Lecturând știrile despre profesorii de la liceul Bolintineanu și isprăvile lor bacalaureate, nu poți să nu te întrebi în câte alte licee se va fi întâmplat la fel, doar că nimeni n‑a reclamat, nimeni n‑a verificat. Firește, nu se poate extrapola la nivelul întregului învățământ liceal — ar fi probabil neadevărat — dar, dacă la fel o fi fost în mai mult de 30% din școli, mi se face pielea găină gândindu-mă la ce efecte poate avea această situație.
Sunt de condamnat profesorii care iau șpagă? Unii zic că nu, pentru că au salarii mici. Eu zic că da, pentru că atunci când te faci profesor știi bine că nu vei avea niște câștiguri grozave, deci ar fi trebuit să alegi meseria asta din pasiune. Din păcate e la fel ca în spitale — o infirmieră are un salariu penibil de mic, dar ca să se angajeze dă câteva mii de euro șpagă, pentru că se scot bani frumoși din serviciile “personalizate” oferite pacienților. Un serviciu prost plătit nu doar demotivează profesioniștii reali, ci atrage chilipirgii și șpăgarii, căci pentru ei terenul e prielnic. Soluția nu e să mărești salariile, sperând că șmenarii vor pleca — proști ar fi să plece? — și vor veni cei cinstiți. Soluția, poate, e să stârpești corupția, să bagi frica în ei, să plece pentru că nu mai merge și abia apoi să mărești veniturile, când ai rămas cât de cât cu ăia care vor să facă educație.
Directoarea liceului Bolintineanu, acum arestată dacă am înțeles bine, nu e o clientă nouă a scandalurilor din învățământul românesc. Cu ceva timp în urmă se pare că doamna profesoară — altminteri aflată la o respectabilă etate — se amuza de mama focului la banchetul unei promoții care absolvea, descheind cămășile elevilor și mângăindu‑i erotic. Probabil că ideile astea i‑au venit după ce s‑a îmbibat cu niște alcool, dar chiar și așa pierderea autocontrolului este de nescuzat. Mult mai de nescuzat mi se pare că, deși filmulețul cu ea a apărut în ziarele de scandal, iar subiectul a făcut ceva vâlvă la vremea aia, sistemul de învățământ a considerat că ea poate să rămână directoare a aceluiași liceu. O fi având legătură cu faptul că, nu cu mult timp înaintea incidentului, Marean Vanghelie își completase foarte rapid studiile exact la liceul ăsta…
Dar sistemul ăsta corupt din învățământ nu e menținut doar de profesori. Șpaga o dau părinții, chiar dacă indirect, prin intermediul copiilor. Ei știu bine ce se întâmplă și acceptă, ba chiar încurajează metoda, pentru ca să ia notă mai mare progenitura proprie. Este o declarație explicită de desconsiderare a școlii, a nivelului de pregătire ca criteriu de succes în profesie și în viață: nu contează ce știi, contează să iei notă mare ca să pară că știi. Impostura e sport național pentru români. “Oricum nu îi va folosi la nimic ce învață la școală”, aud adesea spunându-se și cred că e cât se poate de firesc, de vreme ce noi înșine participăm la masacrarea învățământului românesc. De fapt, n‑am fost vreodată mai buni de atât. Niciodată n‑am dat prea mulți bani pe școală sau pe profesori.
Îmi amintesc o istorioară din vremea liceului, pe care nu am trăit‑o personal, dar pe care mi‑o amintesc din relatările unor colegi. La liceul silvic din Câmpulung se strângeau elevi din toate colțurile Moldovei, unii de foarte departe, așa că ședință cu părinții nu se putea face în fiecare zi, ci doar o dată sau de două ori pe an. Cam pe când eram în clasa a zecea a venit la o astfel de ședință, ținută de dirigintele unei clase paralele, tatăl unui elev mai zburdalnic și mai puțin silitor, Pistol pe numele lui de familie. Onomastica asta stârnea destule zâmbete, suficiente ca să‑l facă bine cunoscut pe junele aspirant silvicultor și altora care nu îi erau neapărat colegi de clasă — de pildă eu îl știam, deși el era la D și eu la F.
Cum spuneam, domnul Pistol a venit la reuniunea anuală, ca să afle ce minunății mai face podoaba de fii-su și așteptările nu i‑au fost înșelate: când a ajuns în catalog la numele de Pistol, dirigintele părea de neoprit — absențe, note proaste, reclamații de la profesori, indisciplină. Sacul plin de toate ofurile adunate un an de zile putea fi acum deșertat în brațele tatălui, care primea cu destul stoicism valul de vești proaste înșirate în fața celorlalți treizeci și ceva de părinți. După ce perorația dirigintelui s‑a oprit, domnul Pistol senior l‑a privit lung pe fiul său, așezat pe scaun lângă el și a cuvântat în dulcele grai moldovenesc: Apăi, băi baiete, eu te-am țânut la școală di când erai un boț di om ca sî fac șieva din tini, un injinier, un doctor sau macar pădurar. Da’ cu notili iestea ci crezi c‑ai să agiungi? Îți zic io: un pârlit de prefesor!
17:07
Aici pot să-ți spun eu o poveste reală, trăită “live”, și din timpuri mai recente: părinții mei au fost amândoi profesori de matematică de liceu, până la pensie, prin 2008. Vechime maximă, grad I, tata cu carte publicată, președinte al SSM (Societatea de Științe Matematice) pe județ. Prin 2004–2005, un fost elev, ce la vremea lui se chinuise un pic cu școala, exclamă dându-se jos dintr-un Mercedes S Classe: “Să trăiți dom’ profesor, da’ tot cu janghina aia de Dacie sunteți ?”
Așa că, da, oamenii sesizează oportunitatea de a‑și “rezolva” problemele școlare prin cadrele didactice, și pun presiune pe ele. Și, ținând cont de veniturile acestora, sunt mult prea puțini apți să-și mențină “o janghină de Dacie” când oferta mai bogată e la îndemână.
Poate o idee bună ar fi și pedepsirea celor ce oferă șpagă prin oferirea unei recompense profesorului ce reclamă pe mituitor — de ce nu chiar suma/șpaga completă/procent ? Impozabilă, desigur. Parcă și la Romsilva e un sistem asemănător. Așa ar putea fi stimulați cei care ar vrea să stea drept, dar nevoile + oportunitatea unor venituri “ușoare” îi face să se aplece.
Oricum, problema e adâncă, iar rezolvarea nu va fi ușoară și nici de scurtă durată.