Medicina se străduiește — sau cel puțin așa declară oficial — să găsească metode de a vindeca bolile care ne ucid. Nu s‑a descurcat prea bine până acum cu cancerul și SIDA, dar în alte zone s‑au făcut progrese excepționale, așa că acum poți avea de pildă un colesterol de aviator, în timp ce mori de cancer pe un fond de complicații cu Alzheimer. Lăsând ironia la o parte, în ultimul secol s‑au făcut totuși progrese semnificative în medicină, trebuie să recunoaștem.
Prima consecință a fost că oamenii au început să trăiască mai mult. Nu‑i vorbă, alimentația modernă lucrează intens și în sens opus, străduindu-se să ne otrăvească vârtos cu tot felul de chimicale și dând ocazie medicinii să mai inventeze alte prafuri si hapuri care să digere mâncarea în locul nostru sau să ne protejeze ficatul, obosit de lupta cu conservanții, aditivii alimentari și alimentele modificate genetic. Dar una peste alta nivelul de trai a crescut și speranța de viață e în continuă creștere. De pildă în Anglia, din anii 1700 până acum, speranța de viață a unei persoane s‑a dublat, de la 40 de ani la aproape 80. Păi — o să ziceți — astea‑s vești bune, nu? Da și nu.
Da, pentru că fiecare dintre noi sperăm în secret sau mai fățiș să trăim cât mai mult. Cel puțin ăsta e planul la tinerețe, când ți se pare că viața durează o veșnicie, deci cu cât mai mult cu atât mai bine. Doar că anii trec și, în funcție de câtă grijă ai avut de sănătatea ta, vârsta a treia poate deveni un calvar care ai vrea să se sfârșească. Să fii bătrân și bolnav într‑o țară din lumea a treia sau chiar și în cele în dezvoltare nu e chiar întotdeauna o fericire.
Nu, pentru că tot înmulțindu-ne problemele de resurse tind să se agraveze. Știu că majoritatea consideră că asta nu‑i o problemă reală, dar la fel de bine știu că despre unele resurse se vor convinge de adevăr chiar în cursul vieții lor. Populatia globului crește într-una și nimănui nu pare șă‑i pese că nu putem continua așa la nesfârșit. Eu unul aud mereu argumentul că nu poți interzice unei ființe umane să se reproducă după cum dorește, că orice limitare a acestui drept ar fi o monstruozitate.
Dar a controla creșterea populației nu înseamnă să interzici oamenilor să aibă copii. Dacă speranța de viață e acum în țările relativ civilizate pe la 70–75 de ani, iar o persoană are copii în medie la vârsta de 25 de ani, înseamnă că avem concomitent în viață cam trei generații ale unei familii. Și dacă am stabili ca regulă că fiecare persoană are dreptul de a se înlocui doar pe sine prin reproducție, populația ar stagna din creșterea asta susținută. O familie ar putea avea doi copii, ceea ce e perfect rezonabil. Un celibatar ar putea să își cedeze dreptul de reproducere unui cuplu care are posibilitatea de a susține trei copii. Partea mai complicată a acestei teorii este cum penalizezi încălcarea acestei reguli, pentru că sterilizarea e într-adevăr inumană.
E foarte adevărat însă că principalul motor de creștere a populatiei nu sunt țările europene sau cele nord-americane. Partea cea mai avansată economic a planetei este mai degrabă în declin demografic al propriilor nativi. Dar pentru că munca trebuie totuși făcută, iar sistemele de pensii trebuie și ele alimentate cu fonduri din plus valoarea curent creată, au acceptat o masivă imigrație exact din țările unde explozia demografică e în floare. O dată creat debușeul populațional, magrebienii, turcii, chinezii și indienii rămași acasă pot continua să se înmulțească de vreme ce au descoperit cum să-și rezolve problema supraviețuirii: imigrarea. Mai nou marile puteri economice au început să mute o parte a afacerilor lor în aceste țări, ceea ce nu e prost doar pentru că a scăzut incredibil calitatea produselor, ci și pentru că astfel alimentează cu fonduri continuarea creșterii demografice a acestei părți a lumii. Fără banii civilizației occidentale, China și India ar fi forțate să găsească propriile soluții de control al populației. Și, dacă vă amintiți, până nu demult, China interzicea unei familii să aibă mai mult de un copil.
Așa că, de acum înainte, când mai auziți despre controlul creșterii populației — și sunt sigur că veți auzi tot mai des — nu vă gândiți că asta înseamnă interdicția de a avea copii. Gândiți-vă că este consecința logică a faptului că vreți ca voi și copiii voștri să trăiți mai mult pe o planetă care e — totuși — limitată ca resurse.
17:04
Un tip de la o universitate olandeza (parca) a facut un studiu din care a reiesit ca, pe masura ce nivelul de trai creste (inclusiv in tarile in curs de dezvoltare), sporul natural se reduce. Asa ca, pina la urma, poate nu e o idee asa de rea outsourcing-ul catre tarile mai putin dezvoltate…