Eu nu zic c‑aș fi vreun mare economist și știu eu ce și cum trebuie făcut ca să ieșim din criza asta nenorocită. Dar nici așa de nătărău nu‑s ca să nu mă prind că nu se poate ieși din ceva ce e absolut normal, e o consecință logică a faptelor noastre de câteva zeci de ani, de care nici nu ne‑a dezbărat încă și nici nu dam semne c‑am vrea s‑o facem. Un individ anonim pentru mine, dar pare-se destul de celebru pentru alții — pe numele său Victor Lebow — spunea în 1955, într-un articol din Journal of Retailing așa:
Our enormously productive economy demands that we make consumption our way of life, that we convert the buying and use of goods into rituals, that we seek our spiritual satisfactions, our ego satisfactions, in consumption. The measure of social status, of social acceptance, of prestige, is now to be found in our consumptive patterns. The very meaning and significance of our lives today expressed in consumptive terms. The greater the pressures upon the individual to conform to safe and accepted social standards, the more does he tend to express his aspirations and his individuality in terms of what he wears, drives, eats- his home, his car, his pattern of food serving, his hobbies.
These commodities and services must be offered to the consumer with a special urgency. We require not only “forced draft” consumption, but “expensive” consumption as well. We need things consumed, burned up, worn out, replaced, and discarded at an ever increasing pace. We need to have people eat, drink, dress, ride, live, with ever more complicated and, therefore, constantly more expensive consumption. The home power tools and the whole “do-it-yourself” movement are excellent examples of “expensive” consumption.
Și de atunci se pare ca intreaga lume s‑a conformat acestor principii, probabil fără să se intrebe dacă toate astea au vreun sfârșit sau sperând că sfârșitul va veni dincolo de orizontul vieții lor. Într‑o zi trebuia să vină și scadența…
Citesc în multe locuri de pe Internet despre mișelia europeană de a cere taxarea depozitelor bancare din Cipru. Cum că nu e posibil să atentezi la depozitele din băncile cipriote, aparținând unor oameni pe care îi jefuiești. În principiu sunt de acord. Doar că… Doar că Cipru este de multă vreme un paradis fiscal. Banii ăștia din băncile lor nu au ajuns acolo pentru că au reputația Elveției, ci pentru că taxele au fost foarte mici. Adică — mai simplu spus — oamenii cu bani și-au tras firmă în Cipru, au făcut afaceri prin Europa și au fentat impozitele țărilor unde își desfășurau activitatea, mutând banii acolo unde taxele erau nesemnificative. Asta nu e tot o formă de furat? Răspuns corect: ba da. Dar când furăm noi Europa, e ok. Când ne fură ea pe noi, e scandalos.
Rușii sunt extrem de nervoși în legătură cu situația din Cipru și nu doar la nivel de deținători de depozite în băncile insulei. Președintele și primul ministru al Rusiei au preocupări serioase în legătură cu subiectul, acuzând UE că a tratat problema cu grația unui taur aflat într-un magazin de porțelanuri. Acuma lămuriți-mă și pe mine: de ce s‑ar frământa mai marii Rusiei de banii rusești din conturile cipriote? Nu sunt ei oare bani care au evitat taxele rusești și deci au sărăcit bugetul lor? Estimările publice ale sumelor deținute de ruși în Cipru ajung la vreo 21 de miliarde de euro — da, ați citit bine — iar sumele astea n‑or însemna mare lucru pentru o țară mare ca Rusia, dar nici neglijabile nu sunt. Afară de cazul în care Putin și Medvedev sunt mână în mână cu afaceriștii evazioniști. Pentru că și campaniile politice rusești trebuie finanțate, nu‑i așa?
Până la urmă Bank of Cyprus cică va aplica o taxă de 30% pe depozitele mai mari de 100.000€. Între timp apar informații că baștanii ruși și-au tras banii din conturi prin intermediul filialelor din străinătate ale băncii, deci nu se știe cât a mai rămas de taxat. Deci nimeni nu știe câți bani o să strângă, dar e limpede că va fi un semnal clar de a nu mai considera Ciprul un paradis fiscal. Și poate va fi un semnal și pentru ciprioți să priceapă că e ușor să tragi foloasele unei astfel de abordări, dar că ea nu ține mult timp. Într‑o zi tot trebuie să te apuci de muncă…
Lasă un comentariu