Între Scylla și Caribda

Soci­etatea românească nu e nici pe departe pregătită să dis­cute cu seri­oz­i­tate și relaxare despre homo­sex­u­al­i­tate. M‑am con­vins defin­i­tiv de asta urmărind o emsiuine înreg­is­trată de pe Nașul TV, ediția din 15 aprilie, pe care o cău­tam ca să ascult dia­logul cu Neamțu de la Noua Repub­lică. S‑a dovedit că într‑o altă secți­une a emi­si­u­nii, înainte de cea pe care o cău­tam eu, invi­tat era Remus Cernea, o dom­nișoară care se dădea drept președ­inta Tinere­tu­lui Con­ser­va­tor (adică viitori Voiculești ai țării) și un avo­cat cu aspect gro­bian. Tema era, desigur, iniția­tiva lui Cernea refer­i­toare la partene­r­i­atele civile. A fost nițel sin­istru și în egală măsură fasci­nant să urmăresc vreo 20 de minute de așa-zise dez­ba­teri între un Cernea mult mai calm decât aș fi fost eu în locul lui, un neică de pe tarla cu diplomă de avo­cat și gândire de trac­torist și o prețioasă care făcea trim­i­teri la teo­ria formelor fără fond a lui Maiorescu, în propoz­iții com­plet dezartic­u­late din punct de vedere logic. Radu Moraru schimba peri­odic taberele ca să țină aprinsă scân­teia de bârfă. 

N‑are rost să vă redau firul dis­cuției, oricum nu a putut fi păs­trată vreo coerență oare­care în condiți­ile în care avo­catul per­ora sonor acoperind pe ceilalți, iar dom­nișoara se indigna rit­mic, ca să dea cadența de manea a dis­cur­su­lui. Cernea a fost exe­cu­tat, dar a păs­trat o anu­mită ele­ganță și grație în înfrân­gerea sa, pe care prob­a­bil o antic­i­pase. Nu știu câtă glagorie politică are omul ăsta, dar emi­si­unea asta l‑a mai săl­tat puțin în ochii mei, măcar prin capac­i­tatea de a se stăpâni și de a rămâne decent atunci când are de a face cu proști. Eu cred că‑i luam la un mare mișto pe indi­vizii ăia, așa, în direct, cum era emi­si­unea.

Punc­tul nodal al întregii argu­men­tații homo­fobe era declararea homo­sex­u­al­ității drept boală. Există și niște studii care susțin aceste puncte de vedere — n‑am idee cine le‑a elab­o­rat și cât de cred­i­bile sunt — dar ele validează o con­cepție aparent larg răspân­dită în soci­etatea românească: dacă e boală, bol­navul tre­buie să se trateze și să fie izo­lat pen­tru a nu con­t­a­m­ina și pe alții. Teama expri­mată fățiș era o aparentă recrude­scență a homo­sex­u­al­ității, mai ales în statele care au recunos­cut căsă­tori­ile între per­soane de ace­lași sex, spri­jinită con­spir­a­tiv de pro­ducă­torii de la Hol­ly­wood, care cer să se includă în orce film măcar o scenă de sărut între două femei sau doi băr­bați. Din­colo de hilarul exprimării, stupizenia rațion­a­men­tu­lui este îngri­joră­toare. M‑am gân­dit că dom­nu­lui avo­cat care insista pe aceste teorii con­siprațion­iste ar fi tre­buit sa i se prop­ună un test: să fie dezbră­cat com­plet și legat de un scaun într‑o cameră izo­lată, iar pe un ecran din fața sa să se proiecteze imag­ini cu sex între les­bi­ene. De fiecare dată când are o erecție să intre cineva peste el și să‑i aplice zece lovi­turi de bici pen­tru a‑l dezbăra de aceste pofte bol­năvi­cioase. Și eu cred că pe la a treia erecție s‑ar cere afară. Ce zici dom­nule avo­cat, te prinzi în rămășag?

Am văzut mai demult un fil­muleț care prezenta prin ani­mație modul în care se formează organele sex­u­ale ale unui făt uman, cum sfâr­curile piep­tu­lui se difer­enți­ază ceva mai devreme decât sexul și ast­fel se explică de ce băr­bații le au, deși nu le servesc nici unui scop funcțional. Ani­mația con­tinua explicând despre un grup de celule, un țesut care se dez­voltă la un moment dat — deter­mi­nat de infor­mația cro­mo­zomi­ală — către penis sau vagin, sub­lini­ind asemănările anatomice ale scro­tu­lui și labi­ilor, ale penisu­lui și cli­torisu­lui. În para­lel, se dozează în mod simet­ric o anu­mită com­bi­nație de glande hor­monale, care com­pletează tabloul sex­ual al viitoarei per­soane. Nu am făcut studii anatomice și fizio­log­ice apro­fun­date, dar mi se pare per­fect posi­bil ca, așa cum se nasc copii cu diverse mal­for­mații sau anom­alii, să se nască și unii la care acest pro­ces anatomic și hor­monal are defecte mai mari sau mai mici. Îmi pot închipui un băr­bat căruia glan­dele hor­monale îi sunt greșit dozate și are instincte mai putin mas­cu­line decât ale unui macho ver­i­tabil. La fel îmi pot imag­ina femei cu prea mulți hor­moni mas­culini, care se simt mai degrabă atrase de alte femei decât de un băr­bat. Între­barea e: îi con­damnăm la o viață în izo­lare și rușine pen­tru defec­tul lor?

Nu cred că cineva devine homo­sex­ual. Mai bine zis nu în sen­sul asumării defin­i­tive a aces­tei ori­en­tări. Există exem­ple de oameni cele­bri care au avut trecă­toare expe­riențe homo­sex­u­ale, pe care nu le-au per­ma­nen­ti­zat. Curi­oz­i­tatea unui om față de exper­i­men­tul sex­ual nu se trans­formă în con­ver­tire. Nu cred deci că homo­sex­u­al­i­tatea e con­ta­gioasă, nici prozelit­istă. Scân­teia care ne mișcă instinc­tul sex­ual nu are butoane si man­ual de hack­ing. Oricât m‑ar bate la cap un homo­sex­ual, nu m‑aș putea simți atras de un băr­bat. La fel nu cred că el ar putea fi con­vins să îi placă de mâine femeile. Ne naștem cu un ambalaj car­nal, o chimie com­pli­cată de căr­nuri și umori, care poate avea defectele sale și sun­tem obligati să trăim cu ele. De ce mi s‑ar interz­ice drep­tul la o viață nor­mală atunci când am o con­for­mație neo­biș­nu­ită, pe care nu am cerut‑o și nici nu o pot schimba?

Românii refuză însă să ia in con­sid­er­are ast­fel de argu­mente. Blo­cați în repetiția papa­gal­icească a per­ceptelor moralei creș­tine, dea­supra căreia nu pot imag­ina nimic altceva, ignoră cu sen­ină­tate că unii oameni nu sunt reli­gioși și nici nu pot fi oblig­ați să-și însușească acest cod de con­duită. Pen­tru români, dacă nu ești creștin, nu exiști. Dar în egală măsură, creș­tinii noștri con­vinși se dau pe site-uri porno cu mult entuzi­asm, iar expre­sia cea mai frecvent cău­tată pen­tru amuza­men­tul erotic al conațion­alilor noștri este "mom and son". Halal creș­tin­ism!

De partea cealaltă, o Europă tot mai tol­er­antă și per­mi­sivă cu orice tip de minorități se indreaptă spre alte ori­zon­turi morale. Iar la mijloc, între aceste Scylla și Caribda, între mon­strul cu șase capete al homo­sex­u­al­ității accep­tate și vârte­jul dev­as­ta­tor al pro­ce­su­lui elec­toral, clasa politică românească încearcă un difi­cil balet pe sârmă. Nu pot să se alin­ieze la convin­ger­ile europene pen­tru că ei înșiși incrim­inează homo­sex­u­al­i­tatea, vajnici reprezen­tanți ai unui popor intol­er­ant. În plus știu sigur că — dacă totuși ar face‑o din rațion­a­mente politice — vârte­jul indignării elec­torale i‑ar înghiți la urmă­toarele alegeri. Însă dis­cur­sul lor intol­er­ant este taxat tot mai apăsat de ofi­cialii Uni­u­nii sau de insti­tuții care mon­i­tor­izează ast­fel de subiecte. Când trim­iți în par­la­ment hașoți și becali, nu te poti aștepta să excelezi în materie de tol­er­anță.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Augustin

    Pen­tru cineva care crede că Biblia‑i sfântă te exprimi sur­prinză­tor de lib­eral. Mai că te-aș prop­une la șefia BOR-ului. 🙂 (M‑aș aștepta să trans­formi Cat­e­drala Mân­tuirii în Bib­liotecă Națion­ală… cu-nchiriat de filme piratate de pe Net cu tot :-)…)

    • Sorin Sfirlogea

      Mă îngri­jorez: când am zis eu că Bib­lia e sfântă?
      Ideea cu filmele piratate nu e de lep­ă­dat. Dacă vine cineva să pretindă drep­turi de autor, aș putea să‑i zic: fiule, Dom­nul a dat, Dom­nul a luat, fie numele Dom­nu­lui lău­dat! mergi cu Dom­nul! :))


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu