Un ochi râde, altul plânge

Recunosc din capul locu­lui că nici eu nu știu ce să cred despre povestea asta cu descen­tralizarea. De aia nici n‑am pomenit nimic de ea, deși e ceva timp de când se tot dis­cută prin presa despre declar­ați­ile unora și altora pe acest subiect. De fiecare dată când porneam cu avânt să scriu câteva rân­duri, mă împiedicam în pro­pri­ile con­traar­gu­mente și nimic nu părea că se leagă logic. E bine să facem descen­tralizarea sau nu?

Nici acum nu sunt mai lămu­rit. Argu­mentele pro și con­tra sunt ace­leași, nu au încli­nat nici unele bal­anța în favoarea lor. Îmi dis­plac pro­fund cei care azi pro­movează ideea și îi sus­pectez de gân­duri ticăloase, dar parcă ăia dinain­tea lor erau mai breji?

Întot­deauna am crezut – și sper că am reușit să spun sufi­cient de clar asta în alte prile­juri – că reclădi­rea României nu poate să înceapă alt­minteri decât prin reclădi­rea micilor comu­nități, fie că sunt sate, orașe mici sau chiar cartiere din orașe mai mari. Spir­i­tul de sol­i­dar­i­tate pe care îl cere efor­tul de a redesena des­tinul nos­tru nu e ceva ce se naște ca prin farmec sub bagheta unui lider prov­i­dențial. Dar ca această pref­acere să fie măcar posi­bilă, este nevoie de înzes­trarea fiecărei comu­nități cu atributele voinței și put­erii de a‑și deter­mina sin­gură ros­tul. Cu cât decizi­ile privind pro­pria viață vor fi mai aproape de fiecare indi­vid, cu atât nevoia de respon­s­abi­lizare și sol­i­darizare va crește, spre binele întregii comu­nități și al nației per ansam­blu. Este deci bine să facem descen­tralizare – mi-am zis.

Apoi mi-am amintit cine sunt cei care vor hotărî noile reg­uli: vestiții baroni ai cla­sei politice. Și am înțe­les repede că în fața noas­tră se deschide o cap­cană adâncă, aceea a corupției locale, mai lesne de prac­ti­cat și mai anevoie de dezvăluit, pen­tru că forța pre­sei provin­ciale este infinit mai mică decât cea a mar­ilor ziare cu jur­nal­iști mai mulți și cu mijloace de inves­ti­gare. Pe plan local pot­logări­ile sunt mai lesne acoperite, oamenii sunt mai puțin infor­mați. Există în provin­cie spir­i­tul civic nece­sar pen­tru a păs­tra un ochi vig­i­lent asupra mod­u­lui cum se folos­esc sumele sem­ni­fica­tive care vor lua calea bugetelor regionale și locale? Răspun­sul este mai degrabă nu, cred eu.

Îmi spun apoi că jude­cata isto­riei e mai mereu prag­mat­ică. Nu con­tează că un lucru bun începe printr‑o eroare sau un abuz. Une­ori e impor­tant să afirmi un prin­cipiu, chiar dacă inițial el favorizează doar pe unii și îi așează nemer­i­tat în capul bucatelor. Tim­pul cerne totul cu neo­bosita lui cadență și, într-un final, lucrurile bune ajung să iasă la suprafață. Poate că așa e și cu descen­tralizarea – la început va favoriza boier­imea provin­cială, dar mai târziu lucrurile se vor așeza și ros­tul ei se va vădi în viața de zi cu zi a comu­nităților.

Îndată însă gân­dul mă duce spre isto­ria românilor: când oare am învățat ceva bun din întâm­plările pe care mai degrabă alții ni le-au hărăzit? Când am știut trage folos din necazurile prin care am tre­cut? Când am fost sol­i­dari alt­fel decât în vre­muri de prime­jdie, când de coez­i­une atârna viața noas­tră și a gen­er­ați­ilor ce urmau?

Liviu Drag­nea – arti­zanul aces­tei descen­tral­izări — spunea într‑o declar­ație pub­lică recentă că este pen­tru prima oară când se va real­iza o rup­tură serioasă de comu­nism. Îi dau drep­tate. Sin­gu­rul lucru de care nu sunt sigur e direcția în care ne îndrep­tăm: înainte, spre o soci­etate mod­ernă și civ­i­lizată, sau înapoi, către curțile boier­ilor, cu slugi, vătafi și opin­cari?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu