Roșia Montană. Problema economică.

Toată lu­mea vor­bește zi­lele as­tea des­pre Ro­șia Montană. Însă pro­ba­bil că su­biec­tul cel mai dis­pu­tat este cel eco­no­mic. Se spune că sa­tul ză­răn­dean nu are altă șansă de dezvol­tare, că lo­cu­i­to­rii săi sunt con­dam­nați la să­ră­cie și sin­gura lor nă­dejde este por­ni­rea aces­tui pro­iect mi­nier. Bă­nu­iesc că e greu să tră­iești la Ro­șia și să tre­bu­iască să-ți pui pâi­nea pe masă din pu­țina agri­cul­tură și zo­o­teh­nie pe care o poți în­cropi în ju­rul gos­po­dă­riei. Apoi îmi aduc aminte de alte lo­curi din Ro­mâ­nia, la fel de izo­late și la fel de lip­site de șanse eco­no­mice – de pildă în par­tea de sus a văii Mol­do­vei, de la Po­jo­rîta spre amonte e cam ace­eași si­tu­a­ție – și m‑am în­tre­bat dacă ar tre­bui să că­u­tăm câte un pro­iect mi­nier pen­tru fi­e­care sat aflat în si­tu­a­ția asta. De­si­gur că nu.

Pe urmă e nițel ciu­dat ce se în­tâm­plă la Ro­șia Montană: zona e de­cla­rată ofi­cial mo­no­in­dus­tri­ală de chiar po­li­ti­cie­nii lo­cali și chiar dacă ai vrea să por­nești o afa­cere acolo ar fi prac­tic im­po­si­bil să ob­ții avi­zele ne­ce­sare. Deci nu e vorba că nu se poate trăi alt­fel de­cât din mi­ne­rit, ci că nu se vrea să se tră­i­ască alt­fel de­cât din mi­ne­rit. Dar nu toată lu­mea e de ace­eași pă­rere, după cum pu­tem ob­serva. Unii lo­cal­nici vor să în­ceapă pro­iec­tul, pa­sămite Doamne pen­tru lo­cu­rile de muncă – am să re­vin mai jos pe acest su­biect. Al­ții se opun pro­iec­tu­lui din mo­tive cul­tu­rale și spun că zona tre­buie dezvol­tată în alt chip. Sa­tul e îm­păr­țit în două ta­bere, ale că­ror pro­por­ții nu-mi sunt clare – mai mult ca si­gur sunt și mulți ne­ho­tă­râți, de care trag am­bele ta­bere pen­tru a‑i con­vinge să treacă de par­tea lor.

Sunt mulți care zic că oa­me­nii de acolo vor să se des­chidă ex­ploa­ta­rea și că lo­cal­ni­cii ar tre­bui să de­cidă, n‑are ni­meni alt­ci­neva treabă cu su­biec­tul ăsta. Com­plet ero­nat! Re­sur­sele sub­te­rane ale Ro­mâ­niei apar­țin sta­tu­lui ro­mân, nu unei co­mu­ni­tăți lo­cale care se în­tâm­plă să se afle dea­su­pra ză­cămân­tu­lui, deci fi­e­care din­tre noi are drep­tul la o opi­nie asu­pra aces­tui su­biect. Deci chiar dacă în­treaga co­mu­ni­tate ar vrea să răs­to­arne de­a­lu­rile cu fun­dul în sus, le­gal vor­bind nu pot de­cide de ca­pul lor.

Aca­de­mia Ro­mână și Aca­de­mia de Stu­dii Eco­no­mice au fă­cut, fi­e­care în parte, stu­dii care au ară­tat ca pro­iec­tul RMGC este ne­sus­te­na­bil pen­tru co­mu­ni­tate și eco­no­mia lo­cală. Evi­dent au fost ig­no­rați – ce știu niște ame­țiți de pro­fe­sori uni­ver­si­tari? Ma­rota lo­cu­ri­lor de muncă e nu­mai bună de slo­gan și de răs­puns la orice în­tre­bare pe teme eco­no­mice le­gată de Ro­șia Montană. Dar dacă pri­vim pu­țin mai atent la pro­ce­sul teh­no­lo­gic des­cris chiar de RMGC, ob­ser­văm cu ușu­rință că ne­voia de muncă ne­ca­li­fi­cată sau slab ca­li­fi­cată este des­tul de re­dusă. De­a­lu­rile vor fi di­na­mi­tate, roca va fi trans­por­tată apoi pen­tru mă­ci­nare, apoi scu­fun­dată în băi de cia­nuri, ur­mează pro­ce­sele chi­mice de se­pa­rare a me­ta­le­lor și de­ver­sa­rea în ia­zu­rile de de­can­tare. Mi­ne­ri­tul în sen­sul cla­sic, ăla pe care îl su­ge­rează ma­ni­fes­tă­rile or­ga­ni­zate de RMGC în care aduc inși îm­bră­cați în sa­lo­pete, cu căști și lăm­pașe pe cap, nu se va prea în­tâm­pla. Va fi ne­voie de oa­meni care știu să ma­ni­pu­leze uti­laje mo­derne, con­tro­late din ca­mere de co­mandă, pre­cum ben­zile trans­por­toare, mo­rile și con­ca­soa­rele. Câți ase­me­nea spe­cia­liști lo­cu­iesc azi în Ro­șia Montană? Câți lo­cal­nici au ca­li­fi­că­rile ne­ce­sare? Pro­ba­bil nici unul. De­si­gur, va fi ne­voie și de vreo două fe­mei de ser­vi­ciu la bi­ro­u­rile șe­fi­lor, paz­nici pe la de­po­zi­tele de ma­te­ri­ale și vreo câ­țiva la dat cu mă­tura prin cur­tea se­diu­lui fir­mei. Unde sunt to­tuși cele 3000 de lo­curi de muncă des­pre care ni se spune astăzi?

În plus mai e un lu­cru care mă ne­du­me­rește: cum își per­mite o com­pa­nie care încă nu are o afa­cere si­gură, cu avize, acor­duri și con­tracte sem­nate, să in­ves­tească sume exor­bi­tante în pu­bli­ci­tate te­le­vi­zată, în ma­ni­fes­tări pse­udo-cul­tu­rale, în con­struc­ția unor case și în re­pa­ra­ția unor dru­muri? Și toate as­tea doar pen­tru că vor să facă un bine sta­tu­lui ro­mân și co­mu­ni­tă­ții lo­cale. Ri­sipa asta de bani mi se pare te­ri­bil de sus­pectă, vă­dește un fel de cer­ti­tu­dine că într-un fel sau al­tul vor ajunge să ob­țină ceea ce-și do­resc, iar acel ceva e mult mai va­lo­ros de­cât de­clară pe hâr­tie că este.

În toată po­ves­tea asta pri­mele vic­time sunt cei din Ro­șia Montană. Nici nu mai po­me­nesc de cei stră­mu­tați în Alba Iu­lia – pen­tru ei e clar că nu mai există și per­spec­tiva unui loc de muncă, căci mina va fi prea de­parte. Cei ce vor rămâne vor simți gus­tul amar al min­ciu­ni­lor pu­bli­ci­tare și vor des­co­peri cu tris­tețe că sin­gura ocu­pa­ție la care vor avea ac­ces este cea des­crisă ci­nic de doamna Sanda Lungu – ce­le­bra îm­ple­ti­toare de cio­rapi – care, atunci când a fost în­tre­bată cu ce se ocupă la com­pa­nie, a răs­puns într-un mod vul­gar, dar te­ri­bil de re­a­list: f** buha! Doamnă Sanda, pro­ba­bil că după în­ce­pe­rea pro­iec­tu­lui o să fie con­cu­rență mare prin­tre con­să­te­nii dum­ne­a­voas­tră pe me­se­ria asta.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...