Nehotărâtul din mine

Mă gân­deam zilele tre­cute la fap­tul că scriu în blog și comentez prin diverse locuri pe tot felul de teme politice, eco­nom­ice sau sociale, dar dacă mi-aș face radi­ografia pro­pri­ilor opinii aș con­stata — cu sur­prindere (?!?) — că e un anu­mit grad de incon­sis­tență în ele. La prima vedere m‑am îngri­jo­rat, părându-mi-se că asta nu se cuvine, nu e bine, e semn de nehotărâre. Poate că m‑am rătăcit, mi-am zis, poate că am pier­dut firul cărării log­ice și bân­tui în căutarea lui, aventurându-mă când către stânga, când către dreapta, con­fuz și îngri­jo­rat că nu‑l voi mai regăsi. Poate că tot ceea ce spun și scriu devine nein­tel­igi­bil și inutil, deopotrivă mie și celor cărora mă adresez.

În jurul nos­tru sunt puzderie de opinii expri­mate, pre­cum ale mele. Poate că unele sunt mai neîn­demâ­natec expri­mate sau poate că argu­men­tația lor e mai șubredă decât ar tre­bui să fie, dar ceea ce le unește e o anume con­sis­tență a punctelor de vedere. De o parte se află cei cu ved­eri de dreapta, ade­pți înfo­cați ai cap­i­tal­is­mu­lui, apără­tori ai indi­vid­u­al­is­mu­lui social și eco­nomic, pen­tru care polit­ica nu este decât modal­i­tatea de a crea scena com­petiției pe care să strălucească cei mai buni. E un anume tradițion­al­ism în viz­iu­nile astea de dreapta, ten­tant la prima vedere, mai cu seamă într‑o lume care pare să-și fi pier­dut reperele, când întoarcerea la ceva cunos­cut pare o soluție sig­ură. Dar uite că întreg mecan­is­mul prof­i­t­u­lui, bazat pe lăco­mia sădită în genele noas­tre, a dus către situ­ații extrem de com­pli­cate, iar cei ce câștigă com­petiți­ile eco­nom­ice nu mai folos­esc de mult metode orto­doxe — în numele prof­i­t­u­lui se poate minți, înșela și fura. Firește, ca să ne simțim bine, am den­u­mit pom­pos aceste păcate: mar­ket­ing, vânzări, ori­entare spre client, com­pet­i­tiv­i­tate. Cap­i­tal­is­mul a alunecat pe nes­imțite în con­sumerism, o noua dogmă eco­nom­ică ale cărei con­secințe abia începem să le înțelegem: risipa resurselor, glob­alizare, pierderea reperelor morale în favoarea plăcerii prezen­tu­lui.

De partea cealaltă social­iștii nu sunt nici ei mai puțin vehe­menți. Drep­tatea e de partea lor — spun sus și tare — cap­i­tal­is­mul e o cale greșită atât eco­nomic, cât și social. Dar cele câteva exper­i­mente socio-politice de până acum nu le dau, din păcate, prea multe argu­mente. Se pare că a împărți în mod egal duce inevitabil la încu­ra­jarea lenei și min­ci­u­nii, ca metode de sus­tragere de la efor­tul cre­ator în favoarea unei vieți comode. Oamenii tind să aștepte totul de la statul atot­put­er­nic, adică de la ceilalți, cei care încă muncesc, dar cu cât aceia sunt mai puțini și cu cât tot mai mulți aleg să fie asis­tați, întregul edi­fi­ciu se prăbușește ca un cas­tel din cărți de joc. Tot moral­i­tatea umană, îndoiel­nică fir-ar ea!, e cea care face imprac­ti­ca­bilă și calea de stânga.

Și atunci încep să înțe­leg incon­sis­tențele mele. Nici dreapta, nici stânga nu ne dau soluția viitoru­lui și nimeni altcineva nu ne prop­une o alter­na­tivă. Din bucățile rămase întregi ale fiecărei ide­ologii, încerc neîn­demâ­natec și nepri­ceput să încropesc o imag­ine coer­entă pen­tru ziua de mâine. Din­spre stânga aleg tol­er­anța față de minorități fără însă să o ridic la rang de jus­ti­fi­care pen­tru favoruri. Din­spre dreapta cred că mer­ită păs­trat respec­tul pen­tru muncă și pro­pri­etate. Ignor reli­gia pen­tru că ea însăși ne‑a aban­do­nat de mult, în favoarea prof­i­t­u­lui pro­priu. Admir tehnolo­gia, dar îi critic tend­ința de a ne amputa rațion­a­men­tul și abil­itățile men­tale. Fac un melanj de idei, ca un bucă­tar care gătește fără rețetă, conș­tient ca gus­tul final ar putea fi îndoiel­nic, temându-mă că ar putea ieși ceva indi­gest. Nu rotun­jimea rezul­tat­u­lui final, nu glo­ria găsirii soluției mă motivează, ci nelin­iștea că dacă nu căutăm alter­na­tive sun­tem con­damnați să repetăm greșelile tre­cu­tu­lui în forme agra­vate.

Nehotărâ­tul din mine este, de fapt, un om îngri­jo­rat că ziua de mâine ne găsește nepregătiți. Nehotărâ­tul din mine s‑ar putea să existe și în tine, dar încă nu l‑ai cău­tat.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Augustin

    Doar un mic comen­tariu: mă tem că tol­er­anța față de minorități pe care o vezi venind din­spre stânga nu e deloc tol­er­anță, ci mai degrabă dic­tatură (aka dic­tatura majorității). Salopeta, ca sim­bol al uni­for­mității, este mod­elul pro­pus de stânga, nu veșt­mintele „casual”, ca sim­bol al lib­ertății de alegere (și, poate, al comod­ității).

    • Sorin Sfirlogea

      Ai drep­tate dacă privești din per­spec­tiva stângii extreme (aka comu­nism). Nu ai drep­tate dacă te uiți la decizi­ile recente din Franța (unde social­iștii sunt la put­ere) și la încu­ra­jările din SUA în priv­ința minorităților sex­u­ale. A devenit la modă să fim "hyper polit­i­cally cor­rect", deja dăm în dis­crim­inări poz­i­tive.

  2. Alice

    curat con­sis­tent


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu