Urc și eu câteva zile pe munte și când mă întorc găsesc orașul cu fundul în sus. Maidanezii și cianurile fac Bucureștiul să fiarbă la foc iute, cu declarații de presă, comiții și comitete înființate ad-hoc și presiuni sociale care nu mai pot fi ignorate. Mă și mir că nu apare vreun partid sau politician care să speculeze momentul – doar primul plagiator Ponta a găsit de cuviință să puncteze că problema câinilor comunitari e cauzată de Băsescu, de pe vremea când era primar. Și-ar mai fi boul ăla de Mircea Sandu care oferă bilete la meci părinților copilului ucis de câini, de parcă de asta le arde lor acum. Doamne, ce cretin! Mare ți‑e grădina!
Dincolo de toate, ceea ce s‑a întâmplat cu copilul acela de patru ani e terifiant și îngrozitor. Orice ar spune cineva despre supravegherea permanentă a copiilor de către un adult, este revoltător să ajungi să-ți păzești copilul de câini vagabonzi. În oraș avem și noi, oamenii, dreptul la teritoriul nostru. La fel de normal mi se pare ca în natura sălbatică să nu ne ducem cu drumuri și motoare, încălcând teritoriul animalelor. Trebuie să existe un pact clar: fără urși la tomberoanele orașelor, fără asfalt și petrol în vârful munților. E loc pentru toți pe pământ.
Maidanezii orașelor provin, teoretic, din niște animale domestice. Adică prieteni ai omului. Cum au ajuns să omoare oameni? Cum poate fi perceput un copil de patru ani ca agresiv de către o haită de câini? În mintea mea explicația e simplă: prin sălbăticire. Sunt mulți și extrem de flămânzi, chinuiți de boli, împinși la limita supraviețuirii până la punctul în care nu mai sunt câini, ci fiare. Izolați, sunt defensivi. În haită, sunt agresivi și ucigași. La fel ca oamenii – dacă îi împingi în situații extreme, reacționează violent, ucid din ură și din încrâncenarea de a supraviețui. Cine a adus maidanezii în situația asta? Răspunsul îl știm toți: noi.
ONG-urile de tip cuțu-cuțu spun — cu o voce destul de timidă, date fiind împrejurările – că eutanasierea nu e totuși o soluție. În principiu nici eu nu sunt pentru omorârea animalelor – am văzut de multe ori privirea rugătoare a unui câine care cerșește ceva de mâncare, disperat de foame și de fiecare dată mi se rupe inima văzându‑i cât de jigăriți și lipsiți de speranță sunt. Și sunt convins că dintre cei 64.000 de câini vagabonzi majoritatea sunt doar niște potăi amărâte și prea puțin agresive. Nenorocirea e că nu‑i putem sorta în nici un fel, nu‑i putem alege pe cei buni de ăia răi, nu știm dacă ăia mai pașnici nu vor deveni mâine violenți pentru că nu au mâncat de o saptămână sau pentru că au format o haită agresivă. Iar ONG-urile care continuă să promoveze sterilizarea ca soluție ar trebui să vină cu un răspuns rapid – cum facem ca în timp foarte scurt să nu mai avem nenorociri precum cea cu copilul de patru ani? Pentru că sterilizarea a 64.000 de câini durează ani, mai ales că, până îi prinzi pe toți, se mai înmulțesc…
Nu‑i decât o soluție în momentul ăsta: să le cerem iertare pentru că i‑am adus în situația asta, să ne împietrim inima pentru un scurt timp și să le curmăm rapid suferința. Apoi să ne privim în oglinda propriei conștiințe și să admitem că problema maidaneză nu e una a câinilor, ci a noastră. Și să ne jurăm nouă înșine că nu vom mai lăsa să se întâmple așa ceva, că vom avea legi și reguli aplicate cu strictețe și că nu vom mai fi niciodată nevoiți să ucidem animale din cauza propriei noastre nepăsări.
20:09
Initial m‑a uimit epitetul pe care l‑ai folosit pentru Mircea Sandu. Nu apucasem sa citesc pana la capat si sa inteleg ce marsavie a savarsit! Nu e bou. Boul este un animal bland pe care eu il iubesc foarte mult. Nu e porc. Porcul este un animal dragalas si care nici macar nu-si merita soarta cruda de a fi mancat de Craciun. Mircea Sandu e un om fara suflet si fara creier. Cum poti sa fii atat de marsav? Cum poti sa indraznesti sa oferi bilete gratis, drept consolare, unor parinti distrusi de pierderea copilasului lor? Mircea Sandu a dovedit prin actiunea asta ca e un gunoi. Va rog sa intelegeti ca pentru mine, cand spun despre cineva ca e un gunoi, e maximul negativ despre un exemplar umanoid. Ca nu poate fi denumit om.
La subiect:
Cainii isi au locul in curti sau in case. Nu au ce cauta liberi pe strazi. Nu mai conteaza cum au ajuns in situatia asta. Nu ma intereseaza ce spun politicienii de doi lei ai Romaniei, care, cu extrem de putine exceptii, sunt si ei niste gunoaie. Acesti caini trebuie sa dispara pentru totdeauna. Traim intr‑o lume imperfecta, pe care noi am construit‑o. Orasul, infect cum e si rupt de normalul natural, cu strazile lui, e al oamenilor. Nu al cainilor. Am fost niste brute cand ne-am artificializat viata, trebuie sa ne asumam starea asta si acum cand suntem pusi in situatia sa omoram cainii vagabonzi(sa incetam cu “eutanasierea” asta…politically correct). Trebuie sa facem aceasta crima!Trebuie sa‑i omoram. S‑au daca celor de la “cutu-cutu”…etc li se pare mai putin dureros…sa‑i eutanasiem