Teoria consumului de morcovi

Vor­beam deunăzi despre cerere și ofertă și depre felul în care com­pani­ile multi­naționale pot manip­ula în inte­ri­orul unei comu­nități acest echili­bru bine­făcă­tor al unei economii cu ade­vărat sănă­toase. Am crezut că sim­plul enunț va fi îndea­juns pen­tru a sug­era înțe­lesurile mul­ti­ple pe care le con­sider cuprinse în acest subiect, dar comen­tarii ulte­rioare mi-au aratat că m‑am înșe­lat. Așa că m‑am hotărât să mă explic mai bine.

Din­tre cele două talere ale aces­tei bal­anțe eco­nom­ice, oferta pare să fie cea mai lesne de înțe­les. Com­pani­ile răspund unei cereri prin pro­dusele și ser­vici­ile lor, cerând în schimb o con­traval­oare pro­porțion­ală cu gradul în care reușesc să acopere solic­itarea clienților. Pare cât se poate de sim­plu și de clar. Și totuși… Dacă privim puțin modul în care se con­stru­iește oferta în zilele noas­tre vom observa că enunțul de mai sus nu e chiar atât de ade­vărat.

Să luăm de pildă indus­tria cos­met­ică. Un pro­ducă­tor oferă șam­pon cu extract de por­to­cale, despre care spune că face părul mai-nu-știu-cum. Min­unat, oamenii își doresc să aibă părul exact așa, deci îl cumpără. După un timp pro­ducă­torul mai toarnă niște col­orant și niște chim­i­cale în șam­pon și spune că acum are extract de ylang-ylang, care face părul așa-și-pe-dincolo. Nimeni n‑a cerut asta, dar deja pro­dusul cu extract de por­to­cale a deza­măgit și, dacă oferta pen­tru un nou pro­dus există, apar de îndată și dori­tori. Curi­oz­i­tatea umană, deza­mă­girea plan­i­fi­cată și dez­in­for­marea sub­tilă sunt stim­uli sufi­cienți pen­tru a con­suma un pro­dus pe care în real­i­tate nu l‑ai solic­i­tat nicio­dată.

Real­i­tatea este că șam­ponul ofer­tat în primă instanță nu are nici pe departe cal­itățile afir­mate, cum nici al doilea sor­ti­ment nu le are. E însă nevoie de schim­barea con­tinuă a sor­ti­men­tației pen­tru că oferta funcționează exact pre­cum mor­covul atâr­nat în fața unui cal: e o eternă făgă­duință, nicio­dată împlin­ită pe deplin. Nici unul din șam­poane nu își îndeplinește com­plet promi­si­unea, așa că după un timp min­ci­una veche tre­buie înlocuită cu alta nouă.

Mod­elul ăsta de afacere nu e străin nici altor indus­trii, cu difer­ențier­ile de cuvi­ință. Elec­tro­cas­nicele de pildă au o log­ică asemănă­toare, cu obser­vația că în cazul lor nu promi­si­unea este fla­grant încăl­cată, ci ciclul de viață este scur­tat sem­ni­fica­tiv, iar defecți­u­nile sunt imposi­bil de reparat din motive de com­pacti­zare aproape totală. Sin­gura vari­antă este înlocuirea, care este încu­ra­jată supli­men­tar și de adău­garea per­ma­nentă a unor noi funcțion­al­ități, neso­lic­i­tate de fapt de nimeni. Mașina mea de spălat are vreo 20 de pro­grame, din care cred că am folosit până acum – în patru ani – vreo trei. Cele­lalte sunt pur și sim­plu inutile, sim­ple mof­turi menite să o facă să pară mai impre­sio­n­antă, mai dezirabilă.

Iar atunci când falsa diver­si­fi­care nu e posi­bilă – să luăm cazul indus­triei cimen­tu­lui, de pildă – oferta este manip­u­lată prin lim­itare pen­tru menținerea unui preț ridi­cat. Com­pani­ile pro­ducă­toare se pot înțelege între ele, împărțindu-și piața unei comu­nități printr‑o ofertă con­tro­lată, la prețuri ante­rior con­ven­ite. Con­curența induce scăderea prețurilor, ne spune econo­mia de piață. Nu și dacă e o con­curență sim­u­lată. O plim­bare prin Româ­nia de azi ar ocaziona intere­sante obser­vații despre cum în fiecare județ se găsește la vân­zare doar un anu­mit brand de ciment, cele­lalte lipsind com­plet sau fiind doar ane­mic reprezen­tate. O pură întâm­plare?

Și asta mă face să mă întreb ce este, de fapt, cer­erea în econo­mia de piață? Teo­retic ar tre­bui să reprez­inte o nece­si­tate expri­mată de cumpără­tor, bazată pe o nevoie reală, iden­ti­fi­cată și expri­mată con­cret. Prac­tic însă este o manip­u­lare a aces­tei nevoi, prin induc­erea unor false nece­sități sau prin oferte pref­er­ențiale, lim­i­tate, pen­tru a jus­ti­fica menținerea unui anu­mit nivel de prețuri. Cumpără­to­rilor li se sug­erează direct sau indi­rect ce vor, fie prin pub­lic­i­tate pen­tru ofertă, fie prin infor­mare ten­dențioasă care sug­erează o nevoie inex­is­tentă în mod real. Ast­fel, sunt trans­for­mați în con­suma­tori. Iar un con­suma­tor nu își mai exercită liberul arbi­tru în definirea cererii sale, ci urmează docil tend­ințele trasate de ofertă.

Și până la urmă de ce și-ar dori o comu­ni­tate să își spore­ască arti­fi­cial cer­erea, să con­sume? Este în intere­sul ei? Firește că nu. Resursele chel­tu­ite pen­tru a cumpăra ceva ce nu este cu ade­vărat nece­sar sunt risip­ite prostește, în loc să fie folosite acolo unde erau cu ade­vărat utile: în edu­cație, în sănă­tate, în cul­tură etc, adică în folo­sul pro­priu al comu­nității. Con­sumul este cre­ator de locuri de muncă în comu­nități – auzim ade­sea acest argu­ment. Corect, dar nu neapărat în cea pro­prie, ci în cu totul altele. Dar să spunem că admitem asta, totuși de ce e nevoie mereu de tot mai multe locuri de muncă? Pen­tru că sun­tem tot mai mulți, sunt tot mai multe guri de hrănit. Și de ce sun­tem tot mai mulți? Pen­tru că există mereu o supra-ofertă, îndestulă­toare pen­tru o cerere mai mare. De ce se pro­duce și se oferă mai mult decât e nece­sar? Pen­tru că e nevoie de mai mult profit, com­pani­ile vor să crească, acționar­iatul vrea câș­tig­uri mai mari.

Econo­mia de piață con­tem­po­rană nu mai este guver­nată de legea cererii și ofer­tei, ci de aceea a creș­terii con­tinue a prof­i­t­u­lui. Iar asta nu este nici pe departe un mecan­ism care să asig­ure echili­brul într‑o comu­ni­tate, ori­care ar fi dimen­si­u­nile ei: cartier, oraș, țară, regiune, plan­etă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu