca un Tinut Secuiesc ar sta foarte prost la acest capitlor.
Dar pana una alta acest Tinut Secuiesc nu exista si atunci cand drepturille romanlor sunt incalcate (cum e cazul fetei) cine poate fi tras la raspundere?
5:03
Iubirea nu e un act la unison, ea începe mai întotdeauna unilateral. Secuii nu fac altceva decât să reflecte ca o oglindă comportamentul nostru. Îi disprețuim, ne disprețuiesc la rândul lor. Dacă îi vom respecta, vor fi obligati la un moment dat să ne respecte. Prin forța lucrurilor. Sunt radicali, dar foarte corecți, cel puțin eu așa îi cunosc prin mijlocirea colegilor și (sper) prietenilor pe care îi am în rqndul lor.
Cred ai dreptate, dacă le vom da autonomie vor fi siliți să devină mult mai responsabili în comportamentul lor față de minoritatea română. Dar îți imaginezi întâmplându-se autonomia în condițiile în care lăsăm copii de liceu — imaturi și fanfaroni — să declanșeze astfel de iureșuri nationale? E plin pe internet de cuvintele și poza acestei fetițe și lumea o aplaudă și o încurajează… Cum te-ai simți dacă ai fi secui? Provocat? Îndârjit? În nici un caz dornic de împăcare.
10:03
Cand secuii si maghiarii vin de ziua lor la scoala sau pe strazi cu cocarde si steaguri ale Ungariei, e ok? Au voie? Cum se simt romanii atunci? Toleranti sau indarjiti?
12:03
Orice gest poate fi privit ca o provocare; totusi fata a venit cu steagul Romaniei nu cu unul nazist; nu a spanzurat vreo papusa (cum au facut secuii), nu a vandalizat vreun monument secuiesc, nu a scandat, nu a jignit, nu a amenintat pe nimeni.
Iuresul national are la baza o problema reala: discriminarea romanilor in secuime; nu sunt de acord cu restul lumii la capitolul solutii ale problemei (de fapt romanii nu prea au solutii pe langa indignare).
13:03
Radu, eu plec de la principiul că noi, românii, fiind majoritari avem datoria de a fi înțelepți și echilibrați. Nu uita că în anii comunismului secuii erau minoritari și acolo unde erau majoritari. N‑aveau voie să vorbească în instituțiile locale limba lor, toți șefii erau români, majoritatea aduși din alte zone ale țării. Cincizeci de ani n‑am fost chiar toleranți cu ei.
E drept, steagul României nu e unul nazist, dar nici steagul secuiesc nu e, deci de ce ne inflamăm la vederea lui? Cel majoritar, cel mare, dacă e într-adevăr puternic, trebuie să aibă tăria de a‑și înfrâna forța. Asta aștept de la români…
17:03
Sincer, pe mine a ajuns sa ma intereseze acum doar cum ma simt eu ca roman in tara mea…si asta nu pentru ca mi-ar fi teama de secui (ha!) ci fiindca mi s‑a cam luat sa tot dam doar noi dovada de toleranta, intelepciune, bla-bla si mare, mare grija de‑a nu leza sentimentele lor, in conditiile in care lor evident nu le pasa deloc de ceea se intampla cu ale noastre, in acelasi registru.Dupa parerea mea puteti sa tot visati linistit in continuare la o zi de 1 Decembrie cand ni se vor alatura intru bucurie…va vor spune mereu, asa cum au mai facut‑o, ca asta pentru ei e o zi de doliu si, probabil, vor continua sa‑l arda simbolic pe Avram Iancu…Nu-mi amintesc sa fi auzit vreun maghiar sa-si ceara public scuze pentru magariile astea sau sa le spuna celor in cauza ca “i‑au facut de ras” ca maghiari minoritari intr‑o tara in care chiar se bucura de drepturi depline si asta nu de ieri, de azi… Infieram in schimb o copila care n‑a dat foc la nimic, doar a indraznit sa afiseze in propria tara drapelul romanesc…oups! tocmai de ziua lor…vaaaai! “Maaare greseala” indeed…Foarte “frumos”, ce sa zic…Cred totusi ca noi romanii avem cate ceva de invatat de la maghiari, pe care dealtfel ii admir din foarte multe puncte de vedere si am destui prieteni printre ei…ceea ce ar trebui in primul rand sa invatam ar fi sa fim uniti intre noi, ca romani! Pentru ca ei sunt! Foarte uniti!De-aia n‑o sa‑i auziti vreodata condamnand pe vreunul dintre ai lor indiferent ce-ar face…pe cand noi, precum se vede, facem o intreaga teorie dintr-un nimic…trist, foarte trist!
In ceea ce‑i priveste pe maghiari ar fi cazul sa se mai gandesca, din cand in cand macar, ca romanii, asa blegi si de treaba cum sunt de felul lor…cand ajung la limita s‑ar putea sa le amintesca precum in bancul de‑l stie toata lumea “Voi l‑ati omorat pe Mihai Viteazul”
18:03
Mie mi se pare că drepturile acordate maghiarilor au fost consecința unor reguli internaționale ce ni s‑a cerut să le respectăm, nu inițiativa noastră, a majoritarilor. Nu-mi amintesc de nici un referendum care să ne fi cerut părerea despre drepturile maghiarilor și mă tem că dacă am fi procedat la metoda asta — judecând după atitudinea multora — le-am fi luat și dreptul de a vorbi în limba lor.
Deci nu prea înțeleg expresia “mi s‑a cam luat sa tot dam doar noi dovada de toleranta, intelepciune, bla-bla” atât timp cât nu ai făcut nimic concret în sensul ăsta. Când “ți se ia de ceva” înseamnă că ai făcut de atâtea ori acel lucru, fără rezultatele scontate, că nu mai vezi sensul să continui. Noi nici n‑am început, de fapt.
Apoi aș fi curios dacă am aplica aceeași măsură și când vorbim de românii din Bucovina de Nord, care acum sunt în Ucraina. Tot așa punem problema? Să învețe ucraineana și să o lase mai moale cu pretențiile identității lor naționale? Sau ălora li se aplică alt standard?
22:03
Nu domnule, n‑ati inteles nimic din ce-am spus eu, de fapt.Probabil locuiti in Bucuresti sau undeva prin sud, in orice caz, de aceea la d‑voastra totul se reduce la pura teorie, la speculatii pe aceasta tema.Eu locuiesc in Ardeal de cand ma stiu, am crescut alaturi de ei, am avut mereu colegi de scoala, de munca, prieteni, cum ziceam, maghiari. Pe care i‑am respectat si i‑am tratat intodeauna ca egali din bun-simt, pur si simplu, nu fiindca ne-ar fi impus‑o nu stiu ce foruri internationale, sa fim seriosi!Cui ii pasa de asa ceva pe vremea lui Ceausescu?! In Ardeal si in perioada aceea aveau invatamant in limba lor si nu deranja pe nimeni asta pe-aici…Facultatea am facut‑o in Tg Mures, am avut colegi maghiari, profesori maghiari…am trait acolo, printre ei multi ani in perfecta intelegere si armonie tot din bun-simt si nu fiindca ne‑o impunea cineva…Tremuram impreuna la examene,ne distram impreuna la petreceri, invatam de la ei cuvinte unguresti, le corectam cuvintele gresite in limba romana (doar celor care vroiau sa invete romana corect, ca sa nu‑i suparam cumva pe ceilalti)Mai mult, pot spune chiar ca acolo, la Tg Mures, noi romanii eram cei defavorizati la examene, de exemplu, din cauza unor maghiari care nu vorbeau DELOC (!!!) limba romana ceea ce facea sa ne alegem doar din cauza asta cu note mult mai mici (n‑are sens sa intru in detaii aici) si cu toate astea nu tipam niciodata ca din gura de sarpe ca suntem defavorizati in propria tara, dimpotriva, o incasam si treceam mai departe, asta era!
Si acum intalnesc zilnic la munca maghiari care au nevoie de traducere fiindca nu inteleg o iota romaneste, ceea ce e stupefiant, totusi fiindca nu e vorba de jud Mures, Covasna, Harghita, Satu-Mare, Oradea ci de un alt judet din Transilvania unde se presupune ca n‑ar trebui sa existe situatia asta dar…exista totusi desi ei invata la scoala limba romana si dau examen din ea! Si nu ne oripilam, nu zbieram, nu facem scandal…O luam si pe asta asa cum este si traim mai departe, cordial, alaturi de ei.
Poate ati inteles un pic mai mult acum despre ce vorbeam…pentru noi, cei din Ardeal asta e un mod de viata dintotdeauna, alaturi de ei, nu e cazul sa vina acum cineva sa ne invete cum sa traim impreuna. Poate ca n‑ar strica in schimb ca, inainte de‑a incepe sa scrie sau sa-si dea cu parerea unii-altii pe bloguri sau aiurea, sa vina sa vada cum sta treaba la fata locului…poate asa n‑ati mai spune ca le-am interzice vreodata sa-si vorbeasca limba materna(de ce D‑zeu ne-am apuca acum sa facem asta?!). Numai ca de bun simt ar fi si din partea lor sa cunoasca limba oficiala a statului in care traiesc…ceea ce pe unii pare sa nu‑i intereseze deloc si cu toate astea nu‑i omoara nimeni pe-aici din cauza asta…ce sa vedeti? Toata lumea ii intelege si le explica si le traduce cu rabdare 🙂
Cam asta e,cum ar veni, in practica…destul de diferit de teorie, nu? Ideea cu referendumul mi s‑ar parea chiar buna, in privinta autonomiei asa-zisului tinut secuiesc, chiar ar fi interesant un referendum:).
In ceea ce‑i priveste pe basarabeni sau ucrainieni…hmmmm…si aici va inselati, oarecum…in studentie am avut multi colegi si de pe-acolo si, n‑o sa credeti, probabil, dar nici in privinta lor nu cred ca sunteti foarte aproape de realitate. Celor pe care i‑am cunoscut eu, in orice caz, putin le pasa de Romania, in realitate ii interesa doar cu ce pot sa se aleaga gratis de pe-aici, burse, specializari, de-astea, in rest ei cu treaba lor, noi cu treaba noastra.A..si inca ceva-toti, absolut toti, vorbeau intre ei doar ruseste. Or fi si unii cu altceva prin inima sau minte, nu zic… dar astia de i‑am cunoscut eu asa erau. In concluzie eu cred ca putem trai absolut civilizat cu orice fel de minoritari si am demonstrat asta de-atata amar de vreme fara a ni se impune de catre altii, precum sustineti (nu inteleg de ce insinuati cum ca maghiarii ar fi fost, saracii, mereu oprimati in tara asta?!)Dar vi se pare chiar atat de exagerat sa asteptam si noi un pic de respect si de bun-simt din partea lor? Mie nu.
7:03
Asta e adevărat, locuiesc în București. Dar nu mă consider lipsit de experiențe proprii în subiectul relațiilor minoritate-majoritate. Am făcut armata în Miercurea Ciuc și facultatea în Brașov, am avut colegi maghiari cu care m‑am înțeles bine, fără nici un fel de conflict pe subiecte etnice. Erau unii mai “izolaționiști” într-adevăr, nu stăpâneau limba română prea bine și românii obișnuiau să‑l ia peste picior pentru stâlcelile limbii. Când se adunau împreună vorbeau maghiară chiar dacă de față era și un român, care evident nu înțelegea, ceea ce e o lipsă de politețe mai mult decât altceva. Aveam si un coleg sas, care vorbea și maghiara perfect și — de fiecare dată când vorbea cu ei și se apropia un român — el comuta pe română. Maghiarii continuau să i se adreseze în maghiară, el continua să răspundă în română. Chestie de educație.
Am rude în Bucovina de Nord, am rude în Basarabia. Familia din partea mamei vine dintr-un sat de români de lângă Cernăuți și s‑au împrăștiat prin toată România, Moldova si Rusia. Știu la ce proces de rusificare au fost supuși și știu că azi prea puțini tineri se mai simt români. Doar cei bătrâni mai au o lacrimă în colțul ochilor când vorbesc de România. Eu vorbeam de principiu, nu de atitudinea lor. Dacă am lua românul obișnuit — the average Romanian — și l‑am întreba dacă Bucovina de Nord merită autonomie și să utilizeze steagul românesc, sunt sigur că ar spune că da. Dacă punem aceeași întrebare despre secui, logica se schimbă radical. Vorbeam de consecvența gândirii noastre, ca popor.
Iar despre atitudinea noastră față de secui nu mă refeream la cei din Ardeal, care trăiesc zi de zi alături de ei. Știu cum arată lucrurile acolo, am călătorit suficient de mult pe acolo ca să nu am o imagine idilizată. Dar românul din sud sau din est e într‑o altă situație — el se înflăcărează despre subiectul ăsta la un pahar de vin și își aduce aminte de istorie și de nedreptăți și de multe altele. A doua zi se trezește și uită că e român mândru și solidar cu ceilalți, întorcându-se la metehnele zilnice: mica ciordeală, minciuna, agresivitatea. Dintr‑o dată a uitat de dimensiunile sale istorice și naționale.
Dar întrebarea căreia ar trebui să‑i dăm un răspuns e alta, din punctul meu de vedere: de ce oare secuii ne disprețuiesc pe noi și limba noastră? E doar șovinismul lor? Sau nici noi nu suntem chiar așa demni de respect? Dacă ne uităm la clasa politică de după război încoace, la metehnele societății românești, începem să înțelegem că nu suntem chiar cei mai onorabili cetățeni. Imaginea României în occident e preponderent proastă din cauza apucăturilor unora dintre noi, dar mai ales din cauza lipsei noastre de solidaritate. Iar solidaritatea mnu se poate construi decât pe adevăr. Teoria mea este că nu putem progresa decât dacă reușim să ne analizăm critic pe noi înșine, recunoscându-ne greșelile și slăbiciunile, ca prim pas în a deveni mai buni.
23:03
Mda, va inselati profund cand spuneti ca “vi se pare ca drepturile acordate maghiarilor ar fi consecinta unor reguli internationale impuse” In realitate nici vorba nu e de asa ceva. E evident ca nu traiti in Ardeal, de aceea tot ce spuneti sunt doar speculatii si n‑ati inteles nimic din ce-am scris eu. Pentru noi, cei care traim cu ei aici civilizat si pasnic dintotdeauna e un mod de viata dictat exclusiv de bun-simt si nimic altceva…sa fim seriosi, cui ii pasa de asa ceva pe vremea lui Ceausescu, de pilda? In zona in care traiesc eu au avut invatamant in limba lor de cand ma stiu si asta n‑a deranjat niciodata pe nimeni, de ce D‑zeu credeti ca ne-am apuca acum sa le interzicem sa-si vorbeasca limba?!Eu am terminat facultatea la Tg Mures printre colegi maghiari, profesori maghiari si , uneori, la examene cei defavorizati eram noi, romanii, din cauza unora care nu vorbeau DELOC limba romana si ne trezeam cu note mult mai mici dar nu tipam ca din gura de sarpe ca suntem defavorizati in propria tara…Chiar si acum intalnesc aproape zilnic tineri maghiari care nu vorbesc si nu inteleg romana absolut deloc si asta se intampla intr‑o zona din Transilvania unde se presupune ca n‑ar trebui sa existe situatia asta care exista, totusi, stupefiant tinand cont de faptul ca ei studiaza limba romana in scoala si dau examen din ea…
Ideea cu referendumul mi se pare buna, in privinta autonomiei asa-zisului tinut secuiesc, ar fi interesant de vazut rezultatul unui referendum…Nu inteleg de ce insinuati cum ca maghiarii ar fi fost oprimati dintotdeauna in tara asta…mi se pare ca ori glumiti ori sunteti cu totul rupt de realitate…asa ca sunt nevoita sa va repet: pentru noi, cei de-aici, convietuirea in toleranta si intelegere cu ei e un mod de viata nedictat de nimeni din afara sau din interiorul tarii…sunt printre noi de cand ne stim, ii acceptam si‑i respectam de cand ne stim. Vi se pare exagerat sa asteptam de la ei acelasi respect si bun-simt cu care ii tratam noi? Mie nu. Cam la asta ma refeream cand ziceam ca mi s‑a luat…noi chiar practicam asta cu ei de‑o viata si in ultima vreme constatam ca nu ni se mai raspunde la fel ci dimpotriva uneori.
In ceea ce‑i priveste pe basarabeni sau ucrainieni cred ca important e ce vor ei, in primul rand…iar cei pe care i‑am cunoscut eu nu vroiau nimic altceva decat avantaje gratis de la tara asta si atat, in rest, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.Iar intre ei vorbeau exclusiv ruseste. Or fi si altii care mai au poate si altceva in minte si inima, nu zic, insa eu doar de-astia am cunoscut. Nu mi se pare ok ce spuneti cum ca noi ca majoritari trebuie sa fim cei mai toleranti, mai intelepti, etc…de ce? Sau, mai exact, minoritarii cam ce obligatii au fata de tara in care traiesc? De exemplu sa cunoasca si sa vorbeasca limba statului in care traiesc vi s‑ar parea o pretentie exagerata? Mie nu. Despre asta nu prea pomeniti ceea ce ma face sa ma intreb si eu, la modul serios daca sunteti, totusi, roman.
23:03
Scuze, comentariul meu apare cam in aceeasi forma de 2 ori fiindca mi s‑a parut ca primul (cel mai detaliat) nu s‑a afisat, uf! Asa ca m‑am chinuit sa mai scriu unul si cand colo…scuze again 🙂 (dar asa poate ca m‑am facut inteleasa pana la urma 🙂 )