Egiptul continuă să fiarbă în sucul propriilor neliniști. Roata s‑a întors și islamiștii sunt acum in defensivă, încercând să-și protejeze interesele prin susținerea fostului președinte Morsi. Dar miza e una infinit mai importantă — democrația dă unul din marile sale teste: cum se apără de o majoritate nedemocratică. Iar răspunsul îl vedem în imaginile din presă — prin forță și sânge. Se pare că nu consensul e cel care instaurează o democrație minim-funcțională. De unde vine îndârjirea asta de a respinge democrația în favoarea islamului?
Privind fotografiile de presă care înfățișează morții și răniții din rândul musulmanilor nu pot să nu remarc câtă determinare e în rândul lor. Se trage în ei, le mor camarazii de idei, dar nu se retrag, nu cedează. Primul gând a fost că au un extraordinar fanatism religios care îi motivează până la sacrificiul suprem. Analogia cu teroriștii sinucigași, care se aruncă in aer doar ca să ia cu ei nu știu câți dușmani ai Islamului, e imediată. Te gândești ca oamenii ăștia prețuiesc mai mult principiile în numele cărora trăiesc decât propria lor viață. Simți un fel de admirație plină de groază față de ei.
Comparația cu radicalismul ortodoxist din România e inevitabilă. Dacă doar pomenești de injustețea finanțării bisericii din bani publici sau dacă sugerezi că biserica ar trebui să dea explicații despre cum folosește banii pe care îi primește, un cor de huidueli prea-cucernice te acoperă în doar câteva clipe. Milostenia creștină nu se aplică ateilor. Un sobor de drept-credincioși te afurisesc cu cuvinte cât se poate de laice, trimițându-te direct în iad pentru îndrăzneala de a te îndoi de cuvioșenia bisericească. Dacă însă ai face afirmațiile astea în gura mare, în piață și cu o armă încărcată în mână, fiți siguri că nici picior de ortodox n‑ar călca pe-acolo ca să te înfrunte. Creștinul român — probabil ca și cel de aiurea — are pielea mult mai sensibilă la gloanțe.
Următorul gând e că trebuie să fie ceva mai mult decât simpla convingere religioasă în spatele protestelor din Egipt. În fond islamismul e practicat liber acolo, sunt moschei, musulmanii nu sunt prigoniți în nici un fel, cu atât mai mult cu cât sunt majoritari. De ce atunci această îndârjire? Cred că răspunsul e dincolo de religie. Islamul propune nu doar un cod moral, ci și un cod economic și social, un fel de a trăi în comunitate după percepte bine stabilite și reguli clare. Islamul este o religie care propune un model de stat. Nu e un stat democratic, puterea nu e egal distribuită, regulile nu urmăresc nici un fel de echitate. Este însă un model de comunitate funcțională, care este aparent mult mai dezirabilă acolo decât modelele de sorginte european-americană.
Sharia — legea islamică — explică detaliat ce e bine și ce nu despre igienă, îmbrăcăminte, economie, căsnicie, relații sexuale și aproape orice aspect al vietii de zi cu zi. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării — orice acțiune a unui om poate fi încadrată într-una din cele cinci categorii posibile: fard (obligatoriu), mustahabb (recomandat), mubah (neutru), makruh (descurajat) și haraam (interzis). Legea nu e modificabilă pentru că vine de la Allah — comunitatea nu e la cheremul jocurilor de interese făcute de o clasă politică coruptă, care poate schimba regulile după propriile interese. Și, chiar ma mult, legea nu e interpretabilă, există un singur înțeles la care toți trebuie să adere.
Imaginea care ni se proiectează despre musulmani este una antagonică creștinismului. Coran contra Biblie, musulman contra creștin, terorist contra victimă. Conflictul este trimis în zona emoțională, acolo unde manipularea e facilă prin exploatarea câtorva simboluri. Fapte istorice sunt decupate din context pentru a susține mesajul oficial. Dar oare e vorba doar de prevalența unei religii față de alta? Sharia islamică nu are un echivalent exact în creștinism, pentru a construi un tablou similar e nevoie de preluarea unor elemente din teoriile despre democrație și capitalism. Și poate că exact aceste noțiuni economico-sociale, aceste percepte laice ale occidentului sunt cel mai violent respinse de musulmani.
Evident, nu propovăduiesc islamul, ci încerc să deslușesc de ce este apărat cu prețul vieții. Impresia mea e că protestele din Egipt sunt de fapt o respingere a modelului socio-economic occidental, mai degrabă decât un fundamentalism religios. Și dacă am dreptate, pro-democrații șî pro-capitaliștii din lumea întreagă — cei care se impun acum cu armele — ar trebui să se gândească că nici o victorie, nici chiar cea obținută prin forță și sânge, nu va fi vreodată definitivă. Nevoia de justitie și stabilitate îi va împinge pe musulmani să continue lupta, să caute orice prilej pentru a câștiga puterea și a instaura Sharia.
17:08
De exemplu, e haraam sa imprumuti bani cu dobanda (fie ca esti cel care ia sau da banii). Cat dai, atata iei si invers. Ceea ce e clar impotriva modelului european-american.
18:08
Good point. Da, sunt multe reguli în Sharia care par mai etice decât modelele capitaliste…
23:08
Eu aș simplifica lucrurile un pic. Fenomenul se cheamă spălare de creier. Oamenii ăștia nu mai au de ce să gândească, au făcut‑o alții pentru ei, acum multă vreme. Ăsta este și motivul pentru care contribuția islamului la dezvoltarea umanității s‑a oprit acum mai bine de o mie de ani.
0:08
Spălați sau nu pe creier mie mi se pare că oamenii simt nevoia unei direcții mai clare. Democrația lasă prea mult loc de exprimare prostiei, mai ales în țările cu un nivel de educație deficitar. Rezultatele sunt vizibile chiar și în România. Iar islamul se pare că este un posibil răspuns pentru cei din Egipt.