O jună co­vă­s­ne­ană, pe nu­mele său Sa­bina Elena, s‑a gân­dit că bine ar fi dacă pe 15 mar­tie — de ziua na­țio­nală a ma­ghia­ri­lor — s‑ar duce la școală cu o ben­tiță tri­co­loră ro­mâ­nească. Treaba asta se în­tâm­pla la li­ceul Ko­rosi Csoma San­dor din Co­va­sna, adică fix în inima se­cu­i­mii, unde re­ac­ți­ile co­le­gi­lor săi de na­țio­na­li­tate ma­ghiară erau oa­re­cum ușor de an­ti­ci­pat. Lu­cru­rile s‑au pre­ci­pi­tat, deși nu e clar care au fost fap­tele — juna spune că a fost ame­nin­țată cu moar­tea, di­rec­toa­rea ad­junctă de­clară că nu s‑a ajuns până acolo. În apă­ra­rea sa, tâ­năra Sa­bina spune că pe 1 de­cem­brie co­le­gii se­cui au ve­nit cu co­carde în cu­lo­rile stea­gu­lui maghiar.

Din­colo de în­tâm­pla­rea în sine, este evi­dent că am­bele părți — ro­mâ­nii și ma­ghia­rii — fo­lo­sesc ace­leași in­stru­mente de “lu­cru” pen­tru a‑și sus­ține ca­uza: afi­șa­rea pro­pri­i­lor sim­bo­luri na­țio­nale în mo­mente cu pu­ter­nică sem­ni­fi­ca­ție emo­țio­nală pen­tru cei­lalți. Nu se poate spune că asta ar fi o cale că­tre în­țe­le­gere sau compromis.

Mie mi se pare că pro­blema se află în în­țe­le­ge­rea di­fe­rită a to­le­ran­ței și bu­nei cre­dințe. Dacă îi în­trebi pe ro­mâni, fap­tul că au ac­cep­tat in­scrip­ți­ile ofi­ci­ale bi­lingve și în­vă­țămân­tul în limba ma­ghiară este în­de­a­juns pen­tru a spune că sunt to­le­ranți. Dacă îi în­trebi pe ma­ghiari îți vor spune că in­scrip­ți­ile și în­vă­țămân­tul sunt un drept fun­damen­tal al ori­că­rei mi­no­ri­tăți eu­ro­pene, nu un semn de to­le­ranță — ca să do­ve­dească to­le­ranță și buna cre­dință, ro­mâ­nii ar tre­bui să ac­cepte stea­gul și auto­no­mia Ți­nu­tu­lui Secuiesc.

Ce ne-am dori toți, cel pu­țin te­o­re­tic? Gă­si­rea unei ar­mo­nii în­tre ro­mâni și se­cui, a unui mod de con­vie­țu­ire ci­vi­li­zată care să facă să dis­pară con­flic­tele in­te­re­t­nice șî fi­e­care ce­tă­țean ro­mân să se simtă mân­dru că tră­iește în Ro­mâ­nia. Un obiec­tiv am­bi­țios aș zice, dar nu așa se și cu­vine să fie pen­tru o na­țiune pu­ter­nică? Aici lu­cru­rile de­vin interesante.

Există o te­o­rie (cred că se nu­mește te­o­ria lui Herz­berg) care spune că există două ca­te­go­rii de fac­tori mo­ti­va­țio­nali care de­ter­mină oa­me­nii să facă ceva: fac­to­rii de igienă și fac­to­rii de mo­ti­va­ție pro­priu-zisă. Fac­to­rii de igienă — care nu se re­feră la igiena pro­priu-zisă — sunt cei fără de care acel ceva nu poate fi ac­cep­tat, acele con­di­ții pre­li­mi­nare fără de care ceva-ul iese din dis­cu­ție. Te­o­ria spune că acești fac­tori de igienă sunt le­gați de nivele de jos ale pi­ra­mi­dei ne­vo­i­lor (a lui Ma­slow): ne­vo­ile fi­zi­o­lo­gice și ne­voia de si­gu­ranță per­so­nală. Fac­to­rii mo­ti­va­țio­nali, le­gați de ne­vo­ile su­pe­ri­oare ale fi­in­ței umane — dra­goste, stimă, res­pect de sine, auto­de­fi­nire — sunt cei care de­ter­mină ac­cep­ta­rea ace­lui ceva care tre­buie fă­cut sau schimbat.

Dacă apli­căm această te­o­rie la ca­zul nos­tru, vom con­stata că pen­tru a ob­ține o con­vie­țu­ire ar­mo­ni­oasă avem ne­voie de mo­ti­va­rea ro­mâ­ni­lor și ma­ghia­ri­lor, de­o­po­trivă. Pen­tru ma­ghiari un fac­tor mo­ti­va­țio­nal pu­ter­nic este ne­voia de stimă și res­pect de sine — sunt oa­meni foarte mân­dri de is­to­ria lor — deci re­cu­noaș­te­rea stea­gu­lui lor ar fi un pas im­por­tant. Dar se pare că pen­tru ro­mâni re­cu­noaș­te­rea stea­gu­lui se­cu­iesc ține de ne­vo­ile pri­mare, le afec­tează ne­voia de si­gu­ranță, de aceea nu pot ac­cepta nici în rup­tul ca­pu­lui așa ceva. Pen­tru ei ne­re­cu­noaș­te­rea stea­gu­lui se­cu­iesc ține de fac­to­rii de igienă.

Ne e frică de se­cui? Ne e frică că re­cu­noaș­te­rea stea­gu­lui lor re­gio­nal ar afecta in­te­gri­ta­tea Ro­mâ­niei? Des­pre asta e vorba, de fapt. Și — dacă aș fi ma­li­țios — aș spune că oa­me­nii au te­meri mai ales în pri­vința punc­te­lor lor slabe. Sunt ro­mâ­nii o na­țiune atât de slabă în­cât un steag re­gio­nal le pune țara în pe­ri­col? Sau sunt atent ma­ni­pu­lați de o clasă po­li­tică in­te­re­sată de câști­gu­rile elec­to­rale re­zul­tate din dis­cur­sul na­țio­na­list și de o presă avidă de sen­zațio­na­lis­mul ieftin al fal­se­lor pa­tri­o­tisme? Știm toți ade­vă­rul, nu‑i așa?

De aceea Sa­bina Elena nu e o pa­tri­oată cum se pre­tinde, ci doar o sim­plă pro­vo­ca­toare. Vâr­sta o scuză pe ea în­săși pen­tru ges­tul și gân­dul ima­tur, dar îi des­ca­li­fică pe pă­rin­ții ei ca edu­ca­tori. “Vă mulţu­mesc din su­flet pen­tru susţi­nere, sper că v‑am fă­cut mân­dri ca sun­teţi ro­mâni, să nu ui­tăm un lu­cru: îm­pre­ună sun­tem cei mai buni! Vă pup!”, spune ea pe pa­gina de Fa­ce­book care a făcut‑o ero­ină de con­junc­tură. Nu, Sa­bina, pe mine nu m‑ai fă­cut mân­dru. M‑ai fă­cut de râs.

E cât se poate de sim­plu să pro­voci ast­fel de re­ac­ții în rân­dul ma­ghia­ri­lor, mai ales în inima se­cu­i­mii. Mai greu e să con­stru­iești ar­mo­nia. Cum? Eu aș fi fă­cut așa: pe 15 mar­tie, ca ro­mân, mi-aș fi pus la piept o co­cardă în cu­lo­rile stea­gu­lui se­cu­iesc și aș fi spus tu­tu­ror că mân­dria de a fi ro­mân in­clude și pe aceea de a fi mân­dru de con­ce­tă­țe­nii mei se­cui și că sper ca și ei să fie mân­dri de mine, dacă nu acum, poate în vi­i­tor. Și aș mai fi adă­u­gat că îi aș­tept pe 1 de­cem­brie vi­i­tor, ală­turi de mine, cu co­carde tri­co­lore în piept, să fim mân­dri îm­pre­ună că sun­tem ce­tă­țeni ai Ro­mâ­niei. Eu ro­mân, ei secui.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Sorin Sfirlogea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Şerban Ciovână Falcão

    Buna ziua, dom­nule Sfar­lo­gea. Va sa­lut si nu doar ca sa­blon, nici ca sa imi cro­iesc o in­tro­du­cere, nici ca sa lin­gu­sesc, ara­tand ce mult tin la nor­mele di­a­lo­gu­lui, nici ca sa par mai de treaba. Ce fac acum, adica va ras­pund, chiar de nu m‑ati in­tre­bat ce pa­rere am. Nu va stiu blo­gul, nu­mele, ca­pa­ci­ta­tile in­te­lec­tu­ale, ori gra­dul de pa­tri­o­tism, ori de ser­vi­lism, etc. Dar, daca tot v‑am ci­tit cu­ge­ta­rile si tot nu stiu ni­mic des­pre dum­ne­a­voas­tra, am in­trat cumva in spa­tiul dum­ne­a­voas­tra, vir­tual, in acest caz. Con­si­de­rati ca, o data ce sunt aici, chit ca va place sau nu abor­da­rea mea, eu pot veni cu jus­ti­fi­cari pro ori anti, vis-a-vis de ide­ile dum­ne­a­vos­tra fata de uni­ta­tea sta­tu­lui Ro­man, fata de fa­tuca aia, etc. Daca va pu­neti ce va pu­neti in piept, pe te­ri­to­riul nos­tru, doar ca sa pa­reti atat de des­chis fata de pre­ten­ti­ile te­ri­to­ri­ale ale unei mi­no­ri­tati, cum v‑ar pla­cea fap­tul ur­ma­tor: eu sa ma des­carc exact cum simt fata de dum­ne­ata aici, cu ce-mi vine la gura, sa va bom­bar­dez cu pos­turi si cu co­men­ta­rii asu­pra di­scor­dan­tei din­tre ceea ce simt, cred si ceea ce in­si­ru­iti dum­ne­a­voas­tra. Apoi, dupa ce as de­veni un obis­nuit pe aici, o sa am tu­peul sa va cer pa­gina, sa o iau(daca as fii vreun in­for­ma­ti­cian) si sa pos­tez ce vreau eu in nu­mele dum­ne­a­voas­tra si cum vreau eu. Cam pu­e­rila com­pa­ra­tia, dar vreau sa nu ma dis­tan­tez prea tare fata de to­nul ar­bo­rat de dum­ne­a­voas­tra, ton pre­sa­rat cu in­cur­siuni je­nante des­pre ne­ce­si­tati si ne­voi. Dom­nule, va in­vit sa dati o raita prin Sfantu Ghe­or­ghe, prin Mier­cu­rea Ciuc, ce sunt to­tusi niste orase, la fel de bine, pu­teti trece si prin Tu­jnad, sa sim­titi mai de aproape cal­dura pri­e­te­niei ve­cine. Cum? — Sim­plu. In­cer­cati sa beti o bere intr-un bar pe acolo, mer­geti cu per­so­na­lul, mer­geti la pi­ata, cum­pa­rati o paine de la su­per­mar­ket, vor­biti ro­mana pe langa niste ner­vosi de mai pe la orice colt prin orice zone, si sa imi spu­neti ce ati ex­pe­ri­men­tat si ce ati sim­tit. Re­vin la pros­tia de mai de­vreme, de a va ex­plica ce in­seamna si in alt unghi ne­voia de si­gu­ranta. Daca eu in­cep sa pun re­clame, sa scriu ce con­tra­vine ide­i­lor dum­ne­a­voas­tra, in acest spa­tiu vir­tual fata de care aveti un oa­re­care simt de pro­pri­e­tate, m‑ar in­te­resa re­ac­tia dum­ne­a­voas­tra — as vrea sa vad aceasta slu­gar­ni­cie de care dati do­vada, spu­nandu-mi ca sun­teti un om in­te­le­ga­tor care poate trai in ar­mo­nie in­di­fe­rent de anu­mite li­mite, mai mult sau mai pu­tin sen­si­bile. Va fo­lo­siti de ter­me­nul de to­le­ranta, insa nu in­te­le­geti ca nu vor­biti in nu­mele ro­ma­ni­lor, afir­mand ca “ro­ma­nii ar tre­bui sa ac­cepte stea­gul si auto­no­mia” ace­lui te­ri­to­riu. Sunt cu­rios ce v‑a de­ter­mi­nat sa as­ter­neti aceste ran­duri. Sim­ta­min­tele na­tio­nale, ne­voia de aten­tie, ne­voia de a va arata atat de deschis(si la fi­gu­rat), ori ati in­trat si dum­ne­a­voas­tra in aceasta at­mosfera, ma­ni­fes­tand in­te­res fata de aceasta fe­tita ce s‑a in­tam­plat sa in­tre in aten­tie. V‑am in­te­les mul­ti­cul­tu­ra­lis­mul, pre­cum si pa­si­vi­ta­tea de care dati do­vada, dar nu v‑am in­te­les ig­no­ranta din vi­ziu­nea in­gusta ce pla­seaza toti ro­ma­nii in ace­lasi ca­dru re­gio­nal, is­to­ric, cu cel al ro­ma­ni­lor ce tra­iesc ca mi­no­ri­tate in pro­pria lor tara. Clar si si­gur, sunt ci­fre mari de oa­meni ce nu in­tra in nicio ca­te­go­rie si mai ales in nicio ca­ta­lo­gare de ti­pul ce­lor in­si­rate de dum­ne­a­voas­tra, in sen­sul de di­vi­zare. Dar, pro­ba­bil vreti pu­tina aten­tie si con­sti­inta cea al­te­rata nu va per­mite a da frau li­ber mul­ti­cul­tu­ra­lis­mu­lui intr-un sim­ta­mant alt­fel de­cat ser­vi­a­bil; da am in­te­les, sun­tem oa­meni cu oa­meni, dar cum va place si de ce, sa mer­geti prin tara si sa ca­u­tati orase ro­ma­ne­sti cu de­nu­miri in ma­ghiara? Cand am in­trat noi peste alti oa­meni, avand pre­ten­tii te­ri­to­ri­ale? Re­vin la exem­plele ado­les­cen­tine — daca s‑ar in­stala niste ga­li­gani in spa­tiul in care va sim­titi in de­plina se­cu­ri­tate si intr-un fals con­trol si v‑ar schimba de­nu­mi­rile cu care v‑ati obis­nuit si fata de care ar tre­bui sa aveti o anu­mita con­sti­inta? V‑ar con­veni ca re­giu­nea in care lo­cu­iti sa fie sub o in­va­zie oa­re­care si in urma pon­de­rii sa de­ve­niti mi­no­ri­tar si agi­ta­tor atunci cand pre­do­mina in­te­rese de care nu aveti cum sa va fe­riti sau sa de­ti­neti vreun con­trol? De ce dum­ne­a­voas­tra nu va asu­mati ca ma fa­ceti de ras, ple­cand ca­pul cu slu­gar­ni­cie, ce­rand scuze in­di­rect, fata de nu­ma­rul (“inima se­cu­i­mii”) ma­jo­ri­tar? Fa­tuca aceea nu este de­cat un mic chi­ti­bus, de ce ii dati atat de muta im­por­tanta, intr-atat in­cat sa jig­niti ro­mani care nu im­par­ta­sesc nici cir­ca­re­ala aceea, nici slu­gar­ni­cia de mai sus. Nu va tre­sare de­loc inima in piept, chiar daca multi oa­meni s‑au la­sat pa­ca­liti si in­vra­j­biti, sa ve­deti ca e des­tula uni­tate, in­cat sa se lase stiut ca se poate con­vi­e­tui, dar nu cum vor al­tii, ci cum este co­rect, atat timp cat nu sun­tem cal­cati pe coada la nes­far­sit? Opin­ca­rii as­tia ce se lasa ma­ni­pu­lati, ce se in­fi­er­banta la nes­fa­site ne­sim­tiri din orice parte, aces­tia sunt co­na­tio­na­lii cu care ma man­dresc si cu care ma iden­ti­fic, nu cu pa­ca­lici care si-ar pune si stea­gul al­tor mi­no­ri­tati, ca de pilda, ti­ga­ne­sti, in piept, doar ca sa para co­rect si des­chis. Poate iden­ti­fi­cati si ru­si­nea in pi­ra­mida aceea cu care ne-ati dat pe spate ar­gu­men­tand ne­voi si libertati.

    • Sorin Sfirlogea

      Bună ziua, Ște­fan. În­drăz­nesc să fo­lo­sesc per­soana a IIa pen­tru că ob­serv că nu ne des­part prea multi ani ca vâr­stă și pen­tru că di­a­lo­gul e mai na­tu­ral așa — sper că nu te de­ran­jează asta. Aș vrea să ple­căm de la ur­mă­toa­rea pre­miză: ni­meni nu are mo­no­po­lul pa­tri­o­tis­mu­lui, ni­meni nu poate con­si­dera — în ab­sența unor fapte evi­dente — că alt­ci­neva nu își iu­bește țara. Sper să mă bu­cur de pre­zum­ția de ne­vi­no­vă­ție în această privință 🙂
      În­treaga ta opo­zi­ție la cele scrise de mine se spri­jină pe ideea stră­i­nu­lui care ocupă pro­pri­e­ta­tea alt­cuiva și pre­tinde apoi să fie el stă­pân pe ea. Chiar și pa­ra­lela din­tre re­giu­nea ge­o­gra­fică și blo­gul meu (ai drep­tate, e un pic for­țată) sub­li­ni­ază ace­iași anor­ma­li­tate: cum să vină ci­neva din afară și să facă re­guli pe pro­pri­e­ta­tea mea? Mie mi se pare că aici avem o pro­blemă — pri­mul stat transil­vă­nean nu a fost în­te­me­iat de ro­mâni, iar se­cuii și te­uto­nii aduși să apere gra­ni­țele ar­de­lene au so­sit aici pe la 1330. Acusi se fac 700 de ani de când sunt așe­zați pe aceste lo­curi, deci aș spune că te­o­ria stră­i­nu­lui nu prea re­zistă. Se­cuii sunt tot atât de în­drep­tă­țiți is­to­ric să fie aici cât sun­tem și noi, românii.
      Spui apoi că există și alte ca­te­go­rii de ro­mâni de­cât cei pe care îi iden­ti­fic eu. Pro­ba­bil că nu m‑am fă­cut bine în­țe­les: ar­ti­co­lul meu nu cla­si­fică toate opi­ni­ile pri­vind acest su­biect, dar cred că pu­tem fi amân­doi de acord că, în mare, există două ca­te­go­rii: cei care nu vor să audă des­pre se­cui și cei care con­si­deră că tre­buie să ajun­gem la bună în­țe­le­gere. Cum anume, asta e într-ade­văr un su­biect mai com­pli­cat. Dar do­rința de a di­a­loga și de a găsi un mo­dus vi­vendi nu este slu­găr­ni­cie, așa cum o ca­ta­lo­ghezi tu, nici servilism.
      Dacă ar fi fost așa, ar fi tre­buit să afirm că tot ce vor ei tre­buie ac­cep­tat — ceea ce nu e co­rect. La rân­dul lor, stâr­niți de ati­tu­di­nile noas­tre xe­no­fobe sau de pro­prii lor de­moni, se­cuii exa­ge­rează în anu­mite abor­dări. Atunci când o ceartă se por­nește, ca să o în­chei nu este de aju­tor să țipi mai tare de­cât ce­lă­lalt sau să te fo­lo­sești de forță pen­tru a‑i în­chide gura. Cel pu­țin unul din cei doi tre­buie să se cal­meze și să ca­ute com­pro­mi­sul, so­lu­ția mul­țu­mi­toare pen­tru am­bele părți. Tot ce pro­pu­neam eu era ca noi, ro­mâ­nii, să fim cei în­țe­lepți care nu se in­fla­mează inu­til la ges­tu­rile unei fe­tițe fără minte și care in­vită se­cuii la un di­a­log real, în care să ți­nem cont și de do­rin­țele lor, si de ale noastre.
      Fi­na­lul co­men­ta­ri­u­lui tău te‑a cam în­flă­că­rat. În­țe­leg punc­tul tău de ve­dere, dar te in­vit să re­flec­tezi la ur­mă­toa­rea idee: cum se poate în­chide acest con­flict din­tre ro­mâni și se­cui dacă sin­gura op­tiune pe care noi o pu­nem pe masa ne­go­ci­e­rii este re­fu­zul ori­că­rei ce­reri a lor? Îi alun­găm din Ro­mâ­nia? Luăm to­poa­rele și ne du­cem peste ei? Îi ba­tem cu vergi până re­nunță la ide­ile lor? Ce ne fa­cem dacă noi spu­nem într-una nu și ei con­ti­nuă să ceară, ba chiar să pre­tindă tot mai multe? Trăim în UE, iar auto­no­mia re­gio­nală se poate pro­mova și prin apel la in­sti­tu­tii in­ter­națio­nale — vezi ca­zul Ca­ta­la­niei. Mul­ti­cul­tu­ra­lis­mul nu este o modă, este un an­ga­ja­ment luat de noi toți. Crezi că dacă vom con­ti­nua să le în­chi­dem gura, se­cuii vor tace si nu vor apela la pre­siuni in­sti­tu­tio­nale eu­ro­pene? Ar fi mai bine să ajun­gem acolo în loc să că­dem de acord în­tre noi, doar ei și noi?
      Nu aș­tept un răs­puns la aceste în­tre­bări. Ele sunt pen­tru mine re­torice, sunt con­vins că răs­pun­sul la ele e des­tul de evi­dent. Din pă­cate opin­ca­rii ăș­tia, co­na­țio­na­lii tăi și ai mei, nu au dat do­vadă de prea multă adec­vare de‑a lun­gul is­to­riei. Când a fost vre­mea sa­biei am otră­vit fân­tâ­nile, am fu­git în munți și am mai com­pus o do­ină de jale — cum zi­cea Ion Bă­ieșu în Ba­lanța. Acum, când e vre­mea ra­țiu­nii și a di­plo­ma­tiei, ne-am amin­tit de sa­bie și pumn.

    • Şerban Ciovână Falcão

      Buna seara. Nu, nu ma de­ran­jeaza ab­so­lut de­loc, nici fap­tul ca nu ma nu­mesc Ste­fan, nici ni­mic din ce ati scris. Eu, insa, voi pas­tra mo­dul de adre­sare an­te­rior. Daca ar­ti­co­lul dum­ne­a­vos­tra apa­rea pre­cum ras­pun­sul, nu aveam de ce sa ma ener­vez de­loc; mai ales ca am sim­tit ne­voia de a co­menta dupa ce ca­teva link-uri mi-au so­sit pe pa­gina ini­ti­ala, de la di­verse persoane.
      Da, m‑am in­fi­er­ban­tat si ma simt pu­tin je­nat, insa am mi­ni­ma­li­zat in­car­ca­tura pe cat posibil.
      Am ci­tit si ar­ti­co­lul cu “Vre­mea pum­nu­lui..”. Ce m‑a atras, sa zic asa, a fost sub­stanta ce am extras‑o, for­mand o ti­po­lo­gie din afir­ma­ti­ile dum­ne­a­voas­tra ce pen­tru mine va in­ca­dreaza intr-un anu­mit ti­par, ero­nat ori ba, de om ce in­cearca sa le im­pace pe toate, dar care isi lasa din man­drie in fa­voa­rea unora pe care ii con­si­dera mai buni, ori mai in­drep­ta­titi sa fie mai buni ca noi. Pana una-alta, acei oa­meni au sta­tu­tul de mi­no­ri­tate si in­di­fe­rent de agi­ta­tii, ma­ni­pu­lari si de­for­mari is­to­rice, se com­por­ta­9intr-un nu­mar oa­re­cum mare) exe­cra­bil cu ro­ma­nii, cel pu­tin cu cei ce sunt in tre­cere pe acolo, prin zona. Nu o data, nu o suta de ori, de mult mai multe ori am fost, ori sin­gur, ori cu pri­e­teni, co­legi, prin mai toata zona Ar­de­a­lu­lui si am per­ce­put si sim­tit o agre­si­vi­tate ne­jus­ti­fi­cata. Din mo­ment ce dansii sunt ma­jo­ri­tari pe acolo, in­seamna ca nu sunt si­ca­nati de o mana de ro­mani de pe acolo, nu sunt de­ran­jati de lipsa pri­vi­le­gi­i­lor, dar sunt de­ran­jati de ceva. Ce o fi acest “ceva”, nu stiu, dar exista. Sa re­vin la ce ma gan­deam ini­tial cu ma­rile mele ca­pa­ci­tati de in­toc­mire a unei por­te­ti­zari, si anume: ches­tia cu ser­vi­lis­mul. MA doare me­reu sa vad, sa aud, tot fe­lul de co­na­tio­nali ce ii pupa in­a­dec­vat pe al­tii, din alte na­tii, ca sunt mai or­do­nati, ca sunt mai ci­vi­li­zati, ca sunt mai co­recti, etc. Din pa­cate, ´pen­tru o vreme, fac parte din cei ce nu mai sunt pe acasa, dar am avut no­ro­cul de a re­a­liza, traind prin alte lo­curi, din cand in cand, si asta fara sa ma zu­gra­vesc ca ci­neva mult prea um­blat, asa, ca am fost ma­nat de cam ace­leasi pu­pa­turi dor­sale ne­in­te­me­iate, in fra­geda-mi ado­les­centa, cre­zand ca sunt al­tii mai buni ca noi. Am aflat si asa voi ra­mane cu gan­di­rea-mi, ca in UK e plin de ne­mer­nici, pe strazi, in ma­ga­zine, la lo­cul de munca — am va­zut ori­bi­li­tati in orase in­dus­tri­ale din UK, ce nu le ga­sim nici in cele mai cri­ti­cate lo­curi de pe la noi. Fal­si­tate, rau­tate, xe­no­fo­bie, vi­o­lenta, tur­na­to­rie, lipsa unei brume de emotie..La fel si in Olanda, unde am sim­tit timp de un an de zile, nu­mai si nu­mai dez­a­ma­giri, la nivel de ex­pec­ta­tiva in fata unei po­si­bile uma­ni­tati ves­tica, sa zic asa. Atat in Bir­min­gham, cat si prin Dun­dee, in Am­ster­dam, in Mier­cu­rea Ciuc, in Sfantu Ghe­or­ghe, in Tusnad, am fost ame­nin­tat cat se poate de di­rect si de se­rios, doar ca nu co­res­pun­deam pe­i­sa­ju­lui ma­jo­ri­tar, ori ti­pa­ru­lui lo­cal. Nu, nu sunt de­loc trau­ma­ti­zat, nu am ex­pe­ri­men­tat doar ame­nin­tari si pe­ri­cole, ci in­cerc sa va oglin­desc opi­nia mea, care nu co­in­cide cu ati­tu­di­nea pa­sivo-des­chisa ca­tre va­lori care nu exista si care sunt prost in­te­lese si ri­di­cate ca­tre cer, fata de alte po­poare care nu au nici pe sfert din inima noastra.
      Mi-ati do­ve­dit clar si nu am ni­mic cu con­cep­ti­ile, sti­lul, ide­ile dum­ne­a­vos­tra, dar nu pot ra­mane cu mai­nile in san va­zand cum atat de multi oa­meni care au toate mo­ti­vele sa vada mai des­chis, tind sa dea cu no­roi in­tai in noi, in ei in­sisi , iar cu flori si cu mi­ro­de­nii in strai­nii care me­reu au fost mai buni ca noi. Pai daca ne luam dupa cli­see ma­runte, ca po­lo­ne­zii au vodca mai buna de­cat la noi si ca bu­l­ga­rii pun mai mult in far­fu­rie, iar en­gle­zii sunt nu stiu cum, nu ajun­gem nica­ieri. Toti au pete de ne­s­cos si tare mur­dare in is­to­rie. Va vine a crede sau nu, ori daca va in­te­re­seaza o pa­rere oa­re­care — ori­cat de multe per­soane si de per­so­naje ne­ga­tive om avea, e ni­mica toata fata de ce am va­zut ca exista la curti im­pa­ra­testi mult mai mari si mult mai fru­mos incondeiate.
      Ma in­du­re­reaza aceasta ches­tie si de aceea v‑am scris si am stat ca ne­bu­nul sa in­si­rui ches­tii, dar ui­tati: “Sun­tem în Eu­ropa, pen­tru prima oară în isto­ria noas­tră ală­turi de cei puter­nici, pen­tru prima oară con­tând. ” , IAR MA APUCA, si asa poate in­te­le­geti — “N‑am avut tă­ria de a ne ală­tura cato­li­cis­mu­lui, când eram cur­tați să o fa­cem, n‑am avut abi­li­ta­tea de a ne lipi de o mare pu­tere civi­li­za­toare cum au fă­cut al­ții. Am ră­mas sin­guri și neho­tă­râți, nici dor­nici a ne su­pune pute­rii”. Ce tot atat de multa ne­voie sa avem sa stam in ge­nunchi, ori cu fundu in sus, ori cu ca­pul la un nivel me­diu, in fata unora care sunt va­zuti mai buni de­cat noi? Nu ne ajunge continuitatea(de orice fel) pe acele pa­man­turi, nu ne ajung ates­tari is­to­rice de mii de ani, o cul­tura ce nu multe state o au(un ro­man de rand, la orice nivel, e su­per doxa fata de orice strai­nez care are o ge­aca mai fru­moasa si ma­nanca o frip­tura in plus). Ati avea timp sa do­ve­diti intr‑o vi­ata ata­tea mo­no­gra­fii, ata­tea ama­nunte is­to­rice, atata di­ver­si­tate na­tu­rala? Cati se pot man­dri, chiar si aia, fra­ie­rii aia de au in cap ce au in­va­tat prin scoa­lile co­mu­niste, re­a­li­zari ce nu pu­tine po­poare au, cati au dat de furca ata­tor im­pe­rii si in­cur­siuni na­va­li­toare? Nu sun­tem mai buni, dar nici mai rai ori mai prosti de­cat al­tii! Ne-au in­va­tat le­giu­nile de mer­ce­nari aduse de prin toate im­pe­ri­ile, ce e aia ci­vi­li­za­tie, con­stru­ind ca­teva caste? Ce po­por de care sa aveti cu­nos­tinta po­seda o ase­me­nea can­ti­tate de in­for­ma­tie folclorica?
      Si eu vreau sa se tra­iasca in ar­mo­nie, dar gu­rile straine vor avea vreo­data as­tam­par si in­des­tu­lare, atat timp cat sunt na­tii ce au in­ro­bit, sa­ra­cit, dis­trus, etc atat de multe cul­turi si ci­vi­li­za­tii? E mai bine sa pu­pam in dos pe ‘al mai pu­ter­nic, doar ca sa fim ser­vi­a­bili, ca de — “ca­pul ple­cat”, este ple­cat. Pa­cat ca va li­mi­tati in acel ar­ti­col cu “vre­mea ..” asu­pra par­ti­ci­pa­rii noas­tre in cele 2 raz­bo­aie mondi­ale; ui­tati ca nu oa­me­nii de rand au ales sa in­tre in raz­boi si sa-si tri­mita co­piii la moarte, si ca al­tii fa­ceau car­tile, suna ca si cum sol­da­tii au fost cei ce de­ci­deau. Nu po­po­rul, dom­nule, nu oa­me­nii de rand au fost cur­vele is­to­riei, ci cei care si as­tazi au drep­tul de a alege pen­tru al­tii, spri­ji­niti de cei cu con­deie si cu buze car­noase, de a lua de­ci­zii doar pen­tru ei si doar in fo­lo­sul lor. Tra­da­rile si mi­ze­ri­ile sunt parte a ori­ca­rei cul­turi si ci­vi­li­za­tii, la­sati-ne pe noi asa, cu ma­ma­liga si cu ceapa la cina, de­cat cu ca­pul in cas­tro­nul de pe jos al fe­te­lor lu­mi­nate de pe tro­nuri. Om fi noi in con­tra­timp cu is­to­ria, dar nu cu is­to­ria noas­tra. As­tep­tam me­reu sa ne sal­veze ame­ri­ca­nii, ca­pete in­co­ro­nate, cand nu e pe atat de rau; pon­de­rea de oa­meni-oa­meni e mai mare la noi de­cat in muulte lo­curi, tot mai sunt spe­rante si spe­rante, dar pu­neti o vorba buna si pen­tru ai nos­tri, caci multi me­rita si au me­ri­tat. Nu­mai bine, Serban.

