Un simplu acoperiș

Mă gân­deam așa, într‑o doară, la fap­tul că toți am avea drep­tul la un acoperiș dea­supra capu­lui, ca parte a drep­tu­lui ăla fun­da­men­tal la secu­ri­tate per­son­ală, despre care ne place une­ori să vor­bim, când ne referim la lucrurile impor­tante. În fond care este acel minim la care ar tre­bui să avem acces pen­tru a ne numi oameni? Un loc unde să trăim și drep­tul de a munci pen­tru hrana de pe masă. Pare puțin, dar mul­tora le lipsește chiar și atât. Și mă gân­deam că o casă unde să trăiești e ceva ce nu-și per­mite oricine, ba chiar mulți se înda­tore­ază pe mulți ani ca să o poată avea.

Și dacă te uiți mai bine vezi că locul în care trăiești e făcut din ciment și fier și lemn și că toate astea vin sau ar putea veni din resursele pămân­tu­lui pe care te-ai năs­cut, deci sunt cumva și ale tale. Niște com­panii au extras roca, fierul și lem­nul și le-au trans­for­mat în mate­ri­ale de con­strucții, iar alte com­panii le-au așezat împre­ună și ți-au cerut mulți bani ca să te poți adă­posti în casele ast­fel ridi­cate. Prețul e piperat, în funcție de orașul unde vrei să locuiești, deși în mod stra­niu pia­tra, fierul și lem­nul nu au un preț chiar așa de diferit.

Mă gân­deam așa, într‑o doară, că poate ar tre­bui să avem un fel de com­panii de util­ități sociale, non-profit, care să ridice case pen­tru orice fam­i­lie care pornește la drum. Mate­ri­alele de con­strucții să fie pro­duse de alte com­panii sociale și să nu aibă adao­suri com­er­ciale, iar salari­ile zidar­ilor să fie fixe, nu rapor­tat la uni­tatea de timp, ci la volu­mul de muncă. Să‑i plă­tim de pildă cu două mii de euro pen­tru o casă. Înțelegeți unde bat, un fel de șir de com­panii sau poate chiar una sin­gură care să se ocupe de ridi­cat case.

Bine, dacă ești șmecher și nu vrei să stai într‑o casă sim­plă, n‑ai decât să chemi alți con­struc­tori — care n‑ar fi interzis să existe — să-ți facă piscină cu mar­mură de Car­rara și baie cu faianță ital­iană. Dar pen­tru cei mai puțin mof­tur­oși să existe ches­tia asta a casei con­stru­ite la preț min­i­mal. Fiecare fam­i­lie ar primi o sin­gură dată o casă la prețul ăsta mic. Nu știu cum ar tre­bui făcut cu burlacii — și ei ar tre­bui să primească în anu­mite condiții, în fine, nu fac acuma redactarea legii…

Nu zic că toată econo­mia ar tre­bui să urmeze acest model, doar câteva lucruri, cele care reprez­intă min­imul de supraviețuire. Pen­tru că efor­tul de a obține chiar și acest minim e ade­sea prea mare pen­tru put­er­ile mul­tora, împingându‑i către dis­per­are și un cronic pes­imism, care îi duce la ură și rău­tate, din care izvorăște pros­tia. Nu e vorba de nici un ‑ism eco­nomic sau politic, doar de condiția noas­tră de oameni și de a muta drep­turile fun­da­men­tale ale oricăruia din­tre noi de pe hâr­tie în prac­tică. O să mă între­bați ce se întâm­plă cu moștenir­ile, ce facem când unii acu­mulează mai multe ast­fel de case, iar eu am să vă spun din nou că nu propun o lege, ci doar o temă de reflecție.

Pen­tru că mă gân­deam așa, într‑o doară, că până la urmă o casă nu e totuși mare filo­zofie, e doar un spațiu unde ești apărat de frig și de ploaie. Prob­a­bil că n‑ar tre­bui să facem din el un țel al pro­priei vieți, nici să ne împăunăm cu opu­lența sa. Dacă fiecare fam­i­lie ar primi un dram de teren și o casă sim­plă și trainică — ca drep­turi pe care le are orice trăi­tor al pămân­tu­lui — poate că ar fi mai puțină încrân­cenare în lume, mai puține spaime, mai multă sper­anță, mai multă aple­care spre pământ ca sursă a hranei zil­nice. Mai multă sim­pli­tate. Nu știu dacă v‑ați gân­dit vre­o­dată, dar e uim­i­tor câte poate face un sim­plu acoperiș.

 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Mă întreb mai degrabă UNDE să fie casa, decât CUM să fie.
    Așadar, primești o casă în locul în care te-ai năs­cut, în locul în care ai domi­cil­iul în buletin, în locul în care ai absolvit ultima școală?…
    Cred că nu e nevoie să-ți amintesc că înainte de rev­oluție Bucureștiul era oraș închis..
    Case ief­tine există și acum prin sate, doar că nu vrea nimeni să se mute acolo. Sau ar vrea, cu banii de la oraș.
    Nu te întreb dacă pe vre­mea ailaltă ai primit casă de la stat.

  2. Sorin Sfirlogea

    Ceva de genul ăsta… sunt sigur că se pot găsi diverse soluții, tre­buie doar să ne între­băm ce ar tre­bui să facem ca soci­etate, ca să pro­gresăm.

  3. Sorin Sfirlogea

    Cât se poate de ade­vărat, mer­ită reflec­tat pe tema asta: câți din­tre noi trăim din afac­eri care se bazează pe pros­tia, nești­ința sau dis­per­area altora…

  4. Mihai Moisei

    Ar fi fru­mos dar din pacate azi inca foarte multi se hranesc see you sufer­inta altora.

  5. Augustin

    https://sites.google.com/a/risd.edu/indigenous-architecture-2012/structures-landscapes/the-longhouse

    Dacă e să te con­cen­trezi pe min­imul nece­sar atunci o chestie pre­cum asta refer­ită mai sus ar tre­bui să fie arhi-suficientă (doar a fost sin­gura con­strucție folosită sute de ani de unele popoare). Dar n‑o să meargă — datorită stig­mei sociale atașată…

    • Sorin Sfirlogea

      Poate că e totuși un pic prea înapoi în timp. Ne-am obiș­nuit să avem o anume intim­i­tate, renunțarea la ea e prob­a­bil difi­cilă.

      • Augustin

        N‑am nici o prob­lemă ca oricine să se obișnuiască cu orice — pe banii lui. Pe banii tuturor aș prefera însă un con­ser­vatism feroce.

        E drept, niște condiții prea spar­tane i‑ar putea deter­mina pe unii să se supere pe sat și să‑i arunce‑n depre­sie, dar pe de altă parte mi‑e că niște condiții prea gen­eroase n‑ar face decât să încu­ra­jeze lenea și delăsarea. Greu de tras o linie.

        Dacă ai timp, uită-te la Being Flynn (http://www.imdb.com/title/tt0455323/) și vezi dacă ți se par chiar atât de departe de „long­house” condiți­ile din adă­pos­turile ace­lea?

  6. Bogdan Gheorghiu

    O idee, Sorin, ar putea sa fie asta: Esti dez­volta­tor, bun, in loc de TVA-ul pe care statul il per­cepe bucuros, poti sa faci case sau blocuri de locuit in ace­lasi oras sau intr-un alt oras unde sta­bileste statul, nu mai departe de x km, pe terenul stat­u­lui, locuinte pe care statul sa le poata inchiria pe sume modice catre familii nevoiase.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu