Vineri seară, pe la 10 jumătate, mă întorceam de la repetiție (vă zic eu altădată ce fel de repetiție, deocamdată e secret 🙂 ) și am avut proasta inspirație să o iau prin centru. De pe la Piața Unirii m‑am trezit în mijlocul unui trafic infernal, care părea să continue cât vedeam înainte, până spre Universitate. Mi-am amintit că e seara în care s‑au pornit luminile decorațiunilor de Crăciun și am avut îndată explicația neașteptatului ambuteiaj.
Era un haos generalizat, cu mașini care veneau din toate direcțiile și aveau o singură țintă: bulevardele centrale. Polițiștii erau pe străzi, dar renunțaseră să mai dirijeze circulația pentru că nu aveau cum. De fapt nu se circula, se stationa. Lumea ieșise buluc din case și privea mesmerizată luminițele clipocitoare prin parbrizul mașinilor, ca și cum ar fi fost cine știe ce comedie nemaivăzută. Evident telefoanele făceau poze peste poze, geamurile erau deschise în ciuda frigului, entuziasmul se revărsa pe străzi. Cu chiu cu vai am reușit să mă strecor la dreapta, după magazinul Unirea și s‑o iau pe străduțele laterale, care erau — de bună seamă — pustii. M‑am întrebat retoric de ce și-ar pierde cineva noaptea pentru niște decorațiuni care oricum vor fi acolo pentru încă vreo două luni de acum înainte.
A doua zi veneam în oraș cu autobuzul 783 și am constatat că îmbulzeala era la fel de mare. Bulevardele centrale erau la fel de pline, așa că am făcut mai bine de jumătate de oră de la Victoriei la Universitate. O doamnă care se întorcea din străinatate se minuna cu voce tare către grupul din care făcea parte de risipa de bani. “Are bani primăria și guvernul! În occident nu vezi atâtea decorațiuni și ăia sunt mai bogați ca noi!”. Cineva i‑a răspuns că așa o să‑i impresionăm pe străini — “o să‑i impresionăm sigur” a replicat doamna respectivă, “le arătăm că suntem și săraci și proști!”. Am coborât din autobuz și am constatat că nici pe trotuar nu era mai bine: mii de oameni se foiau în sus și în jos, admirând steluțele și ghirlandele, făcând poze și trăncănind vrute și nevrute despre luminițele Crăciunului. “- Anu’ trecut era mai mișto! — Fugi, fată, că era de căcat! Nu se compară…” La doi pași mai încolo, înconjurați de jandarmi, o mână de oameni uniți-luptau-pungeștiu-l-apărau.
Și m‑am gândit că dacă aș fi primar și m‑aș întreba ce anume prețuiesc locuitorii orașului răspunsul ar fi destul de simplu. Nimeni nu iese în stradă pentru un trafic mai organizat, nici pentru reducerea infracționalității, nici pentru canalizare și asfalt în cartierele mărginașe sau pentru siguranță în școli. Nimeni nu cere rezolvarea civilizată a problemei câinilor comunitari, nimeni nu solicită spații verzi mai multe și mai îngrijite. Prea puțini cer piste civilizate pentru biciclete.
Pentru toate astea și pentru celelalte probleme ale Bucureștiului pe care nu le-am menționat nimeni nu mișcă un deget. E prea greu, e prea mult. N‑are rost. Nu se merită, cum zice bucureșteanul. Dar să te bulucești ca să vezi luminițele de Crăciun, pierzând ceasuri bune într-un trafic infernal, asta da, se merită. Și se mai merită să te îngrămădești în centru când batem recordul mondial la cel mai mare cârnat.
Dacă aș fi primar m‑aș uita la comportamentul populației orașului și aș concluziona: dă‑i, bă, dracu’! le băgăm luminițe și o să fie fericiți fraierii încă două luni!
15:01
Nu stiam cum sa mai ies de acolo, toata lumea era in centru la luminite:) De paca era prima si ultima noapte in care puteau sa vada liminitele.… 😆