      • Serban

        Li­pesc si eu pe aici cu­vin­tele uni sarb, prof de is­to­rie , via ACAB Ro­ma­nia (FB).

        — în anul 700 sunt menţio­naţi în cro­ni­cile co­re­ene ca fi­ind nişte no­mazi pri­mi­tivi care je­fu­iau prin nor­dul Co­reei şi es­tul Chinei
        — în 896, şapte tri­buri ma­ghiare şi trei tri­buri de turci kha­zari, fu­gă­rite din ste­pele Asiei de că­tre pe­ce­n­egi, se sta­bi­lesc în Pa­no­nia (lo­cu­ită atunci de slavi, va­lahi, avari, ger­ma­nici), în to­tal 225.000 de no­mazi sub con­du­ce­rea lui Ar­pad. Prima lor pre­o­cu­pare după sta­bi­li­rea în Pa­no­nia a fost ja­ful (lo­gic). In­cur­siu­nile lor sân­ge­roase s‑au desfă­şu­rat în toată Eu­ropa ajun­gând până în Spa­nia, până când Otto I cel Mare i‑a umi­lit la Le­ch­feld în 955.
        — Şte­fan cel Sfânt (997 – 1038) uni­fică tri­bu­rile un­gu­reşti şi îi cre­ş­ti­nează. Tot­o­dată în­cepe şi pro­ce­sul de ma­ghia­ri­zare agre­sivă a po­pu­la­ţi­i­lor din jur: ger­ma­nici, va­lahi, slavi, acest pro­ces fi­ind de fapt esenţa stra­te­giei de su­pra­vi­eţu­ire a aces­tui mic po­por mi­gra­tor asi­a­tic în Eu­ropa. Per­so­na­li­tă­ţile pro­e­mi­nente ale is­to­riei lor nu au fost un­guri: Ma­tei Cor­vin, Pe­tofi San­dor (Pe­tro­vici Ale­xan­dar – sârb, pă­rinţii lui nu cu­noş­teau limba ma­ghiară), Ko­suth La­jos – slo­vac, pre­cum şi ma­jo­ri­ta­tea re­gi­lor Un­ga­riei. În 1910 un is­to­ric ma­ghiar re­cu­noa­şte că doar 10% din un­guri sunt ur­ma­şii ce­lor şapte tri­buri ma­ghiare sta­bi­lite în Eu­ropa în 896, res­tul fi­ind po­pu­la­ţii ma­ghia­ri­zate de‑a lun­gul tim­pu­lui (va­lahi, ger­ma­nici, slavi). De fapt cum ar pu­tea un un­gur blond din zi­lele noas­tre să fie ur­ma­şul ce­te­lor mongo­lo­ide ve­nite în Eu­ropa în se­co­lul IX?
        Ceea ce tre­buie ac­cen­tuat este fap­tul că în­ce­pând de la Şte­fan cel Sfânt şi până la dis­pa­ri­ţia re­ga­tu­lui un­gar în 1526, Transil­va­nia nu a fă­cut parte nici­o­dată din re­ga­tul un­gar, fi­ind în­tot­dea­una vo­ie­vo­dat autonom.
        — În­frân­ge­rea de la Mohacs din 1526 în faţa tur­ci­lor şi cu­ce­ri­rea ca­pi­ta­lei Buda în 1541 are ca ur­mare dis­pa­ri­ţia de pe harta Eu­ro­pei a re­ga­tu­lui un­gar. Par­tea oc­ci­den­tală a Un­ga­riei este ane­xată de Im­pe­riul Hab­s­bu­r­gic, iar res­tul, in­clu­siv Buda, de­vine pa­şa­lâc tur­cesc. Transil­va­nia rămâne prin­ci­pat in­de­pen­dent sub su­ze­ra­ni­tate otomană.
        — După res­pin­ge­rea ase­diu­lui oto­man asu­pra Vie­nei (1683), Im­pe­riul Hab­s­bu­r­gic ocupă te­ri­to­riul fos­tu­lui re­gat un­gar şi Transil­va­nia, ane­xiuni re­cu­nos­cute prin tra­ta­tul de la Kar­lowitz (1699).
        — În 1849 Ko­suth La­jos pro­clamă Un­ga­ria stat in­de­pen­dent, dar in­ter­venţia hab­s­bu­r­gică şi ţa­ristă înă­buşă această pretenţie.
        — În urma pac­tu­lui du­a­list din 1867, Un­ga­ria de­vine re­gat în ca­drul im­pe­ri­u­lui Hab­s­bu­r­gic (nu­mit din acel mo­ment im­pe­riul Aus­tro-Un­gar), având con­sti­tu­ţie pro­prie şi o oa­re­care autonomie.
        — În 1918, în urma în­frân­ge­rii din pri­mul răz­boi mondial, im­pe­riul Aus­tro-Un­gar se des­tramă, Un­ga­ria de­vine stat in­de­pen­dent iar Transil­va­nia alege să se unească cu România.
        Tre­buie să sub­li­niez im­be­ci­li­ta­tea re­vi­zi­o­ni­ş­ti­lor un­guri. Cum pot susţine că Transil­va­nia a apa­rţi­nut Un­ga­riei 1000 de ani, când re­ga­tul Un­ga­riei a dis­pă­rut din 1541 până în 1867, pe­ri­oadă în care a fost pa­şa­lâc sau pro­vin­cie hab­s­bu­r­gică, în timp ce Transil­va­nia a fost vo­ie­vo­dat auto­nom de la Şte­fan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când de­vine pro­vin­cie aus­tr­i­acă (ca şi Un­ga­ria de alt­fel). Deci Transil­va­nia şi‑a pier­dut in­de­pen­denţa în 1699 şi a apa­rţi­nut până în 1918 Im­pe­ri­u­lui Hab­s­bu­r­gic, nici­de­cum Un­ga­riei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
        — În 1940, în urma Dic­ta­tu­lui de la Viena, o parte a Transil­va­niei este ce­dată (pen­tru prima dată în is­to­rie) Un­ga­riei. Până în 1944, când re­vine României…”

    • Sorin Sfirlogea

      Ier­tare, Șer­ban, pen­tru botez 🙂

      Eu cred că pri­mul pas pen­tru a de­veni mai bun este a re­cu­noaște unde ești slab. De aici în­cli­na­tia mea pen­tru a bi­ciui gre­șe­lile și slă­bi­ciu­nile noas­tre. Dacă ni le ne­găm, nu le vom pu­tea nici­când în­drepta. Spui că cur­vele is­to­riei nu au fost po­po­rul ro­mân, ci niște con­du­că­tori. Ai drep­tate, dar ne ab­solvă asta de erori în fața is­to­riei? Și, a doua în­tre­bare, po­po­rul ro­mân ce fă­cea în tim­pul ăsta, dacă el nu era de acord? Era ocu­pat să se des­curce… Când au ve­nit co­mu­niș­tii ruși peste noi, câți au apu­cat ca­lea mun­ți­lor cu arma în mână? Foarte pu­tini. Câți i‑au tur­nat la se­cu­ri­tate pe aceia care încă lup­tau? Mulți. Is­to­ria con­sem­nează cele câ­teva acte de ero­ism, dar știm atât de pu­ține des­pre mult mai mul­tele tră­dări! Ți‑o spun din pos­tura unuia care știe po­vești re­ale — bu­ni­cul meu a fost de­ți­nut po­li­tic, în­chis ani de zile ală­turi de par­ti­zani — așa am aflat des­pre mo­dul ru­și­nos în care mulți din­tre ei au fost vân­duți, unii chiar de fa­mi­li­ile lor.

      Apoi mai cred în de­fi­ni­ția pu­te­rii pe care o dă (cred) Ma­rin Preda: să fii pu­ter­nic în­seamnă să poti face rău cuiva, dar să nu i‑l faci nici­o­dată și nici să nu știe vreo­dată că ai fi pu­tut. Nu doar forța, ci stă­pâ­ni­rea ei și a or­go­li­u­lui mu­ș­chi­lor um­flați. Ati­tu­di­nea mea față de se­cui nu este una lip­sită de mân­drie și nici n‑o con­si­der ser­vilă — a fi cel care se re­ține de la ges­tul agre­siv și vi­o­lent e o do­vadă de in­te­li­gență su­pe­ri­oară. Mi-aș dori să văd asta la ro­mâni, ca un semn al pro­gre­su­lui lor. Și sunt te­ri­bil de dez­a­mă­git să con­stat că, zi de zi, parcă ne în­de­păr­tăm de acest deziderat.

      Cri­ti­cile mele la adresa ro­mâ­ni­lor vin din dis­pe­ra­rea de a nu ne ve­dea pro­gresând ca popor.

      • Cristina

        Ci­tez si eu din ace­lasi pro­fe­sor de is­to­rie sarb des­pre care vor­beste Serban…

        “Mă nu­mesc Mi­o­drag Sta­no­je­vic, sunt sârb din Vo­j­vo­dina şi pro­fe­sor de is­to­rie în Novi Sad. Aflându-mă într‑o că­lă­to­rie că­tre Ucraina, am ză­bo­vit trei zile în ur­bea dvs., bu­cu­rându-mă de os­pi­ta­li­ta­tea unui vechi pri­e­ten şi a fa­mi­liei sale. Menţio­nez că vor­besc flu­ent limba ro­mână de­o­a­rece am co­pi­lă­rit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
        Şti­ind că sunt pro­fe­sor de is­to­rie şi bun cu­nos­că­tor al re­vi­zi­o­nis­mu­lui un­gu­resc, am­fi­trio­nul meu mi‑a ară­tat ar­ti­co­lul “Afront adus ro­mâ­ni­lor pe bani eu­ro­peni” apă­rut în zia­rul Dvs. Tot­o­dată mi‑a re­la­tat câ­teva eve­ni­mente re­cente de acest gen:
        — fe­no­me­nul Csibi Barna, un de­ge­ne­rat care îşi per­mite să dea foc în cen­trul Ro­mâ­niei unei pă­puşi re­pre­zen­tând un erou na­ţio­nal al ro­mâ­ni­lor (n.r. Avram Iancu), au­to­ri­tă­ţile ro­mâne ig­norând acest gest.
        Vă pro­pun un exer­ci­ţiu de ima­gi­na­ţie: Ce s‑ar fi în­tâm­plat dacă:
        — un ro­mân ar fi dat foc la Bu­da­pesta unei pă­puşi reprezentându‑l pe Ko­suth Lajos
        — un tu­rist ger­man ar fi in­cen­diat la Tel Aviv o pă­puşă reprezentându‑l pe Da­vid Ben Gu­rion (n.r. pri­mul pre­mier al Isra­e­lu­lui) sau pe Golda Meir (n.r. de ase­me­nea pre­mier al Israelului)
        — un un­gur din Vo­j­vo­dina ar fi in­cen­diat la Novi Sad o pă­puşă reprezentându‑l pe Mi­los Obi­lic, eroul na­ţio­nal al sâr­bi­lor de la Kosovopolje.
        Me­ciul Steaua – Uj­pest de acum 3 ani: la in­tra­rea în Ro­mâ­nia, su­por­te­rii un­guri aflaţi în tren au afi­şat “Transil­va­nia apa­rţine Un­ga­riei”, iar pe sta­dio­nul Steaua din Bu­cu­reşti au afi­şat ro­mâ­nii = ţi­gani. Ace­laşi scenariu:
        — ce s‑ar fi în­tâm­plat dacă Uj­pest ar fi ju­cat la Be­o­grad cu Par­ti­zan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut cu­ra­jul un­gu­rii să afi­şeze me­sa­jele “sâr­bii = ţi­gani sau Vo­j­vo­dina apa­rţine Un­ga­riei”? Nu, nu ar fi în­drăz­nit, iar dacă ar fi fost atât de tâm­piţi să o facă, în ace­eaşi seară ar fi ci­nat în Infern.
        De ce îşi per­mit asta în Ro­mâ­nia? De ce nu îşi per­mit ace­laşi lu­cru în ce­le­lalte ţări unde au mi­no­ri­tăţi ma­ghiare şi re­ven­di­cări re­vi­zi­o­niste, adică Slo­va­cia, Ser­bia, Ucraina? Sim­plu, pen­tru că ei ştiu (aşa cum au menţio­nat în “Tra­seul Le­gen­de­lor Săt­mă­rene)” că ro­mâ­nii sunt “un po­por pa­ş­nic, bi­ne­vo­i­tor şi pri­mi­tiv” şi, com­ple­tez eu, un po­por “im­be­cil de to­le­rant”. Tot­o­dată ei ştiu că sla­vii (din Slo­va­cia, Ser­bia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
        Afirm cu tă­rie că nu există ni­că­ieri în lu­mea ci­vi­li­zată o ţară care să acorde atâ­tea drep­turi unei mi­no­ri­tăţi alo­gene cum acordă Ro­mâ­nia mi­no­ri­tă­ţii ma­ghiare. Şi to­tuşi nu vor fi mulţu­miţi nici­o­dată, sâ­câindu-vă per­pe­tuu (ca un ţânţar în mie­zul no­pţii) cu ace­eaşi pre­tenţie im­be­cilă: auto­no­mie. Tu­peul lor se ma­ni­festă şi prin fap­tul că ei con­si­deră ca fi­ind si­mi­lară pre­tenţia lor de auto­no­mie te­ri­to­ri­ală în Ro­mâ­nia cu cea a ca­ta­la­ni­lor din Spa­nia, ig­norând cu bună şti­inţă ma­rea di­fe­renţă: ca­ta­la­nii sunt bă­ş­ti­naşi în Spa­nia, pe când ma­ghia­rii sunt alo­geni asi­a­tici în România.
        Ga­zda mea mi‑a spus că, pe lângă “va­lahi pu­tu­roşi” ma­ghia­rii vă mai nu­mesc şi “mă­mă­li­gari”. Îşi per­mit asta în ţara voas­tră. Sunt de­ru­tat şi con­fuz, ne­pu­tând înţe­lege cum este po­si­bil să nu existe în rân­du­rile po­po­ru­lui ro­mân, “pa­ş­nic, bi­ne­vo­i­tor şi pri­mi­tiv” un pro­fe­sor de is­to­rie al­tru­ist care să ex­plice un­gu­ri­lor ABC-ul is­to­riei lor efemere:…(aici este ceea ce arata Ser­ban mai sus des­pre is­to­ria lor)
        Iar pro­fe­so­rul in­cheie asa…
        În în­che­iere, ca să sin­te­ti­zez re­la­ţia din­tre bă­ş­ti­na­şii va­lahi şi alo­ge­nii un­guri, îmi în­gă­dui un sce­na­riu: un un­gur pri­beag bate la uşa unui va­lah. Acesta, os­pi­ta­lier, îl pri­meşte în casă. Îi în­tinde masa, oferindu‑i ce are mai bun în că­mară. Un­gu­rul, în timp ce se os­pă­tează, pune ochii pe ne­vasta va­la­hu­lui (fru­moasă, bi­ne­înţe­les) con­si­de­rând că ar fi nor­mal ca după os­păţ va­la­hul să îi ofere şi un de­sert, adică ne­vasta. In­dig­nat de fap­tul că după ce s‑a să­tu­rat, va­la­hul nu‑i oferă şi ne­vasta, un­gu­rul îi trage o palmă zdra­vănă va­la­hu­lui şi încă una. Îna­inte ca mă­mă­li­ga­rul să se dezme­ti­cească, un­gu­rul fuge pe uliţă stri­gând din toţi ră­run­chii: să­riţi oa­meni buni, că mă omoară va­la­hul, sunt o victimă.
        Aşa că, va­lahi, fiţi înţe­le­gă­tori şi daţi-le şi ne­vasta, dar vă aver­ti­zez că nu le va ajunge. Ur­mă­toa­rea lor do­rinţă va fi casa voastră.

        Asta ne spune un strain, asa vede el si­tu­a­tia, co­rect in opi­nia mea…de luat aminte, zic eu…

  2. Janos Fülöp

    nu ui­tati 1 de­cem­brie era o zi de sim­bata deci nu era scoala.

  3. Zoltan Kenyeres

    Do­m’le jos palaria !
    Toata stima — un secui.

    • Sorin Sfirlogea

      Zol­tan, crede-mă că nu sunt de­cât unul din­tre mul­ții care gân­desc așa. Cei mai multi ro­mâni sunt sau pot fi aduși la ra­țiune si echi­li­bru dacă po­li­ti­cie­nii i‑ar în­cu­raja sa facă asta. Amin­tește-ti că PRM n‑a re­pre­zen­tat de­cât 10–15% din po­pu­la­ție — asta nu e o ma­jo­ri­tate. Da, sunt sen­si­bi­li­tăți de am­bele părți. Da, este o is­to­rie cu multe mo­mente tul­buri. Vre­mea pum­nu­lui a tre­cut însă de mult. Acum e vre­mea rațiunii.
      Mul­tu­mesc pen­tru co­men­ta­riu. Din­colo de apre­ci­ere, e un semn că un dis­curs ra­țio­nal gă­sește in­ter­lo­c­u­tori. Eram si­gur, dar do­vada con­cretă îi ajută si pe al­ții să înțeleagă.

    • Zoltan Kenyeres

      Sper… ca sunt cat mai multi care gan­desc ca si d‑ta…
      Des­pre pri­e­te­nii mei ra­mani am cer­ti­tu­di­nea ca este asa (pri­e­te­nii mi‑i aleg sin­gur, ru­dele nu), dar ei sunt ve­cini, co­legi de clasa samd. Pro­blema este cu cei “spa­lati pe cre­ier” din am­bele tabere.

      Toata stima.

  4. Cirstoiu Radu

    Ges­tul fru­mos cu co­carda in cu­lo­rile stea­gu­lui se­cu­iesc e to­tusi o po­veste in care nici ma­car co­piii nu pot crede.
    Cred ca ar tre­bui sa fim re­a­listi si sa nu ne in­chi­puim ca va exista o iu­bire in­tre ro­mani si se­cui prea curand.
    Dar asta nu in­seamna ca ro­ma­nii nu pot con­vi­e­tui pa­s­nic cu se­cuii; ro­ma­nii ar tre­bui sa nu se cram­po­neze de cu­vinte pre­cum ato­no­mie si se­cuii ar tre­bui sa re­nunte la ipo­cri­zia uri­asa de care dau do­vada si sa acorde ro­ma­ni­lor mi­no­ri­tari din se­cu­ime ace­leasi drep­turi de care se bu­cura ei acolo unde sunt la ran­dul lor minoritari.
    Sta­rea de fapt ac­tu­ala nu ser­veste de­cat ex­tre­mis­mu­lui ma­ghiar; ro­ma­nii ar tre­bui sa des­chida su­papa asta nu­mita auto­no­mie; doar dupa auto­no­mie se­cuii pot de­vei res­pon­sa­bili de res­pec­ta­rea drep­tu­ri­lor ro­ma­ni­lor din se­cu­ime; dupa auto­no­mie se­cuii tre­buie sa re­zolve alte pro­bleme de­cat cea a bau-ba­u­lui Romania.
    Ro­ma­nia este un mo­del eu­ro­pean de res­pec­tare a drep­tu­ri­lor mi­no­ri­ta­ti­lor si sunt con­vins ca un Ti­nut Se­cu­iesc ar sta foarte prost la acest capitlor.
    Dar pana una alta acest Ti­nut Se­cu­iesc nu exista si atunci cand drep­tu­ri­lle ro­man­lor sunt in­cal­cate (cum e ca­zul fe­tei) cine poate fi tras la raspundere?

    • Sorin Sfirlogea

      Iu­bi­rea nu e un act la uni­son, ea în­cepe mai în­tot­dea­una uni­la­te­ral. Se­cuii nu fac alt­ceva de­cât să re­flecte ca o oglindă com­por­ta­men­tul nos­tru. Îi dis­pre­țuim, ne dis­pre­țu­iesc la rân­dul lor. Dacă îi vom res­pecta, vor fi obli­gati la un mo­ment dat să ne res­pecte. Prin forța lu­cru­ri­lor. Sunt ra­di­cali, dar foarte co­recți, cel pu­țin eu așa îi cu­nosc prin mij­lo­ci­rea co­le­gi­lor și (sper) pri­e­te­ni­lor pe care îi am în rqn­dul lor.
      Cred ai drep­tate, dacă le vom da auto­no­mie vor fi si­liți să de­vină mult mai res­pon­sa­bili în com­por­ta­men­tul lor față de mi­no­ri­ta­tea ro­mână. Dar îți ima­gi­nezi în­tâm­plându-se auto­no­mia în con­di­ți­ile în care lă­săm co­pii de li­ceu — ima­turi și fan­fa­roni — să de­clan­șeze ast­fel de iu­re­șuri na­tio­nale? E plin pe in­ter­net de cu­vin­tele și poza aces­tei fe­tițe și lu­mea o apla­udă și o în­cu­ra­jează… Cum te-ai simți dacă ai fi se­cui? Pro­vo­cat? În­dâr­jit? În nici un caz dor­nic de împăcare.

      • misulica

        Cand se­cuii si ma­ghia­rii vin de ziua lor la scoala sau pe strazi cu co­carde si stea­guri ale Un­ga­riei, e ok? Au voie? Cum se simt ro­ma­nii atunci? To­le­ranti sau indarjiti?

      • Cirstoiu Radu

        Orice gest poate fi pri­vit ca o pro­vo­care; to­tusi fata a ve­nit cu stea­gul Ro­ma­niei nu cu unul na­zist; nu a spanzu­rat vreo pa­pusa (cum au fa­cut se­cuii), nu a van­da­li­zat vreun mo­nu­ment se­cu­iesc, nu a scan­dat, nu a jig­nit, nu a ame­nin­tat pe nimeni.
        Iu­re­sul na­tio­nal are la baza o pro­blema re­ala: dis­cri­mi­na­rea ro­ma­ni­lor in se­cu­ime; nu sunt de acord cu res­tul lu­mii la ca­pi­to­lul so­lu­tii ale pro­ble­mei (de fapt ro­ma­nii nu prea au so­lu­tii pe langa indignare).

        • Sorin Sfirlogea

          Radu, eu plec de la prin­ci­piul că noi, ro­mâ­nii, fi­ind ma­jo­ri­tari avem da­to­ria de a fi în­țe­lepți și echi­li­brați. Nu uita că în anii co­mu­nis­mu­lui se­cuii erau mi­no­ri­tari și acolo unde erau ma­jo­ri­tari. N‑aveau voie să vor­bească în in­sti­tu­ți­ile lo­cale limba lor, toți șe­fii erau ro­mâni, ma­jo­ri­ta­tea aduși din alte zone ale ță­rii. Cinci­zeci de ani n‑am fost chiar to­le­ranți cu ei.
          E drept, stea­gul Ro­mâ­niei nu e unul na­zist, dar nici stea­gul se­cu­iesc nu e, deci de ce ne in­fla­măm la ve­de­rea lui? Cel ma­jo­ri­tar, cel mare, dacă e într-ade­văr pu­ter­nic, tre­buie să aibă tă­ria de a‑și în­frâna forța. Asta aș­tept de la români…

      • Cristina

        Sin­cer, pe mine a ajuns sa ma in­te­re­seze acum doar cum ma simt eu ca ro­man in tara mea…si asta nu pen­tru ca mi-ar fi teama de se­cui (ha!) ci fi­indca mi s‑a cam luat sa tot dam doar noi do­vada de to­le­ranta, in­te­lep­ciune, bla-bla si mare, mare grija de‑a nu leza sen­ti­men­tele lor, in con­di­ti­ile in care lor evi­dent nu le pasa de­loc de ceea se in­tam­pla cu ale noas­tre, in ace­lasi registru.Dupa pa­re­rea mea pu­teti sa tot vi­sati li­nis­tit in con­ti­nu­are la o zi de 1 De­cem­brie cand ni se vor ala­tura in­tru bucurie…va vor spune me­reu, asa cum au mai facut‑o, ca asta pen­tru ei e o zi de do­liu si, pro­ba­bil, vor con­ti­nua sa‑l arda sim­bo­lic pe Avram Iancu…Nu-mi amin­tesc sa fi au­zit vreun ma­ghiar sa-si ceara pu­blic scuze pen­tru ma­ga­ri­ile as­tea sau sa le spuna ce­lor in ca­uza ca “i‑au fa­cut de ras” ca ma­ghiari mi­no­ri­tari intr‑o tara in care chiar se bu­cura de drep­turi de­pline si asta nu de ieri, de azi… In­fi­e­ram in schimb o co­pila care n‑a dat foc la ni­mic, doar a in­draz­nit sa afi­seze in pro­pria tara dra­pe­lul romanesc…oups! toc­mai de ziua lor…vaaaai! “Ma­a­are gre­seala” indeed…Foarte “fru­mos”, ce sa zic…Cred to­tusi ca noi ro­ma­nii avem cate ceva de in­va­tat de la ma­ghiari, pe care dealt­fel ii ad­mir din foarte multe puncte de ve­dere si am des­tui pri­e­teni prin­tre ei…ceea ce ar tre­bui in pri­mul rand sa in­va­tam ar fi sa fim uniti in­tre noi, ca ro­mani! Pen­tru ca ei sunt! Foarte uniti!De-aia n‑o sa‑i au­ziti vreo­data con­dam­nand pe vre­u­nul din­tre ai lor in­di­fe­rent ce-ar face…pe cand noi, pre­cum se vede, fa­cem o in­treaga te­o­rie dintr-un nimic…trist, foarte trist!
        In ceea ce‑i pri­veste pe ma­ghiari ar fi ca­zul sa se mai gan­desca, din cand in cand ma­car, ca ro­ma­nii, asa blegi si de treaba cum sunt de fe­lul lor…cand ajung la li­mita s‑ar pu­tea sa le amin­tesca pre­cum in ban­cul de‑l stie toata lu­mea “Voi l‑ati omo­rat pe Mi­hai Viteazul” :mrgreen:

        • Sorin Sfirlogea

          Mie mi se pare că drep­tu­rile acor­date ma­ghia­ri­lor au fost con­se­cința unor re­guli in­ter­națio­nale ce ni s‑a ce­rut să le res­pec­tăm, nu ini­ția­tiva noas­tră, a ma­jo­ri­ta­ri­lor. Nu-mi amin­tesc de nici un re­fe­ren­dum care să ne fi ce­rut pă­re­rea des­pre drep­tu­rile ma­ghia­ri­lor și mă tem că dacă am fi pro­ce­dat la me­toda asta — ju­de­când după ati­tu­di­nea mul­tora — le-am fi luat și drep­tul de a vorbi în limba lor.

          Deci nu prea în­țe­leg ex­pre­sia “mi s‑a cam luat sa tot dam doar noi do­vada de tole­ranta, inte­lep­ciune, bla-bla” atât timp cât nu ai fă­cut ni­mic con­cret în sen­sul ăsta. Când “ți se ia de ceva” în­seamnă că ai fă­cut de atâ­tea ori acel lu­cru, fără re­zul­ta­tele scon­tate, că nu mai vezi sen­sul să con­ti­nui. Noi nici n‑am în­ce­put, de fapt.

          Apoi aș fi cu­rios dacă am aplica ace­eași mă­sură și când vor­bim de ro­mâ­nii din Bu­co­vina de Nord, care acum sunt în Ucraina. Tot așa pu­nem pro­blema? Să în­vețe ucrai­ne­ana și să o lase mai moale cu pre­ten­ți­ile iden­ti­tă­ții lor na­țio­nale? Sau ălora li se aplică alt standard?

          • Cristina

            Nu dom­nule, n‑ati in­te­les ni­mic din ce-am spus eu, de fapt.Probabil lo­cu­iti in Bu­cu­resti sau un­deva prin sud, in orice caz, de aceea la d‑voastra to­tul se re­duce la pura te­o­rie, la spe­cu­la­tii pe aceasta tema.Eu lo­cu­iesc in Ar­deal de cand ma stiu, am cres­cut ala­turi de ei, am avut me­reu co­legi de scoala, de munca, pri­e­teni, cum zi­ceam, ma­ghiari. Pe care i‑am res­pec­tat si i‑am tra­tat in­to­dea­una ca egali din bun-simt, pur si sim­plu, nu fi­indca ne-ar fi impus‑o nu stiu ce fo­ruri in­ter­na­tio­nale, sa fim seriosi!Cui ii pasa de asa ceva pe vre­mea lui Cea­u­sescu?! In Ar­deal si in pe­ri­oada aceea aveau in­va­ta­mant in limba lor si nu de­ranja pe ni­meni asta pe-aici…Facultatea am facut‑o in Tg Mu­res, am avut co­legi ma­ghiari, pro­fe­sori maghiari…am trait acolo, prin­tre ei multi ani in per­fecta in­te­le­gere si ar­mo­nie tot din bun-simt si nu fi­indca ne‑o im­pu­nea cineva…Tremuram im­pre­una la examene,ne dis­tram im­pre­una la pe­tre­ceri, in­va­tam de la ei cu­vinte un­gu­resti, le co­rec­tam cu­vin­tele gre­site in limba ro­mana (doar ce­lor care vro­iau sa in­vete ro­mana co­rect, ca sa nu‑i su­pa­ram cumva pe ceilalti)Mai mult, pot spune chiar ca acolo, la Tg Mu­res, noi ro­ma­nii eram cei de­fa­vo­ri­zati la exa­mene, de exem­plu, din ca­uza unor ma­ghiari care nu vor­beau DELOC (!!!) limba ro­mana ceea ce fa­cea sa ne ale­gem doar din ca­uza asta cu note mult mai mici (n‑are sens sa in­tru in de­taii aici) si cu toate as­tea nu ti­pam nici­o­data ca din gura de sarpe ca sun­tem de­fa­vo­ri­zati in pro­pria tara, dim­po­triva, o in­ca­sam si tre­ceam mai de­parte, asta era!
            Si acum in­tal­nesc zil­nic la munca ma­ghiari care au ne­voie de tra­du­cere fi­indca nu in­te­leg o iota ro­ma­ne­ste, ceea ce e stu­pe­fi­ant, to­tusi fi­indca nu e vorba de jud Mu­res, Co­va­sna, Har­ghita, Satu-Mare, Ora­dea ci de un alt ju­det din Transil­va­nia unde se pre­su­pune ca n‑ar tre­bui sa existe si­tu­a­tia asta dar…exista to­tusi desi ei in­vata la scoala limba ro­mana si dau exa­men din ea! Si nu ne ori­pi­lam, nu zbie­ram, nu fa­cem scandal…O luam si pe asta asa cum este si traim mai de­parte, cor­dial, ala­turi de ei.
            Poate ati in­te­les un pic mai mult acum des­pre ce vorbeam…pentru noi, cei din Ar­deal asta e un mod de vi­ata din­tot­dea­una, ala­turi de ei, nu e ca­zul sa vina acum ci­neva sa ne in­vete cum sa traim im­pre­una. Poate ca n‑ar strica in schimb ca, ina­inte de‑a in­cepe sa scrie sau sa-si dea cu pa­re­rea unii-al­tii pe blo­guri sau aiu­rea, sa vina sa vada cum sta treaba la fata locului…poate asa n‑ati mai spune ca le-am in­ter­zice vreo­data sa-si vor­beasca limba materna(de ce D‑zeu ne-am apuca acum sa fa­cem asta?!). Nu­mai ca de bun simt ar fi si din par­tea lor sa cu­noasca limba ofi­ci­ala a sta­tu­lui in care traiesc…ceea ce pe unii pare sa nu‑i in­te­re­seze de­loc si cu toate as­tea nu‑i omoara ni­meni pe-aici din ca­uza asta…ce sa ve­deti? Toata lu­mea ii in­te­lege si le ex­plica si le tra­duce cu rabdare 🙂
            Cam asta e,cum ar veni, in practica…destul de di­fe­rit de te­o­rie, nu? Ideea cu re­fe­ren­du­mul mi s‑ar pa­rea chiar buna, in pri­vinta auto­no­miei asa-zi­su­lui ti­nut se­cu­iesc, chiar ar fi in­te­re­sant un referendum:).
            In ceea ce‑i pri­veste pe ba­sa­ra­beni sau ucrainieni…hmmmm…si aici va in­se­lati, oarecum…in stu­den­tie am avut multi co­legi si de pe-acolo si, n‑o sa cre­deti, pro­ba­bil, dar nici in pri­vinta lor nu cred ca sun­teti foarte aproape de re­a­li­tate. Ce­lor pe care i‑am cu­nos­cut eu, in orice caz, pu­tin le pasa de Ro­ma­nia, in re­a­li­tate ii in­te­resa doar cu ce pot sa se aleaga gra­tis de pe-aici, bu­rse, spe­cia­li­zari, de-as­tea, in rest ei cu treaba lor, noi cu treaba noastra.A..si inca ceva-toti, ab­so­lut toti, vor­beau in­tre ei doar ru­seste. Or fi si unii cu alt­ceva prin inima sau minte, nu zic… dar as­tia de i‑am cu­nos­cut eu asa erau. In con­clu­zie eu cred ca pu­tem trai ab­so­lut ci­vi­li­zat cu orice fel de mi­no­ri­tari si am de­mon­strat asta de-atata amar de vreme fara a ni se im­pune de ca­tre al­tii, pre­cum sus­ti­neti (nu in­te­leg de ce in­si­nu­ati cum ca ma­ghia­rii ar fi fost, sa­ra­cii, me­reu opri­mati in tara asta?!)Dar vi se pare chiar atat de exa­ge­rat sa as­tep­tam si noi un pic de res­pect si de bun-simt din par­tea lor? Mie nu.

