Duminică dimineață citeam un comentariu la un articol mai vechi, despre filantropie. Ideea centrală era că filantropia e uneori folositoare, chiar dacă de foarte multe ori nu face decât să amâne suferința în loc s‑o lecuiască. Am răspuns după un pic de gândire că da, ar putea fi folositoare, dacă ne-am strădui să‑i dăm celui dezavantajat instrumentele cu care să scape din sărăcie, nu doar mijloacele de a supraviețui până mâine. Și pe urmă mi-am adus aminte de rețelele de cerșetori dirijate din umbră, de copiii schilodiți ca să fie mai convingători când cerșesc, de cei care mimează handicapul ca să impresioneze și mi-am zis că unii dintre cei aflați în nevoie nu sunt chiar atât de amărâți și nici atât de dornici să iasă din starea actuală.
Am auzit la un moment dat la radio un fost polițist vorbind despre cerșetorie — părea că știe bine despre ce e vorba — și explicând că nu există cerșetor care să nu fie parte a unei rețele bine dirijată, pentru simplul motiv că intrușii sunt alungați sau chiar omorâți. În spatele intregului lanț al carității, cu oengeuri care trăiesc din studii și programe despre cerșetorie, cu milioane de români care dau zilnic câțiva bănuți la colț de stradă, este o industrie bine pusă la punct cu venituri deloc neglijabile. Și bineînțeles există niște șefi de rețele care trăiesc regește de pe urma ei. Și m‑am gândit pe urmă că la fel se întâmplă și cu hoții de buzunare, cu găștile violente de cartier: în spatele fiecărei infracțiuni repetate se găsesc niște indivizi vicleni sau violenți, care n‑au nici un fel de scrupule și nici nu cred că vor putea fi vreodată reeducați.
Mai târziu — în timp ce îmi făceam antrenamentul de duminică dimineața, la sală — am văzut pe ecranul benzii de alergare un fragment dintr‑o emisiune despre restaurări de obiecte vechi. Cineva adusese o cască de mitralior de aviație, care fusese purtată de bunicul lui în războiul din Vietnam, povestind că bătrânul e un erou al Americii. Avea și o poză cu el din tinerețe — era prin ’69, stătea sprijinit de un elicopter mai mic și fuma, cu o expresie de tip dur pe față. Omul încă trăia, avea 86 de ani, iar restaurarea căștii urma să fie un cadou pentru el. Mi-am adus aminte de filmul “Născut pe 4 iulie” și de celălalt tip de veteran din Vietnam, cel care nu-și mai poate reveni psihic din ororile pe care le văzuse, declanșate de o imensă fortă armată împotriva unei țări care nu accepta să se predea. Și m‑am gândit că unii poate sunt croiți din stofa asta, a tipului dur și nemilos, care nu se impresionează așa ușor, ba chiar caută adrenalina apropierii de moarte.
Probabil că din stofa asta sunt croiți și cei care sunt capii găștilor violente, cei care dirijează traficul de droguri și prostituția, pe care legea îi urmărește continuu, iar oamenii legii îi prind din când în când, atunci când nu sunt pe‑o mână cu ei. Până la urmă la ce ajută să‑i închidem? S‑a dovedit cred îndeajuns că nici un infractor periculos nu s‑a îndreptat prin detenție. Dimpotrivă, ajunși în celulele închisorilor continuă să facă prozeliți, să învețe unii de la alții și să plănuiască fapte și mai grave după ce sunt eliberați. În jurul acestor indivizi violenți și deloc proști se construiește crima organizată, iar poliția n‑ar avea nici o șansă să le destrame rețelele nici dacă i‑ar urmări cu adevărat, în loc să colaboreze cu ei.
Poate că multora dintre ei nimic nu le poate tempera firea agresivă și înclinația spre violență. Și mă gândesc că poate, în loc să‑i vânăm și să‑i închidem, am putea mai degrabă să le dăm ceea ce vor: propriul lor Vietnam. Mă întreb dacă nu cumva mulți dintre indivizii ăștia ar fi tentați de o carieră militară de tip comando — un salariu bun și posibilitatea de a‑si manifesta violența pe teatre de război mai mari sau mai mici. Și nu ne putem plânge că nu au existat până acum: Afganistan, Irak, Mali. Vor mai fi și altele, iar noi nu putem participa decât cu forțe militare reduse. S‑o fi gândit cineva la asta?
0:04
Dacă ăsta e răspunsul la întrebarea ‘ce‑i mâna pe ei în luptă?’, poate că da. Însă, cred că‑i interesează cu totul altceva decât vitejia pură.