Rostul puterii

Este ceva vreme de când mă aflu prin ceea ce generic numim piața de muncă — ieri s‑au împlinit douăzeci și cinci de ani de când am început să muncesc – unora li se va părea mult, dar eu pot să îi asigur că nici nu vor ști când au tre­cut, atunci când vor avea pro­pria lor aniver­sare. Sau poate doar mie mi s‑a părut așa, pen­tru că majori­tatea aces­tui timp s‑a scurs în anii de după decem­brie ‘89, iar vârte­jul eveni­mentelor ce au însoțit această neîncheiată tul­bu­rare a soci­etății românești o fi întărit impre­sia de torent care te ia pe sus și te poartă încotro vrea el. Aș putea spune că am înțe­les pe pro­pria mea piele sem­nifi­cația prover­bu­lui chinez "să te fer­ească Dum­nezeu să trăiești vre­muri intere­sante".

Întâm­plarea a făcut ca majori­tatea aces­tui timp să‑l fi petre­cut în funcții care pre­supuneau respon­s­abil­i­tatea de a con­duce o echipă mai mare sau mai mică – când spun că a fost întâm­plă­tor nu vreau să sug­erez că eu nu mi-aș fi dorit asta, ci că inițial nu am cău­tat înadins să fiu man­ager, nu aveam un așa-zis plan de cari­eră care să țin­tească spre man­age­ment. Nu venisem pregătit în nici un fel din fac­ul­tate pen­tru a‑i con­duce pe alții, nu exis­tau atunci cur­suri de tipul ăsta, iar în anii comu­nis­mu­lui a te afla în frun­tea unui grup era mult mai sim­plu decât ar părea la prima vedere: par­tidul îți trans­mitea prin struc­turi ier­arhice ce ai de făcut și până când. Tre­aba unui șef era să pună oamenii la tre­abă și să‑i supraveg­heze. Moti­varea lucră­to­rilor era sim­plă: dacă nu făceai, aveai necazuri mari. Frica ținea loc de dis­cur­suri mobi­liza­toare și de sis­teme com­pen­satorii.

Mi-am dat seama destul de repede că noile relații de muncă din anii ‘90 nu se mai puteau con­strui pe ace­leași prin­cipii, așa că mi-am pus între­barea ce tre­buie să fac și să știu ca să fiu un man­ager bun. Mulți ani mi-am folosit bunul simț si trăsă­turile pro­priei per­son­al­ități ca să îndeplinesc rolul ce mi s‑a dat, iar cei care s‑au aflat în prox­im­i­tatea mea vor fi obser­vat lipsa mea de pri­cepere în anu­mite zone. Am citit, am învățat, am între­bat, am exper­i­men­tat și încet-încet am dobân­dit tot mai multă expe­riență. Dar expe­riența nu mi‑a adus nicio­dată răspun­sul la o între­bare ce mi s‑a părut foarte impor­tantă: ce rost are put­erea pe care o primești ca man­ager, din­colo de a atinge obiec­tivele pe care ți le încred­ințează com­pa­nia?

Toate cărțile și cur­surile de man­age­ment sunt pline de instru­mente și tehnici prin care să definești obiec­tive, să le aloci oame­nilor, să le urmărești realizarea și să corectezi aba­ter­ile. În jurul aces­tui con­cept – plan->do->check->act – se învârt toate cele­lalte noți­uni man­age­ri­ale, de la moti­varea oame­nilor până la definirea strate­gi­ilor. Ceea ce m‑a fra­pat însă întot­deauna a fost sără­cia de per­spec­tive con­sis­tente asupra aspi­rați­ilor fiecărui om. Chiar dacă nu recunoaște asta, chiar dacă schițează pe ici-pe colo un oare­care interes față de indi­vid­u­al­i­tate, man­age­men­tul mod­ern rămâne trib­u­tar con­cep­tu­lui de resursă umană. Care este rolul pe care tre­buie să‑l joace un bun man­ager – m‑am între­bat – dacă vrea să ia în con­sid­er­are nu resursele umane, ci oamenii din jurul său? Care e ros­tul put­erii lui din această per­spec­tivă?

N‑am să pretind aici că eu am găsit răspun­sul. Am făcut pro­pri­ile mele încer­cări – unele reușite, altele nu – de a adăuga și această dimen­si­une respon­s­abil­ităților pe care le-am avut. După mulți ani de prac­tică tot ce pot să spun e că tre­buie să te gân­dești și la per­spec­tiva asta și să-ți dai un răspuns. Ceea ce e trist însă e că în soci­etatea românească se vede prea puțin această pre­ocu­pare în rân­dul man­ager­ilor. Ros­tul put­erii mul­tora din­tre ei este put­erea în sine și avan­ta­jele ei intrin­seci: poz­iție, autori­tate, rec­om­pen­sare. Nimic pen­tru alții, totul pen­tru ei. Nu vor să con­stru­iască ceva sem­ni­fica­tiv din punct de vedere uman sau pro­fe­sional, nu au o viz­iune de împărtășit. Urmăresc doar obiec­tivele com­paniei, ade­sea din motive legate de pro­priul bonus, îndeplinindu-le cum se pri­cep mai bine, dar din­colo de asta nu rămâne mare lucru în urma lor. Poate veți spune că asta e o chestiune care îi privește pe fiecare din­tre ei — am să vă con­trazic. Suma tuturor aces­tor neîn­demânări și negli­jențe ego­iste con­tribuie la ceea ce Româ­nia este azi din punct de vedere eco­nomic și social.

În limba română spunem că ceva are sau nu sens. Ca să aflăm ros­tul ei am putea întreba: are sens put­erea? Și e ceva eronat în modul ăsta de a pune prob­lema, o sub­til­i­tate care ne scapă ade­sea, care se relevă doar când privim mai atent către modul în care se con­stru­iește aceeași expre­sie în engleză: does power MAKE sense? Nu știu dacă put­erea are un rost intrin­sec, aș înclina mai degrabă să spun că nu. Dar cred că ade­vărata put­ere aparține acelora care știu să‑i făurească unul.

Atunci când primim respon­s­abil­i­tatea de a con­duce pe alții, ar tre­buie să ne între­băm dacă put­erea noas­tră face sens. Pen­tru ceilalți. Sim­plul fapt că ne punem această între­bare și că încer­căm să‑i dăm un răspuns onest ne poate salva de la medi­oc­ri­tate.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. daniel lupu

    Si eu trai­esc ace­lasi sen­ti­ment, ca tim­pul a zbu­rat pe nes­imtite, in cazul meu un zbor de 30 de ani, inceput pe 17 sep­tem­brie 1983, dupa ter­minarea acelo­rasi "inalte studii" de sil­vi­cul­tura.
    In ceea ce priveste dilema intre a face sau nu sens cu put­erea pe care o ai ca man­ager:
    E clar ca daca vrei sa fii om intreg si sa iesi din sno­bis­mul si medi­oc­ri­tatea cor­po­ratista tre­buie sa depas­esti sablonul "resursa umana", sa "vezi" oamenii si sa fii "vazut" de aces­tia. Aici inter­vine insa o alta prob­lema. Se doreste asta in Roma­nia? Raspun­sul meu e "Nu". Vei sfarsi prin ati schimba foarte des locul de munca, a ramane cu aprecier­ile sub­al­ternilor si cu amintirea unor sefi care te con­sid­erau o pia­tra de moara de gatul lor fragil ce sus­tine un "cap" mediocru.

  2. Alice

    Felic­itări pen­tru aniver­sare și multă sănă­tate în con­tin­uare, pen­tru o put­ere întru sens.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu