Mi‑e greu să spun cu cu­vinte cât de tare mă re­voltă unele afir­ma­ții fă­cute de po­li­ti­cie­nii ro­mâni. Aud și ci­tesc des­tule stu­pize­nii pe care le spun par­la­men­ta­rii noș­tri, am de­ve­nit oa­re­cum imun la con­trele ri­di­cole și agra­mate care și le ser­vesc re­ci­proc, dar unele lu­cruri de­pă­șesc niște li­mite. Iar li­mi­tele la care mă re­fer sunt ace­lea ale con­ști­in­ței na­țio­nale. Veți râde poate de așa vorbă mare: con­ști­ință na­țio­nală. Dar vă pro­voc să dis­cu­tăm mai jos dacă există așa ceva și dacă ea poate fi in­flu­en­țată po­zi­tiv sau negativ.

În pri­mul rând dați-mi voie să pre­ci­zez: con­ști­ință na­țio­nală este un an­sam­blu de idei, con­vin­geri și prin­ci­pii larg îm­păr­tă­șite la nive­lul unei na­țiuni — în ca­zul de față cea ro­mână — re­fe­ri­toare la pro­pria exis­tență și la re­la­ți­ile sale cu ce­le­lalte po­poare. Deci, cum se pre­zintă con­ști­ință noas­tră na­țio­nală? Cam așa:

  • Ro­mâ­nii sunt in­te­li­genți. Me­reu dăm exem­ple de co­pii ro­mâni care sunt olim­pici la ma­te­ma­tică, fi­zică sau in­for­ma­tică, ca o do­vadă că avem o genă spe­cială, a in­te­li­gen­ței. Noi am in­ven­tat apa caldă, ga­ura de la co­vrig și mer­sul pe jos.
  • Ro­mâ­nii sunt to­le­ranți și os­pi­ta­li­eri. Ni­meni nu‑i mai bă­iat bun ca ro­mâ­nul — dar să nu dea naiba să scoți vreun steag se­cu­iesc că-ți luăm gâ­tul. Bine, nu la pro­priu, așa… din gură. Că nu­mai gura e de noi.
  • Ro­mâ­nii sunt vi­teji. Avem niște exem­ple eloc­vente cu vreo pa­tru-cinci bă­tă­lii de prin evul me­diu, care ne sunt în­de­a­juns ca ar­gu­mente. În ul­tima vreme nu prea am avut do­vezi de dâr­ze­nie, de pildă când au ve­nit co­mu­niș­tii peste noi am stat cu­minți în case și i‑am aș­tep­tat pe ame­ri­cani. Cum yan­keii n‑au mai ve­nit că erau pe blat cu ru­șii, ne-am îm­pri­e­te­nit cu co­mu­nis­mul. Din vitejie.
  • Ro­mâ­nii sunt în­drep­tă­țiți. Me­reu unii și al­ții au ve­nit și au luat de la noi ce era mai bun, ne-au im­pus re­gu­lile lor, deci e vre­mea să ni se dea îna­poi. Nu‑i vorbă, noi ne-am des­cur­cat și cu ăia de ne-au fu­rat mi­mând su­pu­ne­rea și des­cur­cându-ne pe la spa­tele lor, da’ așa, ca ches­tie, a ve­nit tim­pul să ni se facă și nouă drep­tate. Să ni se dea.

În poza asta, acum do­uă­zeci de ani, a apă­rut de­mo­cra­ția care a in­tro­dus o șme­che­rie nouă: vo­ința po­pu­lară. Su­per mișto, frate! Deci dacă ne adu­năm noi mai mulți și ne bu­buie ceva prin minte, vo­tăm și gata! Se face cum am zis noi, că e de­mo­cra­ție. Și, se su­bîn­țe­lege, dacă ma­jo­ri­ta­tea ro­mâ­ni­lor — care sunt in­te­li­genți, to­le­ranți, vi­teji și în­drep­tă­țiți să li se dea — se pro­nunță cum că cu­tare treabă e bună, n‑are voie ni­meni să ne contrazică.

Deci când An­to­ne­scu — di­ta­mai pre­șe­din­tele de se­nat — zice că Cur­tea Con­sti­tu­țio­nală s‑a obiș­nuit să în­calce vo­ința po­po­ru­lui, poate veți fi de acord că ro­mâ­nii își vor con­so­lida ideea că sta­tul de drept con­stă doar în exer­ci­țiul nu­mă­ră­rii vo­tu­ri­lor și își vor în­tări con­vin­ge­rea că ei sunt dea­su­pra le­gii, dacă așa vor mu­ș­chii lor. Ceea ce, pe ter­men lung, este mult mai grav de­cât agra­ma­tis­mele lui Be­cali sau EBA.

Și când aud ast­fel de ex­pri­mări pu­blice, îmi vine pur și sim­plu să ies în stradă și să strig cât mă ține gura: bă, eno­ri­a­și­lor, sta­tul de drept nu în­seamnă că toate tâm­pe­ni­ile, care vi se par vouă nor­male pot să de­vină reguli! 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.