A trecut mai bine de un an de când USL se află la guvernare. Am trecut peste crize politice, peste pseudo-lovituri de stat, peste alegeri parlamentare și anunțuri bombastice de programe super-revoluționare. Am avut dovada plagiatului lui Ponta și nepăsarea generală în fața îngropării acestei rușini morale, ca o probă irefutabilă că românilor nu le pasă cum se obține un titlu, o distincție academică. Am avut apoi dovada acestei nepăsări aplicată la propriile odrasle cu ocazia bacalaureatului — șpaga a ținut loc de cunoștințe pentru a obține o diplomă nemeritată. Am avut arestări de nume sonore, condamnări spectaculoase. Ne-am amuzat peste măsură, aș putea spune. Ce-ar fi să facem și un mic bilanț?
Eu unul nu am observat niște schimbări notabile de la guvernul Ungureanu la Ponta. Dimpotrivă. Ungureanu venise cu câteva idei interesante, nu știu dacă erau de succes, dar păreau promițătoare. Ponta le‑a trimis pe toate la coș și a început prin a subsuma întregul efort de guvernare suspendării președintelui. De prin mai până prin septembrie România a fost blocată de efortul demolării lui Băsescu. Eșecul a fost cu atât mai ridicol cu cât a venit nu din lipsa susținerii populare, ci din neglijența gestionării statisticilor. Numărătorul era rezolvat, dar de numitor nu s‑a ocupat nimeni serios și astfel fracția rezultată a fost prea mică pentru ambițiile mari ale USL.
Apoi a fost o lungă perioadă de declarații belicoase ale lui Antonescu și Ponta în jurul unui Băsescu relativ tăcut și calm. Victoraș s‑a calmat și el treptat, a înțeles care îi sunt interesele și a început să mediteze la coabitare ca o posibilitate. Din perspectiva guvernării încă nu se întâmpla nimic și motivul oficial era că se așteaptă alegerile, ca să existe susținerea parlamentară necesară. Au fost și alegerile, USL a luat 70%, s‑au umflat în pene cu această victorie și apoi tot poporul s‑a ocupat de Crăciun și Revelion care sunt întotdeauna mai importante decât orice altceva. Când ne-am revenit din sarmale și șprițuri, am observat că avem un guvern foarte telegenic, pe care îl puteam admira zilnic la televizor.
Pe urmă aparatul de partid al puterii a început să-și frece mâinile: o să înceapă să curgă lapte și miere, fonduri europene și bani de investiții, trai neneacă pe banii contribuabilului! Doar că robinetul de la centru nu prea dădea semne de presiune și nervozitatea în teritoriu creștea. Păi de ce am ajuns la putere dacă nu să ne adăpăm de la buget? se întrebau baronii locali. Colac peste pupăză, domnu’ Dragnea a scos pe tapet și problema regionalizării, care părea foarte mișto și revoluționară, dar nu prea era clar cine o să fie șef de regiune, baronii se cam certau între ei și discordia tindea să devină pricină de învălmășeală, așa că ideea s‑a amânat până la calendele grecești.
Între timp a început și o vânzoleală cu modificarea constituției. Tot felul de idei trăznite au fost avansate, doar că nu s‑a prea ajuns la un consens cu parlamentul unicameral de 300 de deputați, pe care poporul elector îl ceruse acum ceva vreme prin referendum. Onor guvernanții au spus — cu cuvinte mai sofisticate — că poporul e el suveran, dar e prost și dezinformat și nu pricepe la ce sunt bune toate funcțiile astea parlamentare. Noroc că ei știu când să asculte de popor și când nu. Necăzând însă la pace cu Băsescu și probabil nici cu ăia de pe la UE, au trimis problema modificării constituției în același loc unde au trimis și regionalizarea.
De o jumătate de an economia a căpătat o culoare tot mai gri. Dacă vremurile‑s grele și guvernare n‑avem, lumea face ce poate și ce știe ca să supraviețuiască. Se învârt bani la negru din greu — unii spun chiar că mai mult de jumătate din afaceri se fac fără forme fiscale legale. Domnul Ponta et co. nu au produs nici măcar o măsură de guvernare care să dea impresia unei preocupări reale pentru îmbunătățirea situației. La fonduri europene suntem tot vai de capul nostru, coada Europei, deși se băteau cu pumnul în piept că vor face și vor drege. Consumul scade, nu s‑au incasat vreo 800 de milioane de lei la impozite pe profit, vreo 700 milioane lei la accize și nici un milion de lei la TVA și alte taxe. Cheltuielile cu personalul sunt depășite cu vreo 18%, iar alea cu achizițiile de bunuri și servicii cu vreo 7%.
În timpul ăsta în teritoriu a crescut nervozitatea. Primarii amenință că nu vor mai mobiliza lumea la vot, pentru că nu li se dă nimic de la buget, sunt aproape de insolvență și faliment. Ponta rânjește prin presă și zice că primarii sunt de fapt nervoși că i‑a luat ANI la bani mărunți cu incompatibilitățile de funcții. Culmea e că și el și primarii au dreptate. Vorba e că fondurile alea din care trebuiau să se adape sponsorii partidelor nu prea apar și alea puține care sunt nu satură nici pe‑o măsea clientela de partid. Taxele se împuținează fiindcă economia trece la negru, DNA-ul aleargă slobod prin țară și arestează politicieni și oameni de afaceri, care o dată ajunși la țuhaus încep să cânte despre ăilalți rămași în libertate. Cum dracu’ s‑a ajuns la nebunia asta, se întreabă useliștii?
Și uite așa putem afirma că, din perspectiva partidelor care l‑au format, guvernul Ponta e exact ca în vorba aia despre aspirină: nici nu încurcă, nici n‑ajută.
16:08
Eu as zice ca guvernul asta nu‑i deloc un guvern aspirina. E mai degraba o otrava letala pusa in sticlele in care, 70% dintre romani cred ca se gaseste apa sfintita. Din prostie, nepasare, dezinformare, disperare si lista poate continua. “Veselul” Ponta, alaturi de “Inversunat Anti Basistul si Atat” Antonescu = coalitie contra naturii, intre un partid intitulat socialist, avand la carma pe cei mai mari “baroni” ai tarii si un partid liberal captiv in mana unor tradatori ai tuturor ideilor si credintelor liberale.