Și-am avut și o vizită chinezească în România, foarte asemănătoare cu alifia originară din țara de la răsărit — adică nici nu încurcă, nici n‑ajută. M‑am mirat citind prin presă ce discurs elogios a ținut nea Keqiang în parlament, bucurând senatorii și deputații, care‑s acum convinși că toată chinezărimea ne iubește cu pasiune. Și m‑am întrebat ce i‑o fi apucat pe dumnealor să ne gâdile la orgoliu, așa netam-nesam, pe nepusă masă. Victoraș nu și‑a mai încăput în piele și s‑a ținut de fundul oaspetelui vreo trei zile, trâmbițând către presă cu fiecare ocazie că a pus mâna pe cloșca cu puii de aur. Au să curgă investițiile chinezești de-acuma înainte de n‑o să mai știm unde să mai punem banii.
Circumspect fiind de felul meu, am început să mă întreb: ce dracu’ caută ăștia pe aici? N‑am auzit de nici un proiect semnificativ pe care chinezii să‑l fi făcut prin Europa, așa că nu prea există nici o referință rezonabilă care să mă îndemne să am încredere în ei. Ba mai mult, am citit că pe unde au fost și au construit diverse fabrici și uzine — adică prin Africa — au adus utilajele și forța lor de muncă, deci o parte din bani și i‑au luat înapoi pentru echipamente și manoperă, iar infrastructurile construite nu au prea demonstrat calitate. Una peste alta nu‑s chiar niște investitori faimoși. De ce i‑am vrea în România?
Între multele prostii care s‑au spus în ultimele zile s‑a vorbit și despre potențiala investiție chineză în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Primul lucru la care m‑am gândit e poza aia cu un bloc construit prin China, care după ce a fost finalizat s‑a răsturnat pe‑o parte, ca o jucărie stricată. Sau accidentul de tren de mare viteză cauzat de defecte constructive ale liniei ferate. Eu unul n‑aș fi prea încântat să știu că trăiesc lângă un reactor făcut de chinezi — no offense, mister Keqiang! Și, în plus, mă întreb: americanii își fac bază militară cu rachete cu rază medie de acțiune la Deveselu și, gard în gard cu ei, niște chinezi micuți și prietenoși vor șurubări la reactoare nucleare — ce părere or avea prietenii noștri din NATO?
Îmi amintesc și de un articol despre interesul chinezilor pentru investiții în agricultură, cauzat de permanenta problemă pe care o au de a hrăni 1,35 miliarde de oameni. Cică vin într‑o țară, investesc în agricultură, adică irigații, ameliorări ale solului, utilaje și pe urmă îți cer să returnezi banii sub formă de produse agricole. Când se face producție mare, cam la fel e și prin alte țări, deci prețul e mic și trebuie să dai cantități mari ca să acoperi rata. Când e un an prost, nu prea îți vine să dai din recoltă, că și-așa e cam puțină, dar n‑ai încotro — datoria către fratele chinez e prioritară — iar tu trebuie să imporți pentru nevoile proprii. Și mă întreb ce afacere e asta dacă mare parte din ce produci cu ajutorul investiției se duce în plata ratelor — facem agricultură de dragul chinezilor? Ideea era să ne hrănim pe noi, parcă.
Una peste alta, vizita chinezilor îmi amintește de bancul ăla despre cum fac chinezii ca să aleagă numele nou-născuților — iau un lighean, îi dau drumul pe scări si notează ce se aude: Tian Ming Jian. Cam așa ceva mi se pare și povestea asta, o gălăgie inutilă ca să distragă atenția mocofanului român de la adevăratele noastre probleme: creșteri de accize, taxele pe stâlpi și alte inginerii financiare pe care guvernul le meșterește pe sub masă. În plus Ponta bifează și la capitolul mare strateg internațional că, uite, ne‑a adus chinezu’ în vizită și‑a vorbit afaceri cu el. Iar la concluzii au dat amândoi drumul unui lighean pe scările de la palatul Victoria și au convenit de comun acord că țong pong zdrang! Așa să‑i rămână numele!
15:12
Depinde.
Uite, aici furnizeaza o parte din infrastructura KPN, si nu‑s chiar asa rai in ceea ce fac. Investesc de asemenea vreo 100 mil euro intr-un super business centre in Rotterdam (European China Centre). Si inca vreo 260 mil intr-un alt centru de afaceri aproape de Amsterdam. De asemenea sint colaborari intense pe parte de industrie, agricultura si educatie. Asta ca sa dau doar vreo citeva exemple.
Poate ca nici olandezii nu i‑ar lasa sa-si vire coada in centrala lor nucleara, dar asta nu inseamna ca nu se pot gasi variante de afaceri ok si pentru unii si pentru altii.
Si apoi, ca sa fac o comparatie, cind ma gindesc cite milioane de euro s‑au dus pe ripa aici (200–300 sute) din cauza trenurilor de mare viteza comandate in Italia, trenuri de calitate sud europeana de 2 bani.
Directorul firmei ce lucreaza cu KPN a zis o chestie, pe care fiecare poate s‑o interpreteze cum vrea: “Ce o sa vedeti din ce in ce mai mult in viitor este cum o fabrica din China isi va deschide o linie de productie in Europa de Est, unde forta de munca este ieftina, dar isi vor desfasura activitatile de sales / marketing din Olanda sau UK”.
Pina la urma, afacerile se negociaza.