Tentația adevărului absolut

Inter­ac­tiv­i­tatea pe care o face posi­bilă inter­ne­tul este, cu sig­u­ranță, un extra­or­di­nar avan­taj față de mijloacele cla­sice de comu­ni­care. În sub­solul unui text, arti­col de ziar sau de blog, poți să întâl­nești opinii foarte diverse, provenind de la oameni pe care prob­a­bil nu i‑ai fi întâl­nit nicio­dată față în față. Și, în prin­cipiu, ăsta e un lucru foarte bun — iată că oamenii pot comu­nica mai intens, pot inter­acționa mai mult.

În egală măsură inter­ac­tiv­i­tatea inter­ne­tu­lui mi‑a dezvăluit o față nu foarte pri­etenoasă a lumii în care trăi­esc. Câtă vreme n‑aveam inter­net, mergeam pe stradă și priveam oamenii din jur cu sim­patie sau măcar cu o anume neu­tral­i­tate, creditându‑i cu bună cuvi­ință, inteligență și com­pa­si­une față de semenii lor. Din momen­tul în care mass-media s‑a mutat pe online, alăturându-se deja pop­u­larei mișcări social media, imag­inea mea despre oamenii care mă încon­joară s‑a schim­bat în rău. Citesc comen­tari­ile care însoțesc arti­cole sau postări pe Face­book și con­stat că în lume există mult mai multă proastă creștere, agre­siv­i­tate, prostie și sufi­ciență decât mi-aș fi închipuit.

Cad și eu în păcatul ăsta, deși îmi tot spun mie însumi să mă abțin, mânat de valul sar­cas­mu­lui și aro­ganței care însoțește subiectele del­i­cate, mai cu seamă cele care țin de viz­iu­nile per­son­ale despre politică, religie sau civism. Mă sur­prind ten­tat să răspund cu aceeași mon­edă, să ironizez și să dau replici agre­sive atunci când sunt provo­cat sau chiar când doar ghicesc o intenție răută­cioasă sub comen­tar­iul cuiva. De multe ori reușesc să-mi con­trolez pornir­ile, dar recunosc că mi-aș dori să pot rezista mai bine ten­tației de a‑mi man­i­festa orgoliul per­sonal, care nu e nici el mic.

Evi­dent, totul începe de la a con­traz­ice afir­mați­ile cuiva. Dacă opinia mea nu îi con­firmă punc­tul de vedere respec­tivu­lui, începe dis­puta. Și nu asta ar fi prob­lema, până la urmă din dez­batere se nasc multe idei intere­sante. Prob­lema e că observ o anume rad­i­calizare a opini­ilor, o fer­mi­tate exce­sivă în afir­mații, care se tra­duce prin mesajul sub­lim­i­nal: eu dețin ade­vărul abso­lut, nu pot fi con­trazis. Iar dacă insist, dez­baterea se trans­formă în luptă, iar obiec­tivul nu mai este de a mă convinge cu argu­mente, ci de a mă des­fi­ința.

Rareori mă mai aven­turez deci să con­trazic ceea ce spun unii si alții. Însă lucrurile nu se opresc aici — agre­siv­i­tatea devine activă și se man­i­festă împotriva a ceea ce afirm eu. Drep­tul la opinie nu-mi mai este garan­tat nici în spațiul per­sonal de dis­cuții, troll-ul simte nevoia să atace și să zdrobească, repetând obsesiv ace­leași idei și con­cepte, demon­strând de fiecare dată că nu e dis­pus să pună sub sem­nul între­bării nimic din afir­mați­ile sale.

De obi­cei genul ăsta de com­por­ta­ment e însoțit de un bagaj destul de redus de cunoșt­ințe. Tipul ăsta de per­soană nu e com­plet străină de un anume subiect, are niște lec­turi mai mult sau mai puțin con­sis­tente, dar nu prea reușește să le lege de alte per­spec­tive. Până la urmă nici un subiect din sfera socialu­lui nu poate fi tratat ca o insulă izo­lată, vrând-nevrând politică, filo­zofie, religie, etică și moral­i­tate se între­pătrund în argu­men­tație. Troll-ul nu poate urma calea asta decât sep­a­rând net per­spec­tivele și troll-ându-le dis­tinct — pen­tru fiecare are un unghi de atac, dar core­lați­ile îi dis­trug strate­gia. Iar dacă te retragi acuzând nivelul scăzut al dis­cuției, ești bineînțe­les fals-superior și îngâm­fat.

A con­traz­ice pe cineva este o formă de respect. E un alt fel de a spune: îmi pasă sufi­cient de mult de tine ca să încerc să te conving și să te aduc de partea mea. Însă difer­ența esențială între a con­traz­ice și a des­fi­ința pe cineva con­stă în trei pre­condiții ale dez­ba­terii: să dis­cuți chestiunea nu per­soana, să aduci argu­mente per­ti­nente și să fii gata să pui sub sem­nul între­bării pro­pri­ile opinii. Se întâm­plă tot mai rar ca acest mod de dez­batere să se pro­ducă în dis­cur­sul pub­lic de pe inter­net. Iar rad­i­calizarea asta nu doar că dăunează comu­nicării, ci devine tot mai con­ta­gioasă, trăgându‑i de partea sa chiar și pe cei care până mai ieri erau dis­puși la dia­log. Și, din păcate, în ultima vreme nu mă pot lăuda că rezist prea bine ten­tației ade­văru­lui abso­lut.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. daniel lupu

    Eu unul, rog pe toata lumea sa accepte „Mea culpa, mea culpa, mea max­ima culpa”


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu