Cocoșul dintre blocuri

Nu sunt chiar așa de mulți ani de când gân­deam că edu­cația urbană a românilor lasă de dorit din cauza inter­val­u­lui scurt de timp în care s‑a pro­dus migrația noas­tră din spațiul rural în cel urban. Occi­den­tul a tra­ver­sat acest spațiu istoric în sute de ani, pe când noi am fost împ­inși de comu­niști să o facem în doar câteva zeci de ani – era imposi­bil ca tranz­iția să fie per­fectă, iar noi să ne câștigăm urban­i­tatea în mod com­plet și ire­versibil.

Zăbovește în noi încă țăranul român din sutele de ani de supraviețuire istorică a unui popor dezbi­nat din cauza lip­sei unei clase con­ducă­toare care să aibă con­sis­tența și coerența nece­sare unei nați­uni put­er­nice. Cli­va­jul acesta incred­i­bil din­tre cei de sus și cei de jos, aproape neîn­tâl­nit la alte nații, mă face să cred că teo­ria lui Neagu Dju­vara despre orig­inea cumană și pecenegă a aris­tocrației românești nu e lip­sită de log­ică și temei. Iar țăranul acesta, mereu tratat ca masă de manevră și sursă de biruri, a fost zvâr­lit pe neaștep­tate în buricul târ­gu­lui și i s‑a cerut să aibă maniere mic-pariziene.

În Brașovul anilor ‘80 se vor­bea foarte mult despre moldovenii din cartierele Trac­torul și Steagul Roșu. Com­por­ta­men­tul lor era total inac­cept­abil pen­tru local­nicii edu­cați ai străvechi­u­lui Kro­n­stadt – printre multe alte păcate de neci­vil­i­tate, box­ele de pickup scoase pe geam care revăr­sau spre stradă hore și sârbe zgo­mo­toase erau sem­nul unui prim­i­tivism demn de dis­preț. Ceaușescu îi adus­ese însă cu forța ca să pop­uleze mega-industria sa națion­ală, amestecând nepăsă­tor cul­tura ste­pei rusești cu cea a bur­gu­lui teu­ton. De din­colo de gea­murile blocurilor în forma de cutie de chib­rit, niște mujici moldoveni trăiau pro­pria lor dramă a dezrădăcinării din satul natal.

Până nu demult eram la fel de exas­perat de com­por­ta­mentele rurale man­i­fes­tate în mijlocul orașu­lui. Înăun­trul gân­durilor mele exista o prejude­cată a supe­ri­or­ității civ­i­liza­ției urbane, a cărei primă condiție era lep­ă­darea de îndelet­ni­cir­ile rurale. Înainte de ‘89 exista o moti­vație pen­tru a cul­tiva roșii și a crește găini în spatele blocurilor: mân­carea era extrem de lim­i­tată, tre­buia să faci orice ca să com­pletezi coșul zil­nic al fam­i­liei. După aceea am fost con­vins că abun­dența cap­i­tal­istă ne va inunda cu bine­fac­er­ile sale și de aceea agri­cul­tura prac­ti­cată în perimetrul urban este sem­nul înapoierii noas­tre cul­tur­ale.

Însă cor­nul abun­denței cap­i­tal­iste s‑a revăr­sat doar către puțini din soci­etate. Urban­is­mul s‑a dovedit a fi mai degrabă o aglom­er­ație sufo­cantă de indi­vizi care se agasează rec­i­proc, gen­erând mitocănie și gro­bian­ism. Trep­tat am înțe­les că nu sim­pla aban­donare a ocu­pați­ilor rurale era ceea ce ne con­duce către civ­i­liza­ție, ci modul în care ne raportăm unii la ceilalți indifer­ent de edu­cația și convin­ger­ile fiecăruia din­tre noi.

Deunăzi am găsit pe Face­book un link către un arti­col despre un tip care cul­tivă legume pe peluza din fața casei. Și poate cel mai mult m‑a miș­cat fap­tul că ceea ce îi pris­osește față de con­sumul pro­priu oferă gra­tuit vecinilor. În orice caz nu mi se mai pare deloc rurală și neciv­i­lizată o ast­fel de idee pe fon­dul unei lumi care se îndreaptă tot mai hotărâtă spre indus­tri­alizarea ali­men­tației, deși este evi­dent fap­tul că efectele aces­tui tip de hrană pen­tru sănă­tate sunt din­tre cele mai neg­a­tive. În comen­tari­ile unei alte postări de pe Face­book altcineva se lăuda cum a deter­mi­nat sac­ri­fi­carea unor cocoși și găini ale unei gospodării rămase stingheră între blocuri, pen­tru că der­an­jau som­nul întreg­u­lui cartier. Nu m‑am putut împied­ica să nu mă gân­desc câte gen­er­ații de oameni au trăit în sate fără să tre­buiască să sac­ri­fice cocoșii. Poate că am devenit un pic prea sen­si­bili la zgo­motele naturii, în timp ce trafi­cul asurz­i­tor al orașelor pare că nu ne der­an­jează, iar cluburile cele mai apre­ci­ate sunt cele care ne sparg tim­pan­ele cu rit­muri de bunți-bunți.

Până la urmă nu pledez aici pen­tru a crește toți găini și a cul­tiva roșii în spatele blocu­lui. Dar vă invit să med­i­tați dacă dis­tanța din­tre noi și natură nu s‑a mărit într-atât încât să fi uitat cu toții că totuși cân­tecul unui cocoș printre blocuri e mai fru­mos în com­para­ție cu zgo­motele urbane pe care noi înșine le pro­ducem.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu