Pe bune, de ce e ne­voie de pu­bli­ci­tate la me­di­ca­mente? Adică nu e ca și cum ar fi re­co­man­da­bil să te auto­dia­gnos­ti­chezi și să-ți pre­scrii sin­gur tra­ta­men­tul – nu se pre­su­pune că pen­tru asta avem me­dici? Și-atunci la ce e ne­voie de pu­bli­ci­tate pen­tru ha­puri? A, poate pen­tru că nu e vorba des­pre me­di­ca­mente re­ale, ci des­pre su­pli­mente ali­men­tare, adică niște pra­furi aproape ine­fi­ciente care costă foarte pu­țin ca să fie pro­duse, dar au pre­țuri fru­mu­șele și sunt me­nite doar să aducă pro­fit. Așa nu­mi­tele OTC – over the co­un­ter. As­tea nu ne­ce­sită re­țetă. E ne­voie doar de su­fi­cienți fra­ieri care să vrea să le în­ghită. Și ca să‑i pros­tim, îi min­țim. Le spu­nem ce le place să audă: vei slăbi, nu te va mai du­rea ca­pul, nici pi­cio­rul sau gâ­tul, vei avea un păr mă­tă­sos, vei avea erec­ții pu­ter­nice, vei avea un somn odih­ni­tor, vei avea sca­une re­gu­late, vei fi re­la­xat. Toate ne­ca­zu­rile dis­par ca prin far­mec, cu o sim­plă pi­lulă. Ma­gic, nu‑i așa?

De o vreme sunt aga­sat pe ra­dio, di­mi­neața când mă duc la muncă, de re­clame la tot fe­lul de căca­turi din as­tea. Un anume su­pli­ment e pen­tru efec­tele se­cun­dare ale an­ti­con­cep­țio­na­le­lor, deci fe­me­ile sunt în­cu­ra­jate să ia niște chi­mi­cale care au efecte se­cun­dare, pe care le com­bat cu alte chi­mi­cale. Dacă te dor pi­cioa­rele nu ți se mai re­co­mandă miș­care, ci un un­gu­ent, care face mi­nuni în timp ce tu tră­iești se­den­tar. Ai gât de lup? Nici o pro­blemă, există me­di­ca­ment anti-gât-de-lup, o să mă ier­tați dacă nu i‑am ți­nut minte nu­mele. Orice di­scon­fort ai avea, există și chi­mi­ca­lele care fac ne­plă­ce­rea să dis­pară. Pen­tru că viața, nu‑i așa, tre­buie să fie o plă­cere con­ti­nuă. Con­su­ma­to­rul tre­buie men­ți­nut într‑o stare de per­pe­tuă fericire.

Există o pre­siune con­stantă a pro­du­că­to­ri­lor de me­di­ca­mente ca di­verse ge­ne­rice să fie in­cluse în ca­te­go­ria OTC. De ce? Pen­tru că se vând mult mai bine. Din nou, de ce? Pen­tru că li se poate face re­clamă. Iar re­clama pro­duce pro­fit. Mult. Oa­me­nii re­curg la auto­me­di­ca­ție. A au­zit la ra­dio sau TV că dacă ia pi­lula X o să se simtă mai bine, țuști la far­ma­cie să-și cum­pere fe­ri­ci­rea pro­misă. Far­ma­cista vrea și ea să vândă și le­genda con­ti­nuă: si­gur că da, are ex­tract de echi­na­ceea și de bă­șina por­cu­lui, o să vă vin­dece de orice pro­blemă. Dar mai în­tâi o să vă le­cu­iască de sur­plu­sul de bani din por­to­fel. Efec­tul e im­pro­ba­bil, plata e însă sigură.

Mai nou, de când cu moda tra­ta­men­te­lor na­tu­riste, mai toate su­pli­men­tele ali­men­tare au și câte un ex­tract na­tu­ral în ele. Aloe vera, urzică, brânca ur­su­lui, ylang-ylang. Nă­u­cești ci­tind pros­pec­tele. Ai zice că toată na­tura pla­ne­tei este to­cată mă­run­țel în fa­brici de me­di­ca­mente și trans­for­mată în pi­lule. Ni­meni din­tre cei care cum­pără n‑are ha­bar de pro­pri­e­tă­țile plan­te­lor res­pec­tive, doar “au au­zit că sunt bune pen­tru pro­blema x”, dar sunt se­duși de fă­gă­du­ința de fe­ri­cire și să­nă­tate. Nu spun că plan­tele sunt lip­site de va­loare în tra­ta­mente — de­parte de mine gân­dul ăsta. Doar că mă în­do­iesc că pi­lu­lele și po­țiu­nile res­pec­tive con­țin ceea ce sus­țin și că au efec­tul pe care îl pro­mit. Și nici nu‑s si­gur nici că plan­tele res­pec­tive, com­bi­nate cu alte chi­mi­cale, chiar ajută la tra­ta­rea afec­țiu­nii res­pec­tive. De pildă am au­zit re­clamă la un ra­hat de șam­pon care are ex­tract de urzică — păi cre­deți că zeama aia de urzică (să zi­cem că chiar au pus‑o în com­po­zi­ție) mai are ace­eași va­loare cu­ra­tivă după ce au amestecat‑o cu de­ter­gen­tul care face clă­buc și cu chi­mi­ca­lele care îi dau miros?

Acum un an doi pro­fe­sori uni­ver­si­tari din USA și Can­ada, unul de la Uni­ver­si­ta­tea din New Jer­sey, ce­lă­lalt din To­ronto, pu­bli­cau un ra­port în Bri­tish Me­di­cal Jo­ur­nal prin care ară­tau ade­vă­rata față a in­dus­triei pharma:

Aceasta este ade­vă­rata criză de ino­va­ţie: cer­ce­ta­rea far­ma­ce­u­tică re­zultă în va­ri­a­ţii în ge­ne­ral mi­nore ale me­di­ca­men­te­lor exis­tente şi ma­jo­ri­ta­tea me­di­ca­men­te­lor noi nu se do­ve­deşte su­pe­ri­oară în tes­tele cli­nice. De ase­me­nea, ele au pro­vo­cat o epi­de­mie de re­a­cţii ad­verse, care a fă­cut să cre­ască cos­tu­rile asis­tenţei me­di­cale la nivel na­ţio­nal. Se chel­tuie mai mult pen­tru mar­ke­ting (25% din ve­ni­turi) de­cât pen­tru des­co­pe­ri­rea de mo­le­cule noi (1,3%). In­dus­tria far­ma­ce­u­tică susţine că in­tro­du­ce­rea unui me­di­ca­ment nou pe pi­aţă costă un mi­li­ard de lire, sumă exa­ge­rată şi im­po­si­bil de suportat.

Alți cer­ce­tă­tori, de la Lon­don School of Eco­no­mics, sus­țin o idee la care sub­scriu com­plet: îna­inte de a li se acorda bre­ve­tul, pro­du­că­to­rii de me­di­ca­mente ar tre­bui obli­gaţi să de­mon­streze că pro­du­sele lor sunt su­pe­ri­oare tra­ta­men­te­lor exis­tente şi nu su­pe­ri­oare faţă de pla­cebo, cum se în­tâm­plă în prezent.

Să­nă­ta­tea nu e ceva cu care să faci ex­pe­ri­mente per­so­nale, în­ghi­țind ra­ha­tu­rile pro­duse de nu-știu-care fa­brică de chi­mi­cale. De cu­rând o tâ­nără de 27 de ani a mu­rit fă­când stop car­d­iac din ca­uza unor pi­lule ma­gice de slă­bit. Auto­me­di­ca­ția nu e ceva de glu­mit. Dar pro­du­că­to­rul e com­plet pro­te­jat: da, a fă­cut  re­clamă pro­du­su­lui, dar la fi­nal ci­neva a zis pe ne­ră­su­flate că acesta este un su­pli­ment ali­men­tar, ci­tiți cu aten­ție pros­pec­tul, dacă apar ma­ni­fes­tări ne­plă­cute adre­sați-vă me­di­cu­lui. Pam-pam! Re­pede că tim­pul de re­clamă costă, nu ne în­tin­dem mai mult de trei se­cunde cu aver­tis­men­tul, cât ne obligă CNA-ul. Gata, mor­tul e de vină că n‑a con­sul­tat me­di­cul cum i‑am zis noi.

Într‑o țară ca Ro­mâ­nia, cu un sis­tem sa­ni­tar dez­as­truos și cu me­dici care fug în oc­ci­dent ca să câștige mai mult, nu e ne­voie de auto­me­di­ca­ție. E ne­voie de edu­ca­ție des­pre pro­te­ja­rea să­nă­tă­ții, des­pre pre­ven­ție în loc de tra­ta­ment. E ne­voie să ex­plici oa­me­ni­lor că nu te duci la me­dic când ești cu un pi­cior în groapă, ci re­gu­lat ca să afli ce ai pu­tea să faci ca să te men­ții să­nă­tos. Mă­car în me­di­ile ur­bane, pen­tru că la sate sun­tem prea de­parte încă de un ast­fel de dezi­de­rat. E ne­voie să faci pro­pa­gandă miș­că­rii în aer li­ber, mân­că­rii să­nă­toase, nu ha­pu­ri­lor chi­mice. Și lasă‑i pe me­dici să spună dacă și ce me­di­ca­ment îți e necesar.

Dacă ar fi după min­tea mea aș in­ter­zice re­cla­mele la medicamente.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Sorin Sfirlogea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. daniel lupu

    In­te­re­santa controversa!
    Ur­ma­rind cu­minte un di­a­log ai nu­mai de in­va­tat. Si, da,uneori este ideal sa nu te bagi in vorba! 🙂

  2. Augustin

    Tu pari să fi în ta­băra ce­lor care vor să facă bine cu forța. Ris­cantă treabă, pen­tru că „bi­nele tău” s‑ar pu­tea să nu fie bi­nele uni­ver­sal. De fapt, cel mai pro­ba­bil că nu e. (De­cât dacă te cheamă și Ii­sus, dar chiar și atunci e cu semn de-ntrebare :-).)

    Eu cred că bi­nele nu tre­buie for­țat pe gâ­tul ce­tă­țe­ni­lor, ci e de pre­fe­rat ca ce­tă­țe­nii să de­cidă pen­tru ei în­șiși ce e bine și ce nu, și să-și asume con­se­cin­țele pro­pri­i­lor decizii.

    Cu alte cu­vinte, în opi­nia mea, tâ­năra care a sfâr­șit tra­gic din ca­uza unor me­di­ca­mente ris­cante a su­fe­rit con­se­cința pro­priei de­ci­zii de a le in­gu­r­gita în că­u­ta­rea ide­a­lu­lui ei pon­de­ral. Apa­rent, a de­cis că nu me­rită să se auto­e­duce în ceea ce pri­vește po­ten­ți­a­lele ris­curi, o de­ci­zie care com­bi­nată cu cea­laltă (de a con­suma me­di­ca­men­tele) s‑a do­ve­dit a fi fatală.

    Are Sta­tul vreo res­pon­sa­bi­li­tate în ast­fel de ca­zuri? Poate da, poate ba. Dacă con­ve­nim că da, atunci unde se oprește res­pon­sa­bi­li­ta­tea asta? De exem­plu, ar tre­bui Sta­tul să con­stru­iască zi­duri im­pe­ne­tra­bile de‑a lun­gul fi­e­că­rui drum pu­blic? Pen­tru că din când în când mai fuge câte un co­pil după câte o minge ajunsă‑n stradă și se mai în­tâm­plă să se sfâr­șească la fel de tra­gic ca‑n ca­zul ju­nei de mai sus. Și-atunci? De ce nu ar fi Sta­tul res­pon­sa­bil și pen­tru ast­fel de ca­zuri? Și exem­plele ar pu­tea con­ti­nua la infinit.

    În opi­nia mea, op­țiu­nea mai în­țe­leaptă e ca Sta­tul să spună clar și răs­pi­cat: Ce­tă­țene, ești răs­pun­ză­tor de de­ci­zi­ile pe care le iei! În­vață să ju­deci când de­cizi ceva și să-ți asumi con­se­cin­țele! După care să se facă mic-mic, în ve­ci­nă­ta­tea lui zero, și să‑l lase pe fi­e­care să-și vadă de viața pro­prie (des­pre Stat zic).

    Ai fi de acord ca re­gula cu e ac­cep­ta­bil să pro­duci ceva doar dacă e mai bun de­cât ce există deja pe piață să se aplice și la alte in­dus­trii? Bu­nă­oară la cea auto. Îți per­miți un Mer­țan? Și‑n plus, s‑ar ajunge re­la­tiv re­pede la mo­no­po­luri pe ma­jo­ri­ta­tea pie­țe­lor, dat fi­ind că ba­riera de in­trare ar fi prea sus pen­tru a fi de­pă­șită de nou-veniți.

    Dacă com­pa­nia X și Y pro­duc am­bele as­pi­rină, re­clama ar pu­tea face di­fe­rența în­tre care din­tre ele vinde și care nu. Și atunci, de ce ar fi anor­mală pu­bli­ci­ta­tea la medicamente?

    • Sorin Sfirlogea

      1. Exem­plul cu co­pi­lul care fuge pe stradă e ne­re­le­vant: nu există ni­meni care în­deamnă pă­rin­ții să-și lase co­piii ne­su­pra­ve­gheați pe străzi, e de­ci­zia lor. În ca­zul ti­ne­rei care a mu­rit a exis­tat in­sti­ga­rea: con­sumă și vei fi su­plă și frumoasă.
      Este ok să pro­fiți de pros­tia cuiva, manipulându‑l? De unde să în­vețe ce­tă­țea­nul să ia de­ci­zii co­recte când nu se naște cu un in­te­lect prea do­tat, iar sta­tul îi pune la dis­po­zi­ție un sis­tem edu­ca­țio­nal de­fi­ci­tar, care nu îl în­vață să gân­dească ci să memoreze?
      2. Nu, n‑aș fi de acord la alte in­dus­trii. Nu văd de ce ar tre­bui să apli­cam ace­leași re­guli peste tot.
      3. Di­fe­rența în ca­zul me­di­ca­men­te­lor ar tre­bui s‑o facă va­loa­rea cu­ra­tivă, nu re­clama. Re­clama merge la auto­mo­bile. Încă o dată: “one size fits all” nu e o po­li­tică bună. Nu aplici ace­leași re­guli la toate industriile.

      • Augustin

        1. Okay. Alt exem­plu. Ac­ci­dente auto se-ntâm­plă (chiar cu dui­umu’). Re­clame la ma­șini așiș­de­rea. Ar tre­bui Sta­tul să in­ter­vină? (De exem­plu să amen­deze fir­mele pro­du­că­toare auto de fi­e­care dată când are loc un ac­ci­dent?) E evi­dent că pro­du­că­to­rii „in­stigă” po­pu­la­ția la a le cum­păra ma­și­nile, nu?

        Ce­tă­țea­nul în­vață din co­mu­ni­tate, de la pă­rinți, de la tine, de la mine, etc. Nu cred că Sta­tul (Bi­se­rica sau orice altă in­sti­tu­ție gi­gant) ar tre­bui să-și aroge răs­pun­de­rea de a educa în masă. S‑a-ncer­cat asta și re­zul­ta­tele sunt de plâns, după cum poți ob­serva la mo­dul cel mai di­rect. Sin­gu­rul lu­cru pe care in­ter­ven­ția in­sti­tu­țio­na­li­zată (cu sus­ți­nere le­gi­sla­tivă) îl re­u­șește e să rupă le­gă­tu­rile na­tu­rale din­tre ce­tă­țea­nul în for­mare și familia/comunitatea sa, du­când la ali­enare și o fugă de răs­pun­dere generalizată.

        Eu cred mai de­grabă într‑o re­zol­vare la nivel mi­cro (asu­ma­rea răs­pun­de­rii la nivel in­di­vi­dual, fa­mi­lial, even­tual co­mu­ni­tar), nu ma­cro (asu­ma­rea răs­pun­de­rii de re­pre­zen­tanți ai co­mu­ni­tă­ți­lor mari, nații).

        2 și 3. Nu cred că-nțe­leg de ce ar tre­bui fă­cute ex­cep­ții în do­me­niul Pharma/medicină. Ori­cum ser­vi­ci­ile me­di­cale tre­buie-mpa­che­tate în niște pro­cese eco­no­mice (pro­fit-dri­ven, that is), alt­fel riști să stag­nezi sau să pro­gre­sezi cu vi­teza mel­cu­lui, și-atunci de ce să nu fie ace­leași re­guli de com­pe­ti­ție ca în ce­le­lalte domenii?

        • Sorin Sfirlogea

          Tot nu mă con­vingi. Pro­du­că­to­rul de pas­tile mă în­deamnă să în­ghit pro­du­sul lui, ceea ce îmi face rău, dar mă minte că-mi va fi bine. La fel se în­tâm­plă cu ali­men­tele de proastă ca­li­tate. Pro­du­că­to­rul de ma­șini nu-mi spune în re­clamă să con­duc pe con­tra­sens sau să nu res­pect re­gu­lile de cir­cu­la­ție. Fo­lo­si­rea ma­și­nii în sine nu îmi pro­voacă un rău evi­dent și imi­nent. Ne­res­pec­ta­rea re­gu­li­lor cu con­se­cința ac­ci­den­tu­lui este li­be­rul meu arbitru.
          Apoi edu­ca­ția. Nu mă re­fer la a te în­văța ci­neva cum să iei fi­e­care de­ci­zie, ci la me­ca­nis­mul sim­plu de a urma un pro­ces ra­țio­nal: ana­liza me­sa­ju­lui, ve­ri­fi­ca­rea in­for­ma­ți­i­lor, ana­liza ris­cu­ri­lor și con­se­cin­țe­lor, lu­a­rea de­ci­ziei. Asta tre­buie să te în­vețe un sis­tem de educație.

          • Augustin

            Pro­du­că­to­rul de pas­tile nu-ți ga­ran­tează că-ți va fi bine, ci exa­ge­rează prin pre­zen­ta­rea aproape ex­clu­sivă a ce­lor care au avut acest dez­no­dământ. În cele trei se­cunde de la sfâr­și­tul spo­tu­lui pu­bli­ci­tar în care nici nu mai su­flă, te aver­ti­zează că lu­cru­rile s‑ar pu­tea să nu meargă ca‑n po­veste, și că există ris­curi pe care e bine să nu le ig­nori. Poți ar­gu­menta că nu e su­fi­cient acest aver­tis­ment, dar mu­sai să re­cu­noști că e mai mult de­cât fac pro­du­că­to­rii auto, bunăoară.

            Pe urmă, pas­ti­la­rul a tre­cut printr-un test cli­nic cu pas­ti­lele sale îna­inte de a primi li­cența de a le co­mer­ci­a­liza. Ăsta este pa­sul în care re­gu­la­to­rul ar tre­bui să cearnă și să lase să treacă doar cei care‑s con­formi cu stan­dar­dele pe care vrea să le im­pună. Deci acolo n‑are de­cât Sta­tul să-și ma­ni­feste res­pon­sa­bi­li­ta­tea cu care se la­udă și să stingă din fașă dacă i se pare că‑i cazul.

            Edu­ca­ția. Nici eu nu mă re­fe­ream la dus de mâ­nuță, și mi­cro-con­trol al fi­e­că­rei de­ci­zii, ci la ceea ce spui și tu. Și cred că edu­ca­ția asta se face mai te­me­i­nic în fa­mi­lie, trib, sat, de­cât în sala de clasă mo­de­lată după hala de producție.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.