Mister Cut-It-Half

Zi­lele tre­cute mă aflam într-un res­ta­u­rant din oraș — să zi­cem că într‑o zonă bună, ca să nu fac re­clamă gra­tu­ită lo­cu­lui spunându‑i pe nume. Eram îm­pre­ună cu niște co­legi și aș­tep­tam să ni se aducă me­niul, dis­cu­tând în­tre noi des­pre ches­tiuni le­gate de muncă. În spa­tele meu am au­zit vo­cea cuiva care vor­bea ro­mâ­nește cu ac­cent de grec, iar tim­brul mi s‑a pă­rut cu­nos­cut — m‑am în­tors dis­cret să văd dacă e cine cred eu că e și pre­su­pu­ne­rea mi s‑a ade­ve­rit. Era el, Managerul.

Am în­tâl­nit multe ca­te­go­rii de ma­na­geri în viața mea pro­fe­sio­nală, am vă­zut fe­lu­rite spe­ci­mene ri­di­cole și oa­meni demni de res­pect. Am vă­zut in­di­vizi ex­trem de per­fizi, dar ad­mi­ra­bili ca in­te­li­gență și ca­pa­ci­tate de a for­mula o vi­ziune co­e­rentă — me­to­dele lor de a pune stra­te­gi­ile în prac­tică au fost ade­sea inu­mane, deși efi­ciente. Am în­tâl­nit per­soane ca­ris­ma­tice, ade­vă­rați li­deri de opi­nie, care s‑au îm­pot­mo­lit în hă­ți­șu­rile prea com­pli­cate ima­gi­nate de ina­mi­cii lor — nești­ind să exer­cite au­to­ri­ta­tea atunci când tre­buia, au că­zut vic­time unel­ti­ri­lor. Am vă­zut sim­pli im­be­cili, ri­di­cați în func­ții de con­du­cere de ru­de­nia lor cu per­soana po­tri­vită, con­vinși că fi­de­li­ta­tea lor față de stă­pâ­nul care i‑a pro­pul­sat în ca­riera di­rec­to­ri­ală ține loc de com­pe­tență. Am vă­zut tu­peiști in­cre­di­bili, care aveau cu­ra­jul de afirma enor­mi­tăți sau per­fecte pla­ti­tu­dini cu ae­rul ce­lui care de­voa­lează se­cre­tele unei vi­ziuni proas­pete asu­pra domeniului.

Din­tre toți, el — Ma­na­ge­rul — a fă­cut o fi­gură dis­tinctă. Mi‑a ră­mas în me­mo­rie, în­fipt ca o pi­o­neză care ți‑a in­trat în cur după ce te-ai așe­zat pe ea. M‑am in­ter­sec­tat cu el într‑o com­pa­nie mare, unde ve­nise după niște schim­bări ma­jore de con­du­cere, fi­ind re­cru­tat ca mer­ce­nar cu o mi­siune bine sta­bi­lită: să re­ducă la mi­nim chel­tu­ie­lile. S‑a in­sta­lat în bi­roul său si toți ne-am aș­tep­tat să treacă mă­car o săp­tămână până când stu­di­ază si­tu­a­ția și se lă­mu­rește de unde să în­ceapă. Ne-am în­șe­lat. În chiar ace­eași zi am fost che­mați în bi­roul lui și ni s‑a ce­rut să pre­gă­tim si­tu­a­ția bu­ge­tu­lui pe anul ur­mă­tor — eram deja pe la fi­nele lui oc­tom­brie. Eu eram ceva mai re­la­xat, pen­tru că pro­iec­tul la care lu­cram se în­chi­dea, îmi plă­nu­iam deja ple­ca­rea din com­pa­nie, nu mă in­te­resa nici un fel de bu­get. Cei­lalți însă s‑au apu­cat de fă­cut pre­zen­tări și de pre­gă­tit ex­pli­ca­ții, jus­ti­fi­cări pen­tru su­mele unui bu­get care deja fu­sese apro­bat prin sep­tem­brie. Ne-am adu­nat toți la un loc a doua zi, Ma­na­ge­rul a ve­nit și el, ne‑a pri­vit ra­pid și ne‑a în­tre­bat: toata lu­mea a adus bu­d­ze­tul? da? foarte bine! acuma toata lu­mea mer­dze la el la bi­rou și… cut it half! Sur­priza era to­tală, ci­neva a în­gă­i­mat: păi nu vă ex­pli­căm în­tâi ci­frele pe care le avem acum? Ma­na­ge­rul a zâm­bit ma­li­țios si a re­pli­cat scurt: draga, țe nu în­țe­le­dzi? te duci și… cut it half!

Au ple­cat toți amă­râți de în­tor­să­tura lu­cru­ri­lor, blestemându‑l pe grec și în­tre­bându-se de unde dracu’ o să taie ju­mă­tate din sume, la ce să re­nunțe și câți oa­meni tre­buie să dea afară pen­tru a face asta. Au ur­mat două zile de cal­cule, nervi și în­ju­ră­turi, apoi iar ne-am în­tâl­nit în șe­dință și iar a ve­nit Ma­na­ge­rul, a zâm­bit sub­țire și ne‑a zis: draga, com­pa­nia este la si­tu­a­ție foarte grea, am ți­tit P&L‑ul și am va­zut că foarte prost stam la chel­tu­ieli! așa ca lu­ați bu­d­ze­tul, mer­d­zeți voi din nou la bi­rou și… cut it half!

Nu știu exact cum s‑a fi­na­li­zat bu­ge­tul anu­lui acela, eu am ple­cat și nu m‑a in­te­re­sat de câte ori au mai tre­buit să “cut it half”. Am au­zit după ceva vreme că asta era cam sin­gura sa teh­nică de ma­na­ge­ment, chi­nu­ind an­ga­ja­ții să lu­creze cu câți mai pu­țini bani, tă­ind in­ves­ti­ți­ile fără să-și pună în­tre­ba­rea ce rost au în func­țio­na­rea com­pa­niei, re­te­zând orice ini­ția­tivă care ar fi pre­su­pus ceva chel­tu­ieli. În ace­lași timp și‑a ne­go­ciat cu ac­țio­na­ri­a­tul un con­tract fru­mos, cu multe mii de euro lu­nar și o ma­șină cu do­tări de lux — nu i‑a pă­sat nici­o­dată de dis­cre­panța din­tre pa­che­tul său com­pen­sa­țio­nal și dis­cur­sul pe care îl ser­vea ori­că­rui an­ga­jat des­pre fap­tul că firma trece prin vre­muri grele și toți tre­buie să facă sa­cri­fi­cii. Toți, dar nu el.

Mai târ­ziu a ate­ri­zat si prin alte com­pa­nii ro­mâ­nești, apa­rent cu mi­siuni de mer­ce­na­riat si­mi­lare, apre­ciat pro­ba­bil de ac­țio­nari dor­nici să iasă din criză fără să gân­dească stra­te­gii so­lide. E în­tot­dea­una mai sim­plu să tai chel­tu­ie­lile, mai ales dacă nu te pri­cepi să faci alt­ceva. Și mi-am dat seama că exact asta a fă­cut și gu­ver­nul Boc și la fel face și Ponta, pen­tru că ha­bar n‑au ce alt­ceva să facă, deci e mai sim­plu să taie chel­tu­ieli. Boc a re­te­zat sa­la­ri­ile bu­ge­ta­ri­lor, Ponta le‑a dat îna­poi, dar mi­c­șo­rează trep­tat nu­mă­rul de an­ga­jați la stat. Olt­chi­mul e lă­sat să cadă. Pro­ba­bil că în par­tea asta de lume atâta ne duce ca­pul în ma­te­rie de afa­ceri. Spe­cia­li­ta­tea bal­ca­nică nu este ra­fi­na­men­tul ser­vi­ci­i­lor sau ca­li­ta­tea pro­du­se­lor, ci în­demâ­na­rea de a ne­go­cia cu cei­lalți pen­tru ca tu să rămâi în câștig. Târ­gu­iala e su­bîn­țe­leasă pen­tru că în­șe­lă­to­ria e pre­miza ini­țială. În Bal­cani, la ba­zar sau în afa­ceri, nu e prost ăla care cere, e prost ăla care dă.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...