Nor­di­cii sunt oa­meni sim­pli și prac­tici, cel pu­țin eu așa îi per­cep. Pen­tru ei na­tura con­tează mai mult de­cât al­că­tu­i­rile ar­ti­fi­ci­ale ale cre­a­ției umane și asta se vede din cul­tura lor, din mo­dul lor de viață, me­reu le­gat de miș­ca­rea în aer li­ber, de pros­peți­mea na­tu­rală pe care o ex­trag cu stră­da­nie și chi­b­zu­ință din pu­ți­nul pe care ge­o­gra­fia și clima l‑au în­gă­duit. Mân­ca­rea lor e sim­plă, ne­so­fis­ti­cată, ade­sea în­so­țită de fructe de pă­dure care pen­tru eu­ro­pe­nii su­dici nu sunt de­cât un soi de agu­ride bi­zare și ne­a­pe­ti­sante. Ano­tim­pu­rile au cu to­tul alt ritm, zi­lele și nop­țile un alt în­țe­les. Să tră­iești în nor­dul su­e­dez, nor­ve­gian sau fin­lan­dez e o di­fi­cilă în­cer­care pen­tru un iu­bi­tor de soare meridional.

În ar­mo­nie cu rit­mul vie­ții lor, nor­di­cii au în­vă­țat să dis­tingă inu­ti­lul și să‑l eli­mine. Viața lor a fost me­reu prea di­fi­cilă ca să le în­gă­duie lu­xul fri­vo­li­tă­ții. Obiec­tele tre­buie să fie mai în­tâi prac­tice și abia apoi, în mă­sura po­si­bi­li­tă­ți­lor, es­te­tice. Asta se vede de pildă în de­sig­nul mo­bi­lei lor, cu li­nii drepte și clare, fără în­flo­ri­turi inu­tile, fără ac­ce­so­rii de­co­ra­tive. De câte ori mă duc în Ikea sunt — trep­tat — cu­ce­rit de aceasta de­cla­ra­ție de sim­pli­fi­care până la esența prac­ti­ca­li­tă­ții, amin­tindu-mi acel con­cept care spune că per­fec­țiu­nea nu este atinsă atunci când ni­mic nu mai poate fi adă­u­gat, ci atunci când ni­mic nu mai poate fi în­lă­tu­rat. Nu chiar toate pro­du­sele din Ikea se su­pun aces­tei ri­gori, dar spi­ri­tul ge­ne­ral acesta este. Și n‑am să mă dezic de es­te­tica ma­ri­lor sti­luri eu­ro­pene — că­rora le re­cu­nosc va­loa­rea ar­tis­tică — doar am să re­cu­nosc că une­ori sim­pli­ta­tea este cuceritoare.

Și de aceea sunt con­ti­nuu sur­prins de pro­ce­siu­nile de pse­udo-cum­pă­ră­tori din ma­ga­zi­nul Ikea, con­ce­tă­țe­nii mei din Bu­cu­rești sau de aiu­rea, care de­fi­lează în fi­e­care we­e­kend prin la­bi­rin­tul sec­țiu­ni­lor ma­ga­zi­nu­lui, cân­tă­rind din ochi fi­e­care obiect, comentându‑l, așezându‑l ipo­te­tic un­deva în lo­cu­in­țele lor și con­ti­nu­ându-și apoi plim­ba­rea ste­rilă, ne­a­tenți la spi­rit și stil, surzi la me­sa­jul ne­scris. Aud că mulți vin pen­tru chifte­lu­țele su­e­deze și ce­le­lalte mân­că­ruri ofe­rite de ma­ga­zin la pre­țuri mo­dice, pro­ba­bil atrași de ideea de a mânca “în oraș” cu bani pu­țini. După sa­tis­fac­ția gus­tu­lui, de­fi­la­rea con­ti­nuă la par­ter, în ace­eași pa­ra­me­tri de inu­tilă pier­dere de timp. Lu­mea vine în Ikea să își omoare tim­pul, să simtă plă­ce­rea tem­po­rară a po­se­siei pe care ți‑o dă sta­tu­tul de cli­ent, că­ruia tre­buie să i se per­mită atin­ge­rea, în­tre­ba­rea și mof­tul. E o pro­ce­siune aproape re­li­gi­oasă, de prea­mă­rire a obiec­tu­a­li­tă­ții, de în­chi­nare la zeul ma­te­ria­li­tă­ții, un fel de mas­tur­bare emo­țio­nală, năs­cută din do­rința po­se­siei și din im­po­tența fi­nan­ci­ară, la fel de fe­cundă în min­tea lor ca și cum­pă­ră­tura pro­priu-zisă, pen­tru că le dă plă­ce­rea tem­po­rară a pro­pri­e­tă­ții în­chi­pu­ite, un fel de ca-și-cum-am-fi-cum­pă­rat.  Ni­mic din sim­pli­ta­tea tra­i­u­lui nor­dic, ni­mic din aus­te­ri­ta­tea prag­ma­tis­mu­lui nu ajunge până la con­su­ma­to­rul ro­mân, dor­nic doar de mai mult și mai mare. 

Un­deva de­parte, la nord de noi în­șine, alți oa­meni tră­iesc după re­guli al că­ror în­țe­les ne rămâne obs­cur. Pen­tru noi nor­dul e Su­e­dia, Su­e­dia e Ikea, iar Ikea nu e alt­ceva de­cât un alt fel de mall.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    1. Nu pot să mă en­tu­zi­as­mez de sim­pli­ta­tea nor­dică, atunci când aceasta vine pe ca­lea Ikea — pen­tru că nu pot să uit și să iert că Ikea Ro vinde cu cele mai mari pre­țuri din Eu­ropa, ex­cep­tând Nor­ve­gia (sau așa ceva). Nu știu dacă la mij­loc e o mână ro­mâ­nească sau chiar o mână de nordic.
    2. Apoi, ci­tind jur­na­lele Ga­brie­lei Me­li­ne­scu afli că există un preț pen­tru sim­pli­ta­tea și or­di­nea nor­dică. Și anume o es­ca­la­dare a ex­tre­mis­mu­lui și naționalismului.
    De­si­gur, nu sim­pli­ta­tea e de vină. Vroaim doar să punc­tez că avem une­ori o ima­gine idi­lică des­pre ță­rile din nord.

    • Sorin Sfirlogea

      Din câte știu Ikea Ro­mâ­nia a în­ce­put ca franciză, dar acum e parte din grup. De ce sunt pre­țu­rile mari, nu știu, dar nu asta era ideea… sunt si­gur că ai în­țe­les. Cât des­pre pre­țul sim­pli­tă­ții n‑aș prea fi de acord. Nu văd o le­gă­tură di­rectă în­tre ape­lul la sim­pli­tate în viața noas­tră și ra­di­ca­lism. Nu cred în po­poare-mo­del, nici în re­țete so­ci­ale de ge­nul mo­de­lul su­e­dez. Cred că multe po­poare au ca­li­tăți asu­pra că­rora me­rită să me­di­tăm, fără să că­dem în cap­cana ad­mi­ra­ției necondiționate.
      Sim­pli­ta­tea nor­dică — pro­ba­bil im­pusă de me­diul în care tră­iesc — re­levă câ­teva vir­tuți ale unei vieți mai pu­țin materialiste.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.