Am văzut asta și vroiam să mă bucur că, uite, se întâmplă niște fapte bune, niște oameni se dau cu fundul de pământ ca să ne facă să ne gândim la energie, la chibzuința de a nu risipi ceva ce a fost cu atâta cheltuială produs. Era chiar firesc să mă bucur, n‑am spus eu mereu prin paginile astea de aici că nesocotința egoistă are să ne piardă? Și mă foiam pe scaun — de fapt pe fotoliu — gândindu-mă ce ar trebui să fac când aflu despre acest lucru de ispravă, deși nu chiar ieșit din obișnuit: să vă spun și vouă despre el sau să‑l las unde l‑am găsit, că nu‑i chiar mare brânză? Dar era încă ceva, un gând nesuferit, ca un bărzăune din ăla care îți intră în camera după-amiezelor de vară, tocmai când dai să ațipești și te zumzăie enervant pe la urechi. Am dat din mâini în mintea mea, ca să‑l alung — du-te dracului de gând prost, cine te‑a chemat?! — dar nu se dădea dus și până la urmă a trebuit să‑l las să se materializeze:
Fir-am ale dracului de maimuțe talentate și proaste, dacă singurul motiv pentru care devenim raționali și rezonabili este ca să ne hrănim orgoliul de a fi mai cu moț decât cel de alături!
Lasă un comentariu