Subiectul zilei pentru guvernanții noștri este regionalizarea. Toată lumea vorbește despre ea și este lesne de înțeles că întreaga agitație nu este cauzată de vreun avânt administrativ, nici de vreo neașteptată hărnicie a celor de la putere. La mijloc sunt niște mize foarte importante pentru toată lumea, mai micii și mai marii guvernării României, așa că nu e timp de pierdut, toate rotițele trebuie mișcate, toate relațiile trebuie utilizate pentru a binemerita de la oportunitatea unei noi împărțiri administrative.
Primarii sunt foarte interesați să știe cum li se vor aloca bugetele de acum înainte și în pixul cui va sta aprobarea lor. Treabă nespus de importantă, pentru că dacă nu primesc niște bani să arunce câteva remorci de piatră pe ulițele satelor păstorite și nu pot organiza câteva petreceri cu mici și bere, cam greu la alegerile viitoare. La județe fierberea e și mai mare. Acolo baronii locali se dau de ceasul morții să capete statut de șefi ai regiunii, iar dacă asta nu se poate, să împartă altfel regiunile, într-un fel în care ei să fie moțul. Că cine se procopsește cu șefia regiunii, se alege și cu niște bugete regionale, bașca niște fonduri europene de dezvoltare pe care firmele senioriale de-abia așteaptă să le pape, mai ales după seceta din visteriile patriei din ultima vreme.
La centru, șefii cei mari au și ei socotelile lor. Congresele s‑au ținut înainte de regionalizare — slavă Domnului — că nu era sănătos invers. Mai pupa Ponta unanimitatea aia ceaușistă dacă împărțeala era deja făcută? Păi n‑o să fie decât 9 sau 10 regiuni, iar județe sunt 42. Cel puțin 32 de baroni locali ar fi fost nemultumiți — treabă delicată să te mai alegi în frunte când membrii de partid sunt nevrozați! Acuma trebuie făcute atent socotelile și văzut cu cine se aliază, care sunt baronii ăia mai puternici pe care să se bazeze în viitor.
Pentru noi, cei administrați, lucrurile sunt mult mai simple. Domnul Dragnea ne‑a explicat deja că până la vară ei vor stabili cum să fie regiunile, pe urmă ni le dau să le dezbatem public — în traducere liberă asta înseamnă că noi o să vorbim cuvinte, pentru că rămâne cum au hotărât ei. Abia după aia ne vom bucura de binefacerile regionalizării, iar ministrul de finanțe deja ne împărtășește o parte din ele: impozitele nu vor mai fi de două feluri, ci de trei: locale, regionale și naționale. Sigur, la început ne vor spune că impozitarea nu crește, nici vorbă de așa ceva, dar pe urmă vor apare niște nevoi de dezvoltare regională, niște imperative regionale care vor impune ca noi, contribuabili darnici, să mai cautăm prin buzunare niște bănuți pentru propășirea mândrei regiuni din care facem parte. Pentru că — fiți siguri de asta — aparatul birocratic va crește, iar noii birocrați regionali trebuie să ducă și ei un salariu acasă, la copilași, nu?
În plus o să apară și clientela politică de regiune, o specie superioară celei județene, care va ciuguli și ea din fondulețe europene, din bugețele regionale, din ce s‑o mai găsi. Pentru că feuda pesedisto-penelistă trebuie să se structureze adecvat: am avut baroni locali și fiecare avea curtea sa județeană, acum vom crea si conți, cărora le trebuie o curte regională. Iar când or limpezi și cu constituția — că și de ea, mânca-i-ar mama, se ocupă cu dedicație și hărnicie — o să știm cine ne sunt marchizii și cum o să‑l înscăunăm pe viitorul rege, la anul.
Lasă un comentariu