Pe apa Sâmbetei

Iar ne-am inun­dat prin Mol­dova. Și, din ne­fe­ri­cire, iar au fost vic­time. Cât des­pre pa­gube ma­te­ri­ale, ce să mai vor­bim, sute de oa­meni sunt în di­fi­cul­tate, cu ca­sele pline de apă și ago­ni­seala lu­ată de vi­i­tură. Cine știe câți își vor fi pier­dut ani­ma­lele – im­por­tante și ele pen­tru tra­iul unui ță­ran – sau fu­ra­jele pen­tru iarnă. Se vor în­toarce acum că­tre pri­mă­rii șî că­tre gu­vern să ceară aju­tor. Și din nou vom dis­cuta des­pre cele două mari pro­bleme: asi­gu­ra­rea bu­nu­ri­lor și am­pla­sa­men­tul caselor.

Nu se face să-ți lași se­me­nii la greu, nu‑i așa? Tre­buie să le în­tin­dem o mână de aju­tor când se află în ne­caz. Așa fac oa­me­nii, se ajută unii pe al­ții. Mi­nis­te­rul de In­terne deja a anun­țat că se vor aloca fon­duri pen­tru re­fa­ce­rea sau re­pa­ra­ția ca­se­lor, după cum o fi ca­zul fi­e­că­rui si­nis­trat. Și uite așa eu, ce­tă­țean plăti­tor de taxe, în­cep să mă în­treb: de ce nu-și fac oa­me­nii ăș­tia asi­gu­rări? Că nu costă o avere…

Pe urmă mă duce gân­dul și mai de­parte: în loc să‑i aju­tăm cu bani pen­tru re­fa­ce­rea ca­se­lor, n‑ar fi mai sim­plu sa‑i aju­tăm cu bani pen­tru asi­gu­rare? Dacă ei n‑au bani de plătit pri­mele, hai să le plătim de la bu­ge­tul de stat, nu pen­tru toți, doar pen­tru ăia care sunt în pri­mej­die atunci când se re­varsă apele mari. Treabă sim­plă la prima ve­dere. O idee ușor de pus în prac­tică și lesne de ac­cep­tat de toată lu­mea: po­ten­ți­a­lii si­nis­trați stau mai li­niș­tiți pen­tru că-și știu ca­sele asi­gu­rate, con­tri­bu­a­bi­lii plă­tesc mai pu­țin de­cât pen­tru o re­fa­cere de casă.

Pen­tru că re­fa­ce­rea ca­sei nu‑i chiar treabă sim­plă și ra­pidă. Pe lângă ma­te­ri­ale de con­struc­ție mai e și trans­port și mână de lu­cru, iar fa­mi­lia afec­tată tre­buie să lo­cu­iască un­deva, deci adu­cem mo­dule de lo­cuit, le trans­por­tăm, le in­sta­lăm, apoi le de­mon­tăm, le că­răm îna­poi – o mul­țime de bani și de timp.

Dar, ve­deți voi, com­pa­ni­ile as­tea de asi­gu­rări nu‑s nici ele proaste. Când se asi­gură unul din ăsta care are casa în lunca Si­re­tu­lui sau a al­tei ape nă­ră­vașe, in­tră în cal­cul niște co­e­fi­cienți de risc. Dacă lui nea Ghe­or­ghe îi trece pârâul prin spa­tele dor­mi­to­ru­lui cos­tul asi­gu­ră­rii în­cepe să cre­ască pro­por­țio­nal cu ris­cu­rile, până la punc­tul la care plata asi­gu­ră­rii pen­tru ne­vo­ia­șii si­nis­tra­bili în­cepe să fie o pro­blemă chiar și pen­tru bu­ge­tul de stat. Și uite așa ajun­gem la pro­blema am­pla­sa­men­tu­lui, pe care o ig­no­răm non­șa­lant după fi­e­care inun­da­ție se­ri­oasă, lăsându‑i pe “bie­ții” si­nis­trați să-și re­con­stru­iască ca­sele tot în al­bia râurilor.

Și-atunci ex­pli­cați-mi de ce mi-ar spune ci­neva că‑s al dra­cu­lui când, dacă nu-și pune casa într-un loc unde e fe­rit de apă, aș re­fuza să dau aju­toare de la bu­ge­tul sta­tu­lui. Pen­tru că la ur­mă­toa­rea vi­i­tură se vor duce toate pe apa Sâmbetei.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...