Dacă aș fi primar

Vineri seară, pe la 10 jumă­tate, mă întorceam de la repetiție (vă zic eu altă­dată ce fel de repetiție, deo­cam­dată e secret 🙂 ) și am avut proasta inspi­rație să o iau prin cen­tru. De pe la Piața Unirii m‑am trezit în mijlocul unui trafic infer­nal, care părea să con­tinue cât vedeam înainte, până spre Uni­ver­si­tate. Mi-am amintit că e seara în care s‑au por­nit luminile dec­o­rați­u­nilor de Cră­ciun și am avut îndată expli­cația neaștep­tat­u­lui ambuteiaj.

Era un haos gen­er­al­izat, cu mașini care veneau din toate direcți­ile și aveau o sin­gură țintă: bule­vardele cen­trale. Polițiștii erau pe străzi, dar renunțaseră să mai diri­jeze cir­cu­lația pen­tru că nu aveau cum. De fapt nu se cir­cula, se sta­tiona. Lumea ieșise buluc din case și privea mes­mer­izată luminițele clipoc­i­toare prin par­brizul mașinilor, ca și cum ar fi fost cine știe ce come­die nemaivăzută. Evi­dent tele­foanele făceau poze peste poze, gea­murile erau deschise în ciuda frigu­lui, entuzi­as­mul se revărsa pe străzi. Cu chiu cu vai am reușit să mă strecor la dreapta, după mag­a­z­inul Unirea și s‑o iau pe stră­duțele lat­erale, care erau — de bună seamă — pustii. M‑am între­bat retoric de ce și-ar pierde cineva noaptea pen­tru niște dec­o­rați­uni care oricum vor fi acolo pen­tru încă vreo două luni de acum înainte.

A doua zi veneam în oraș cu auto­buzul 783 și am con­statat că îmbulzeala era la fel de mare. Bule­vardele cen­trale erau la fel de pline, așa că am făcut mai bine de jumă­tate de oră de la Vic­to­riei la Uni­ver­si­tate. O doamnă care se întorcea din străi­natate se min­una cu voce tare către grupul din care făcea parte de risipa de bani. "Are bani primăria și guver­nul! În occi­dent nu vezi atâtea dec­o­rați­uni și ăia sunt mai bogați ca noi!". Cineva i‑a răspuns că așa o să‑i impre­sionăm pe străini — "o să‑i impre­sionăm sigur" a repli­cat doamna respec­tivă, "le arătăm că sun­tem și săraci și proști!". Am coborât din auto­buz și am con­statat că nici pe tro­tuar nu era mai bine: mii de oameni se foiau în sus și în jos, admirând steluțele și ghirlan­dele, făcând poze și trăncănind vrute și nevrute despre luminițele Cră­ci­unului. "- Anu' tre­cut era mai mișto! — Fugi, fată, că era de căcat! Nu se com­pară…" La doi pași mai încolo, încon­ju­rați de jan­darmi, o mână de oameni uniți-luptau-pungeștiu-l-apărau.

Și m‑am gân­dit că dacă aș fi pri­mar și m‑aș întreba ce anume prețui­esc locuitorii orașu­lui răspun­sul ar fi destul de sim­plu. Nimeni nu iese în stradă pen­tru un trafic mai orga­ni­zat, nici pen­tru reduc­erea infracțion­al­ității, nici pen­tru canalizare și asfalt în cartierele mărginașe sau pen­tru sig­u­ranță în școli. Nimeni nu cere rezolvarea civ­i­lizată a prob­le­mei câinilor comu­ni­tari, nimeni nu solic­ită spații verzi mai multe și mai îngri­jite. Prea puțini cer piste civ­i­lizate pen­tru bici­clete.

Pen­tru toate astea și pen­tru cele­lalte prob­leme ale Bucureștiu­lui pe care nu le-am menționat nimeni nu mișcă un deget. E prea greu, e prea mult. N‑are rost. Nu se mer­ită, cum zice bucureșteanul. Dar să te bulucești ca să vezi luminițele de Cră­ciun, pierzând cea­suri bune într-un trafic infer­nal, asta da, se mer­ită. Și se mai mer­ită să te îngrămădești în cen­tru când batem recor­dul mon­dial la cel mai mare câr­nat.

Dacă aș fi pri­mar m‑aș uita la com­por­ta­men­tul pop­u­lației orașu­lui și aș con­cluziona: dă‑i, bă, dracu'! le băgăm luminițe și o să fie feri­ciți fraierii încă două luni!


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Olivia

    Nu stiam cum sa mai ies de acolo, toata lumea era in cen­tru la lumi­nite:) De paca era prima si ultima noapte in care puteau sa vada lim­initele.… 😆


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu