Du­mi­nică di­mi­neață ci­team un co­men­ta­riu la un ar­ti­col mai vechi, des­pre fi­lan­tro­pie. Ideea cen­trală era că fi­lan­tro­pia e une­ori fo­lo­si­toare, chiar dacă de foarte multe ori nu face de­cât să amâne su­fe­rința în loc s‑o le­cu­iască. Am răs­puns după un pic de gân­dire că da, ar pu­tea fi fo­lo­si­toare, dacă ne-am stră­dui să‑i dăm ce­lui dez­a­van­ta­jat in­stru­men­tele cu care să scape din să­ră­cie, nu doar mij­loa­cele de a su­pra­vie­țui până mâine. Și pe urmă mi-am adus aminte de re­țe­lele de cer­șe­tori di­ri­jate din um­bră, de co­piii schi­lo­diți ca să fie mai con­ving­ă­tori când cer­șesc, de cei care mi­mează han­di­ca­pul ca să im­pre­sio­neze și mi-am zis că unii din­tre cei aflați în ne­voie nu sunt chiar atât de amă­râți și nici atât de dor­nici să iasă din sta­rea actuală.

Am au­zit la un mo­ment dat la ra­dio un fost po­li­țist vor­bind des­pre cer­șe­to­rie — pă­rea că știe bine des­pre ce e vorba — și ex­pli­când că nu există cer­șe­tor care să nu fie parte a unei re­țele bine di­ri­jată, pen­tru sim­plul mo­tiv că in­tru­șii sunt alun­gați sau chiar omorâți. În spa­tele in­tre­gu­lui lanț al ca­ri­tă­ții, cu oen­ge­uri care tră­iesc din stu­dii și pro­grame des­pre cer­șe­to­rie, cu mi­li­oane de ro­mâni care dau zil­nic câ­țiva bă­nuți la colț de stradă, este o in­dus­trie bine pusă la punct cu ve­ni­turi de­loc ne­gli­ja­bile. Și bi­ne­în­țe­les există niște șefi de re­țele care tră­iesc re­gește de pe urma ei. Și m‑am gân­dit pe urmă că la fel se în­tâm­plă și cu ho­ții de bu­zu­nare, cu găș­tile vi­o­lente de car­tier: în spa­tele fi­e­că­rei in­frac­țiuni re­pe­tate se gă­sesc niște in­di­vizi vi­cleni sau vi­o­lenți, care n‑au nici un fel de scru­pule și nici nu cred că vor pu­tea fi vreo­dată reeducați.

Mai târ­ziu — în timp ce îmi fă­ceam an­tre­na­men­tul de du­mi­nică di­mi­neața, la sală — am vă­zut pe ecra­nul ben­zii de aler­gare un frag­ment dintr‑o emi­siune des­pre res­ta­u­rări de obiecte vechi. Ci­neva adu­sese o cască de mi­tra­lior de avi­a­ție, care fu­sese pur­tată de bu­ni­cul lui în răz­bo­iul din Vi­e­t­nam, po­ves­tind că bă­trâ­nul e un erou al Ame­ri­cii. Avea și o poză cu el din ti­ne­rețe — era prin ’69, stă­tea spri­ji­nit de un eli­cop­ter mai mic și fuma, cu o ex­pre­sie de tip dur pe față. Omul încă trăia, avea 86 de ani, iar res­ta­u­ra­rea căș­tii urma să fie un ca­dou pen­tru el. Mi-am adus aminte de fil­mul “Năs­cut pe 4 iu­lie” și de ce­lă­lalt tip de ve­te­ran din Vi­e­t­nam, cel care nu-și mai poate re­veni psi­hic din oro­rile pe care le vă­zuse, de­clan­șate de o imensă fortă ar­mată îm­po­triva unei țări care nu ac­cepta să se pre­dea. Și m‑am gân­dit că unii poate sunt cro­iți din stofa asta, a ti­pu­lui dur și ne­mi­los, care nu se im­pre­sio­nează așa ușor, ba chiar ca­ută adre­na­lina apro­pi­e­rii de moarte.

Pro­ba­bil că din stofa asta sunt cro­iți și cei care sunt ca­pii găș­ti­lor vi­o­lente, cei care di­ri­jează tra­fi­cul de dro­guri și pros­ti­tu­ția, pe care le­gea îi ur­mă­rește con­ti­nuu, iar oa­me­nii le­gii îi prind din când în când, atunci când nu sunt pe‑o mână cu ei. Până la urmă la ce ajută să‑i în­chi­dem? S‑a do­ve­dit cred în­de­a­juns că nici un in­frac­tor pe­ri­cu­los nu s‑a în­drep­tat prin de­ten­ție. Dim­po­trivă, aju­nși în ce­lu­lele în­chi­so­ri­lor con­ti­nuă să facă pro­ze­liți, să în­vețe unii de la al­ții și să plă­nu­iască fapte și mai grave după ce sunt eli­be­rați. În ju­rul aces­tor in­di­vizi vi­o­lenți și de­loc proști se con­stru­iește crima or­ga­ni­zată, iar po­li­ția n‑ar avea nici o șansă să le des­trame re­țe­lele nici dacă i‑ar ur­mări cu ade­vă­rat, în loc să co­la­bo­reze cu ei.

Poate că mul­tora din­tre ei ni­mic nu le poate tem­pera fi­rea agre­sivă și în­cli­na­ția spre vi­o­lență. Și mă gân­desc că poate, în loc să‑i vâ­năm și să‑i în­chi­dem, am pu­tea mai de­grabă să le dăm ceea ce vor: pro­priul lor Vi­e­t­nam. Mă în­treb dacă nu cumva mulți din­tre in­di­vi­zii ăș­tia ar fi ten­tați de o ca­rieră mi­li­tară de tip co­mando — un sa­la­riu bun și po­si­bi­li­ta­tea de a‑si ma­ni­festa vi­o­lența pe tea­tre de răz­boi mai mari sau mai mici. Și nu ne pu­tem plânge că nu au exis­tat până acum: Afga­nis­tan, Irak, Mali. Vor mai fi și al­tele, iar noi nu pu­tem par­ti­cipa de­cât cu forțe mi­li­tare re­duse. S‑o fi gân­dit ci­neva la asta? 


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Alin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alin

    Dacă ăsta e răs­pun­sul la în­tre­ba­rea ‘ce‑i mâna pe ei în luptă?’, poate că da. Însă, cred că‑i in­te­re­sează cu to­tul alt­ceva de­cât vi­te­jia pură.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.