Mă gândeam zilele trecute la faptul că scriu în blog și comentez prin diverse locuri pe tot felul de teme politice, economice sau sociale, dar dacă mi-aș face radiografia propriilor opinii aș constata — cu surprindere (?!?) — că e un anumit grad de inconsistență în ele. La prima vedere m‑am îngrijorat, părându-mi-se că asta nu se cuvine, nu e bine, e semn de nehotărâre. Poate că m‑am rătăcit, mi-am zis, poate că am pierdut firul cărării logice și bântui în căutarea lui, aventurându-mă când către stânga, când către dreapta, confuz și îngrijorat că nu‑l voi mai regăsi. Poate că tot ceea ce spun și scriu devine neinteligibil și inutil, deopotrivă mie și celor cărora mă adresez.
În jurul nostru sunt puzderie de opinii exprimate, precum ale mele. Poate că unele sunt mai neîndemânatec exprimate sau poate că argumentația lor e mai șubredă decât ar trebui să fie, dar ceea ce le unește e o anume consistență a punctelor de vedere. De o parte se află cei cu vederi de dreapta, adepți înfocați ai capitalismului, apărători ai individualismului social și economic, pentru care politica nu este decât modalitatea de a crea scena competiției pe care să strălucească cei mai buni. E un anume tradiționalism în viziunile astea de dreapta, tentant la prima vedere, mai cu seamă într‑o lume care pare să-și fi pierdut reperele, când întoarcerea la ceva cunoscut pare o soluție sigură. Dar uite că întreg mecanismul profitului, bazat pe lăcomia sădită în genele noastre, a dus către situații extrem de complicate, iar cei ce câștigă competițiile economice nu mai folosesc de mult metode ortodoxe — în numele profitului se poate minți, înșela și fura. Firește, ca să ne simțim bine, am denumit pompos aceste păcate: marketing, vânzări, orientare spre client, competitivitate. Capitalismul a alunecat pe nesimțite în consumerism, o noua dogmă economică ale cărei consecințe abia începem să le înțelegem: risipa resurselor, globalizare, pierderea reperelor morale în favoarea plăcerii prezentului.
De partea cealaltă socialiștii nu sunt nici ei mai puțin vehemenți. Dreptatea e de partea lor — spun sus și tare — capitalismul e o cale greșită atât economic, cât și social. Dar cele câteva experimente socio-politice de până acum nu le dau, din păcate, prea multe argumente. Se pare că a împărți în mod egal duce inevitabil la încurajarea lenei și minciunii, ca metode de sustragere de la efortul creator în favoarea unei vieți comode. Oamenii tind să aștepte totul de la statul atotputernic, adică de la ceilalți, cei care încă muncesc, dar cu cât aceia sunt mai puțini și cu cât tot mai mulți aleg să fie asistați, întregul edificiu se prăbușește ca un castel din cărți de joc. Tot moralitatea umană, îndoielnică fir-ar ea!, e cea care face impracticabilă și calea de stânga.
Și atunci încep să înțeleg inconsistențele mele. Nici dreapta, nici stânga nu ne dau soluția viitorului și nimeni altcineva nu ne propune o alternativă. Din bucățile rămase întregi ale fiecărei ideologii, încerc neîndemânatec și nepriceput să încropesc o imagine coerentă pentru ziua de mâine. Dinspre stânga aleg toleranța față de minorități fără însă să o ridic la rang de justificare pentru favoruri. Dinspre dreapta cred că merită păstrat respectul pentru muncă și proprietate. Ignor religia pentru că ea însăși ne‑a abandonat de mult, în favoarea profitului propriu. Admir tehnologia, dar îi critic tendința de a ne amputa raționamentul și abilitățile mentale. Fac un melanj de idei, ca un bucătar care gătește fără rețetă, conștient ca gustul final ar putea fi îndoielnic, temându-mă că ar putea ieși ceva indigest. Nu rotunjimea rezultatului final, nu gloria găsirii soluției mă motivează, ci neliniștea că dacă nu căutăm alternative suntem condamnați să repetăm greșelile trecutului în forme agravate.
Nehotărâtul din mine este, de fapt, un om îngrijorat că ziua de mâine ne găsește nepregătiți. Nehotărâtul din mine s‑ar putea să existe și în tine, dar încă nu l‑ai căutat.
18:05
Doar un mic comentariu: mă tem că toleranța față de minorități pe care o vezi venind dinspre stânga nu e deloc toleranță, ci mai degrabă dictatură (aka dictatura majorității). Salopeta, ca simbol al uniformității, este modelul propus de stânga, nu veștmintele „casual”, ca simbol al libertății de alegere (și, poate, al comodității).
18:05
Ai dreptate dacă privești din perspectiva stângii extreme (aka comunism). Nu ai dreptate dacă te uiți la deciziile recente din Franța (unde socialiștii sunt la putere) și la încurajările din SUA în privința minorităților sexuale. A devenit la modă să fim “hyper politically correct”, deja dăm în discriminări pozitive.
11:05
curat consistent