Cocoșul dintre blocuri

Nu sunt chiar așa de mulți ani de când gân­deam că edu­ca­ția urbană a româ­ni­lor lasă de dorit din cauza inter­va­lu­lui scurt de timp în care s‐a pro­dus migra­ția noas­tră din spa­țiul rural în cel urban. Occi­den­tul a tra­ver­sat acest spa­țiu isto­ric în sute de ani, pe când noi am fost împinși de comu­niști să o facem în doar câteva zeci de ani – era impo­si­bil ca tranzi­ția să fie per­fectă, iar noi să ne câști­găm urba­ni­ta­tea în mod com­plet și ire­ver­si­bil.

Zăbo­vește în noi încă țăra­nul român din sutele de ani de supra­vie­țu­ire isto­rică a unui popor dez­bi­nat din cauza lip­sei unei clase con­du­că­toare care să aibă con­sis­tența și coe­rența nece­sare unei națiuni puter­nice. Cli­va­jul acesta incre­di­bil din­tre cei de sus și cei de jos, aproape neîn­tâl­nit la alte nații, mă face să cred că teo­ria lui Neagu Dju­vara des­pre ori­gi­nea cumană și pece­n­egă a aris­to­cra­ției româ­nești nu e lip­sită de logică și temei. Iar țăra­nul acesta, mereu tra­tat ca masă de mane­vră și sursă de biruri, a fost zvâr­lit pe neaș­tep­tate în buri­cul târ­gu­lui și i s‐a cerut să aibă maniere mic‐pariziene.

În Bra­șo­vul ani­lor ‘80 se vor­bea foarte mult des­pre mol­do­ve­nii din car­ti­e­rele Trac­to­rul și Stea­gul Roșu. Com­por­ta­men­tul lor era total inac­cep­ta­bil pen­tru local­ni­cii edu­cați ai stră­ve­chiu­lui Kron­stadt – prin­tre multe alte păcate de neci­vi­li­tate, boxele de pic­kup scoase pe geam care revăr­sau spre stradă hore și sârbe zgo­mo­toase erau sem­nul unui pri­mi­ti­vism demn de dis­preț. Ceau­șescu îi adu­sese însă cu forța ca să popu­leze mega‐industria sa națio­nală, ames­te­când nepă­să­tor cul­tura ste­pei rusești cu cea a bur­gu­lui teuton. De din­colo de gea­mu­rile blo­cu­ri­lor în forma de cutie de chi­brit, niște mujici mol­do­veni tră­iau pro­pria lor dramă a dez­ră­dă­ci­nă­rii din satul natal.

Până nu demult eram la fel de exas­pe­rat de com­por­ta­men­tele rurale mani­fes­tate în mij­lo­cul ora­șu­lui. Înă­un­trul gân­du­ri­lor mele exista o pre­ju­de­cată a supe­ri­o­ri­tă­ții civi­li­za­ției urbane, a cărei primă con­di­ție era lepă­da­rea de înde­le­t­ni­ci­rile rurale. Îna­inte de ‘89 exista o moti­va­ție pen­tru a cul­tiva roșii și a crește găini în spa­tele blo­cu­ri­lor: mân­ca­rea era extrem de limi­tată, tre­buia să faci orice ca să com­ple­tezi coșul zil­nic al fami­liei. După aceea am fost con­vins că abu­n­dența capi­ta­listă ne va inunda cu bin­e­fa­ce­rile sale și de aceea agri­cul­tura prac­ti­cată în peri­me­trul urban este sem­nul îna­po­ie­rii noas­tre cul­tu­rale.

Însă cor­nul abu­n­den­ței capi­ta­liste s‐a revăr­sat doar către puțini din soci­e­tate. Urba­nis­mul s‐a dove­dit a fi mai degrabă o aglo­me­ra­ție sufo­cantă de indi­vizi care se aga­sează reci­proc, gene­rând mito­că­nie și gro­bi­a­nism. Trep­tat am înțe­les că nu sim­pla aban­do­nare a ocu­pa­ți­i­lor rurale era ceea ce ne con­duce către civi­li­za­ție, ci modul în care ne rapor­tăm unii la cei­lalți indi­fe­rent de edu­ca­ția și con­vin­ge­rile fie­că­ruia din­tre noi.

Deu­năzi am găsit pe Face­book un link către un arti­col des­pre un tip care cul­tivă legume pe peluza din fața casei. Și poate cel mai mult m‐a miș­cat fap­tul că ceea ce îi pri­so­sește față de con­su­mul pro­priu oferă gra­tuit veci­ni­lor. În orice caz nu mi se mai pare deloc rurală și neci­vi­li­zată o ast­fel de idee pe fon­dul unei lumi care se îndreaptă tot mai hotă­râtă spre indus­tria­li­za­rea ali­men­ta­ției, deși este evi­dent fap­tul că efec­tele aces­tui tip de hrană pen­tru sănă­tate sunt din­tre cele mai nega­tive. În comen­ta­ri­ile unei alte pos­tări de pe Face­book alt­ci­neva se lăuda cum a deter­mi­nat sacri­fi­ca­rea unor cocoși și găini ale unei gos­po­dă­rii rămase stin­gheră între blo­curi, pen­tru că deran­jau som­nul între­gu­lui car­tier. Nu m‐am putut împie­dica să nu mă gân­desc câte gene­ra­ții de oameni au trăit în sate fără să tre­bu­iască să sacri­fice coco­șii. Poate că am deve­nit un pic prea sen­si­bili la zgo­mo­tele natu­rii, în timp ce tra­fi­cul asurzi­tor al ora­șe­lor pare că nu ne deran­jează, iar clu­bu­rile cele mai apre­ciate sunt cele care ne sparg tim­pa­nele cu rit­muri de bunți‐bunți.

Până la urmă nu ple­dez aici pen­tru a crește toți găini și a cul­tiva roșii în spa­tele blo­cu­lui. Dar vă invit să medi­tați dacă dis­tanța din­tre noi și natură nu s‐a mărit într‐atât încât să fi uitat cu toții că totuși cân­te­cul unui cocoș prin­tre blo­curi e mai fru­mos în com­pa­ra­ție cu zgo­mo­tele urbane pe care noi înșine le pro­du­cem.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu