Cine mai face opoziție

Priv­ite inde­pen­dent și punc­tual, eveni­mentele din ultima vreme de pe scena polit­ica românească par a intra în cadența obiș­nu­ită cu care incom­pe­tența și corupția tropăie vesele prin par­la­men­tul și guver­nul României. Nimic nou sub soare. Și totuși, dacă privim în des­fășu­rarea lor tem­po­rală aceste ultime săp­tămâni, începem să deslușim câteva tend­ințe. După o perioadă lungă de inerție, în care aparent nu s‑a întâm­plat nimic deosebit, put­erea politică face mișcări aparent bruște prin care încearcă să-și atingă rapid obiec­tivele. Sunt oare însă niște neaștep­tate smuci­turi sau sunt rezul­tatul unor acu­mulări bine plă­nu­ite?

Anul care toc­mai se încheie a fost car­ac­ter­i­zat printr‑o com­pletă imo­bil­i­tate a guvernării, fără nici un fel de acți­uni con­crete care să dea o direcție economiei, fără nici un fel de refor­mare a stat­u­lui. Guver­nul Ponta a con­tem­plat de la dis­tanță evoluți­ile eco­nom­ice favor­a­bile deter­mi­nate de un sec­tor pri­vat care se zbate să supraviețuiască prin expor­turi și a asi­s­tat sat­is­fă­cut la con­tabi­lizarea rezul­tatelor poz­i­tive din agri­cul­tură. În dis­cur­sul pub­lic Ponta repetă obsesiv că a între­git salari­ile buge­tar­ilor și pen­si­ile, ca și cum asta ar fi vreo mare ispravă care nece­sita pla­nuri și imple­men­tări elab­o­rate. E limpede că nu vor­bim despre guvernare, ci despre admin­is­trarea unei soci­etăți lăsate în derivă, fără ținte clare de dez­voltare, fără o direcție strate­gică.

Cu toate astea clasa politică nu e lin­iștită, mai ales partea care se află la put­ere, pen­tru că sunt două teme mari care o pre­ocupă con­stant: acce­sul dis­creționar la resurse și imu­ni­tatea în fața legii. Ambele sunt impor­tante și inter­conec­tate. Nu e îndea­juns să poți con­trola resursele dacă există peri­colul de a fi ulte­rior luat la bani mărunți și între­bat despre legal­i­tatea cu care le-ai acce­sat și le-ai uti­lizat. Tre­buie con­ceput un mecan­ism prin care acce­sul la resurse să fie nu doar facil, ci și sigur. Și ăsta e proiec­tul la care s‑a lucrat in mod orga­ni­zat și temeinic tot anul 2013. Ceea ce vedem acum este doar finalizarea aces­tui proiect politic, este momen­tul în care tot ceea ce s‑a dese­nat pe planșetă tre­buie să dev­ină real­i­tate.

Povestea de la Roșia Mon­tană și de la Pungești sunt doar o parte a prob­le­mei acce­su­lui la resurse. În jurul auru­lui și gazelor există interese eco­nom­ice mari, care depășesc granițele României. Mai mult decât aceste afac­eri bănoase, este impor­tant acce­sul la resursele recurente, la buge­tul pub­lic, iar în priv­ința asta legea descen­tral­izării este esențială. Ea va asigura trans­ferul ban­ilor din buzu­narul cetățe­nilor în cel al politi­cie­nilor, zi de zi, an de an, creând o depen­dență tot mai mare a pro­gre­su­lui comu­nităților de bunul plac al unei elite finan­ciare locale. Dacă boierul local binevoiește, se face drum asfal­tat. Dacă pupați con­durul boieresc, inves­tim în școli și spi­tale. Româ­nia se îndreaptă spre un model cunos­cut, acela al super­put­erii locale, asemănă­tor cu situ­ația țărilor românești din evul mediu, când boierii ridi­cau pe unul din­tre ei ca vodă, după care alții îl scur­tau de cap, într‑o con­tinuă inco­erență politică ale cărei rezul­tate le vedem gra­vate în isto­ria noas­tră.

Dacă în priv­ința resurselor lucrurile par să se îndrepte în direcția dorită de baron­imea politică, nu ace­lași lucru se poate spune despre sig­u­ranța acce­su­lui la ele. În ultima vreme au căzut capete de oameni impor­tanți, trim­iși în pușcărie sau demas­cați pub­lic de insti­tuții ale justiției române, care sunt tot mai har­nice în ultima vreme. Nu ajută la nimic să poți pune mâna pe buge­tul pub­lic dacă stai cu teama că cineva te va judeca pen­tru hoți­ile tale și te va trim­ite la pușcărie. Așadar e nevoie de imu­ni­tate în fața legii. În priv­ința asta pla­nurile cla­sei politice n‑au fost prea bine coor­do­nate. Atacul inițial s‑a dat pe încer­carea de a mod­i­fica atribuți­ile insti­tuți­ilor care se ocupă de anchete: DNA, ANI, CSM. Eșecul era pre­viz­ibil atâta timp cât Băs­escu a avut grijă să sem­naleze pub­lic aceste intenții, iar Uni­unea Euro­peană nu a ezi­tat sa tax­eze aceste der­a­paje. Apoi s‑a încer­cat con­trolul lor prin plasarea unor oameni pro­prii. Nici asta nu a reușit în prea mare măsură — chiar cu un șef trimis de USL, DNA-ul con­tinuă să bage la pușcărie politi­cieni. Evi­dent, ultima posi­bil­i­tate și cea mai efi­cientă este scoaterea de sub put­erea legii a zonelor de interese finan­ciare ale cla­sei politice. Legea minelor spune că politi­cienii pot decide dis­creționar expro­prieri și exploatări masive în numele unui așa-zis interes național. Con­flic­tul de interese este redefinit pen­tru a scoate politi­cienii de sub juris­dicția organelor de anchetă. Legea amnistiei vrea să spele toate păcatele tre­cute ale unor per­son­aje politice cheie. Legea lobby-ului adaugă posi­bil­i­tatea trafi­cu­lui de influ­ență pe față, la lumina zilei.

Nu toate aceste legi au tre­cut cu suc­ces prin par­la­ment. Ecourile lor însă se vor auzi in curând în dis­cur­sul politic euro­pean, cu sig­u­ranță. Între­barea cu ade­vărat impor­tantă este dacă acest asalt al vechilor securiști, din cat­e­go­ria Voiculescu, va reuși. Opoz­iția reală nu vine din partea politi­cie­nilor care nu sunt acum la put­ere, ci de la președ­inte — care duce o luptă impor­tantă, indifer­ent care sunt aneteceden­tele sale politice — și mai ales de la noua gen­er­ație de oli­garhi finan­ciari (noii securiști ???), cea care e mult mai edu­cată eco­nomic și care își dorește con­trolul resurselor prin cu totul alte mijloace, mai mod­erne, mai europene, mai cap­i­tal­iste. Ei cred că nu e nevoie să monop­o­lizezi buge­tul pub­lic prin legi, apărându-te de justiție prin imu­nități con­testa­bile, ci îi poți con­trola flux­u­rile finan­ciare prin mecan­isme de piață, inteligent manip­u­late. Noua gen­er­ație de oli­garhi este încă anon­imă în majori­tatea sa, dar e cea care cred că se află în spatele DNA, CSM și ANI, iar ceea ce vedem întâmplându-se acum cred că este înfruntarea din­tre ei și bătrânii comu­niști. Cine va învinge?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Și noi, poporul, n‑avem nicio tresărire?

    • Sorin Sfirlogea

      Ba da, uite chiar aici. :))

      • Alice

        Da, orbiți de luminițe, îmbuibați cu câr­nați de pe la târ­guri, cos­tu­mați pen­tru petre­cer­ile cor­po­ratiste și pregătindu-ne val­iza pen­tru vacanțe exo­tice.

        • Anonymous

          Eu vreau sa cred ca Sorin se ref­erea la ati­tudinea luata de el prin arti­colul "Daca as fi pri­mar". Sau ma insel?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu