Că nu ne naș­tem egali de­cât în drep­turi e un fapt atât de evi­dent în­cât nu poate fi con­tes­tat de ni­meni. Sun­tem mai fru­moși sau mai urâți, mai îna­lți sau mai scunzi, mai blonzi sau mai bru­neți, mai in­te­li­genți sau mai proști, după cum se aran­jează com­bi­na­ți­ile ge­ne­tice care ne com­pun ere­di­ta­tea. Vor mai fi fi­ind și alte cri­te­rii care ne duc spre de­o­se­biri, pu­țin im­portă până la urmă toate aceste di­fe­rențe, atâta timp cât rămâ­nem cre­din­cioși ideii că drep­tu­rile fi­e­că­ruia din­tre noi sunt res­pec­tate și puse în dreaptă cum­pănă cu ale ori­că­rui alt om. Și, mă­car de­cla­ra­tiv, afir­măm sus și tare că de­mo­cra­ția este va­lidă din această per­spec­tivă, toc­mai pen­tru că oferă fi­e­că­ruia po­si­bi­li­ta­tea de a‑și exer­cita ega­li­ta­tea în drep­turi.

Din­colo de de­cla­ra­ții însă este viața de zi cu zi și acolo sun­tem cei care sun­tem, clă­diți din ca­li­tăți și de­fecte, în com­bi­na­ții care ne de­fi­nesc per­so­na­li­tă­țile in­di­vi­du­ale. Ori­cât ne-am dori de egali în drep­turi, rămâ­nem di­verși în com­por­ta­mente și abi­li­tăți, re­ac­țio­năm di­fe­rit la ceea ce ne în­con­joară fie din mo­tive emo­țio­nale, fie din ca­uze ra­țio­nale. Unii în­țe­leg mai multe, sunt mai ca­pa­bili să uti­li­zeze cre­ie­rul mai mult de­cât al­ții – spu­nem că sunt mai in­te­li­genți. Nu în­seamnă că sunt mai buni în mod ne­ce­sar, dar au abi­li­tăți in­te­lec­tu­ale su­pe­ri­oare și — de cele mai multe ori – asta îi pune în po­zi­ții avan­ta­joase față de cei­lalți. Ori­cât de dur ar suna asta, ade­vă­rul e că in­te­li­gența e mi­no­ri­tară, pros­tia e de de­parte mai răs­pân­dită în­tre se­me­nii noș­tri. În plus pros­tia e ex­trem de te­nace: se poate ma­ni­festa chiar și acolo unde există “echi­pa­men­tul” in­te­lec­tual ne­ce­sar. Cu to­ții știm oa­meni in­te­li­genți care — din va­rii mo­tive — dau une­ori niște probe de co­lo­sală pros­tie.

În ciuda ti­tlu­lui, nu vreau să‑i per­si­flez pe proști. Ana­li­zând lo­gic si­tu­a­ția lor nu îi poți acuza de ni­mic, nu e ca și cum au fost în­tre­bați dacă vor să fie proști și ei au spus: da, vrem. Atâta ba­gaj ge­ne­tic a ajuns la ei, atâta gla­go­rie au pu­tut do­bândi. Si­tu­a­ția lor îi face însă foarte vul­ne­ra­bili, expunându‑i unei mul­ti­tu­dini de pe­ri­cole și în­tre­ba­rea pe care mi‑o pun este dacă este co­rect să se pro­fite de han­di­ca­pul lor. Există chiar și ex­pre­sia “de ni­meni nu te poți fo­losi [așa de ușor] ca de prost”. M‑am gân­dit mai in­de­lung la asta după ce am ci­tit un co­men­ta­riu al lui Au­gus­tin, care spu­nea în esență că ce­tă­țea­nul unui stat tre­buie lă­sat să ju­dece sin­gur ce e bine și ce e rău, ne­pro­te­jat de stat sau de cei­lalți, vic­timă a ace­lora care îi ex­ploa­tează pros­tia. Eu parcă n‑aș fi de acord cu asta și mi se pare că avem o ati­tu­dine du­pli­ci­tară în pri­vința pros­tiei.

Pe de o parte sun­tem ne­mul­țu­miti de efec­tele so­ci­ale ale pros­tiei, ne in­dig­nează fap­tul că po­li­ti­cie­nii ma­ni­pu­lează oa­me­nii pro­mițându-le cai verzi pe pe­reți, pro­fi­tând de in­ca­pa­ci­ta­tea ma­jo­ri­tă­ții de a ra­ționa su­fi­cient de lim­pede pen­tru a dis­tinge min­ciuna de ade­văr. Îi con­dam­năm pe cei care îi vo­tează pen­tru că pică re­pe­tat în plasa pro­mi­siu­ni­lor ne­îm­pli­nite, târându‑i și pe cei­lalți după ei prin forța can­ti­tă­ții ma­jo­ri­tare, ui­tând că vo­tan­ții aceia nu au echi­pa­rea ne­ce­sară pen­tru a face ra­țio­na­mente mai bune. În plus nici sis­te­mul de edu­ca­ție nu se stră­duie să ne ofere un mi­nim ba­gaj in­for­ma­țio­nal cu care să ope­răm zil­nic – cu­ri­cu­lele șco­lare sunt atât de com­plexe și în­căr­cate în­cât, dacă nu ai o in­te­li­gență me­die și o vo­ință încă și mai mare, nu ai șanse să te alegi cu ceva din par­cur­ge­rea a 12 ani de în­vă­țământ.

Dar atunci când vine vorba des­pre eco­no­mie, des­pre so­ci­e­ta­tea de con­sum în care trăim, ni se pare foarte în re­gulă să se pro­fite de pe urma pros­tiei. Fap­tul că pu­bli­ci­ta­tea ne în­deamnă să con­su­măm mân­care de proastă ca­li­tate pen­tru că nu ne duce min­tea la pe­ri­co­lele că­rora ne ex­pu­nem, nu știm să eva­luăm ris­cu­rile și nici n‑avem o mi­nimă edu­ca­ție ali­men­tară, să în­ghi­țim ha­puri chi­mice care pro­mit o min­ci­noasă să­nă­tate, să in­trăm în în­vâr­teli fi­nan­ci­are în care ne pier­dem și bruma de ago­ni­seală, să ur­măm uni­ver­si­tăți pri­vate care fur­ni­zează ilu­zia unei ști­ințe de carte, anulându-ne și ul­tima șansă de a ne autoa­na­liza cri­tic, nu ne in­dig­nează de fel pen­tru că toate as­tea se  nu­mesc eco­no­mie de piață, este le­gea ce­re­rii și ofer­tei. Este imo­ral să per­miți proș­ti­lor să-și păs­treze ba­nii, spune una din le­gile lui Mur­phy. Pro­blema nu e că pros­tia își face rău din ca­uza pro­pri­i­lor sale ac­țiuni, ci că este sti­mu­lată că­tre si­tu­a­ții pe­ri­cu­loase cu me­saje meș­te­șu­gite, pre­me­di­tându-se eroa­rea de ra­țio­na­ment.

Când un om își pierde pi­cioa­rele sau mâi­nile spu­nem că e “phy­si­ca­lly cha­l­len­ged” șî îi creăm con­di­ții su­pli­men­tare ca să poată trăi o viață com­pa­ra­bilă cu a noas­tră, cei per­fect să­nă­toși: lo­curi spe­ci­ale în auto­buz, toa­lete adap­tate, rampe de ac­ces pen­tru că­ru­cioare. Când ci­neva se naște “in­te­lec­tu­a­lly cha­l­len­ged” nu doar că nu‑l aju­tăm, ci ne echi­păm cu toate in­stru­men­tele prin care pu­tem ex­ploata eco­no­mic han­di­ca­pul său. Sun­tem du­pli­ci­tari to­tuși: pros­tia so­ci­ală este con­dam­na­bilă, doar cea eco­no­mică e dezi­ra­bilă. Prima ne trage îna­poi, e frâna pro­gre­su­lui so­cial, a doua este mo­to­rul con­su­mu­lui. Și nu-mi spu­neți că e vorba de so­ci­a­lism ver­sus ca­pi­ta­lism, po­ves­tea asta n‑are ni­mic de a face cu ide­o­lo­gi­ile, ci cu sim­pla mo­rală a so­ci­e­tă­ții umane și cu pro­gre­sul nos­tru ca spe­cie in­te­li­gentă. Deci, ce să fa­cem cu pros­tia? O tra­tăm sau o cul­ti­văm? Pen­tru că, ori­care ar fi de­ci­zia noas­tră, ar tre­bui să fim con­sec­venți. Dacă nu ne‑o do­rim, atunci hai să în­ce­tăm să o sti­mu­lăm pen­tru a pro­fita de pe urma ei. Dacă o fo­lo­sim, atunci tre­buie să ac­cep­tăm și efec­tele ei so­ci­ale.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. daniel lupu

    Eu nu cred ca pu­tem vorbi la mo­dul ge­ne­ral des­pre pros­tie, atunci cand ve­dem ce forme abe­rante im­bracă în zi­lele noas­tre ma­ni­pu­la­rea po­li­tică și co­mer­ci­ală. Ma­ni­pu­la­rea se fo­lo­sește de ști­ință, de cu­noaș­te­rea ex­tra­or­di­nar de amă­nu­n­țită a psi­ho­lo­giei in­di­vi­du­lui și ma­se­lor etc. Ma­ni­pu­la­rea se adre­sează tu­tu­ror și, în­cearcă, în di­verse sco­puri, prin me­tode din ce în ce mai so­fis­ti­cate și mai per­fide, să in­flu­en­țeze cât mai mulți oa­meni, in­di­fe­rent de nive­lul lor de in­te­li­gență. Dacă ar fi să pot im­pune o de­viză, care să că­lă­u­zescă ac­țiu­nile unor con­du­că­tori res­pon­sa­bili, pen­tru a ne salva de la dez­as­tru, aceasta ar fi pur și sim­plu ”Opriți ma­ni­pu­la­rea” și nici­de­cum ”Opriți ma­ni­pu­la­rea proș­ti­lor”.

  2. Augustin

    Deci, ce să fa­cem cu pros­tia? O tra­tăm sau o cul­ti­văm?

    Nici una, nici alta. E su­fi­cient să o lă­săm să evo­lu­eze în voie și se va re­zolva de la sine.

    La fel ca și Alice (mai sus), eu nu cred că există prea mulți proști „na­tu­rali”. Adică oa­meni care să aibă de­fi­ciențe in­te­lec­tu­ale sem­ni­fi­ca­tive, că­rora să le fie greu să dis­tingă în­tre bine și rău, în­tre avan­ta­jos și dez­a­van­ta­jos, în­tre acum și vi­i­tor.

    Sus­pec­tez că ce de­ran­jează de fapt este pros­tia mi­mată, asu­mată de „prost” la pre­siu­nea gru­pu­lui din care face parte, sau pen­tru ob­ți­ne­rea unui avan­taj con­juc­tu­ral. Ori asta nu cred că tre­buie ri­di­cată la nivel de pro­blemă co­mu­ni­tară (i.e. ce fa­cem? noi, co­mu­ni­ta­tea), pen­tru că sunt cel mult pro­bleme in­di­vi­du­ale (ale lui X, Y, Z care se com­plac în pros­tia lor).

    În fine, iată și o carte a că­rui ti­tlu pare să se po­tri­vească bine în con­tex­tul de aici: Dum­bing Us Down. N‑am citit‑o, dar cu­nosc au­to­rul și cam am idee ce ar tre­bui să con­țină car­tea. Aș risca o bere la un pa­riu că pro­ba­bil ai găsi‑n car­tea asta niște răs­pun­suri in­te­re­sante la frămân­tă­rile de la care a por­nit pos­ta­rea.

  3. Karioka

    Eu cred ca “Tara te vrea prost” nu e nici o sim­pla me­ta­fora si nici vreo goanga con­spi­ra­ti­o­nista. Pro­ba­bil asa func­tio­neaza to­tul. Eco­no­mia, po­li­tica, pharma. Cum­pa­ra­to­rul in­for­mat se fat­zaie mult si chel­tuie pu­tin. Cum­pa­ra­to­rul fra­ier se in­gra­ma­deste la re­du­ceri la bor­ma­sine cu sa­cosa. Si mai cheama si pe al­tii. Ne­gus­tor sa fii, ce-ai face?
    Am bo­cit re­cent de mila unui vi­tel care in vreo 4 zile va de­veni ali­ment si imi va trona in far­fu­rie. Am de­cla­rat chiar ca nu vreau sa fiu par­tasa la ma­cel, chit ca e o aso­mare etica. Si ca imi vine sa ma fac ve­gana cand ma gan­desc la ochii aia de be­be­lus pa­ri­co­pi­tat. Bar­batu-meu mi‑a rea­min­tit ca pu­tem noi sa man­cam praz 1 an, vi­te­lul ala tot fleici va ajunge.
    Poate asa ra­tio­neaza si cel din spa­tele te­j­ghe­lei. Domni­soara Flora tot proasta ra­mane. Daca nu o fra­ie­resc eu cu ule­iul meu de sla­bit 45 de kile pe mi­nut, o fra­ie­reste ve­ci­nul. Deci?

    • Sorin Sfirlogea

      Și eu bă­nu­iesc ace­lași lu­cru, așa s‑a con­struit trep­tat în­treaga so­ci­e­tate con­tem­po­rană, pe baza prin­ci­pi­u­lui că tre­buie să gă­sești mo­da­li­ta­tea prin care să pros­peri de pe urma unei vi­cle­nii apli­cate al­tora. Fi­rește, nu toate afa­ce­rile sunt ba­zate pe min­ciună, dar în ul­tima vreme în­flo­resc tare multe din ca­te­go­ria asta. Po­li­tica ur­mează o lo­gică si­mi­lară: minte‑i ca să te așezi di­na­in­tea bu­ca­te­lor. Dacă n‑o faci tu, o face alt­ci­neva.
      Sun­tem deci con­dam­nați ca spe­cie să nu pro­gre­săm pen­tru că ne sa­bo­tăm re­ci­proc și, cul­mea, pie­dica prin­ci­pală este chiar de­mo­cra­ția. Ea ne obligă să că­u­tăm o ma­jo­ri­tate care să fie de acord cu un prin­ci­piu pen­tru a‑l pu­tea aplica ce­lor­lalți. În ca­zul de față ar tre­bui ca ma­jo­ri­ta­tea să cadă de acord că ex­ploa­ta­rea pros­tiei este dă­u­nă­toare spe­ciei umane, du­când la de­gra­dare mo­rală și la con­sum inu­til de re­surse. Alt­min­teri vom con­ti­nua după mo­de­lul ac­tual. Sun­tem con­fi­gu­rați în așa fel în­cât nu vom ieși din min­ds­tate-ul ac­tual de­cât printr‑o criză ma­joră, fie mo­rală, fie de re­surse.

      • Marius

        Deja sun­tem co­co­sati de crize ma­jore (atat cea a re­sur­se­lor, cat si cea mo­rala), chiar daca unii se fac ca nu le vad, iar pros­tii (sic!) chair nu pot sa le per­ceapa.

        Mi­le­nii in­tregi, ome­ni­rea a fost con­dusa prin Dic­ta­tura si a pro­gre­sat oa­re­cum ar­mo­nios (sti­inta, arta, teh­no­lo­gie, etc.). In ul­ti­mul se­col, cel al de­mo­cra­tiei, imi pare ca sin­gu­rele pro­grese re­mar­ca­bile au fost cele ale teh­no­lo­giei. In spe­cial ale teh­nol­gi­i­lor care duc la pro­duse van­da­bile pe scara larga (me­di­ca­mente inu­tile, elec­tro­nica de con­sum, su­ro­gate de man­care si bau­tura, in­dus­tria ci­ne­ma­to­gra­fi­caa, te­le­vi­ziu­nea si teh­no­gia web — utile mai ales pen­tru ras­pan­di­rea pros­tiei).

        Pare ca sin­gura cale de a tine pros­tii sub con­trol este Dic­ta­tura. Dar una ade­va­rata, nu abu­re­ala mo­derna si so­fis­ti­cata pe care o traim azi. Pro­ba­bil ca o sa ne re­in­toar­cem la Dic­ta­tura (si nu doar noi, ro­ma­nii), dar mai in­tai tre­buie sa ne mai im­pu­ti­nam, ca pros­tii se si in­mul­tesc pre­cum ie­pu­rii. De im­pu­ti­na­rea asta toc­mai se ocupa acum Mon­santo si com­pa­ni­ile pharma (asa zic te­o­re­ti­cie­nii con­spi­ra­tiei).

  4. Alice

    Îna­inte de pros­tie există co­mo­di­tate, mân­drie (pros­tească, sic!), ti­că­lo­șie, in­vi­die, lăcomie..văd că, cu enu­me­ra­rea asta mă apro­pii de Se­ven. Și‑o în­că­pă­țâ­nare demnă de o ca­uză mai bună. Mă tot în­treb cum ar arăta lu­mea (Ro) dacă ”proș­tii” și-ar translata de­ter­mi­na­rea spre alte ca­uze.
    Eu cred că pu­țini oa­meni sunt cu ade­vă­rat proști, adică să nu‑i ducă min­tea de­loc. Îi duce, dar îi duce în di­rec­ții ne­de­zi­ra­bile.
    Cum cred că oa­me­nii pot dis­cerne, în mod na­tu­ral, ere­di­tar, în­tre bine și rău. Res­tul e ale­gere. Pen­tru care și sper să fie ju­de­cați. Asta, că tot vor­bim zi­lele as­tea de Jus­ti­ție.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.