Aș pleca chiar mâine

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găi­nile mai cresc încă cu gră­unțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și teme­i­nic în dogoa­rea soa­re­lui. Nu m‐aș teme de muncă, parcă bra­țele chiar mă roagă une­ori să le pre­lun­gesc cu unel­tele pămân­tu­lui, iar pal­me­lor să le îngă­dui atin­ge­rea plan­te­lor. E o teri­bilă savoare să lucrezi cu pămân­tul, să simti viața ieșind din el. Nu tre­buie să pui decât un dram de pri­ce­pere și ceva mai multă trudă, dar răs­plata e acolo, sub bra­zdă, gata să ți se înfă­ți­șeze ție, stă­pân al recol­tei.

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găi­nile mai cresc încă cu gră­unțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și teme­i­nic în dogoa­rea soa­re­lui. E ceva acolo ce ispi­tește gân­dul către înde­le­t­ni­ci­rile de pământ: nu‐i nimeni străin să‐ți zădăr­ni­cească fapta, ești doar tu și pămân­tul cu sevele lui nești­ute. Poate doar vân­tul, ploaia și soa­rele să unel­tească împo­triva mun­cii tale, poate niște gân­gă­nii prea multe și prea flămânde să râv­nească la rodul pe care‐l tru­dești, dar sunt lea­curi și tămă­du­iri pen­tru toate. Dar nu‐i gând vră­j­maș, nu‐i nepri­ce­pere încă­pă­țâ­nată, nu‐i îngâm­fare ome­nească stră­ină, pre­cum găsesc în toate cele ce le‐am încer­cat în acești două­zeci de ani din urmă. Soarta m‐a așe­zat mereu în ros­turi unde răs­cru­cea cu cei­lalți a fost cum­pănă de izbândă a fap­te­lor mele. N‐am putut con­strui decât îngăduindu‐mi‐se să fiin­țez prin ide­ile mele, târguindu‐mi îna­in­ta­rea cu pre­țul com­pro­mi­su­lui, negociindu‐mi pasul îna­inte cu grija de a nu călca peste inte­re­sele altora. Prea puține roade pot număra, pen­tru cât suflet am pus che­zaș dori­te­lor izbânzi. Trăim într‐o lume unde a clădi nu‐i la prea mare preț.

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găi­nile mai cresc încă cu gră­unțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și teme­i­nic în dogoa­rea soa­re­lui. Mi‐ar place să simt truda zil­nică lăsându‐se către seară în brațe și‐n coapse, toc­mai la cea­sul asfin­ți­tu­lui, când aș coborî trep­tele spre piv­niță și aș scoate din răcoa­rea ei un pahar îmbro­bo­nat de vin. Mi‐ar place să‐l urc în cuh­nie și să‐l așez la loc de cin­ste între o bucată de pâine coaptă țără­nește în cup­to­rul de lut și un darab de brânză albă, încu­nu­nare sim­plă și mira­cu­loasă a zilei de muncă, când pămân­tul întoarce ener­gi­ile pe care i le‐am împru­mu­tat prin gân­duri și mâini, răs­plata între­ită a inves­ti­ției de trudă și migală. Bra­zda satură pân­te­cul, stinge setea și liniș­tește sufle­tul.

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat româ­nesc, din ăla unde găi­nile mai cresc încă cu gră­unțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și teme­i­nic în dogoa­rea soa­re­lui. Din­tre toate cele de azi, ce n‐aș lăsa oare în urmă? Poate doar firul ce ne leagă pe toți chiar acum când citiți, pur­tând literă cu literă către voi prin sârme de cupru, plu­tind elec­tro­nic prin aer ca să stră­pungă spa­țiu și timp. Mi‐ar mai tre­bui doar o vreme ca să vă fac semn, să vă dau dovadă că bra­zda mai este și încă rodește și că vă așteaptă să‐i fiți tova­răși întru viață și moarte, ano­timp după ano­timp, zi după noapte. Iar când veți fi venit, când vă voi ști aple­cați peste pământ ca peste marile între­bări ale lumii, aș tăia și acest ultim fir către lumea de azi, pen­tru că nimic din ce‐i acum nu mi‐ar mai face tre­bu­ință dacă aș ști că sun­tem toți ros­tu­iți.

Pri­e­te­ni­lor mei


Citește și…


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Muresan Rodica

    Când vor fi mai multi care vor gândi așa va fi semn că ne‐am tre­zit ca popor și că națiune, ade­vă­rul sta cuminte si ne așteaptă acolo sub bra­zdă.

  2. simf

    Am ple­cat de 4 ani în liniș­tea unui sat româ­nesc, din ăla unde găi­nile mai cresc încă cu gră­unțe de porumb și boabe de grâu, iar roși­ile se rume­nesc încet și teme­i­nic în dogoa­rea soa­re­lui.
    Simt truda zil­nică lăsându‐se către seară în brațe și‐n coapse, toc­mai la cea­sul asfin­ți­tu­lui, când dom­nul meu cobo­ară trep­tele spre piv­niță și scoate din răcoa­rea ei un pahar îmbro­bo­nat de vin.
    Nu, n‐am lăsat în urmă firele de cupru.

  3. Florentina Pancescu

    Cand vor inte­lege multi unde ne‐a adus con­su­me­ris­mul si cat rau ne face (fir'ar ei ai nai­bii de Ame­ri­cani), cred ca se vor goli ora­sele (nicio grija, nu se va intam­pla). Din pacate traim de multe ori din iner­tie si imi­tand ce vedem in jur, evi­dent cu o pri­vire in cur­tea veci­nu­lui nu cumva sa aiba ceva mai mult ca noi. Si uitam de fapt de ce mai traim, ce ne face feri­citi si inco­tro ne indrep­tam…

    • Sorin Sfirlogea

      Asta e vocea opti­mis­mu­lui 🙂 Crezi că vor înțe­lege mulți? Jude­când după ardoa­rea cu care lumea se înghe­suie în supermarket‐uri și mall‐uri aș zice că mai degrabă ne scu­fun­dăm în păca­tul plă­ce­rii con­su­me­riste. Chel­tuim azi munca noas­tră de mâine, iar regre­tele vor veni – ca de obi­cei – prea târ­ziu.

  4. Hapi

    Ce te‐ar opri sa pleci? 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      O neno­ro­cire de cre­dit pe care tre­buie să‐l achit… Alt­fel v‐aș fi scris de acolo 🙂

  5. Mihaela Ionescu

    Sigur ca da, si multa salata, ca imba­tra­ne­ste repede si acum o impart la pri­e­teni. Aaa, mi‐ai dat o idee, ia sa‐i pun la treaba!

  6. Sorin Sfirlogea

    Aș da dacă ar fi mai aproape. Zău că aș da nu doar o fugă, ci mai multe. Da' sper mi‐ai da și mie o coadă de ceapă drept plată… :))

  7. Augustin

    Mâine? De ce așa târ­ziu? Eu aș pleca de azi…

  8. Alice

    cam 50 de bani ajunge pre­țul unui ou de găină, fie ea și cres­cută cu gră­unțe de porumb și boabe de grâu.
    fă soco­teala cam câte ouă tre­buie să vinzi ca să tră­iești.

    • Sorin Sfirlogea

      Vezi, măi Alice, cum ne‐a defor­mat con­su­me­ris­mul ăsta? Pri­mul lucru la care te‐ai gân­dit a fost vân­za­rea…

      • Alice

        Pri­mul lucru la care m‐am gân­dit a fost supra­vie­țu­i­rea și cum să faci să‐ți plă­tești fac­tura la inter­net ca să mai vor­bești cu noi. Al doi­lea lucru la care m‐am gân­dit a fost, cum să fac să te pro­voc așa încât să‐ți îmbu­nă­tă­țești mode­lul. Sunt cât se poate de inte­re­sată, mai ales că sus­pec­tez că s‐ar putea să prin­dem niște tim­puri în care să fim nevo­iți să ple­căm.
        Ca să poți să faci bani la țară tre­buie să ai o micro­fermă, adică să atingi masa cri­tică de găini, de ier­buri sau ce vrei tu așa încât ograda să fie ren­ta­bilă. E posi­bil ca acea masă cri­tică să nu poată fi mani­pu­lată doar de o pere­che, două de brațe, ci de mai multe.
        Pre­su­pu­nând că faci rost ușor de acele brațe supli­men­tare care te ajută mai mult decât te încurcă, tot tre­buie să ieși la dru­mul mare să‐ți, hai să nu zicem vinzi, schimbi marfa ta pe marfa altora.Și atunci să te ții târ­gu­ială și toc­me­ală. Și mi‐e frică că iar ai ajuns de unde ai ple­cat.
        Ceea ce vreau să spun e că, nici la țară nu ești doar tu cu pămân­tul, că nu prea poți trăi nemij­lo­cit.
        Că săl­bă­ti­cia satu­lui româ­nesc are pro­ble­mele ei, une­ori teri­bil de ase­mă­nă­toare cu cele de oraș și că e departe de a fi idi­lică. Și, crede‐mă, n‐ai vrea să‐ți fie furată bici­cleta din cur­tea dis­pen­sa­ru­lui, nici în numele găi­nii cu ouăle de aur, nici în numele roșiei dogo­rită de soare.

        • Sorin Sfirlogea

          Dacă supra­vie­țu­iește tanti Maria care n‐are pen­sie, mă gân­desc că supra­vie­țu­iesc și eu care voi avea vreo 1000 de lei pen­sie, la cât am mun­cit până acum. Nu vreau să fiu ren­ta­bil, vreau să doar să mă pot hrăni. Iar bici­cleta… o să stau cu ochii pe ea 😆

  9. Ionel Iani Velciov

    Pune poze cu buru­ie­nile 😉 .…

  10. Mihaela Ionescu

    Sorine, pana sa te hota­rasti, nu dai o fuga la Rapolt, langa Deva, ca mi‐e gra­dina plina de buru­iana si nu‐i mai fac fata?


Meniu