Di­mi­neața la sala de fi­t­ness e des­tul de li­niște. Prin pe­re­ții de sti­clă din sala car­dio, unde sunt ben­zile de aler­gare, se vede pis­cina în care se ține ora de aqua-gym, adică o adu­nare de cu­coane care țo­păie și se un­du­iesc ca­ra­ghios în apă, con­form in­di­ca­ți­i­lor pe care le dă in­struc­toa­rea. În rest e cam pus­tiu. Sunt cam ace­leași per­soane cei care vin la ora aia să alerge, ne cu­noaș­tem oa­re­cum în­tre noi și ne sa­lu­tăm pse­udo-cor­dial, cu o miș­care scurtă a ca­pu­lui și un ‘neața grăbit.

Azi însă a apă­rut o per­soană nouă, o domni­șoară blondă, care nu face parte din­tre obiș­nu­i­ții di­mi­ne­ți­lor la sală, dar apare une­ori, după un ca­len­dar doar de ea știut. Am remarcat‑o pen­tru sti­lul ei com­plet ori­gi­nal de a uti­liza banda: nu aleargă, ci merge re­pede ținându-se de ba­rele apa­ra­tu­lui, lă­sându-se pe spate, ca și cum apa­ra­tul ar târî‑o îm­po­triva vo­in­ței ei.

Dintr-un mo­tiv sau al­tul domni­șoara cu pri­cina fo­lo­sește în­tot­dea­una ace­lași apa­rat, adică cel pe care eu toc­mai îmi în­che­iam pro­gra­mul de di­mi­neață și‑l șter­geam con­ști­in­cios cu hâr­tie și so­lu­ție dez­in­fec­tantă. Am mai ză­bo­vit o clipă apoi, iar domni­șoara a luat și ea hâr­tie și dez­in­fec­tant și s‑a apu­cat să lus­tru­iască din nou ace­lași apa­rat. Am fost in­tri­gat, așa că nu m‑am ab­ți­nut și am întrebat‑o dacă eu nu l‑am șters cum tre­buie. Mi‑a răs­puns cu un aer oa­re­cum aga­sat că ea în­tot­dea­una șterge apa­ra­tul îna­inte să‑l fo­lo­sească și că așa e normal.

Cred că ar fi tre­buit să-mi văd de treabă, dar un dră­cu­șor din mine m‑a îm­pins să spun că nu sunt de acord, nor­mal e să șteargă apa­ra­tul cel care l‑a fo­lo­sit. Domni­șoara m‑a pri­vit sur­prinsă și m‑a în­tre­bat care e di­fe­rența. I‑am spus că e o mare di­fe­rență și, dacă vrea, i‑o ex­plic. “Da, chiar vă rog” mi‑a zis cu to­nul evi­dent în­țe­pat al ce­lui care are răb­dare să audă ceva ce e si­gur o prostie.

- Păi dacă șterg apa­ra­tul după ce l‑am fo­lo­sit me­sa­jul este că îmi pasă de ce las în urma mea, de cei care vor să‑l fo­lo­sească. În­seamnă că îi res­pect pe cei­lalți. Dacă șter­geți apa­ra­tul îna­inte de a‑l fo­losi, me­sa­jul e că n‑aveți în­cre­dere în cei­lalți, că îi con­si­de­rați ne­sim­țiți și ne­spă­lați. Asta e di­fe­rența. De­pinde în ce fel de lume vreti să tră­iți: una în care ne res­pec­tăm sau una în care ne dis­pre­țuim reciproc…

Domni­șoara a tă­cut câ­teva clipe, ui­tându-se în gol că­tre banda de aler­gare, ca și cum ar fi re­zol­vat în minte o ecu­a­ție com­pli­cată. Și‑a re­ve­nit re­pede din me­di­ta­ție și mi‑a re­pli­cat cu dispreț:

- Căcat! De la o bu­cată de vreme toți vă cre­deți un fel de Liicescu!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.