Is there anybody out there?

E al naibii de greu să te aduni în cuvinte ca să povestești cum a fost con­cer­tul lui Roger Waters de aseară. Și poate că mie mi‑e mai greu decât altora, căci pen­tru mine The Wall reprez­intă una din pietrele de temelie ale muzicii rock și chiar mai mult de atât. E albu­mul care acum aproape treizeci de ani m‑a făcut să meditez pen­tru prima oară la relați­ile interu­mane, la capac­i­tatea noas­tră de a comu­nica în mod real unii cu ceilalți, la mecan­is­mele prin care se con­stru­iește put­erea religi­ilor și regimurilor sub care trăim, mai mult sau mai puțin feri­ciți. E o operă de artă prin muz­ică și mesaj, iar eu am pășit de la ado­lescență la matu­ri­tate și datorită ei.

Se spune că Waters și‑a expus în albu­mul ăsta toate frus­trările și angoasele per­son­ale, că este expre­sia unei exhibări pub­lice a unui indi­vid pro­fund afec­tat de traume psi­hice, începând de la absența fig­urii paterne — tatăl său murind în război — con­tin­uând cu o mamă pro­tec­tivă până la sufo­care, cu asprimea unui sis­tem edu­cațional rigid și defor­mant, cu expe­riențele triste ale unor relații amoroase nereușite și cu inca­pac­i­tatea celor­lalți de a‑l auzi și înțelege pe deplin. Zidul e o chestiune per­son­ală a lui Roger Waters, spun unii, o împre­j­muire ilu­zorie din care nu poate evada psi­hic și din inte­ri­orul căreia strigă după aju­tor. Câtă aro­ganță și sufi­ciență în aceste inter­pretări…

Roger are peste 70 de ani. E bătrân și prob­a­bil destul de obosit. Ai zice că nu mai are nevoie de banii pe care îi aduc mul­tele con­certe pe care le susține peste tot pe glob. Și mai mult ca sigur că nu banii sunt moti­vația. Roger are însă un mesaj pe care vrea să‑l trans­mită tuturor, vrea să auzim toate înțe­lesurile și să pri­cepem toate metaforele pe care le‑a așezat în spec­ta­colul său. Și nu sunt puține. A adap­tat spec­ta­colul reflec­tând în el toate formele con­tem­po­rane pe care le‑a luat polit­ica și reli­gia mon­di­ală, pen­tru a‑l ține viu, vibrant, real. De la glob­alizare la con­sumerism și la democrația dis­tribuită din bom­bardiere, toate temele lumii mod­erne sunt adunate în imag­ine și sunet, cu o den­si­tate care năucește spec­ta­torul neav­izat. Dacă nu știi nimic despre spec­ta­col, dacă nu ai în minte o min­imă isto­rie a albu­mu­lui și a autoru­lui său, riști să ratezi multe din sem­nifi­cați­ile mesaju­lui. E aproape ca la operă, unde tre­buie să citești libre­tul înainte ca să poți fi un spec­ta­tor edu­cat.

Și prob­a­bil că asta s‑a și întâm­plat cu o parte din cei care au asi­s­tat la spec­ta­col aseară. Au empa­ti­zat ime­diat cu mesajele anti­con­sumerism și antiglob­alizare, care încer­cau să sug­ereze cum sun­tem înreg­i­men­tați și con­tro­lați social prin mecan­isme politice, reli­gioase și eco­nom­ice. Au ridi­cat brațele și au bătut rit­mic aerul cu pum­nul strâns, ca semn de revoltă și deza­pro­bare, au ovaționat mesajul, apoi și-au stins puțin setea din paharul de Coca Cola de sub scaun. Anti­con­sumeris­mul e ok, dar un suc sau o bere de la o multi­națion­ală merge totuși. Com­batem glob­alizarea în sens gen­eral, dar în par­tic­u­lar fiecare din­tre noi își găsește scuza pen­tru care el este exon­erat de ges­turile rad­i­cale prin care ar tre­bui să-și exprime aderența la prin­cipi­ile pe care pretinde că le susține.

