Un pârlit de profesor

Lec­tu­rând ști­rile des­pre pro­fe­so­rii de la li­ceul Bo­lin­ti­neanu și is­pră­vile lor ba­ca­la­u­re­ate, nu poți să nu te în­trebi în câte alte li­cee se va fi în­tâm­plat la fel, doar că ni­meni n‑a re­cla­mat, ni­meni n‑a ve­ri­fi­cat. Fi­rește, nu se poate ex­tra­pola la nive­lul în­tre­gu­lui în­vă­țământ li­ceal — ar fi pro­ba­bil nea­de­vă­rat — dar, dacă la fel o fi fost în mai mult de 30% din școli, mi se face pie­lea gă­ină gân­dindu-mă la ce efecte poate avea această situație.

Sunt de con­dam­nat pro­fe­so­rii care iau șpagă? Unii zic că nu, pen­tru că au sa­la­rii mici. Eu zic că da, pen­tru că atunci când te faci pro­fe­sor știi bine că nu vei avea niște câști­guri gro­zave, deci ar fi tre­buit să alegi me­se­ria asta din pa­siune. Din pă­cate e la fel ca în spi­tale — o in­fir­mieră are un sa­la­riu pe­ni­bil de mic, dar ca să se an­ga­jeze dă câ­teva mii de euro șpagă, pen­tru că se scot bani fru­moși din ser­vi­ci­ile “per­so­na­li­zate” ofe­rite pa­cien­ți­lor. Un ser­vi­ciu prost plătit nu doar de­mo­ti­vează pro­fe­si­o­niș­tii re­ali, ci atrage chi­li­pir­gii și șpă­ga­rii, căci pen­tru ei te­re­nul e priel­nic. So­lu­ția nu e să mă­rești sa­la­ri­ile, spe­rând că șme­na­rii vor pleca — proști ar fi să plece? — și vor veni cei cin­stiți. So­lu­ția, poate, e să stâr­pești co­rup­ția, să bagi frica în ei, să plece pen­tru că nu mai merge și abia apoi să mă­rești ve­ni­tu­rile, când ai ră­mas cât de cât cu ăia care vor să facă educație.

Di­rec­toa­rea li­ce­u­lui Bo­lin­ti­neanu, acum ares­tată dacă am în­țe­les bine, nu e o cli­entă nouă a scan­da­lu­ri­lor din în­vă­țămân­tul ro­mâ­nesc. Cu ceva timp în urmă se pare că doamna pro­fe­soară — alt­min­teri aflată la o res­pec­ta­bilă etate — se amuza de mama fo­cu­lui la ban­che­tul unei pro­mo­ții care ab­sol­vea, des­che­ind că­mă­șile ele­vi­lor și mângăindu‑i ero­tic. Pro­ba­bil că ide­ile as­tea i‑au ve­nit după ce s‑a îm­bi­bat cu niște al­cool, dar chiar și așa pier­de­rea auto­con­tro­lu­lui este de ne­scu­zat. Mult mai de ne­scu­zat mi se pare că, deși fil­mu­le­țul cu ea a apă­rut în zia­rele de scan­dal, iar su­biec­tul a fă­cut ceva vâlvă la vre­mea aia, sis­te­mul de în­vă­țământ a con­si­de­rat că ea poate să rămână di­rec­toare a ace­lu­iași li­ceu. O fi având le­gă­tură cu fap­tul că, nu cu mult timp îna­in­tea in­ci­den­tu­lui, Ma­rean Van­ghe­lie își com­ple­tase foarte ra­pid stu­di­ile exact la li­ceul ăsta…

Dar sis­te­mul ăsta co­rupt din în­vă­țământ nu e men­ți­nut doar de pro­fe­sori. Șpaga o dau pă­rin­ții, chiar dacă in­di­rect, prin in­ter­me­diul co­pi­i­lor. Ei știu bine ce se în­tâm­plă și ac­ceptă, ba chiar în­cu­ra­jează me­toda, pen­tru ca să ia notă mai mare pro­ge­ni­tura pro­prie. Este o de­cla­ra­ție ex­pli­cită de des­con­si­de­rare a șco­lii, a nive­lu­lui de pre­gă­tire ca cri­te­riu de suc­ces în pro­fe­sie și în viață: nu con­tează ce știi, con­tează să iei notă mare ca să pară că știi. Im­pos­tura e sport na­țio­nal pen­tru ro­mâni. “Ori­cum nu îi va fo­losi la ni­mic ce în­vață la școală”, aud ade­sea spu­nându-se și cred că e cât se poate de fi­resc, de vreme ce noi în­șine par­ti­ci­păm la ma­sa­cra­rea în­vă­țămân­tu­lui ro­mâ­nesc. De fapt, n‑am fost vreo­dată mai buni de atât. Nici­o­dată n‑am dat prea mulți bani pe școală sau pe profesori.

Îmi amin­tesc o is­to­ri­oară din vre­mea li­ce­u­lui, pe care nu am trăit‑o per­so­nal, dar pe care mi‑o amin­tesc din re­la­tă­rile unor co­legi. La li­ceul sil­vic din Câm­pu­lung se strân­geau elevi din toate col­țu­rile Mol­do­vei, unii de foarte de­parte, așa că șe­dință cu pă­rin­ții nu se pu­tea face în fi­e­care zi, ci doar o dată sau de două ori pe an. Cam pe când eram în clasa a ze­cea a ve­nit la o ast­fel de șe­dință, ți­nută de di­ri­gin­tele unei clase pa­ra­lele, ta­tăl unui elev mai zbu­r­dal­nic și mai pu­țin si­li­tor, Pis­tol pe nu­mele lui de fa­mi­lie. Ono­mas­tica asta stâr­nea des­tule zâm­bete, su­fi­ciente ca să‑l facă bine cu­nos­cut pe ju­nele as­pi­rant sil­vi­cul­tor și al­tora care nu îi erau ne­a­pă­rat co­legi de clasă — de pildă eu îl știam, deși el era la D și eu la F.

Cum spu­neam, dom­nul Pis­tol a ve­nit la re­u­niu­nea anu­ală, ca să afle ce mi­nu­nă­ții mai face po­doaba de fii-su și aș­tep­tă­rile nu i‑au fost în­șe­late: când a ajuns în ca­ta­log la nu­mele de Pis­tol, di­ri­gin­tele pă­rea de ne­o­prit — ab­sențe, note proaste, re­cla­ma­ții de la pro­fe­sori, in­dis­ci­plină. Sa­cul plin de toate ofu­rile adu­nate un an de zile pu­tea fi acum de­șer­tat în bra­țele ta­tă­lui, care pri­mea cu des­tul sto­icism va­lul de vești proaste în­și­rate în fața ce­lor­lalți trei­zeci și ceva de pă­rinți. După ce pe­ro­ra­ția di­ri­gin­te­lui s‑a oprit, dom­nul Pis­tol se­nior l‑a pri­vit lung pe fiul său, așe­zat pe scaun lângă el și a cu­vân­tat în dul­cele grai mol­do­ve­nesc: Apăi, băi ba­iete, eu te-am țâ­nut la școală di când erai un boț di om ca sî fac și­eva din tini, un in­ji­nier, un doc­tor sau ma­car pă­du­rar. Da’ cu no­tili ies­tea ci crezi c‑ai să agiungi? Îți zic io: un pâr­lit de prefesor!

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...