Vin me­reu prin presa ul­ti­me­lor zile in­for­ma­ții în­gri­jo­ră­toare des­pre so­ma­jul din Eu­ropa oc­ci­den­tală. Spa­nia e într‑o si­tu­a­ție fără pre­ce­dent, cu peste 27% șo­meri. Nu știu cum vi­zu­a­li­zați voi asta, dar eu când mă gân­desc că fi­e­care al tre­i­lea spa­niol n‑are de muncă, mă ia, așa, cu un fior pe șira spi­nă­rii. Pen­tru că Spa­nia nu‑i chiar o țară mică. Și nu pot să mă îm­pie­dic să mă gân­desc la căp­șu­na­rii noș­tri, care stau încă acolo, cu tot șo­ma­jul ăsta și nu‑i trage încă ața acasă. O fi așa rău în Ro­mâ­nia? Sau poate ar tre­bui să ne bu­cu­răm că nu mai sunt și ei aici, să în­groașe rân­du­rile șo­me­ri­lor români?

Când tot aud că eco­no­mia Ro­mâ­niei e bine mersi și că avem niște prog­noze fa­vo­ra­bile, rămân pe gân­duri. Îmi dă cu vir­gulă la op­ti­mis­mul ăsta glo­ba­li­zat și am o sen­za­ție de min­ciună și pă­că­leală orches­trată cu grijă. Cum naiba într‑o țară în care pro­duc­ti­vi­ta­tea e la pământ, sunt doar vreo pa­tru mi­li­oane de lu­cră­tori din vreo do­uă­zeci de mi­li­oane de tră­i­tori, în care se în­chid Me­che­luri, Olt­chime și Ar­pe­chime e mai bine de­cât în Spa­nia? Să mor dacă pricep.

Și mă mai gân­desc că toată po­ves­tea cri­zei a adus eu­ro­pe­nii cu pi­cioa­rele pe pământ, că au în­ce­put să do­mo­lească rit­mul con­su­mu­lui ri­si­pi­tor, au în­ce­put să chi­b­zu­iască pe ce dau ba­nii, re­fu­zând să‑i mai îm­prăș­tie pe pros­tii. Pen­tru că toți știm cât ri­si­pim pe mân­care arun­cată, pe obiecte inu­tile, elec­tro­nice la modă și haine care ne fac cu ochiul dar nu ne sunt ne­a­pă­rat ne­ce­sare. Con­su­mul e ri­sipă ști­in­ți­fică, care per­mite mă­ri­rea pro­duc­ției, spre um­ple­rea bu­zu­na­re­lor ce­lor care fac pro­fit. Dar re­sur­sele se îm­pu­ți­nează, iar oa­me­nii își con­stru­iesc vieți spri­ji­nite pe bu­ta­fo­rii eco­no­mice, cre­zând că sche­mele pi­ra­mi­dale ale eco­no­miei glo­bale vor func­ționa la nesfâr­șit. Și, une­ori, to­tul se pră­bu­șește zgo­mo­tos într‑o ast­fel de criză.

Când mă gân­desc la toate as­tea mă cu­tre­ieră o su­me­de­nie de în­tre­bări: și dacă am re­duce con­su­mul până la nive­lul nor­ma­li­tă­ții, dacă am pro­duce bu­nuri du­ra­bile care să nu tre­bu­iască de­grabă în­lo­cu­ite, dacă am uita de ifo­sele mo­de­lor tre­că­toare care ne îm­ping la chel­tu­ieli ne­să­bu­ite, ce ar mai munci toți oa­me­nii ăș­tia care acum sunt șo­meri? Ce fa­brici să se des­chidă, unde și ca să pro­ducă ce? De unde își vor lua ei hrana pen­tru azi? Pot oare să se în­toarcă la pământ, să cul­tive și să se hră­nească din ro­dul pro­priei munci? Mai au în­demâ­nă­rile și cu­noș­tin­țele ne­ce­sare? Există în­de­a­juns te­ren pen­tru a le face loc tu­tu­ror? Câți sunt în ne­voie? Și — mai ales — ce vor face gu­ver­nan­ții Eu­ro­pei când spa­ni­o­lii și gre­cii și ci­pri­o­ții și ita­li­enii și al­ții ca ei vor ieși în străzi, ca să spună că nu mai pot, că au ajuns la ca­pă­tul puterilor?


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Alice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Pă­rin­ții unei co­lege toc­mai s‑au în­tors din Spa­nia. Nu știu exact câți ani au stat…și ce per­spec­tivă au în ju­de­țul Dâmbovița.

    • Sorin Sfirlogea

      Aș fi cu­rios să aflu câți se în­torc, ce au în­vă­țat acolo și cât vor aplica aici.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.