Dimineața la sala de fitness e destul de liniște. Prin pereții de sticlă din sala cardio, unde sunt benzile de alergare, se vede piscina în care se ține ora de aqua-gym, adică o adunare de cucoane care țopăie și se unduiesc caraghios în apă, conform indicațiilor pe care le dă instructoarea. În rest e cam pustiu. Sunt cam aceleași persoane cei care vin la ora aia să alerge, ne cunoaștem oarecum între noi și ne salutăm pseudo-cordial, cu o mișcare scurtă a capului și un ‘neața grăbit.
Azi însă a apărut o persoană nouă, o domnișoară blondă, care nu face parte dintre obișnuiții dimineților la sală, dar apare uneori, după un calendar doar de ea știut. Am remarcat‑o pentru stilul ei complet original de a utiliza banda: nu aleargă, ci merge repede ținându-se de barele aparatului, lăsându-se pe spate, ca și cum aparatul ar târî‑o împotriva voinței ei.
Dintr-un motiv sau altul domnișoara cu pricina folosește întotdeauna același aparat, adică cel pe care eu tocmai îmi încheiam programul de dimineață și‑l ștergeam conștiincios cu hârtie și soluție dezinfectantă. Am mai zăbovit o clipă apoi, iar domnișoara a luat și ea hârtie și dezinfectant și s‑a apucat să lustruiască din nou același aparat. Am fost intrigat, așa că nu m‑am abținut și am întrebat‑o dacă eu nu l‑am șters cum trebuie. Mi‑a răspuns cu un aer oarecum agasat că ea întotdeauna șterge aparatul înainte să‑l folosească și că așa e normal.
Cred că ar fi trebuit să-mi văd de treabă, dar un drăcușor din mine m‑a împins să spun că nu sunt de acord, normal e să șteargă aparatul cel care l‑a folosit. Domnișoara m‑a privit surprinsă și m‑a întrebat care e diferența. I‑am spus că e o mare diferență și, dacă vrea, i‑o explic. “Da, chiar vă rog” mi‑a zis cu tonul evident înțepat al celui care are răbdare să audă ceva ce e sigur o prostie.
- Păi dacă șterg aparatul după ce l‑am folosit mesajul este că îmi pasă de ce las în urma mea, de cei care vor să‑l folosească. Înseamnă că îi respect pe ceilalți. Dacă ștergeți aparatul înainte de a‑l folosi, mesajul e că n‑aveți încredere în ceilalți, că îi considerați nesimțiți și nespălați. Asta e diferența. Depinde în ce fel de lume vreti să trăiți: una în care ne respectăm sau una în care ne disprețuim reciproc…
Domnișoara a tăcut câteva clipe, uitându-se în gol către banda de alergare, ca și cum ar fi rezolvat în minte o ecuație complicată. Și‑a revenit repede din meditație și mi‑a replicat cu dispreț:
- Căcat! De la o bucată de vreme toți vă credeți un fel de Liicescu!
Lasă un comentariu