Tentația adevărului absolut

Inte­rac­ti­vi­ta­tea pe care o face posi­bilă inter­ne­tul este, cu sigu­ranță, un extra­or­di­nar avan­taj față de mij­loa­cele cla­sice de comu­ni­care. În sub­so­lul unui text, arti­col de ziar sau de blog, poți să întâl­nești opi­nii foarte diverse, pro­ve­nind de la oameni pe care pro­ba­bil nu i‐ai fi întâl­nit nici­o­dată față în față. Și, în prin­ci­piu, ăsta e un lucru foarte bun – iată că oame­nii pot comu­nica mai intens, pot inte­rac­ționa mai mult.

În egală măsură inte­rac­ti­vi­ta­tea inter­ne­tu­lui mi‐a dez­vă­luit o față nu foarte pri­e­te­noasă a lumii în care tră­iesc. Câtă vreme n‐aveam inter­net, mer­geam pe stradă și pri­veam oame­nii din jur cu sim­pa­tie sau măcar cu o anume neu­tra­li­tate, creditându‐i cu bună cuvi­ință, inte­li­gență și com­pa­siune față de seme­nii lor. Din momen­tul în care mass‐media s‐a mutat pe online, alăturându‐se deja popu­la­rei miș­cări social media, ima­gi­nea mea des­pre oame­nii care mă încon­joară s‐a schim­bat în rău. Citesc comen­ta­ri­ile care înso­țesc arti­cole sau pos­tări pe Face­book și con­stat că în lume există mult mai multă proastă creș­tere, agre­si­vi­tate, pros­tie și sufi­ciență decât mi‐aș fi închi­puit.

Cad și eu în păca­tul ăsta, deși îmi tot spun mie însumi să mă abțin, mânat de valul sar­cas­mu­lui și aro­gan­ței care înso­țește subiec­tele deli­cate, mai cu seamă cele care țin de viziu­nile per­so­nale des­pre poli­tică, reli­gie sau civism. Mă sur­prind ten­tat să răs­pund cu ace­eași monedă, să iro­ni­zez și să dau replici agre­sive atunci când sunt pro­vo­cat sau chiar când doar ghi­cesc o inten­ție rău­tă­cioasă sub comen­ta­riul cuiva. De multe ori reu­șesc să‐mi con­tro­lez por­ni­rile, dar recu­nosc că mi‐aș dori să pot rezista mai bine ten­ta­ției de a‐mi mani­festa orgo­liul per­so­nal, care nu e nici el mic.

Evi­dent, totul începe de la a con­tra­zice afir­ma­ți­ile cuiva. Dacă opi­nia mea nu îi con­firmă punc­tul de vedere res­pec­ti­vu­lui, începe dis­puta. Și nu asta ar fi pro­blema, până la urmă din dez­ba­tere se nasc multe idei inte­re­sante. Pro­blema e că observ o anume radi­ca­li­zare a opi­ni­i­lor, o fer­mi­tate exce­sivă în afir­ma­ții, care se tra­duce prin mesa­jul subli­mi­nal: eu dețin ade­vă­rul abso­lut, nu pot fi con­tra­zis. Iar dacă insist, dez­ba­te­rea se trans­formă în luptă, iar obiec­ti­vul nu mai este de a mă con­vinge cu argu­mente, ci de a mă desfi­ința.

Rare­ori mă mai aven­tu­rez deci să con­tra­zic ceea ce spun unii si alții. Însă lucru­rile nu se opresc aici – agre­si­vi­ta­tea devine activă și se mani­festă împo­triva a ceea ce afirm eu. Drep­tul la opi­nie nu‐mi mai este garan­tat nici în spa­țiul per­so­nal de dis­cu­ții, troll‐ul simte nevoia să atace și să zdro­bească, repe­tând obse­siv ace­leași idei și con­cepte, demon­strând de fie­care dată că nu e dis­pus să pună sub sem­nul între­bă­rii nimic din afir­ma­ți­ile sale.

De obi­cei genul ăsta de com­por­ta­ment e înso­țit de un bagaj des­tul de redus de cunoș­tințe. Tipul ăsta de per­soană nu e com­plet stră­ină de un anume subiect, are niște lec­turi mai mult sau mai puțin con­sis­tente, dar nu prea reu­șește să le lege de alte per­spec­tive. Până la urmă nici un subiect din sfera soci­a­lu­lui nu poate fi tra­tat ca o insulă izo­lată, vrând‐nevrând poli­tică, filo­zo­fie, reli­gie, etică și mora­li­tate se între­pă­trund în argu­men­ta­ție. Troll‐ul nu poate urma calea asta decât sepa­rând net per­spec­ti­vele și troll‐ându‐le dis­tinct – pen­tru fie­care are un unghi de atac, dar core­la­ți­ile îi dis­trug stra­te­gia. Iar dacă te retragi acu­zând nive­lul scă­zut al dis­cu­ției, ești bine­în­țe­les fals‐superior și îngâm­fat.

A con­tra­zice pe cineva este o formă de res­pect. E un alt fel de a spune: îmi pasă sufi­cient de mult de tine ca să încerc să te con­ving și să te aduc de par­tea mea. Însă dife­rența esen­ți­ală între a con­tra­zice și a desfi­ința pe cineva con­stă în trei pre­con­di­ții ale dez­ba­te­rii: să dis­cuți ches­tiu­nea nu per­soana, să aduci argu­mente per­ti­nente și să fii gata să pui sub sem­nul între­bă­rii pro­pri­ile opi­nii. Se întâm­plă tot mai rar ca acest mod de dez­ba­tere să se pro­ducă în dis­cur­sul public de pe inter­net. Iar radi­ca­li­za­rea asta nu doar că dău­nează comu­ni­că­rii, ci devine tot mai con­ta­gi­oasă, trăgându‐i de par­tea sa chiar și pe cei care până mai ieri erau dis­puși la dia­log. Și, din păcate, în ultima vreme nu mă pot lăuda că rezist prea bine ten­ta­ției ade­vă­ru­lui abso­lut.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. daniel lupu

    Eu unul, rog pe toata lumea sa accepte „Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa”


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu