Aș pleca chiar mâine

Aș pleca chiar mâine în săl­băti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și temeinic în dogoarea soare­lui. Nu m‑aș teme de muncă, parcă brațele chiar mă roagă une­ori să le pre­lungesc cu unel­tele pămân­tu­lui, iar palmelor să le îngă­dui atin­gerea plantelor. E o teri­bilă savoare să lucrezi cu pămân­tul, să simti viața ieșind din el. Nu tre­buie să pui decât un dram de pri­cepere și ceva mai multă trudă, dar răs­plata e acolo, sub brazdă, gata să ți se înfățișeze ție, stăpân al recoltei.

Aș pleca chiar mâine în săl­băti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și temeinic în dogoarea soare­lui. E ceva acolo ce ispitește gân­dul către îndelet­ni­cir­ile de pământ: nu‑i nimeni străin să-ți zădăr­nicească fapta, ești doar tu și pămân­tul cu sevele lui neștiute. Poate doar vân­tul, ploaia și soarele să unel­tească împotriva muncii tale, poate niște gângănii prea multe și prea flămânde să râvnească la rodul pe care‑l trudești, dar sunt leacuri și tămă­duiri pen­tru toate. Dar nu‑i gând vrăj­maș, nu‑i nepri­cepere încăpățâ­nată, nu‑i îngâm­fare ome­nească străină, pre­cum găs­esc în toate cele ce le-am încer­cat în acești douăzeci de ani din urmă. Soarta m‑a așezat mereu în ros­turi unde răscrucea cu ceilalți a fost cumpănă de izbândă a faptelor mele. N‑am putut con­strui decât îngăduindu-mi-se să ființez prin ideile mele, târguindu-mi înaintarea cu prețul com­pro­misu­lui, negociindu-mi pasul înainte cu grija de a nu călca peste intere­sele altora. Prea puține roade pot număra, pen­tru cât suflet am pus chezaș doritelor izbânzi. Trăim într‑o lume unde a clădi nu‑i la prea mare preț.

Aș pleca chiar mâine în săl­băti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și temeinic în dogoarea soare­lui. Mi-ar place să simt truda zil­nică lăsându-se către seară în brațe și‑n coapse, toc­mai la cea­sul asfinți­t­u­lui, când aș coborî treptele spre pivniță și aș scoate din răcoarea ei un pahar îmbrobonat de vin. Mi-ar place să‑l urc în cuh­nie și să‑l așez la loc de cin­ste între o bucată de pâine coaptă țărănește în cup­torul de lut și un darab de brânză albă, încu­nunare sim­plă și mirac­u­loasă a zilei de muncă, când pămân­tul întoarce energi­ile pe care i le-am împru­mu­tat prin gân­duri și mâini, răs­plata între­ită a investiției de trudă și migală. Brazda sat­ură pân­tecul, stinge setea și lin­iștește sufle­tul.

Aș pleca chiar mâine în săl­băti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și temeinic în dogoarea soare­lui. Din­tre toate cele de azi, ce n‑aș lăsa oare în urmă? Poate doar firul ce ne leagă pe toți chiar acum când citiți, purtând literă cu literă către voi prin sârme de cupru, plutind elec­tronic prin aer ca să străpungă spațiu și timp. Mi-ar mai tre­bui doar o vreme ca să vă fac semn, să vă dau dovadă că brazda mai este și încă rodește și că vă așteaptă să‑i fiți tovarăși întru viață și moarte, anotimp după anotimp, zi după noapte. Iar când veți fi venit, când vă voi ști aple­cați peste pământ ca peste mar­ile între­bări ale lumii, aș tăia și acest ultim fir către lumea de azi, pen­tru că nimic din ce‑i acum nu mi-ar mai face tre­buință dacă aș ști că sun­tem toți ros­tu­iți.

Pri­ete­nilor mei


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Muresan Rodica

    Când vor fi mai multi care vor gândi așa va fi semn că ne-am trezit ca popor și că nați­une, ade­vărul sta cuminte si ne așteaptă acolo sub brazdă.

  2. simf

    Am ple­cat de 4 ani în lin­iștea unui sat româ­nesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și temeinic în dogoarea soare­lui.
    Simt truda zil­nică lăsându-se către seară în brațe și‑n coapse, toc­mai la cea­sul asfinți­t­u­lui, când dom­nul meu coboară treptele spre pivniță și scoate din răcoarea ei un pahar îmbrobonat de vin.
    Nu, n‑am lăsat în urmă firele de cupru.

  3. Florentina Pancescu

    Cand vor intelege multi unde ne‑a adus con­sumeris­mul si cat rau ne face (fir'ar ei ai naibii de Amer­i­cani), cred ca se vor goli orasele (nicio grija, nu se va intam­pla). Din pacate traim de multe ori din iner­tie si imi­tand ce vedem in jur, evi­dent cu o privire in curtea vecin­u­lui nu cumva sa aiba ceva mai mult ca noi. Si uitam de fapt de ce mai traim, ce ne face feric­iti si incotro ne indrep­tam…

    • Sorin Sfirlogea

      Asta e vocea opti­mis­mu­lui 🙂 Crezi că vor înțelege mulți? Judecând după ardoarea cu care lumea se îngh­e­suie în supermarket-uri și mall-uri aș zice că mai degrabă ne scu­fundăm în păcatul plăcerii con­sumeriste. Chel­tuim azi munca noas­tră de mâine, iar regretele vor veni — ca de obi­cei — prea târziu.

  4. Hapi

    Ce te-ar opri sa pleci? 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      O nenoro­cire de credit pe care tre­buie să‑l achit… Alt­fel v‑aș fi scris de acolo 🙂

  5. Mihaela Ionescu

    Sigur ca da, si multa salata, ca imbat­raneste repede si acum o impart la pri­eteni. Aaa, mi-ai dat o idee, ia sa‑i pun la tre­aba!

  6. Sorin Sfirlogea

    Aș da dacă ar fi mai aproape. Zău că aș da nu doar o fugă, ci mai multe. Da' sper mi-ai da și mie o coadă de ceapă drept plată… :))

  7. Augustin

    Mâine? De ce așa târziu? Eu aș pleca de azi…

  8. Alice

    cam 50 de bani ajunge prețul unui ou de găină, fie ea și cres­cută cu grăunțe de porumb și boabe de grâu.
    fă socoteala cam câte ouă tre­buie să vinzi ca să trăiești.

    • Sorin Sfirlogea

      Vezi, măi Alice, cum ne‑a defor­mat con­sumeris­mul ăsta? Primul lucru la care te-ai gân­dit a fost vân­zarea…

      • Alice

        Primul lucru la care m‑am gân­dit a fost supraviețuirea și cum să faci să-ți plătești fac­tura la inter­net ca să mai vor­bești cu noi. Al doilea lucru la care m‑am gân­dit a fost, cum să fac să te provoc așa încât să-ți îmbunătățești mod­elul. Sunt cât se poate de intere­sată, mai ales că sus­pectez că s‑ar putea să prin­dem niște tim­puri în care să fim nevoiți să plecăm.
        Ca să poți să faci bani la țară tre­buie să ai o micro­fermă, adică să atingi masa crit­ică de găini, de ier­buri sau ce vrei tu așa încât ograda să fie rentabilă. E posi­bil ca acea masă crit­ică să nu poată fi manip­u­lată doar de o pereche, două de brațe, ci de mai multe.
        Pre­supunând că faci rost ușor de acele brațe supli­mentare care te ajută mai mult decât te încurcă, tot tre­buie să ieși la dru­mul mare să-ți, hai să nu zicem vinzi, schimbi marfa ta pe marfa altora.Și atunci să te ții târ­guială și tocmeală. Și mi‑e frică că iar ai ajuns de unde ai ple­cat.
        Ceea ce vreau să spun e că, nici la țară nu ești doar tu cu pămân­tul, că nu prea poți trăi nemi­jlocit.
        Că săl­băti­cia sat­u­lui româ­nesc are prob­lemele ei, une­ori teri­bil de asemănă­toare cu cele de oraș și că e departe de a fi idil­ică. Și, crede-mă, n‑ai vrea să-ți fie furată bici­cleta din curtea dis­pen­saru­lui, nici în numele găinii cu ouăle de aur, nici în numele roșiei dogorită de soare.

  9. Ionel Iani Velciov

    Pune poze cu buruie­nile 😉 .…

  10. Mihaela Ionescu

    Sorine, pana sa te hotarasti, nu dai o fuga la Rapolt, langa Deva, ca mi‑e grad­ina plina de buruiana si nu‑i mai fac fata?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu