Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat ro­mâ­nesc, din ăla unde gă­i­nile mai cresc încă cu gră­unțe de po­rumb și bo­abe de grâu, iar ro­și­ile se ru­me­nesc în­cet și te­me­i­nic în do­goa­rea soa­re­lui. Nu m‑aș teme de muncă, parcă bra­țele chiar mă ro­agă une­ori să le pre­lun­gesc cu unel­tele pămân­tu­lui, iar pal­me­lor să le în­gă­dui atin­ge­rea plan­te­lor. E o te­ri­bilă sa­voare să lu­crezi cu pămân­tul, să simti viața ie­șind din el. Nu tre­buie să pui de­cât un dram de pri­ce­pere și ceva mai multă trudă, dar răs­plata e acolo, sub bra­zdă, gata să ți se în­fă­ți­șeze ție, stă­pân al recoltei.

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat ro­mâ­nesc, din ăla unde gă­i­nile mai cresc încă cu gră­unțe de po­rumb și bo­abe de grâu, iar ro­și­ile se ru­me­nesc în­cet și te­me­i­nic în do­goa­rea soa­re­lui. E ceva acolo ce is­pi­tește gân­dul că­tre în­de­le­t­ni­ci­rile de pământ: nu‑i ni­meni străin să-ți ză­dăr­ni­cească fapta, ești doar tu și pămân­tul cu se­vele lui nești­ute. Poate doar vân­tul, ploaia și soa­rele să unel­tească îm­po­triva mun­cii tale, poate niște gân­gă­nii prea multe și prea flămânde să râv­nească la ro­dul pe care‑l tru­dești, dar sunt lea­curi și tă­mă­du­iri pen­tru toate. Dar nu‑i gând vră­j­maș, nu‑i ne­pri­ce­pere în­că­pă­țâ­nată, nu‑i în­gâm­fare ome­nească stră­ină, pre­cum gă­sesc în toate cele ce le-am în­cer­cat în acești do­uă­zeci de ani din urmă. Soarta m‑a așe­zat me­reu în ros­turi unde răs­cru­cea cu cei­lalți a fost cum­pănă de iz­bândă a fap­te­lor mele. N‑am pu­tut con­strui de­cât în­gă­du­indu-mi-se să fi­in­țez prin ide­ile mele, târ­gu­indu-mi îna­in­ta­rea cu pre­țul com­pro­mi­su­lui, ne­go­ci­indu-mi pa­sul îna­inte cu grija de a nu călca peste in­te­re­sele al­tora. Prea pu­ține roade pot nu­măra, pen­tru cât su­flet am pus che­zaș do­ri­te­lor iz­bânzi. Trăim într‑o lume unde a clădi nu‑i la prea mare preț.

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat ro­mâ­nesc, din ăla unde gă­i­nile mai cresc încă cu gră­unțe de po­rumb și bo­abe de grâu, iar ro­și­ile se ru­me­nesc în­cet și te­me­i­nic în do­goa­rea soa­re­lui. Mi-ar place să simt truda zil­nică lă­sându-se că­tre seară în brațe și‑n coapse, toc­mai la cea­sul asfin­ți­tu­lui, când aș co­borî trep­tele spre piv­niță și aș scoate din ră­coa­rea ei un pa­har îm­bro­bo­nat de vin. Mi-ar place să‑l urc în cuh­nie și să‑l așez la loc de cin­ste în­tre o bu­cată de pâine coaptă ță­ră­nește în cup­to­rul de lut și un da­rab de brânză albă, în­cu­nu­nare sim­plă și mi­ra­cu­loasă a zi­lei de muncă, când pămân­tul în­toarce ener­gi­ile pe care i le-am îm­pru­mu­tat prin gân­duri și mâini, răs­plata în­tre­ită a in­ves­ti­ției de trudă și mi­gală. Bra­zda sa­tură pân­te­cul, stinge se­tea și li­niș­tește sufletul.

Aș pleca chiar mâine în săl­bă­ti­cia unui sat ro­mâ­nesc, din ăla unde gă­i­nile mai cresc încă cu gră­unțe de po­rumb și bo­abe de grâu, iar ro­și­ile se ru­me­nesc în­cet și te­me­i­nic în do­goa­rea soa­re­lui. Din­tre toate cele de azi, ce n‑aș lăsa oare în urmă? Poate doar fi­rul ce ne leagă pe toți chiar acum când ci­tiți, pur­tând li­teră cu li­teră că­tre voi prin sârme de cu­pru, plu­tind elec­tro­nic prin aer ca să stră­pungă spa­țiu și timp. Mi-ar mai tre­bui doar o vreme ca să vă fac semn, să vă dau do­vadă că bra­zda mai este și încă ro­dește și că vă aș­teaptă să‑i fiți to­va­răși în­tru viață și moarte, ano­timp după ano­timp, zi după noapte. Iar când veți fi ve­nit, când vă voi ști aple­cați peste pământ ca peste ma­rile în­tre­bări ale lu­mii, aș tăia și acest ul­tim fir că­tre lu­mea de azi, pen­tru că ni­mic din ce‑i acum nu mi-ar mai face tre­bu­ință dacă aș ști că sun­tem toți rostuiți.

Pri­e­te­ni­lor mei


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Muresan Rodica

    Când vor fi mai multi care vor gândi așa va fi semn că ne-am tre­zit ca po­por și că na­țiune, ade­vă­rul sta cu­minte si ne aș­teaptă acolo sub brazdă.

  2. simf

    Am ple­cat de 4 ani în li­niș­tea unui sat ro­mâ­nesc, din ăla unde gă­i­nile mai cresc încă cu gră­unțe de po­rumb și bo­abe de grâu, iar ro­și­ile se ru­me­nesc în­cet și te­me­i­nic în do­goa­rea soarelui.
    Simt truda zil­nică lă­sându-se că­tre seară în brațe și‑n coapse, toc­mai la cea­sul asfin­ți­tu­lui, când dom­nul meu co­bo­ară trep­tele spre piv­niță și scoate din ră­coa­rea ei un pa­har îm­bro­bo­nat de vin.
    Nu, n‑am lă­sat în urmă fi­rele de cupru.

  3. Florentina Pancescu

    Cand vor in­te­lege multi unde ne‑a adus con­su­me­ris­mul si cat rau ne face (fi­r’ar ei ai nai­bii de Ame­ri­cani), cred ca se vor goli ora­sele (nicio grija, nu se va in­tam­pla). Din pa­cate traim de multe ori din iner­tie si imi­tand ce ve­dem in jur, evi­dent cu o pri­vire in cur­tea ve­ci­nu­lui nu cumva sa aiba ceva mai mult ca noi. Si ui­tam de fapt de ce mai traim, ce ne face fe­ri­citi si in­co­tro ne indreptam…

    • Sorin Sfirlogea

      Asta e vo­cea op­ti­mis­mu­lui 🙂 Crezi că vor în­țe­lege mulți? Ju­de­când după ar­doa­rea cu care lu­mea se în­ghe­suie în su­per­mar­ket-uri și mall-uri aș zice că mai de­grabă ne scu­fun­dăm în pă­ca­tul plă­ce­rii con­su­me­riste. Chel­tuim azi munca noas­tră de mâine, iar re­gre­tele vor veni — ca de obi­cei — prea târziu.

  4. Hapi

    Ce te-ar opri sa pleci? 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      O ne­no­ro­cire de cre­dit pe care tre­buie să‑l achit… Alt­fel v‑aș fi scris de acolo 🙂

  5. Mihaela Ionescu

    Si­gur ca da, si multa sa­lata, ca im­ba­tra­ne­ste re­pede si acum o im­part la pri­e­teni. Aaa, mi-ai dat o idee, ia sa‑i pun la treaba!

  6. Sorin Sfirlogea

    Aș da dacă ar fi mai aproape. Zău că aș da nu doar o fugă, ci mai multe. Da’ sper mi-ai da și mie o coadă de ceapă drept plată… :))

  7. Augustin

    Mâine? De ce așa târ­ziu? Eu aș pleca de azi…

  8. Alice

    cam 50 de bani ajunge pre­țul unui ou de gă­ină, fie ea și cres­cută cu gră­unțe de po­rumb și bo­abe de grâu.
    fă so­co­teala cam câte ouă tre­buie să vinzi ca să trăiești.

    • Sorin Sfirlogea

      Vezi, măi Alice, cum ne‑a de­for­mat con­su­me­ris­mul ăsta? Pri­mul lu­cru la care te-ai gân­dit a fost vânzarea…

      • Alice

        Pri­mul lu­cru la care m‑am gân­dit a fost su­pra­vie­țu­i­rea și cum să faci să-ți plă­tești fac­tura la in­ter­net ca să mai vor­bești cu noi. Al doi­lea lu­cru la care m‑am gân­dit a fost, cum să fac să te pro­voc așa în­cât să-ți îm­bu­nă­tă­țești mo­de­lul. Sunt cât se poate de in­te­re­sată, mai ales că sus­pec­tez că s‑ar pu­tea să prin­dem niște tim­puri în care să fim ne­vo­iți să plecăm.
        Ca să poți să faci bani la țară tre­buie să ai o mi­cro­fermă, adică să atingi masa cri­tică de gă­ini, de ier­buri sau ce vrei tu așa în­cât ograda să fie ren­ta­bilă. E po­si­bil ca acea masă cri­tică să nu poată fi ma­ni­pu­lată doar de o pe­re­che, două de brațe, ci de mai multe.
        Pre­su­pu­nând că faci rost ușor de acele brațe su­pli­men­tare care te ajută mai mult de­cât te în­curcă, tot tre­buie să ieși la dru­mul mare să-ți, hai să nu zi­cem vinzi, schimbi marfa ta pe marfa altora.Și atunci să te ții târ­gu­ială și toc­me­ală. Și mi‑e frică că iar ai ajuns de unde ai plecat.
        Ceea ce vreau să spun e că, nici la țară nu ești doar tu cu pămân­tul, că nu prea poți trăi nemijlocit.
        Că săl­bă­ti­cia sa­tu­lui ro­mâ­nesc are pro­ble­mele ei, une­ori te­ri­bil de ase­mă­nă­toare cu cele de oraș și că e de­parte de a fi idi­lică. Și, crede-mă, n‑ai vrea să-ți fie fu­rată bi­ci­cleta din cur­tea dis­pen­sa­ru­lui, nici în nu­mele gă­i­nii cu ouăle de aur, nici în nu­mele ro­șiei do­go­rită de soare.

        • Sorin Sfirlogea

          Dacă su­pra­vie­țu­iește tanti Ma­ria care n‑are pen­sie, mă gân­desc că su­pra­vie­țu­iesc și eu care voi avea vreo 1000 de lei pen­sie, la cât am mun­cit până acum. Nu vreau să fiu ren­ta­bil, vreau să doar să mă pot hrăni. Iar bi­ci­cleta… o să stau cu ochii pe ea 😆

  9. Ionel Iani Velciov

    Pune poze cu buruienile 😉 .…

  10. Mihaela Ionescu

    So­rine, pana sa te ho­ta­rasti, nu dai o fuga la Ra­polt, langa Deva, ca mi‑e gra­dina plina de bu­ru­iana si nu‑i mai fac fata?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.