După mine ăsta e însă mesajul prin­ci­pal al spec­ta­colu­lui The Wall. Zidul din­tre guverne și guver­nați, din­tre cler și eno­ri­ași, nu e con­struit împotriva voinței noas­tre. Este suma indifer­ențelor noas­tre indi­vid­uale, a nepăsărilor fiecăruia din­tre noi față de ceilalți, a aro­ganțelor de a crede că avem întot­deauna o scuză rezon­abilă ca să nu ținem cont de răul pe care îl dis­em­inăm prin faptele noas­tre. Inter­minabilele liste de oameni căzuți în războiul din Iraq nu sunt cauzate de decizii luate de put­eri extrater­e­stre — niște oameni, printre care și noi, au ales și susținut guverne care au decis măcelul din interese pur eco­nom­ice. Știm toți, dar ne facem că nu știm, că atunci când apăsăm tră­gaciul pom­pei de ben­z­ină, apăsăm și tră­gaciul armelor care au ucis alți oameni în Iraq, Afgan­istan sau nu mai știu unde. Nu ne pasă cu ade­vărat, nu e vina noas­tră, avem cir­cum­stanțe, tre­buie să ducem copilul la școală, n‑o să începem chiar noi rev­oluția împotriva put­erii și, în plus, acum chiar nu se poate pen­tru că întârziem la ser­vi­ciu. Mâinile care l‑au aplau­dat pe Roger Waters minute în șir pen­tru ade­vărurile pe care ni le‑a rev­e­lat despre religii, con­sumerism și glob­alizare vor fi ace­leași care mâine vor face plinul de ben­z­ină, vor cumpăra ham­burg­eri de la McDon­alds, se vor închina în fața unei bis­erici și vor vota în par­la­mente niște indi­vizi dubioși din punct de vedere moral. După con­cert vom reveni în starea noas­tră nor­mală: com­fort­ably numb. Și ăsta e zidul cel mai put­er­nic, cel care nu îl vrem dărâ­mat, cel care ne sep­ară pe fiecare din noi de ceilalți, clădit din ego­ism și intol­er­anță.

Dinăun­trul operei sale rock, Waters ne proiectează pro­pria noas­tră radi­ografie, zugrăvindu-ne în tușe dure, dar real­iste. Dinăun­trul muzicii sale ne invită să îi primim mesajul: open your heart, I'm com­ing home. Dinăun­trul pro­pri­ilor nelin­iști ne amintește că doar dacă ne reconec­tăm unii la alții vom putea ieși din cap­cana în care ne găsim: together we stand, divided we fall. Și peste toate aceste mesaje plutește tul­bură­toarea sa îndoială în priv­ința noas­tră: is there any­body out there?

* * *

Despre spec­ta­col în sine — sonorizare, imag­ine, cal­i­tate — o să citiți prin presă, nu mai povestesc și eu asta. Oricum nu prea știu multe să spun. Eu am fost pur­tat în altă lume pen­tru mai bine de două cea­suri.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Liviu Stefan

    In legatura cu zidul de care vorbesti in final, cel pe care nu‑l vrem dara­mat, uite un arti­col intere­sant: http://www.gandul.info/puterea-gandului/fericiti-cei-carora-li-se-rupe-11252781

    • Sorin Sfirlogea

      Îl știu. Și are mare legă­tură, ai drep­tate. Până la urmă tot despre ego­ism e vorba.

  2. Daniel LUPU

    Eram tare emo­tionat si man­dru de comen­tar­iul meu, pe care l‑am facut ieri, 29 august. Prob­a­bil s‑a pier­dut pe flux sau…am fost deplasat.…nu ti‑a pla­cut ce am scris…Oricum, toata admi­ra­tia mea pen­tru tine si pen­tru blog. Daniel

    • Sorin Sfirlogea

      Nu s‑a pier­dut, a ajuns cumva în spam, fil­trat de plugin-ul care-mi fer­ește blogul de postările de tipul ăsta. Ceva nu i‑a plă­cut la această postare, prob­a­bil lungimea pen­tru că de obi­cei spam-urile au un text lung 🙂
      L‑am recu­perat la timp și iată‑l! Ai de ce să fii mân­dru de el…

      • Daniel LUPU

        Ace­lasi Sorin…de care mi‑e dor.

  3. Daniel LUPU

    In 1979 au ajuns pe pis­cul "The Wall". Dar fus­esera inainte pe alte var­furi de neatins pen­tru muri­torii de rand. Si au fost multe la numar. Le-au cucerit pe toate brat la brat, patru oameni fenom­e­nali, patru pri­eteni buni, pen­tru 13–14 ani, ce-si spus­esera, pe vre­mea cand nu‑l pier­dusera inca pe Syd, Pink Floyd. Au gen­erat o aura, o fas­ci­natie, o lume fru­moasa, un protest, un mesaj, o revolta impotriva raului pe care reli­gia, polit­ica si com­er­tul il fac oame­nilor. In 1981 a fost sfar­si­tul pri­ete­niei. Aparuse "zidul". Ridi­cat de Roger. Il iubesc enorm, aproape la fel de mult ca pe David sau Nick sau Rick dar, geniul lui a fost umbrit de partea lui intunecata. E greu de inte­les si nici nu vreau sa dez­volt subiec­tul. Toti sun­tem facuti din alb si negru. Toti vrem sa scoatem in evi­denta partea buna aratand‑o pe cea rea. Si toti le ameste­cam din cand in cand. Cu efecte diferite. Roger a ple­cat din Pink Floyd crezand ca el este Pink Floyd. Si con­tinua sa creada asta la cei aproape 70 de ani pe care‑i are. Si gre­seste. "Pro­duc­tia" lui, pe care am vazut‑o aseara, e geniala. E pro­duc­tia lui. E geniul lui. Dar nu e Pink Floyd. Lipsesc chi­tara si vocea lui David, lipsesc tobele lui Nick si, mai ales, lipsesc clapele lui Rick. E multa, foarte multa tehnolo­gie, peste care e pre­sarata un pic de arta si ceva geniu. Pink Floyd e de 4 ori geniu, de patru ori arta, de 4 ori suflet si, abia la sfar­sit, e tehnica. Roger a fost sigur ca dupa moarte nu mai exista viata. Si s‑a inse­lat din nou. Cei trei, fara el, au dus fas­ci­na­tia, uni­ver­sul, min­unea Pink Floyd mai departe. Au con­cer­tat, au scos albume si au fos mai iubiti ca ori­cand, dupa despar­tire. Roger nu a mai vrut sa darame zidul. A pro­dus genialul spec­ta­col pe care l‑am vazut si noi aseara si cam atat. E si explic­a­bil pen­tru ca el intelege Pink Floyd = The Wall = Roger Waters. De fapt e con­stient ca nu poate fi asa dar, nu mai poate recunoaste asta. Syd a murit de mult, pe vre­mea cand inca mai era viu, Rick a murit si el, David si Nick sunt din­colo de zid. Striga dis­perat "Break down the Wall!!!" dar stri­gatul e in van. Zidul se darama pe scena in timp ce in sufle­tul lui ramane intreg.
    Am mers la acest mag­nific spec­ta­col sti­ind ca ma voi intrista. Eram bine doc­u­men­tat si sunt din­tre acei ce au res­pi­rat de la bun inceput, din copi­larie as zice, aerul Pink Floyd. Stiam multe despre aceasta pro­duc­tie. Stiam bine ca e doar o mica par­ti­cica din trupul unui urias min­unat. Mesajul este extra­or­di­nar. Ideile sunt geniale. Protes­tul e pro­fund. Tre­buie men­tionat totusi ca umbrele exista. Suc­ce­sul este datorat in mare parte fenomenu­lui Pink Floyd despre care am incer­cat sa vorbesc si mai pot vorbi inca mult. Multi spec­ta­tori vin sa vada un con­cert Pink Floyd, mai mult sau mai putin in cunos­tinta de cauza. Pe de alta parte, aceasta super­pro­duc­tie si‑a inceput aven­tura, ce dureaza de 23 de ani, in iulie 1990. Cred ca e de la sine inte­les ce rampa de lansare a avut. Istor­ica. Polit­ica. Pe zidul lui Roger apare scris cuvan­tul "cap­i­tal­ism" in grafia Coca-Cola. Abso­lut genial. Dar nu ma pot abtine sa nu afirm ca si lui i‑a pla­cut, din cand in cand, "Coca-Cola de sub scaun", ca si noua, tuturor muri­to­rilor de rand.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu