Animalul politic care îl locuiește pe Crin Antonescu, despre care bănuiesc că aduce a hienă, a simțit mirosul prăzii. E rost de voturi și capital politic – și‑a zis – hai să facem pe placul mulțimii. În fond el n‑are nici o obligație politică, e probabil singurul pe care diplomația americană nu l‑a băgat în seamă, nu l‑a inclus în joc, în discuțiile despre bechtele, șevroane și roșii-montane, li s‑o fi părut prea nesemnifactiv și bombastic ca să se încurce cu așa un personaj. În materie de politică externă tot ce poate face Crin Antonescu este să‑l introducă pe “ză mazăr end ză fazăr of samsing”. Să‑i cerem mai mult ar însemna să nedreptățim un om cu nevoi speciale.
Dar uite că hiena politică despre care spuneam că‑l locuiește a amușinat dâra de sânge a proiectului de la Roșia Montană și și‑a zis că‑i rost de căpătuială. “Proiectul trebuie respins” a declarat ‘mnealui ritos. “Nu poți guverna după stradă, dar nu poți ignora strada” a adăugat. Nu, nu se poate, domnule senator, dar ar fi trebuit să știți deja asta de când ați venit la putere.
Victor Ponta își înghite cu greu frustrările. El a apucat să promită că proiectul se va întâmpla. Nu anticipase mișcarea de stradă, era chiar dispus să lase timpul să lucreze împotriva pieții – istoria post-decembristă l‑a învățat că, dacă aștepți suficient de mult, mișcările de protest se îneacă în propriile umori. S‑a repezit însă Crin ca surdu‑n tobă și s‑a apucat să promită respingerea exploatării. “Și americanilor ce‑o să le spunem, deșteptule? Că eu le-am garantat că dăm cu cianuri…”
Nea Iliescu a crezut de cuviință să pună și el umărul la restaurația oligarhică și ne‑a binecuvântat din cădelnița sa cu înțelepciune comsomolistă, spunându-ne că dezbatere publică înseamnă să se exprime specialiștii, nu strada, care e proastă și rea. Uită dumisale cum ne‑a vârât pe gât democrațiile sale originale, pe motiv că erau pe placul babelor de la țară, al minerilor iubitori de panseluțe și al pensionarilor din adormite urbe moldovene. Atunci specialiștii trebuiau să tacă ca să se audă vocea poporului. Acum e pe dos.
Cică RMGC o să ceară despăgubiri. N‑are decât. Eu aș zice că totuși e cam discutabilă licența aia pe care au luat‑o prin transfer de la o companie de stat românească, care nu cred că angaja neapărat extragerea aurului. Că au cheltuit ei o mulțime de bani cu reclame și case construite, e problema lor. Și-au asumat riscul ăsta. Dar să nu ne grăbim, deocamdată nu e nimic definitiv și ireversibil. Până nu se respinge legea în parlament și nu se interzice mineritul cu cianuri, mai e cale lungă…
Am sentimentul că zilele astea, prin anumite birouri ale puterii, sună niște telefoane și se cer explicații: “what the fuck?! ce făcurăți, bă, că ne înțelesesem altfel? are you nuts?”. Iar răspunsul e ceva de genul: “my friend, I’m sorry… eu am făcut ce ținea de mine, da’ s‑a apucat Antonescu să promită anularea legii, what can I do?”
18:09
Pentru ca nu pot iesi de sub greutatea durerii lui Cioran, legata de neputinta Romaniei de a intra in sfarsit in istorie, dupa o mie de ani de neistorie, imi permit sa fac urmatorul comentariu:
In situatia in care am considera ca ne-am opus celor ce fac istoria, natiunilor puternice, politicienilor si bogatilor acestora, sa zicem RMGC, s‑ar zice ca incepem sa facem, la randu-ne, istorie. Ca ne-am trezit dupa somnul de o mie de ani, ca rezonam ca natiune. Bun. Deci, s‑a admitem ca am luat startul ca natiune. Startul? Deci, cineva a dat startul. Cine? CACARAU za Mazar and za Fazar. Heei! Oameni buni! E un nonsens!
Concluzie: N‑am inceput sa fim o natiune; n‑am inceput sa scriem in cartea de istorie.
Concluzie finala: vom continua sa ne hranim cu firimituri amestecate cu cianura de la masa bogatilor. RMGC-ul merge mai departe, sau, vorba ceea romaneasca…“to be continued”
9:09
Căcărău încearcă doar să se așeze în frunte. Nu el a pornit protestele, nu el a insistat până a obținut prima victorie.
Dar nici nu ne-am trezit încă din somn. Doar am deschis un ochi și ne-am uitat în jur. Mai e mult până departe.
PS Cioran e un pic prea pesimist pentru nevoile vremurilor de azi. Și chiar și pentru tine. 😉
10:09
Adevarat. Cioran e obositor de pesimist. Si e prea razvratit. Si ne cearta continu. Dar are perfecta dreptate cand spune ca dormim de o mie de ani. Si mai e ceva: El spune ca avem in sange auto dispretul, recunoasterea si critica partilor noastre rele si spune ca asta‑i bine, cu conditia sa fie un stadiu in devenirea ca natie. Daca apucaturile astea au un character de permanenta sunt un dezastru pentru un popor ce inca n‑a devenit natiune. Oricum am intoarce‑o, mare dreptate are. Aici e problema si marea intrebare: Parcurgem un stadiu sau suntem intr‑o permanenta?