Pe bune, de ce e nevoie de publicitate la medicamente? Adică nu e ca și cum ar fi recomandabil să te autodiagnostichezi și să-ți prescrii singur tratamentul – nu se presupune că pentru asta avem medici? Și-atunci la ce e nevoie de publicitate pentru hapuri? A, poate pentru că nu e vorba despre medicamente reale, ci despre suplimente alimentare, adică niște prafuri aproape ineficiente care costă foarte puțin ca să fie produse, dar au prețuri frumușele și sunt menite doar să aducă profit. Așa numitele OTC – over the counter. Astea nu necesită rețetă. E nevoie doar de suficienți fraieri care să vrea să le înghită. Și ca să‑i prostim, îi mințim. Le spunem ce le place să audă: vei slăbi, nu te va mai durea capul, nici piciorul sau gâtul, vei avea un păr mătăsos, vei avea erecții puternice, vei avea un somn odihnitor, vei avea scaune regulate, vei fi relaxat. Toate necazurile dispar ca prin farmec, cu o simplă pilulă. Magic, nu‑i așa?
De o vreme sunt agasat pe radio, dimineața când mă duc la muncă, de reclame la tot felul de căcaturi din astea. Un anume supliment e pentru efectele secundare ale anticoncepționalelor, deci femeile sunt încurajate să ia niște chimicale care au efecte secundare, pe care le combat cu alte chimicale. Dacă te dor picioarele nu ți se mai recomandă mișcare, ci un unguent, care face minuni în timp ce tu trăiești sedentar. Ai gât de lup? Nici o problemă, există medicament anti-gât-de-lup, o să mă iertați dacă nu i‑am ținut minte numele. Orice disconfort ai avea, există și chimicalele care fac neplăcerea să dispară. Pentru că viața, nu‑i așa, trebuie să fie o plăcere continuă. Consumatorul trebuie menținut într‑o stare de perpetuă fericire.
Există o presiune constantă a producătorilor de medicamente ca diverse generice să fie incluse în categoria OTC. De ce? Pentru că se vând mult mai bine. Din nou, de ce? Pentru că li se poate face reclamă. Iar reclama produce profit. Mult. Oamenii recurg la automedicație. A auzit la radio sau TV că dacă ia pilula X o să se simtă mai bine, țuști la farmacie să-și cumpere fericirea promisă. Farmacista vrea și ea să vândă și legenda continuă: sigur că da, are extract de echinaceea și de bășina porcului, o să vă vindece de orice problemă. Dar mai întâi o să vă lecuiască de surplusul de bani din portofel. Efectul e improbabil, plata e însă sigură.
Mai nou, de când cu moda tratamentelor naturiste, mai toate suplimentele alimentare au și câte un extract natural în ele. Aloe vera, urzică, brânca ursului, ylang-ylang. Năucești citind prospectele. Ai zice că toată natura planetei este tocată mărunțel în fabrici de medicamente și transformată în pilule. Nimeni dintre cei care cumpără n‑are habar de proprietățile plantelor respective, doar “au auzit că sunt bune pentru problema x”, dar sunt seduși de făgăduința de fericire și sănătate. Nu spun că plantele sunt lipsite de valoare în tratamente — departe de mine gândul ăsta. Doar că mă îndoiesc că pilulele și poțiunile respective conțin ceea ce susțin și că au efectul pe care îl promit. Și nici nu‑s sigur nici că plantele respective, combinate cu alte chimicale, chiar ajută la tratarea afecțiunii respective. De pildă am auzit reclamă la un rahat de șampon care are extract de urzică — păi credeți că zeama aia de urzică (să zicem că chiar au pus‑o în compoziție) mai are aceeași valoare curativă după ce au amestecat‑o cu detergentul care face clăbuc și cu chimicalele care îi dau miros?
Acum un an doi profesori universitari din USA și Canada, unul de la Universitatea din New Jersey, celălalt din Toronto, publicau un raport în British Medical Journal prin care arătau adevărata față a industriei pharma:
Aceasta este adevărata criză de inovaţie: cercetarea farmaceutică rezultă în variaţii în general minore ale medicamentelor existente şi majoritatea medicamentelor noi nu se dovedeşte superioară în testele clinice. De asemenea, ele au provocat o epidemie de reacţii adverse, care a făcut să crească costurile asistenţei medicale la nivel naţional. Se cheltuie mai mult pentru marketing (25% din venituri) decât pentru descoperirea de molecule noi (1,3%). Industria farmaceutică susţine că introducerea unui medicament nou pe piaţă costă un miliard de lire, sumă exagerată şi imposibil de suportat.
Alți cercetători, de la London School of Economics, susțin o idee la care subscriu complet: înainte de a li se acorda brevetul, producătorii de medicamente ar trebui obligaţi să demonstreze că produsele lor sunt superioare tratamentelor existente şi nu superioare faţă de placebo, cum se întâmplă în prezent.
Sănătatea nu e ceva cu care să faci experimente personale, înghițind rahaturile produse de nu-știu-care fabrică de chimicale. De curând o tânără de 27 de ani a murit făcând stop cardiac din cauza unor pilule magice de slăbit. Automedicația nu e ceva de glumit. Dar producătorul e complet protejat: da, a făcut reclamă produsului, dar la final cineva a zis pe nerăsuflate că acesta este un supliment alimentar, citiți cu atenție prospectul, dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă medicului. Pam-pam! Repede că timpul de reclamă costă, nu ne întindem mai mult de trei secunde cu avertismentul, cât ne obligă CNA-ul. Gata, mortul e de vină că n‑a consultat medicul cum i‑am zis noi.
Într‑o țară ca România, cu un sistem sanitar dezastruos și cu medici care fug în occident ca să câștige mai mult, nu e nevoie de automedicație. E nevoie de educație despre protejarea sănătății, despre prevenție în loc de tratament. E nevoie să explici oamenilor că nu te duci la medic când ești cu un picior în groapă, ci regulat ca să afli ce ai putea să faci ca să te menții sănătos. Măcar în mediile urbane, pentru că la sate suntem prea departe încă de un astfel de deziderat. E nevoie să faci propagandă mișcării în aer liber, mâncării sănătoase, nu hapurilor chimice. Și lasă‑i pe medici să spună dacă și ce medicament îți e necesar.
Dacă ar fi după mintea mea aș interzice reclamele la medicamente.
10:10
Interesanta controversa!
Urmarind cuminte un dialog ai numai de invatat. Si, da,uneori este ideal sa nu te bagi in vorba! 🙂
19:10
Tu pari să fi în tabăra celor care vor să facă bine cu forța. Riscantă treabă, pentru că „binele tău” s‑ar putea să nu fie binele universal. De fapt, cel mai probabil că nu e. (Decât dacă te cheamă și Iisus, dar chiar și atunci e cu semn de-ntrebare :-).)
Eu cred că binele nu trebuie forțat pe gâtul cetățenilor, ci e de preferat ca cetățenii să decidă pentru ei înșiși ce e bine și ce nu, și să-și asume consecințele propriilor decizii.
Cu alte cuvinte, în opinia mea, tânăra care a sfârșit tragic din cauza unor medicamente riscante a suferit consecința propriei decizii de a le ingurgita în căutarea idealului ei ponderal. Aparent, a decis că nu merită să se autoeduce în ceea ce privește potențialele riscuri, o decizie care combinată cu cealaltă (de a consuma medicamentele) s‑a dovedit a fi fatală.
Are Statul vreo responsabilitate în astfel de cazuri? Poate da, poate ba. Dacă convenim că da, atunci unde se oprește responsabilitatea asta? De exemplu, ar trebui Statul să construiască ziduri impenetrabile de‑a lungul fiecărui drum public? Pentru că din când în când mai fuge câte un copil după câte o minge ajunsă‑n stradă și se mai întâmplă să se sfârșească la fel de tragic ca‑n cazul junei de mai sus. Și-atunci? De ce nu ar fi Statul responsabil și pentru astfel de cazuri? Și exemplele ar putea continua la infinit.
În opinia mea, opțiunea mai înțeleaptă e ca Statul să spună clar și răspicat: Cetățene, ești răspunzător de deciziile pe care le iei! Învață să judeci când decizi ceva și să-ți asumi consecințele! După care să se facă mic-mic, în vecinătatea lui zero, și să‑l lase pe fiecare să-și vadă de viața proprie (despre Stat zic).
—
Ai fi de acord ca regula cu e acceptabil să produci ceva doar dacă e mai bun decât ce există deja pe piață să se aplice și la alte industrii? Bunăoară la cea auto. Îți permiți un Merțan? Și‑n plus, s‑ar ajunge relativ repede la monopoluri pe majoritatea piețelor, dat fiind că bariera de intrare ar fi prea sus pentru a fi depășită de nou-veniți.
—
Dacă compania X și Y produc ambele aspirină, reclama ar putea face diferența între care dintre ele vinde și care nu. Și atunci, de ce ar fi anormală publicitatea la medicamente?
0:10
1. Exemplul cu copilul care fuge pe stradă e nerelevant: nu există nimeni care îndeamnă părinții să-și lase copiii nesupravegheați pe străzi, e decizia lor. În cazul tinerei care a murit a existat instigarea: consumă și vei fi suplă și frumoasă.
Este ok să profiți de prostia cuiva, manipulându‑l? De unde să învețe cetățeanul să ia decizii corecte când nu se naște cu un intelect prea dotat, iar statul îi pune la dispoziție un sistem educațional deficitar, care nu îl învață să gândească ci să memoreze?
2. Nu, n‑aș fi de acord la alte industrii. Nu văd de ce ar trebui să aplicam aceleași reguli peste tot.
3. Diferența în cazul medicamentelor ar trebui s‑o facă valoarea curativă, nu reclama. Reclama merge la automobile. Încă o dată: “one size fits all” nu e o politică bună. Nu aplici aceleași reguli la toate industriile.
1:10
1. Okay. Alt exemplu. Accidente auto se-ntâmplă (chiar cu duiumu’). Reclame la mașini așișderea. Ar trebui Statul să intervină? (De exemplu să amendeze firmele producătoare auto de fiecare dată când are loc un accident?) E evident că producătorii „instigă” populația la a le cumpăra mașinile, nu?
Cetățeanul învață din comunitate, de la părinți, de la tine, de la mine, etc. Nu cred că Statul (Biserica sau orice altă instituție gigant) ar trebui să-și aroge răspunderea de a educa în masă. S‑a-ncercat asta și rezultatele sunt de plâns, după cum poți observa la modul cel mai direct. Singurul lucru pe care intervenția instituționalizată (cu susținere legislativă) îl reușește e să rupă legăturile naturale dintre cetățeanul în formare și familia/comunitatea sa, ducând la alienare și o fugă de răspundere generalizată.
Eu cred mai degrabă într‑o rezolvare la nivel micro (asumarea răspunderii la nivel individual, familial, eventual comunitar), nu macro (asumarea răspunderii de reprezentanți ai comunităților mari, nații).
2 și 3. Nu cred că-nțeleg de ce ar trebui făcute excepții în domeniul Pharma/medicină. Oricum serviciile medicale trebuie-mpachetate în niște procese economice (profit-driven, that is), altfel riști să stagnezi sau să progresezi cu viteza melcului, și-atunci de ce să nu fie aceleași reguli de competiție ca în celelalte domenii?
7:10
Tot nu mă convingi. Producătorul de pastile mă îndeamnă să înghit produsul lui, ceea ce îmi face rău, dar mă minte că-mi va fi bine. La fel se întâmplă cu alimentele de proastă calitate. Producătorul de mașini nu-mi spune în reclamă să conduc pe contrasens sau să nu respect regulile de circulație. Folosirea mașinii în sine nu îmi provoacă un rău evident și iminent. Nerespectarea regulilor cu consecința accidentului este liberul meu arbitru.
Apoi educația. Nu mă refer la a te învăța cineva cum să iei fiecare decizie, ci la mecanismul simplu de a urma un proces rațional: analiza mesajului, verificarea informațiilor, analiza riscurilor și consecințelor, luarea deciziei. Asta trebuie să te învețe un sistem de educație.
17:10
Producătorul de pastile nu-ți garantează că-ți va fi bine, ci exagerează prin prezentarea aproape exclusivă a celor care au avut acest deznodământ. În cele trei secunde de la sfârșitul spotului publicitar în care nici nu mai suflă, te avertizează că lucrurile s‑ar putea să nu meargă ca‑n poveste, și că există riscuri pe care e bine să nu le ignori. Poți argumenta că nu e suficient acest avertisment, dar musai să recunoști că e mai mult decât fac producătorii auto, bunăoară.
Pe urmă, pastilarul a trecut printr-un test clinic cu pastilele sale înainte de a primi licența de a le comercializa. Ăsta este pasul în care regulatorul ar trebui să cearnă și să lase să treacă doar cei care‑s conformi cu standardele pe care vrea să le impună. Deci acolo n‑are decât Statul să-și manifeste responsabilitatea cu care se laudă și să stingă din fașă dacă i se pare că‑i cazul.
Educația. Nici eu nu mă refeream la dus de mânuță, și micro-control al fiecărei decizii, ci la ceea ce spui și tu. Și cred că educația asta se face mai temeinic în familie, trib, sat, decât în sala de clasă modelată după hala de producție.