          • Sorin Sfirlogea

            Asta e ade­vă­rat, lo­cu­iesc în Bu­cu­rești. Dar nu mă con­si­der lip­sit de ex­pe­riențe pro­prii în su­biec­tul re­la­ți­i­lor mi­no­ri­tate-ma­jo­ri­tate. Am fă­cut ar­mata în Mier­cu­rea Ciuc și fa­cul­ta­tea în Bra­șov, am avut co­legi ma­ghiari cu care m‑am în­țe­les bine, fără nici un fel de con­flict pe su­biecte et­nice. Erau unii mai “izo­la­ți­o­niști” într-ade­văr, nu stă­pâ­neau limba ro­mână prea bine și ro­mâ­nii obiș­nu­iau să‑l ia peste pi­cior pen­tru stâl­ce­lile lim­bii. Când se adu­nau îm­pre­ună vor­beau ma­ghiară chiar dacă de față era și un ro­mân, care evi­dent nu în­țe­le­gea, ceea ce e o lipsă de po­li­tețe mai mult de­cât alt­ceva. Aveam si un co­leg sas, care vor­bea și ma­ghiara per­fect și — de fi­e­care dată când vor­bea cu ei și se apro­pia un ro­mân — el co­muta pe ro­mână. Ma­ghia­rii con­ti­nuau să i se adre­seze în ma­ghiară, el con­ti­nua să răs­pundă în ro­mână. Ches­tie de educație.
            Am rude în Bu­co­vina de Nord, am rude în Ba­sa­ra­bia. Fa­mi­lia din par­tea ma­mei vine dintr-un sat de ro­mâni de lângă Cer­nă­uți și s‑au îm­prăș­tiat prin toată Ro­mâ­nia, Mol­dova si Ru­sia. Știu la ce pro­ces de ru­si­fi­care au fost su­puși și știu că azi prea pu­țini ti­neri se mai simt ro­mâni. Doar cei bă­trâni mai au o la­crimă în col­țul ochi­lor când vor­besc de Ro­mâ­nia. Eu vor­beam de prin­ci­piu, nu de ati­tu­di­nea lor. Dacă am lua ro­mâ­nul obiș­nuit — the ave­rage Ro­ma­nian — și l‑am în­treba dacă Bu­co­vina de Nord me­rită auto­no­mie și să uti­li­zeze stea­gul ro­mâ­nesc, sunt si­gur că ar spune că da. Dacă pu­nem ace­eași în­tre­bare des­pre se­cui, lo­gica se schimbă ra­di­cal. Vor­beam de con­sec­vența gân­di­rii noas­tre, ca popor.
            Iar des­pre ati­tu­di­nea noas­tră față de se­cui nu mă re­fe­ream la cei din Ar­deal, care tră­iesc zi de zi ală­turi de ei. Știu cum arată lu­cru­rile acolo, am că­lă­to­rit su­fi­cient de mult pe acolo ca să nu am o ima­gine idi­li­zată. Dar ro­mâ­nul din sud sau din est e într‑o altă si­tu­a­ție — el se în­flă­că­rează des­pre su­biec­tul ăsta la un pa­har de vin și își aduce aminte de is­to­rie și de ne­drep­tăți și de multe al­tele. A doua zi se tre­zește și uită că e ro­mân mân­dru și so­li­dar cu cei­lalți, în­torcându-se la me­teh­nele zil­nice: mica cior­de­ală, min­ciuna, agre­si­vi­ta­tea. Dintr‑o dată a ui­tat de di­men­siu­nile sale is­to­rice și naționale.
            Dar în­tre­ba­rea că­reia ar tre­bui să‑i dăm un răs­puns e alta, din punc­tul meu de ve­dere: de ce oare se­cuii ne dis­pre­țu­iesc pe noi și limba noas­tră? E doar șo­vi­nis­mul lor? Sau nici noi nu sun­tem chiar așa demni de res­pect? Dacă ne ui­tăm la clasa po­li­tică de după răz­boi în­coace, la me­teh­nele so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești, în­ce­pem să în­țe­le­gem că nu sun­tem chiar cei mai ono­ra­bili ce­tă­țeni. Ima­gi­nea Ro­mâ­niei în oc­ci­dent e pre­pon­de­rent proastă din ca­uza apu­că­tu­ri­lor unora din­tre noi, dar mai ales din ca­uza lip­sei noas­tre de so­li­da­ri­tate. Iar so­li­da­ri­ta­tea mnu se poate con­strui de­cât pe ade­văr. Te­o­ria mea este că nu pu­tem pro­gresa de­cât dacă re­u­șim să ne ana­li­zăm cri­tic pe noi în­șine, re­cu­nos­cându-ne gre­șe­lile și slă­bi­ciu­nile, ca prim pas în a de­veni mai buni.

          • Cristina

            Mda, va in­se­lati pro­fund cand spu­neti ca “vi se pare ca drep­tu­rile acor­date ma­ghia­ri­lor ar fi con­se­cinta unor re­guli in­ter­na­tio­nale im­puse” In re­a­li­tate nici vorba nu e de asa ceva. E evi­dent ca nu traiti in Ar­deal, de aceea tot ce spu­neti sunt doar spe­cu­la­tii si n‑ati in­te­les ni­mic din ce-am scris eu. Pen­tru noi, cei care traim cu ei aici ci­vi­li­zat si pa­s­nic din­tot­dea­una e un mod de vi­ata dic­tat ex­clu­siv de bun-simt si ni­mic altceva…sa fim se­ri­osi, cui ii pasa de asa ceva pe vre­mea lui Cea­u­sescu, de pilda? In zona in care tra­iesc eu au avut in­va­ta­mant in limba lor de cand ma stiu si asta n‑a de­ran­jat nici­o­data pe ni­meni, de ce D‑zeu cre­deti ca ne-am apuca acum sa le in­ter­zi­cem sa-si vor­beasca limba?!Eu am ter­mi­nat fa­cul­ta­tea la Tg Mu­res prin­tre co­legi ma­ghiari, pro­fe­sori ma­ghiari si , une­ori, la exa­mene cei de­fa­vo­ri­zati eram noi, ro­ma­nii, din ca­uza unora care nu vor­beau DELOC limba ro­mana si ne tre­zeam cu note mult mai mici dar nu ti­pam ca din gura de sarpe ca sun­tem de­fa­vo­ri­zati in pro­pria tara…Chiar si acum in­tal­nesc aproape zil­nic ti­neri ma­ghiari care nu vor­besc si nu in­te­leg ro­mana ab­so­lut de­loc si asta se in­tam­pla intr‑o zona din Transil­va­nia unde se pre­su­pune ca n‑ar tre­bui sa existe si­tu­a­tia asta care exista, to­tusi, stu­pe­fi­ant ti­nand cont de fap­tul ca ei stu­di­aza limba ro­mana in scoala si dau exa­men din ea…
            Ideea cu re­fe­ren­du­mul mi se pare buna, in pri­vinta auto­no­miei asa-zi­su­lui ti­nut se­cu­iesc, ar fi in­te­re­sant de va­zut re­zul­ta­tul unui referendum…Nu in­te­leg de ce in­si­nu­ati cum ca ma­ghia­rii ar fi fost opri­mati din­tot­dea­una in tara asta…mi se pare ca ori glu­miti ori sun­teti cu to­tul rupt de realitate…asa ca sunt ne­vo­ita sa va re­pet: pen­tru noi, cei de-aici, con­vi­e­tu­i­rea in to­le­ranta si in­te­le­gere cu ei e un mod de vi­ata ne­dic­tat de ni­meni din afara sau din in­te­ri­o­rul tarii…sunt prin­tre noi de cand ne stim, ii ac­cep­tam si‑i res­pec­tam de cand ne stim. Vi se pare exa­ge­rat sa as­tep­tam de la ei ace­lasi res­pect si bun-simt cu care ii tra­tam noi? Mie nu. Cam la asta ma re­fe­ream cand zi­ceam ca mi s‑a luat…noi chiar prac­ti­cam asta cu ei de‑o vi­ata si in ul­tima vreme con­sta­tam ca nu ni se mai ras­punde la fel ci dim­po­triva uneori.
            In ceea ce‑i pri­veste pe ba­sa­ra­beni sau ucrai­nieni cred ca im­por­tant e ce vor ei, in pri­mul rand…iar cei pe care i‑am cu­nos­cut eu nu vro­iau ni­mic alt­ceva de­cat avan­taje gra­tis de la tara asta si atat, in rest, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.Iar in­tre ei vor­beau ex­clu­siv ru­seste. Or fi si al­tii care mai au poate si alt­ceva in minte si inima, nu zic, insa eu doar de-as­tia am cu­nos­cut. Nu mi se pare ok ce spu­neti cum ca noi ca ma­jo­ri­tari tre­buie sa fim cei mai to­le­ranti, mai in­te­lepti, etc…de ce? Sau, mai exact, mi­no­ri­ta­rii cam ce obli­ga­tii au fata de tara in care tra­iesc? De exem­plu sa cu­noasca si sa vor­beasca limba sta­tu­lui in care tra­iesc vi s‑ar pa­rea o pre­ten­tie exa­ge­rata? Mie nu. Des­pre asta nu prea po­me­niti ceea ce ma face sa ma in­treb si eu, la mo­dul se­rios daca sun­teti, to­tusi, roman.

          • Cristina

            Scuze, co­men­ta­riul meu apare cam in ace­easi forma de 2 ori fi­indca mi s‑a pa­rut ca pri­mul (cel mai de­ta­liat) nu s‑a afi­sat, uf! Asa ca m‑am chi­nuit sa mai scriu unul si cand colo…scuze again 🙂 (dar asa poate ca m‑am fa­cut in­te­leasa pana la urma 🙂 )


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.