Există de­si­gur în­do­ieli în­drep­tă­țite des­pre ca­pa­ci­ta­tea unor mase mari de oa­meni de a ge­nera idei va­lo­roase. Can­ti­ta­tea nu a fost nici­o­dată o pre­con­di­ție a ca­li­tă­ții. Două sute de nea Ghiță și nea Va­sile nu fac cât un Ein­stein. Cu toate as­tea se pare ca până acum nu am re­u­șit să gă­sim un mod de a ne că­uta li­de­rii alt­fel de­cât prin ex­pri­ma­rea opi­niei po­pu­lare și, fie că ne place sau nu, îna­inte de a desfi­ința un ast­fel de sis­tem tre­buie să pu­tem pune ceva în loc. Se poartă în­de­lungi dis­cu­ții des­pre me­ri­to­cra­ție, care în esența sa este cu si­gu­ranță mai efi­cace în pro­mo­va­rea va­lo­rii, dar care este sus­cep­ti­bilă de co­ru­pere prin fap­tul că res­trânge cer­cul eli­gi­bi­li­lor prin me­ca­nisme ce ar pu­tea scăpa con­tro­lu­lui riguros.

Pro­blema esen­ți­ală pe care o văd eu este că nici de­mo­cra­ția nu mai asi­gură acest con­trol. Dacă ar face‑o, nu am avea în frun­tea Ro­mâ­niei toți acești in­di­vizi co­rupți. Can­ti­ta­tea fa­vo­ra­bilă poate fi ușor ob­ți­nută prin ma­ni­pu­lări re­la­tiv sim­pliste, deci con­tro­lul ri­gu­ros este prac­tic in­e­xis­tent. Ab­sența al­ter­na­ti­vei va­lide, pre­cum și im­po­si­bi­li­ta­tea de a res­pinge în bloc toți can­di­da­ții la o anu­mită po­zi­ție pu­blică, fac ca ma­jo­ri­ta­tea ab­so­lută să de­vină dez­in­te­re­sată de exer­ci­țiul de­mo­cra­tic al vo­tu­lui, lă­sând de­ci­zia în mâna unei ma­jo­ri­tăți re­la­tive, con­tro­lată prin mită elec­to­rală și promisiuni.

Ra­re­ori am ob­ți­nut — cel pu­țin în ul­tima vreme — o ma­jo­ri­tate ab­so­lută care să se pro­nunțe în pri­vința unor as­pecte ale vie­ții pu­blice. Ul­tima oară s‑a în­tâm­plat în 2009 cu oca­zia re­fe­ren­du­mu­lui pen­tru tre­ce­rea la par­la­ment uni­ca­me­ral, cu 300 de mem­bri. Re­zul­ta­tul aces­tei con­sul­tări este ig­no­rat cu non­șa­lanță de clasa po­li­tică, pen­tru că le este de­fa­vo­ra­bil. Ar­gu­men­tul prin­ci­pal este că po­po­rul n‑a știut ce vo­tează, nu i s‑a ex­pli­cat su­fi­cient de bine ce în­seamnă par­la­ment uni­ca­me­ral și de ce toate ță­rile mari și ci­vi­li­zate au par­la­mente bicamerale.

Prima mea obiec­ție este una de na­tură ju­ri­dică. Nu este pre­vă­zut ni­că­ieri în le­gile ro­mâ­nești că o de­ci­zie de­mo­cra­tică poate fi in­va­li­dată, in­di­fe­rent de mo­ti­va­ția in­vo­cată. Con­sti­tu­ția Ro­mâ­niei spune sec că vo­ința po­po­ru­lui tre­buie res­pec­tată. Așa­dar nu există nici o chi­chiță ju­ri­dică prin care se poate eluda con­clu­zia referendumului.

A doua obiec­ție pe care o am este aceea de in­con­sis­tență. Chiar ieri Ion Ili­escu a ex­pri­mat per­fect — fără să-și dea seama, pro­ba­bil — această frac­tură lo­gică a cla­sei po­li­tice aflată la gu­ver­nare: “Re­fe­ren­du­mul la care face el re­fe­rire [Tra­ian Bă­sescu — n.a.]… po­po­rul, dacă spune mâine să se desfi­in­țeze Par­la­men­tul, ar vota desfi­in­ța­rea Par­la­men­tu­lui, ăsta nu e un cri­te­riu”. Cu alte cu­vinte, po­po­rul e prost sau cel pu­țin nești­u­tor. Pe ace­eași lo­gică aș pu­tea spune și eu: po­po­rul a vo­tat USL la ale­geri, dar ăsta nu e un cri­te­riu ca să gu­ver­neze, pen­tru că po­po­rul nu știa ce pra­ma­tii și hoti vor ajunge la cârma ță­rii. Evi­dent, când vine vorba de in­sta­la­rea lor la pu­tere, po­li­ti­cie­nii se în­trec în a afirma că po­po­rul e su­ve­ran și vo­ința lui tre­buie respectată.

De­mo­cra­ția are cap­ca­nele ei. Nu știu cum se face că pi­căm în ele doar noi, oa­me­nii de rând, în timp ce po­li­ti­cie­nii nu. Pro­ba­bil că Ili­escu are drep­tate: sun­tem mulți, da’ proști. Și la fel de pro­ba­bil este să dăm în cu­rând și proba con­cretă a aces­tei pros­tii: Bă­sescu vrea să or­ga­ni­zeze din nou re­fe­ren­dum pe ace­eași temă. Fac pa­riu că acum, când nu mai e sim­pa­ti­zat de ma­jo­ri­ta­tea ro­mâ­ni­lor, o să i se res­pingă ideea de par­la­ment uni­ca­me­ral cu 300 de de­pu­tați chiar dacă așa ne vom con­tra­zice sin­guri doar pen­tru că acum nu ne mai place mu­tra ăluia care face pro­pu­ne­rea. Și ast­fel vom con­firma te­o­ria ili­es­ci­ană: re­fe­ren­du­mul nu e un cri­te­riu. Pen­tru că nici ro­mâ­nii nu sunt un po­por, ci o gloată.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alin

    Cred că ți‑a scă­pat un amă­nunt im­por­tant: Bă­sescu a anun­țat că va semna de­cre­tul pen­tru con­vo­ca­rea re­fe­ren­du­mu­lui ime­diat după ce va pro­mulga le­gea care scade pra­gul de va­li­dare a re­fe­ren­du­mu­lui la 30%. Asta mi se pare o miș­care pe care USL-iș­tii n‑au văzut‑o venind :)) 

    Vlad Pe­treanu a fă­cut o ana­liză foarte bună aici: http://www.petreanu.ro/2013/06/gambitul-referendumului/

    • Bogdan

      Acum un an dupa o mis­care ca asta m‑as fi bu­cu­rat: “ce le‑a tras‑o Base”.
      Acum, e ceva de ge­nul “ce ne‑o trag as­tia noua zi de zi” — ci­tez din Ho­t­news: “Re­fe­ren­du­mul a fost in 2009. In mar­tie 2010, pre­mi­e­rul Boc mi‑a ina­in­tat pro­pu­ne­rea de re­vi­zu­ire a con­sti­tu­tiei. Eu am inaintat‑o la par­la­ment in iu­nie 2011. S‑a lu­crat enorm, a fost o co­mi­sie de re­vi­zu­ire, nu au lu­crat nici Ion de la Scu­la­rie, cum spune dl Cris­toiu, nici Tra­ian Ba­sescu, care e co­man­dat de nava. Au lu­crat 20 de con­sti­tu­tio­na­listi.”.
      Adica au avut vi­teza mel­cu­lui, 20 de ex­perti au bu­chi­sit 1 an si 3 luni la 156 de ar­ti­cole cat are ac­tu­ala con­sti­tu­tie, in iu­nie 2011 ma­jo­ri­ta­tea in Par­la­ment o avea ali­anta con­dusa de PDL insa nu s‑a in­tam­plat ni­mic. Domnu’ Ba­sescu a mai arun­cat po­ves­tea asta cu vo­inta po­po­ru­lui doar cand a avut ne­voie si iata, acum, ia­rasi ne in­toar­cem la bu­nul po­por ca sa mai mar­cheze el un punct in raz­bo­iul lor de 2 lei. Cat des­pre noi — stam si apla­u­dam pe mar­gine in loc sa ii tri­mi­tem unde le e locul..


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.