Toată lumea vorbește zilele astea despre Roșia Montană. Soluțiile conflictului sunt foarte eterogene. Unii vor proiectul anulat pur și simplu. Alții spun să‑l facem, dar nu cu cianuri. Iar alții zic să dăm cu cianuri, că n‑om muri. Dar care e miza, unde e compromisul? Eu disting trei probleme: una de mediu, una culturală și una economică. Din păcate nici una dintre soluțiile propuse nu rezolvă toate aceste probleme, cel puțin una rămâne acută, însă proiectul de exploatare — așa cum arată acum — pare să fie cea mai proastă dintre toate.
De fapt ce vrea să facă RMGC? Să sape patru munți pentru a excava pământul care va fi înmuiat în soluția de cianură pentru a extrage din el prețioasele metale – de aici problema de mediu, pentru că se crează un crater uriaș și un lac plin de substanțe toxice pe care nu se știe cum îl vom gestiona și cât va costa asta. Am citit tot felul de ipoteze, unele extrem de optimiste, altele dimpotrivă, dar nici una nu e convingătoare până la capăt. Se poate oare extrage adevărul de la Roșia Montană?
În favoarea exploatării prin metodele propuse de RMGC se aduc argumentele exemplelor similare. În alte țări se exploatează aurul cu cianuri și uite că n‑a murit nimeni: Spania, Finlanda, Suedia. Privind însă lista țărilor date drept pildă de urmat, mie unul mi se pare că nu găsesc niciuna care să fie realmente comparabilă cu România. Dimpotrivă, sunt țări unde legea e respectată și aplicată ferm, unde nici o companie nu își permite să încalce regulile de mediu pentru că ar suporta consecințe foarte grave. Vi se pare că la fel se întâmplă și în România?
Tot RMGC promite să reumple carierele și să le planteze cu vegetație – asta suna foarte bine în teorie, practica este însă nițel mai complicată. Nu poți să razi un deal, să pui sterilul înapoi și să plantezi floricele și pomișori – așa ceva doar în cărțile de povești e posibil și știu bine ce spun. În realitate procesul e lung si anevoios, trebuie refăcut stratul de sol de la suprafață care inițial va fi spălat de ploi printre crăpăturile haldei de steril care nu e un substrat natural, compact. Vor dura ani buni și vor trebui bani mulți ca să se reușească reinstalarea vegetației. Cine va veghea ca acest efort să se facă așa cum se promite?
Pentru că știți cum stau lucrurile? Declarativ toate sunt bune si frumoase, intențiile sunt mărețe, viitorul e plin de promisiuni și speranțe. Pe urmă se trece la treabă și toate declarațiile se nuanțează. Nu contează ce a scris RMGC pe site-ul public, contează ce scrie în contractele semnate cu statul român. Vă sugerez să mergeți pe site-ul companiei și să vă uitați la echipa managerială (Cine suntem – Despre noi). Prim vicepreședintele RMGC, responsabil de relațiile guvernamentale și comunitare este un domn avocat cu un zâmbet care spune multe. Tare mi‑e teamă că fiecare declarație de bună intenție va fi reanalizată și interpretată juridic imediat ce acordul de exploatare va fi acordat.
Iar la noi asta e perfect posibil, pentru că guvernul este o instituție absolut decorativă când vine vorba de respectarea legilor. Are instrumentele necesare, dar nu e în stare să facă mai nimic pentru respectarea regulilor de protecție a mediului. Munți de gunoaie adunate în gropi ilegale există într‑o sumedenie de comune românești – ați auzit vreodată de amenzi aplicate primăriilor? Zeci, sute de firme private sau de stat încalcă legile de mediu în fiecare zi, uneori chiar la lumina zilei – ați auzit vreodată de închiderea unei firme pentru un motiv de mediu, cu excepția cazurilor când presa a făcut mare tam-tam, iar scandalul nu a mai putut fi mușamalizat? Ori fi, poate, excepții ici si colo, oameni care lucrează în instituțiile de mediu și încearcă să-și facă datoria, dar suntem așa de departe de a spune că ne protejăm valorile naturale! De câte ori nu se întâmplă oare ca o sancțiune de mediu să fie stopată de un telefon venit de la vreun minister sau de la vreun parlamentar? Nu mai departe decât zilele trecute ministrul mediului declara că avizul de mediu pentru Roșia Montană va fi dat în funcție de dezbaterile din parlament – opinia profesională a specialiștilor în probleme de mediu este, deci, dependentă de politicieni. Mai clar spus nici că se poate.
Și atunci, știind că ăștia suntem și așa funcționăm, cum aș putea avea încredere că în cazul Roșia Montană se vor respecta aceste reguli? Citeam că iazul cu cianuri va fi imens – vreo 220 milioane de metri cubi de apă – și că are nevoie de hidroizolație serioasă pentru a evita infiltrațiile în sol. Ba, mai mult, trebuie amplasate deasupra sa plase de protecție care să împiedice păsările și animalele să ajungă la apa otrăvitoare. Cine va verifica să se facă o hidroizolație de calitate și să nu trezim că toate apele freatice din zonă nu devin infestate cu cianuri? Cine va întreține plasele de protecție?
Nu departe, peste deal, este exploatarea de cupru de la Roșia Poieni. E drept nu a fost exploatată de RMGC, ci de Cuprumin, o companie românească. Dar tot Ministerul Mediului a fost însărcinat să vegheze la respectarea regulilor de mediu. Rezultatul este ăsta:
De ce aș crede că la Roșia Montană, peste ani de zile de acum, când opinia publică va fi uitat de dezbaterile actuale și subiectul va fi doar unul pentru presa senzaționalistă, nu se va întâmpla la fel? Și mai mult decât orice altă întrebare, una mi se pare cea mai importantă și toate cele ce derivă din ea: ce se va întâmpla în timp cu acest lac toxic? Ne va rămâne moștenire veșnică? Îl vom mai putea considera vreodată un lac obișnuit? Sau va rămâne mereu un soi de zonă blestemată, de care nimeni nu va vrea să se apropie?
20:09
In ce priveste “lacul” cu cianuri:
1.Nu stiu cata lume cunoaste termenul tehnic “lucrari ascunse”. Este specific lucrarilor ce se executa, generic spus, subteran, ulterior deasupra acestora construindu-se drumuri, sau cladiri sau, in cazul nostru, se amplaseaza lacuri. Romanii sunt cei mai mari experti in furt prin intermediul acestor “lucrari ascunse”. Furt. Ati inteles foarte bine. Ulterior finalizarii lucrarilor este practic imposibil sa dovedesti ca lucrarile cu pricina nu au fost efectuate sau au fost efectuate prost. Cred ca e clara legatura intre acest patent romanesc de furt si hidroizolatia despre care se vorbeste, una extrem de importanta, care sa previna infiltrarea cianurilor.
2.Gandindu-ma la plasa aceea care ar urma sa acopere lacul mi-ar veni sa rad, daca n‑ar fi de plans. Haideti sa ne gandim la amarata de plasa de gard care a fost, pentru scurt timp, amplasata pe marginea minunatelor noastre autostrazi si care a disparut ca prin farmec.
Concluzie: Domnilor de la RMGC! N‑aveti ce cauta cu cianuri in Romania! Noi nu stim “sa lucram” cu cianurile pe care ni le veti lasa aici in locul aurului si al metalelor rare cu care veti pleca acasa.