În ciuda tuturor asigurărilor date de Ponta și Antonescu, tandemul USL scârțâie tot mai vizibil. Însă mariajul socialist-liberal nu cedează pe la cusăturile cu ață albă ale celor două ideologii, altminteri greu de împăcat între ele, pentru că nici unul dintre miri nu e vreo fire studioasă, aplecată spre înțelegerea și practicarea principiilor teoretice ale curentului politic pe care îl reprezintă. Nici Ponta nu moare de grija socialismului, nici Antonescu nu dă doi bani pe liberalism. Amândoi au hotărât să meargă împreună ca să‑l dea jos pe Băsescu și să apoi să împartă puterea.
Prima parte a planului n‑a prea funcționat. Reduta marinarului de la Cotroceni a rezistat asaltului, chiar dacă acum e zdravăn șubrezită. Băsescu n‑a cedat și nu cedează până nu luptă pentru fiecare centimetru de front și — ca să fiu sincer — asta devine o calitate tot mai apreciată pe măsură ce trece timpul. În plus are niște aliați internaționali neașteptat de fideli, ale căror interese implică menținerea sa la președenție. Ponta s‑a ales cu guvernarea, așa cum își și dorise. PSD și PNL au împărțit portofoliile ministeriale și s‑au instalat la putere, așteptând să se dezlege baierele pungilor bugetare, care deocamdată sunt mult mai goale decât visaseră ei. Doar Antonescu a rămas pe dinafara aranjamentului, singurul care n‑a obținut ceea ce și‑a dorit: fotoliul de la Cotroceni.
Și mai e cineva care nu a obținut tot ce și‑a dorit: domnul Voiculescu. El are nevoie de controlul justiției ca să scape basma curată din dosarele penale. Iar ultimele evenimente din jurul numirii șefilor de la parchetul general și de la DNA au făcut destul de clar faptul că nici nu va avea acest control. Ceea ce l‑a înfuriat probabil. Antonescu s‑a infuriat și el, pentru că fără trâmbițele mediatice ale lui Felix nu are mari șanse să mai ajungă președinte, ca să nu mai vorbim de cazul în care Antenele s‑ar întoarce complet împotriva lui — ar fi un dezastru de imagine.
Și aici se întrevede puțin din jocul diabolic al lui Băsescu: a profitat de faptul că Ponta este forțat de funcție să se așeze la aceeași masă cu el, în timp ce Antonescu a refuzat continuu dialogul. Marinarul i‑a arătat lui Ponta că există variante onorabile pentru amândoi, înțelegeri reciproc avantajoase care îl vor împrieteni pe pesedist cu europenii și‑l vor propulsa politic mult mai puternic decât alianța cu PNL. Iar Ponta este un oportunist, când vede o șansă nu se încurcă de promisiunile anterior făcute. Așa că domnului Crin nu‑i rămâne decât să mediteze cu amărăciune la zicala englezească keep your friends close and your enemy closer. Aroganța nu ține loc de diplomație.
Singura întrebare este pe unde se va rupe USL, pentru că eu cred că sunt două posibilități. Fie alianța se va rupe pe la cusătura dintre cele două partide, adică PNL-ul va fi solidar cu frustrările lui Antonescu și se va retrage din combinație, trecând în opoziție, fie baronii peneliști — abia așezați la masa cu bucate a guvernării — vor gândi că mai bine se despart de Antonescu decât să lase din mână puterea. Vestea proastă e că oricare dintre variante va produce degringoladă în guvernare, care nici până acum n‑a dat semne de cine știe ce performanțe. Pe de alta parte, oricare dintre variante este însă perdantă pentru Voiculescu, ale cărui șanse de a ajunge la pușcărie cresc vertiginos. Și asta — dragii mei — e vestea bună.
Lasă un comentariu