Cu puține luni în urmă citeam cu mare mirare o scrisoare publicată de presa europeană a doamnei Christine Lagarde către domnul Sarkozy, pe atunci prim-ministru al Franței. Surprinderea mea venea din tonul scrisorii, un amestec de umilitate și supunere, prin care doamna Lagarde se punea la dispoziția oricăror planuri politice inițiate de politicianul francez. Mi s‑a părut că e ceva discrepant între poziția de director FMI și profilul moral al unei doamne aparent avidă de putere, chiar și cu prețul transformării în remorca cuiva. Cum dracu’ sunt selectați directorii ăștia FMI?
Doamna Lagarde se află acum în România. Probabil principalul subiect este dacă România se mai împrumută puțin de la FMI sau nu, mai ales că sunt fel și fel de opinii pe subiectul ăsta. Mesajul ei către toți este că trebuie reluată creșterea economică în regiune, adică în țările est-europene. Și asta m‑a făcut să mă întreb: qui bono?
Pricep destul de bine că acceptarea estului european în UE nu s‑a făcut pentru că occidentalii mureau de dragul populațiilor slave, maghiare și române — nimic mai departe de cultura vestică. Dar estul era — și încă este — o importantă piață de desfacere pentru produsele vestice, care nu trebuia ratată. La fel de important era — și încă este — că forța de muncă estică e relativ bine calificată, ușor de motivat financiar și dormică să învețe. Puteau fi astfel mutate acolo operațiuni costisitoare, cărora să li se scadă costurile semnificativ. Desigur salariile mici nu puteau dura la nesfârșit, așa că acum totul se mută în Asia.
Deci ce e cu creșterea economică în est? Și de ce trebuie musai să creștem economic? În România nu suntem mai mulți, ci mai puțini. Să‑i fii lovit pe cei din FMI grija despre nivelul de trai al românului, pe care vor să‑l crească? Evident nu. Împrumutul de la FMI are doar rolul de a mai pompa bani în economia românească pentru a susține achizițiile din vest.
Hai să ne uităm la România: ce altceva în afară de comerț funcționează aici? Mai nimic. Niște servicii, dar nu mare brânză, o agricultură de subzistență și niște rămășițe de industrie, concentrate în vreo câteva mari fabrici: Dacia, Arcelor Mital, Rompetrol. Producția e mult prea slabă. Dacă bagi bani într‑o economie neperformantă poți fi sigur că ei vor curge pe linia de cea mai mare pantă, adică consum prin comerț. Și aproape tot ce se vinde și se cumpără în România — de la alimente la tehnologie — e importat. Deci banii se vor întoarce de unde au venit. Noi păstrăm doar datoria.
Ni se explică cum că e bine să avem un acord cu FMI pentru siguranța noastră financiară. Eu nu mai cumpăr teoriile astea. Dacă ar fi să comparăm performanțele economiei românești cu cele ale Europei în general, cursul leu-euro ar trebui să fie probabil dublu decât e. Faptul că stă în jur de 4,5 lei îmi demonstrează că e susținut artificial pentru că așa s‑a convenit să fie. De către cine? De către ăia care numesc directorii FMI, ca să ne împrumutăm de la fond și să le dăm tot lor cea mai mare parte din bani, bașca dobânda.
V‑ați prins, nu e vorba de teoria conspirației, e vorba de business modern. E vorba de creștere economică. Doar că nu e a noastră, ci a lor.
19:07
Bag s’ama c‑ai citit cartea asta (Confessions of an Economic Hit Man) și ai început să crezi ce scrie acolo.
1:07
Să zicem că am răsfoit‑o… 🙂
17:07
Eu as zice ca e doar business as usual.
FMI percepe o dobanda (mica, e drept, 3.1% prin 2009 conform art de aici: http://www.fmi.ro/index.php?pid=118&presa&lg=en) care le aduce un mic profit, marii finantatorii ai FMI (SUA, EU, Japonia, etc) spera ca prin asta tarile care se imprumuta sa aiba crestere economica pentru a putea firmele lor sa vanda mai mult si sa produca mai multi bani iar tarile imprumutate spera sa iasa din rahat (cum am facut noi in 2009).
Ca doar acesti mari finantatori au firme globale care profita de cresterea economica inregistrata in orice coltisor de pe glob, e meritul lor.
20:07
DEX:
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute.
Hai să ne întoarcem în timp să vedem cum au făcut averi acești mari finanțatori. S‑ar putea să descoperim că e vorba de colonialism, sclavagism, războaie. Într-adevăr, e meritul lor. Sau nu?!?