Aș pleca chiar mâine în sălbăticia unui sat românesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roșiile se rumenesc încet și temeinic în dogoarea soarelui. Nu m‑aș teme de muncă, parcă brațele chiar mă roagă uneori să le prelungesc cu uneltele pământului, iar palmelor să le îngădui atingerea plantelor. E o teribilă savoare să lucrezi cu pământul, să simti viața ieșind din el. Nu trebuie să pui decât un dram de pricepere și ceva mai multă trudă, dar răsplata e acolo, sub brazdă, gata să ți se înfățișeze ție, stăpân al recoltei.
Aș pleca chiar mâine în sălbăticia unui sat românesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roșiile se rumenesc încet și temeinic în dogoarea soarelui. E ceva acolo ce ispitește gândul către îndeletnicirile de pământ: nu‑i nimeni străin să-ți zădărnicească fapta, ești doar tu și pământul cu sevele lui neștiute. Poate doar vântul, ploaia și soarele să uneltească împotriva muncii tale, poate niște gângănii prea multe și prea flămânde să râvnească la rodul pe care‑l trudești, dar sunt leacuri și tămăduiri pentru toate. Dar nu‑i gând vrăjmaș, nu‑i nepricepere încăpățânată, nu‑i îngâmfare omenească străină, precum găsesc în toate cele ce le-am încercat în acești douăzeci de ani din urmă. Soarta m‑a așezat mereu în rosturi unde răscrucea cu ceilalți a fost cumpănă de izbândă a faptelor mele. N‑am putut construi decât îngăduindu-mi-se să ființez prin ideile mele, târguindu-mi înaintarea cu prețul compromisului, negociindu-mi pasul înainte cu grija de a nu călca peste interesele altora. Prea puține roade pot număra, pentru cât suflet am pus chezaș doritelor izbânzi. Trăim într‑o lume unde a clădi nu‑i la prea mare preț.
Aș pleca chiar mâine în sălbăticia unui sat românesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roșiile se rumenesc încet și temeinic în dogoarea soarelui. Mi-ar place să simt truda zilnică lăsându-se către seară în brațe și‑n coapse, tocmai la ceasul asfințitului, când aș coborî treptele spre pivniță și aș scoate din răcoarea ei un pahar îmbrobonat de vin. Mi-ar place să‑l urc în cuhnie și să‑l așez la loc de cinste între o bucată de pâine coaptă țărănește în cuptorul de lut și un darab de brânză albă, încununare simplă și miraculoasă a zilei de muncă, când pământul întoarce energiile pe care i le-am împrumutat prin gânduri și mâini, răsplata întreită a investiției de trudă și migală. Brazda satură pântecul, stinge setea și liniștește sufletul.
Aș pleca chiar mâine în sălbăticia unui sat românesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roșiile se rumenesc încet și temeinic în dogoarea soarelui. Dintre toate cele de azi, ce n‑aș lăsa oare în urmă? Poate doar firul ce ne leagă pe toți chiar acum când citiți, purtând literă cu literă către voi prin sârme de cupru, plutind electronic prin aer ca să străpungă spațiu și timp. Mi-ar mai trebui doar o vreme ca să vă fac semn, să vă dau dovadă că brazda mai este și încă rodește și că vă așteaptă să‑i fiți tovarăși întru viață și moarte, anotimp după anotimp, zi după noapte. Iar când veți fi venit, când vă voi ști aplecați peste pământ ca peste marile întrebări ale lumii, aș tăia și acest ultim fir către lumea de azi, pentru că nimic din ce‑i acum nu mi-ar mai face trebuință dacă aș ști că suntem toți rostuiți.
Prietenilor mei
21:01
Când vor fi mai multi care vor gândi așa va fi semn că ne-am trezit ca popor și că națiune, adevărul sta cuminte si ne așteaptă acolo sub brazdă.
9:11
Am plecat de 4 ani în liniștea unui sat românesc, din ăla unde găinile mai cresc încă cu grăunțe de porumb și boabe de grâu, iar roșiile se rumenesc încet și temeinic în dogoarea soarelui.
Simt truda zilnică lăsându-se către seară în brațe și‑n coapse, tocmai la ceasul asfințitului, când domnul meu coboară treptele spre pivniță și scoate din răcoarea ei un pahar îmbrobonat de vin.
Nu, n‑am lăsat în urmă firele de cupru.
16:07
Cand vor intelege multi unde ne‑a adus consumerismul si cat rau ne face (fir’ar ei ai naibii de Americani), cred ca se vor goli orasele (nicio grija, nu se va intampla). Din pacate traim de multe ori din inertie si imitand ce vedem in jur, evident cu o privire in curtea vecinului nu cumva sa aiba ceva mai mult ca noi. Si uitam de fapt de ce mai traim, ce ne face fericiti si incotro ne indreptam…
21:07
Asta e vocea optimismului 🙂 Crezi că vor înțelege mulți? Judecând după ardoarea cu care lumea se înghesuie în supermarket-uri și mall-uri aș zice că mai degrabă ne scufundăm în păcatul plăcerii consumeriste. Cheltuim azi munca noastră de mâine, iar regretele vor veni — ca de obicei — prea târziu.
21:06
Ce te-ar opri sa pleci? 🙂
10:06
O nenorocire de credit pe care trebuie să‑l achit… Altfel v‑aș fi scris de acolo 🙂
12:06
Sigur ca da, si multa salata, ca imbatraneste repede si acum o impart la prieteni. Aaa, mi-ai dat o idee, ia sa‑i pun la treaba!
6:06
Aș da dacă ar fi mai aproape. Zău că aș da nu doar o fugă, ci mai multe. Da’ sper mi-ai da și mie o coadă de ceapă drept plată… :))
20:06
Mâine? De ce așa târziu? Eu aș pleca de azi…
18:06
cam 50 de bani ajunge prețul unui ou de găină, fie ea și crescută cu grăunțe de porumb și boabe de grâu.
fă socoteala cam câte ouă trebuie să vinzi ca să trăiești.
21:06
Vezi, măi Alice, cum ne‑a deformat consumerismul ăsta? Primul lucru la care te-ai gândit a fost vânzarea…
15:06
Primul lucru la care m‑am gândit a fost supraviețuirea și cum să faci să-ți plătești factura la internet ca să mai vorbești cu noi. Al doilea lucru la care m‑am gândit a fost, cum să fac să te provoc așa încât să-ți îmbunătățești modelul. Sunt cât se poate de interesată, mai ales că suspectez că s‑ar putea să prindem niște timpuri în care să fim nevoiți să plecăm.
Ca să poți să faci bani la țară trebuie să ai o microfermă, adică să atingi masa critică de găini, de ierburi sau ce vrei tu așa încât ograda să fie rentabilă. E posibil ca acea masă critică să nu poată fi manipulată doar de o pereche, două de brațe, ci de mai multe.
Presupunând că faci rost ușor de acele brațe suplimentare care te ajută mai mult decât te încurcă, tot trebuie să ieși la drumul mare să-ți, hai să nu zicem vinzi, schimbi marfa ta pe marfa altora.Și atunci să te ții târguială și tocmeală. Și mi‑e frică că iar ai ajuns de unde ai plecat.
Ceea ce vreau să spun e că, nici la țară nu ești doar tu cu pământul, că nu prea poți trăi nemijlocit.
Că sălbăticia satului românesc are problemele ei, uneori teribil de asemănătoare cu cele de oraș și că e departe de a fi idilică. Și, crede-mă, n‑ai vrea să-ți fie furată bicicleta din curtea dispensarului, nici în numele găinii cu ouăle de aur, nici în numele roșiei dogorită de soare.
18:06
Dacă supraviețuiește tanti Maria care n‑are pensie, mă gândesc că supraviețuiesc și eu care voi avea vreo 1000 de lei pensie, la cât am muncit până acum. Nu vreau să fiu rentabil, vreau să doar să mă pot hrăni. Iar bicicleta… o să stau cu ochii pe ea 😆
17:06
http://www.lapunkt.ro/2013/06/24/insula-refugiatilor-povestile-de-dupa-demisie/
19:01
excepțioal răspuns ! 🙂
14:06
Pune poze cu buruienile 😉 .…
13:06
Sorine, pana sa te hotarasti, nu dai o fuga la Rapolt, langa Deva, ca mi‑e gradina plina de buruiana si nu‑i mai fac fata?