Nu-știu-cine a zis de cu­rând că nu-știu-ce agen­ție de se­cu­ri­tate ame­ri­cană are ac­ces la tot tra­fi­cul de in­ter­net care trece prin Go­o­gle, Fa­ce­book și Mi­cro­soft. Cică in­ter­cep­tează fi­e­care bi­ți­șor care trece prin nu-știu-care hub și în fe­lul ăsta ajung să pună mâna pe nu-știu-cât din tra­fi­cul de in­for­ma­ții al ame­ri­ca­ni­lor. Lu­mea e in­dig­nată și se re­voltă — așa ceva nu e ad­mi­si­bil, moncher! Cum să stea agen­tul ame­ri­can cu na­sul în in­ti­mi­tă­țu­rile noas­tre? Fel și fel de ipo­teze sunt ex­puse prin ar­ti­cole ve­he­mente, mai toate de­nun­țând lipsa de res­pect pen­tru li­ber­ta­tea in­di­vi­du­ală. În ce mă pri­vește, eu am altă opinie.

Dacă sta­tul ame­ri­can, ro­mân sau ori­care al­tul are în­gri­jo­rări cu pri­vire la ac­ti­vi­ta­tea mea de po­ten­țial te­ro­rist, mă ofer să le fac forward la toate me­sa­jele mele, să le ci­tească în tihnă, să ca­ute con­si­pra­ția te­ro­ristă pe in­de­lete. Atâta vreme cât nu le pu­blică în Ro­mâ­nia Li­beră, nu mă de­ran­jează să le lec­tu­reze. Ce‑o să afle? Că am niște pri­e­teni? Că îmi iau câ­teo­dată bi­lete la vreun spec­ta­col sau mai co­mand câte un pro­dus de pe net? Că îmi vin fac­tu­rile la te­le­fon, la gaze și la ener­gie elec­trică în fi­e­care lună? Good luck with that!

In­dig­na­rea asta îm­po­triva su­per­vi­ză­rii in­ter­ne­tu­lui mă amuză. Ce avem de as­cuns? Niște biete pros­tii schim­bate în­tre noi prin mail sau chat — e chiar așa de con­fi­den­țial ce spu­nem în ele? Fap­tul că o agen­ție de se­cu­ri­tate sca­nează tot tra­fi­cul ăsta de in­for­ma­ții pe mine mă lasă rece. Da, știu te­o­ria cu li­ber­ta­tea, bla, bla, bla… Chiar cre­deți că sun­tem cu ade­vă­rat li­beri? Ui­tați-vă nițel la cre­di­tele pe care le plătiți și spu­neți-mi că fa­ceți ce vreți cu viața voas­tră, fără să ți­neti cont că aveți o da­to­rie de plătit. În­tre­bați-vă de unde vă vin pa­siu­nile con­su­me­riste pe care le aveți și cât de li­beri ați fost când ați de­cis că vreți casă din aia, ma­șină din ai­laltă și ul­ti­mul mo­del de iPhone. Haide, fiți sin­ceri și re­cu­noaș­teți că sun­tem niște ma­rio­nete miș­cate de sfo­rile pro­pri­i­lor noas­tre slă­bi­ciuni, pe care le-am pus în mâi­nile fi­nan­țiș­ti­lor lu­mii. Ne-am vân­dut li­ber­ta­tea de mult, pen­tru con­for­tul de a ru­mega fe­ri­ciți ham­bu­r­geri la fast-food.

Și mai e și alt as­pect: la vo­lu­mul de in­for­ma­ție care tre­buie ana­li­zat și sor­tat de agen­ți­ile as­tea de se­cu­ri­tate este aproape im­po­si­bil ca me­sa­jele să fie lec­tu­rate de un ope­ra­tor uman. Ori­cine în­țe­lege cum func­țio­nează un ast­fel de sis­tem re­a­li­zează că e vorba de un su­per-al­go­ritm de că­u­tare a unor ex­pre­sii și cu­vinte cheie, care sor­tează po­si­bi­lele me­saje pe­ri­cu­loase pen­tru se­cu­ri­ta­tea sta­tu­lui și le pune de­o­parte pen­tru de­li­ciul agen­ți­lor umani. Iar dacă un ast­fel de al­go­ritm scoate o sută de mii de me­saje pe zi, câți oa­meni cre­deți că le pot citi și ana­liza? Să zi­cem că un me­saj ia în me­die vreo cinci mi­nute pen­tru a fi ca­ta­lo­gat drept ino­fen­siv sau nu. Asta în­seamnă cinci sute de mii de mi­nute, adică peste opt mii de ore pe zi, adică vreo trei sute cinci­zeci de oa­meni care ci­tesc de zor, în trei schim­buri, fără să obo­sească și fără să-și pună un laț de gât, să­tui fi­ind de munca ste­re­o­tipă. E prac­tic im­po­si­bil, pro­ba­bil doar 1% din tot tra­fi­cul se­lec­tat ajunge să fie ci­tit cu ade­vă­rat de cineva.

Apoi nu-mi ima­gi­nez că te­ro­riș­tii își tri­mit me­saje în­tre ei po­ves­tind cu lux de amă­nu­nte unde și cum o să ac­țio­neze. N‑or fi ei ge­nii, dar nici im­be­cili nu sunt. Ideea că poți iden­ti­fica te­ro­ris­mul prin că­u­tări in­de­xate  pe in­ter­net este echi­va­lentă cu că­u­ta­rea unui ac în ca­rul cu fân. În­treaga po­veste este ab­so­lut inu­tilă. Și de aceea sunt con­vins că la un mo­ment dat se va găsi ci­neva care să spună ade­vă­rul: nu ob­ți­nem ni­mic mo­ni­to­ri­zând in­ter­ne­tul. Nu știu ce vor face atunci, dar e si­gur că vor că­uta o altă po­veste pe care să ne‑o vândă, fru­mos am­ba­lată în cu­vin­tele mari ale gri­jii față de bi­nele nostru.

Dar să fiți si­guri că te­ro­ris­mul nu vine prin in­ter­net. Te­ro­ris­mul e ge­ne­rat de ace­leași me­ca­nisme care ne țin cap­tivi în cu­șca pro­priei noas­tre lăcomii.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Augustin

    Ai și n‑ai dreptate. 🙂

    Ai drep­tate când spui că doar o in­fimă parte din tra­fi­cul de info/date de pe Net ajunge să fie ana­li­zat de un ope­ra­tor uman. Eu cred că e muuult sub pro­cen­tul pe care‑l sus­pec­tezi tu. Poate un pro­cent dintr-un pro­cent. Dar parcă nici nu con­tează așa tare. E lim­pede că gro­sul in­for­ma­ți­i­lor trece prin al­go­ritmi care din când în când s‑ar pu­tea să sem­na­leze câte o alertă re­ală. Ma­rea ma­rea ma­rea ma­jo­ri­tate a in­for­ma­ți­i­lor nu vor ajunge‑n veci sub ochii isco­di­tori ai agen­tu­lui de la contra-informații.

    Problema‑i alta. Și anume, dacă la ca­reva agen­ție a de­ți­nă­to­ru­lui ăsta de in­for­ma­ție (Sta­tul) i se că­șu­nează pe tine, și i se dă dez­le­ga­rea ne­ce­sară, ei bine, poate avea ac­ces la tot is­to­ri­cul tău in­for­ma­țio­nal — ăla pe care pân-atunci nu l‑a vă­zut nime’ de­cât tu și par­te­ne­rii de dis­cu­ții le­gi­timi. Și o dată ce se uită prin ar­hive se apucă și taie și de­cu­pează de acolo orice mi­zi­lic care te-ar pu­tea „aranja” așa cum vor ei să te pre­zinte pu­bli­cu­lui. Și‑n mo­men­tul ăla ai șanse ma­xime să dai de dre­acu’, pen­tru că n‑ai cum să te lupți cu o ar­mată de oa­meni care au timp, re­surse și se pri­cep la ma­ni­pu­lat in­for­ma­ții pe care nici mă­car nu le poți pre­tinde ca ne­fi­ind ade­vă­rate (doar scoase din con­text, pro­ba­bil). Un Man­ning (Wi­ki­Leaks fame) sau un Snow­den (NSA/CIA fame), de fapt aproape ori­cine care ar pu­tea fi la un mo­ment dat o pro­blemă pen­tru Big Bro­ther de­vin niște prade mult mai ușoare pen­tru ci­neva care are ac­ces la ge­nul acesta de ar­hivă informațională.

    Nu uita că ina­mi­cii Sta­tu­lui nu sunt doar te­ro­riș­tii… sunt și „frien­d­lies” care nu dansează hora sta­bi­lită de El Comandante.

    Pă­re­rea mea‑i că e mai bine fără di­ta­mai ar­hiva, chiar dacă din când în când se ter­mină câte-un ma­ra­ton mai re­pede de­cât ar trebui.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.