Speranță de viață

Medi­cina se stră­du­iește – sau cel puțin așa declară ofi­cial – să găsească metode de a vin­deca bolile care ne ucid. Nu s‐a des­cur­cat prea bine până acum cu can­ce­rul și SIDA, dar în alte zone s‐au făcut pro­grese excep­țio­nale, așa că acum poți avea de pildă un coles­te­rol de avi­a­tor, în timp ce mori de can­cer pe un fond de com­pli­ca­ții cu Alzhe­i­mer. Lăsând iro­nia la o parte, în ulti­mul secol s‐au făcut totuși pro­grese sem­ni­fi­ca­tive în medi­cină, tre­buie să recu­noaș­tem. 

Prima con­se­cință a fost că oame­nii au înce­put să tră­i­ască mai mult. Nu‐i vorbă, ali­men­ta­ția modernă lucrează intens și în sens opus, străduindu‐se să ne otră­vească vâr­tos cu tot felul de chi­mi­cale și dând oca­zie medi­ci­nii să mai inven­teze alte pra­furi si hapuri care să digere mân­ca­rea în locul nos­tru sau să ne pro­te­jeze fica­tul, obo­sit de lupta cu con­ser­van­ții, adi­ti­vii ali­men­tari și ali­men­tele modi­fi­cate gene­tic. Dar una peste alta nive­lul de trai a cres­cut și spe­ranța de viață e în con­ti­nuă creș­tere. De pildă în Anglia, din anii 1700 până acum, spe­ranța de viață a unei per­soane s‐a dub­lat, de la 40 de ani la aproape 80. Păi – o să ziceți – astea‐s vești bune, nu? Da și nu.

Da, pen­tru că fie­care din­tre noi spe­răm în secret sau mai fățiș să trăim cât mai mult. Cel puțin ăsta e pla­nul la tine­rețe, când ți se pare că viața durează o veș­ni­cie, deci cu cât mai mult cu atât mai bine. Doar că anii trec și, în func­ție de câtă grijă ai avut de sănă­ta­tea ta, vâr­sta a treia poate deveni un cal­var care ai vrea să se sfâr­șească. Să fii bătrân și bol­nav într‐o țară din lumea a treia sau chiar și în cele în dezvol­tare nu e chiar întot­dea­una o feri­cire.

Nu, pen­tru că tot înmulțindu‐ne pro­ble­mele de resurse tind să se agra­veze. Știu că majo­ri­ta­tea con­si­deră că asta nu‐i o pro­blemă reală, dar la fel de bine știu că des­pre unele resurse se vor con­vinge de ade­văr chiar în cur­sul vie­ții lor. Popu­la­tia glo­bu­lui crește într‐una și nimă­nui nu pare șă‐i pese că nu putem con­ti­nua așa la nesfâr­șit. Eu unul aud mereu argu­men­tul că nu poți inter­zice unei ființe umane să se repro­ducă după cum dorește, că orice limi­tare a aces­tui drept ar fi o mons­tru­o­zi­tate. 

Dar a con­trola creș­te­rea popu­la­ției nu înseamnă să inter­zici oame­ni­lor să aibă copii. Dacă spe­ranța de viață e acum în țările rela­tiv civi­li­zate pe la 70–75 de ani, iar o per­soană are copii în medie la vâr­sta de 25 de ani, înseamnă că avem con­co­mi­tent în viață cam trei gene­ra­ții ale unei fami­lii. Și dacă am sta­bili ca regulă că fie­care per­soană are drep­tul de a se înlo­cui doar pe sine prin repro­duc­ție, popu­la­ția ar stagna din creș­te­rea asta sus­ți­nută. O fami­lie ar putea avea doi copii, ceea ce e per­fect rezo­na­bil. Un celi­ba­tar ar putea să își cedeze drep­tul de repro­du­cere unui cuplu care are posi­bi­li­ta­tea de a sus­ține trei copii. Par­tea mai com­pli­cată a aces­tei teo­rii este cum pena­li­zezi încăl­ca­rea aces­tei reguli, pen­tru că ste­ri­li­za­rea e într‐adevăr inu­mană. 

E foarte ade­vă­rat însă că prin­ci­pa­lul motor de creș­tere a popu­la­tiei nu sunt țările euro­pene sau cele nord‐americane. Par­tea cea mai avan­sată eco­no­mic a pla­ne­tei este mai degrabă în declin demo­gra­fic al pro­pri­i­lor nativi. Dar pen­tru că munca tre­buie totuși făcută, iar sis­te­mele de pen­sii tre­buie și ele ali­men­tate cu fon­duri din plus valoa­rea curent cre­ată, au accep­tat o masivă imi­gra­ție exact din țările unde explo­zia demo­gra­fică e în floare. O dată creat debu­șeul popu­la­țio­nal, magrebie­nii, tur­cii, chi­ne­zii și indie­nii rămași acasă pot con­ti­nua să se înmul­țească de vreme ce au des­co­pe­rit cum să‐și rezolve pro­blema supra­vie­țu­i­rii: imi­gra­rea. Mai nou marile puteri eco­no­mice au înce­put să mute o parte a afa­ce­ri­lor lor în aceste țări, ceea ce nu e prost doar pen­tru că a scă­zut incre­di­bil cali­ta­tea pro­du­se­lor, ci și pen­tru că ast­fel ali­men­tează cu fon­duri con­ti­nu­a­rea creș­te­rii demo­gra­fice a aces­tei părți a lumii. Fără banii civi­li­za­ției occi­den­tale, China și India ar fi for­țate să găsească pro­pri­ile solu­ții de con­trol al popu­la­ției. Și, dacă vă amin­tiți, până nu demult, China inter­zi­cea unei fami­lii să aibă mai mult de un copil. 

Așa că, de acum îna­inte, când mai auziți des­pre con­tro­lul creș­te­rii popu­la­ției – și sunt sigur că veți auzi tot mai des – nu vă gân­diți că asta înseamnă inter­dic­ția de a avea copii. Gândiți‐vă că este con­se­cința logică a fap­tu­lui că vreți ca voi și copiii voș­tri să tră­iți mai mult pe o pla­netă care e – totuși – limi­tată ca resurse.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Claudia

    Un tip de la o uni­ver­si­tate olan­deza (parca) a facut un stu­diu din care a reie­sit ca, pe masura ce nive­lul de trai creste (inclu­siv in tarile in curs de dezvol­tare), spo­rul natu­ral se reduce. Asa ca, pina la urma, poate nu e o idee asa de rea outsourcing‐ul catre tarile mai putin dezvol­tate…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu