De câteva luni de zile, mai exact de prin vara trecută, termenul de băsism este foarte la modă. La început cuvântul părea foarte clar în semantica sa: a fi băsist însemna să îl susții pe Băsescu în disputa suspendării sale. Adică să nu fii de acord cu argumentele noii puteri useliste. Pe cale de consecință erai în aceeași barcă cu nume sonore și onorabile: Curtea Constituțională era băsistă și tot băsistă era si Uniunea Europeană și știam aceste lucruri cât se poate de clar de la domnu’ Crin, interimarul de la Cotroceni și de la dom’ Victoraș, cel mai prim ministeraș.
Da’ după aia lucrurile s‑au mai complicat nițel. Institutul Național de Statistică s‑a dovedit și el băsist, pentru că a numărat greșit alegătorii de la referendum și a stricat bunătate de prezență la vot de peste 150% prin unele comune din sudul țării. Băsescu, cel mai băsist dintre băsiști, a rămas președinte. Comisia de la Veneția și‑a dat și ea arama pe față — niște băsiști împuțiți — apoi chiar și Comisia Europeană s‑a dat de partea băsismului. Treaba era din ce în ce mai clară: băsiștii erau peste tot, doar useliștii și poporul obidit erau drepți, cinstiți și democrați. Norocul lor că erau majoritari și majoritatea e cea mai tare, face tot ce vrea ea…
Pe deasupra la toate a venit povestea cu plagiatul lui Victoraș și iarăsi au mai apărut niște probleme de semnatică: băsist nu insemna doar să fii cu Băsescu. Era de ajuns să-ți pută teza de doctorat a micului Titulescu și gata! băsist scria pe tine. Cum să te îndoiești de premierul nostru drag, știindu‑l atât de cinstit și de responsabil, mai ales că îndrumător îi fusese Adrian Năstase, un alt exemplu de cinste și corectitudine, băgat la pușcărie de procurorii băsiști? Căci da, dragii mei, procuratura și DNA-ul sunt și ele băsiste!
Spre iarnă, după alegeri, băsismul părea în regres. Mâncase bătaie zdravănă la alegeri și-și culegea dinții de prin țărână. Poporul majoritar triumfase electoral, alegându‑i pe Crinușor și Victoraș drept ăi mai drepți și mai gospodari, numa’ buni de pus în capul trebii. Din spatele lor scotea nițel capul și Felix turnătorul, da’ n‑avea nimeni ochi să‑l vadă decât băsiștii, care o tineau într-una că Varanul ar fi tot una cu Necuratul. Așa azi, așa mâine, da’ treaba — vezi dumneata — s‑a dovedit cam încurcată, pesemne că așa o lăsaseră băsiștii, iar Victoraș primul ministeraș nu mai prididea cu interviurile și talk-show-urile — de unde să mai aibă timp și de treabă?
Povestea cu guvernarea țării e oricum o teorie băsistă și ea, inventată de dușmanii poporului anti-băsist ca să încurce socotelile. Altele sunt treburile importante, de pildă cum se închid dosarele penale ale lui Felix, care ba e senator, ba nu‑i senator, ba iar e senator, ba lasă că nu mai e. Iar dosarul — deh! ca dosaru’ — se plimbă de la un tribunal la altul. Se mai amână un termen, i se mai face rău unui inculpat, altul n‑are avocat și timpul trece, Doamne-ajută poate se prescriu faptele și scapă și Felix cu fața curată.
Da’ acuma, când Victoraș a ieșit din vorba lui Felix și a zis c‑o pune pe băsista de Kovesi la DNA, nu mai e cale de întors. E clar, băsismul l‑a pătruns și pe șeful pesedist. Nu mai e loc de subtilități de dicționar, nu mai e vreme de rafinamente lingvistice: băsismul trebuie redefinit, clar și simplu, ca să‑l dibuim ușor, să‑l distingem limpede. Băsismul e starea de fapt care apare atunci când ceea ce se întâmplă nu‑i convine lui Felix Voiculescu. Și dacă nu mă credeți pe mine, intrebați‑l pe Mircea Badea. Sau pe Gâdea.
11:04
felicitari pentru analiza!