Un Vietnam personal

Dumi­nică dimi­neață citeam un comen­ta­riu la un arti­col mai vechi, des­pre filan­tro­pie. Ideea cen­trală era că filan­tro­pia e une­ori folo­si­toare, chiar dacă de foarte multe ori nu face decât să amâne sufe­rința în loc s‐o lecu­iască. Am răs­puns după un pic de gân­dire că da, ar putea fi folo­si­toare, dacă ne‐am stră­dui să‐i dăm celui dez­a­van­ta­jat instru­men­tele cu care să scape din sără­cie, nu doar mij­loa­cele de a supra­vie­țui până mâine. Și pe urmă mi‐am adus aminte de rețe­lele de cer­șe­tori diri­jate din umbră, de copiii schi­lo­diți ca să fie mai con­ving­ă­tori când cer­șesc, de cei care mimează han­di­ca­pul ca să impre­sio­neze și mi‐am zis că unii din­tre cei aflați în nevoie nu sunt chiar atât de amă­râți și nici atât de dor­nici să iasă din sta­rea actu­ală.

Am auzit la un moment dat la radio un fost poli­țist vor­bind des­pre cer­șe­to­rie – părea că știe bine des­pre ce e vorba – și expli­când că nu există cer­șe­tor care să nu fie parte a unei rețele bine diri­jată, pen­tru sim­plul motiv că intru­șii sunt alun­gați sau chiar omorâți. În spa­tele intre­gu­lui lanț al cari­tă­ții, cu oen­ge­uri care tră­iesc din stu­dii și pro­grame des­pre cer­șe­to­rie, cu mili­oane de români care dau zil­nic câțiva bănuți la colț de stradă, este o indus­trie bine pusă la punct cu veni­turi deloc negli­ja­bile. Și bine­în­țe­les există niște șefi de rețele care tră­iesc regește de pe urma ei. Și m‐am gân­dit pe urmă că la fel se întâm­plă și cu hoții de buzu­nare, cu găș­tile vio­lente de car­tier: în spa­tele fie­că­rei infrac­țiuni repe­tate se găsesc niște indi­vizi vicleni sau vio­lenți, care n‐au nici un fel de scru­pule și nici nu cred că vor putea fi vreo­dată ree­du­cați.

Mai târ­ziu – în timp ce îmi făceam antre­na­men­tul de dumi­nică dimi­neața, la sală – am văzut pe ecra­nul ben­zii de aler­gare un frag­ment dintr‐o emi­siune des­pre res­ta­u­rări de obiecte vechi. Cineva adu­sese o cască de mitra­lior de avi­a­ție, care fusese pur­tată de buni­cul lui în răz­bo­iul din Vie­t­nam, poves­tind că bătrâ­nul e un erou al Ame­ri­cii. Avea și o poză cu el din tine­rețe – era prin '69, stă­tea spri­ji­nit de un eli­cop­ter mai mic și fuma, cu o expre­sie de tip dur pe față. Omul încă trăia, avea 86 de ani, iar res­ta­u­ra­rea căș­tii urma să fie un cadou pen­tru el. Mi‐am adus aminte de fil­mul "Năs­cut pe 4 iulie" și de celă­lalt tip de vete­ran din Vie­t­nam, cel care nu‐și mai poate reveni psi­hic din oro­rile pe care le văzuse, declan­șate de o imensă fortă armată împo­triva unei țări care nu accepta să se pre­dea. Și m‐am gân­dit că unii poate sunt cro­iți din stofa asta, a tipu­lui dur și nemi­los, care nu se impre­sio­nează așa ușor, ba chiar caută adre­na­lina apro­pi­e­rii de moarte.

Pro­ba­bil că din stofa asta sunt cro­iți și cei care sunt capii găș­ti­lor vio­lente, cei care diri­jează tra­fi­cul de dro­guri și pros­ti­tu­ția, pe care legea îi urmă­rește con­ti­nuu, iar oame­nii legii îi prind din când în când, atunci când nu sunt pe‐o mână cu ei. Până la urmă la ce ajută să‐i închi­dem? S‐a dove­dit cred înde­a­juns că nici un infrac­tor peri­cu­los nu s‐a îndrep­tat prin deten­ție. Dim­po­trivă, aju­nși în celu­lele închi­so­ri­lor con­ti­nuă să facă pro­ze­liți, să învețe unii de la alții și să plă­nu­iască fapte și mai grave după ce sunt eli­be­rați. În jurul aces­tor indi­vizi vio­lenți și deloc proști se con­stru­iește crima orga­ni­zată, iar poli­ția n‐ar avea nici o șansă să le des­trame rețe­lele nici dacă i‐ar urmări cu ade­vă­rat, în loc să cola­bo­reze cu ei.

Poate că mul­tora din­tre ei nimic nu le poate tem­pera firea agre­sivă și încli­na­ția spre vio­lență. Și mă gân­desc că poate, în loc să‐i vânăm și să‐i închi­dem, am putea mai degrabă să le dăm ceea ce vor: pro­priul lor Vie­t­nam. Mă întreb dacă nu cumva mulți din­tre indi­vi­zii ăștia ar fi ten­tați de o carieră mili­tară de tip comando – un sala­riu bun și posi­bi­li­ta­tea de a‐si mani­festa vio­lența pe tea­tre de răz­boi mai mari sau mai mici. Și nu ne putem plânge că nu au exis­tat până acum: Afga­nis­tan, Irak, Mali. Vor mai fi și altele, iar noi nu putem par­ti­cipa decât cu forțe mili­tare reduse. S‐o fi gân­dit cineva la asta? 


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Alin

    Dacă ăsta e răs­pun­sul la între­ba­rea 'ce‐i mâna pe ei în luptă?', poate că da. Însă, cred că‐i inte­re­sează cu totul alt­ceva decât vite­jia pură.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu