Domnul Crin Antonescu desăvârșește cu fiecare zi opera sa capitală. Unii cred că se numește Constituția României, dar se înșeală amarnic. Domnul Crin nu și-ar pierde vremea cu astfel de amănunte insignifiante pentru impresionanta sa statură de om politic. El construiește temeinic, cărămidă cu cărămidă, edificiul marii sale capodopere: nimicul politic. Vedeți voi, domnul Crin iubește somnul. Nimic nu‑i pare mai presus decât această minunată stare fiziologică, când își suprimă temporar conștiența, abolește sensibilitatea și își încetinește funcțiile vieții politice, pentru a se dedica integral țelului său suprem, nimicul. Ce poate fi mai grozav de atât: să vegetezi senin și plutitor într-un scaun de președinte, moțăind cu intermitențe, întrerupt doar de puținele ocazii când vei vorbi poporului despre toate, dar mai ales despre nimic? Și trebuie să recunoaștem: când vine vorba despre nimicuri importante, nimic nu‑i stă în cale oratoriei domnului Crin.
Pentru ca nimic să nu‑i tulbure serena meditație, domnul Crin a avut grijă ca în Constituția ce îl va instala la Cotroceni să fie create toate condițiile necesare. Nu va trebui să se gândească pe cine să pună premier, pentru că legea îl va obliga să accepte propunerea partidului care are cele mai multe locuri în parlament. Va fi obligat să numească miniștri propuși de premier, pentru ca să nu-și obosească auguștii neuroni apreciind valoarea guvernanților țării, păstrându-și totuși nesmintită puterea de a‑i critica atunci când alții îi vor dovedi drept mincinoși, hoți și corupți. În fond nu va fi niciodată vina lui, pentru că el nu a putut să‑i respingă. Nu va mai putea cere urmărirea penală a miniștrilor și nici nu va mai putea dispune suspendarea acestora din funcție, pentru că președintele e imparțial ca tot românul, deci nu se pricepe la nimic. Așa că nimic n‑o să i se poată imputa, nici măcar că a stat cu mâinile în sân, pentru că exact asta era treaba lui. Nu va mai putea iniția un referendum fără acceptul Parlamentului, deci n‑are de ce să-și obosească geniala minte cu soluții pentru țară, pentru că el e pus acolo ca să facă nimic. Și pentru că drumurile sunt cam obositoare prezența la reuniunile UE va fi necesară doar în câteva situații, iar dacă are să lipsească și la alea, n‑are să fie — ați ghicit, nu‑i așa? — nimic.
Istoria vieții lui Crin este un șir de nimicuri. S‑a dat drept profesor, deputat, ministru și senator. În urma sa n‑a rămas nimic notabil, nimic memorabil, nimic care să conteze. Iar lucrarea de doctorat, cea care îl va consacra ca cel mai mare impostor al României moderne, este impostura prezidențială. Meticulos și determinat, Crin Antonescu se pregătește să doarmă la Cotroceni, măcar un mandat, timp în care nu va avea nimic de făcut, nimic pentru care să dea seamă. Nimicul pare că este destinul său politic, pe care l‑a cultivat cu atâta stăruință încăt — iată — e gata să se contopească cu el, relevându-ni-se tuturor în esența sa politică pură: nimicul absolut.
17:06
“Măi, Ceauşescu era destul de de dreapta, dacă te gândeşti tu bine, aşa…” — a spus D‑l Antonescu in timpul discutiilor de revizuire a constitutiei. Daca un om care a “studiat” istoria poate emite asemenea ineptie ma indoiesc asupra calitatilor sale intelectuale. Ai surpins nemaipomenit “personajul”, felicitari.
19:06
M‑aș fi mândrit mai tare dacă ar fi fost vorba de cineva mai sofisticat, mai greu de ghicit. Căcărău e ca o carte deschisă pentru oricine vrea să vadă… 🙂