Pri­vite in­de­pen­dent și punc­tual, eve­ni­men­tele din ul­tima vreme de pe scena po­li­tica ro­mâ­nească par a in­tra în ca­dența obiș­nu­ită cu care in­com­pe­tența și co­rup­ția tro­păie ve­sele prin par­la­men­tul și gu­ver­nul Ro­mâ­niei. Ni­mic nou sub soare. Și to­tuși, dacă pri­vim în des­fă­șu­ra­rea lor tem­po­rală aceste ul­time săp­tămâni, în­ce­pem să de­slu­șim câ­teva ten­dințe. După o pe­ri­oadă lungă de iner­ție, în care apa­rent nu s‑a în­tâm­plat ni­mic de­o­se­bit, pu­te­rea po­li­tică face miș­cări apa­rent bruște prin care în­cearcă să-și atingă ra­pid obiec­ti­vele. Sunt oare însă niște ne­aș­tep­tate smu­ci­turi sau sunt re­zul­ta­tul unor acu­mu­lări bine plă­nu­ite?

Anul care toc­mai se în­cheie a fost ca­rac­te­ri­zat printr‑o com­pletă imo­bi­li­tate a gu­ver­nă­rii, fără nici un fel de ac­țiuni con­crete care să dea o di­rec­ție eco­no­miei, fără nici un fel de re­for­mare a sta­tu­lui. Gu­ver­nul Ponta a con­tem­plat de la dis­tanță evo­lu­ți­ile eco­no­mice fa­vo­ra­bile de­ter­mi­nate de un sec­tor pri­vat care se zbate să su­pra­vie­țu­iască prin ex­por­turi și a asis­tat sa­tis­fă­cut la con­ta­bi­li­za­rea re­zul­ta­te­lor po­zi­tive din agri­cul­tură. În dis­cur­sul pu­blic Ponta re­petă ob­se­siv că a în­tre­git sa­la­ri­ile bu­ge­ta­ri­lor și pen­si­ile, ca și cum asta ar fi vreo mare is­pravă care ne­ce­sita pla­nuri și im­ple­men­tări ela­bo­rate. E lim­pede că nu vor­bim des­pre gu­ver­nare, ci des­pre ad­mi­nis­tra­rea unei so­ci­e­tăți lă­sate în de­rivă, fără ținte clare de dezvol­tare, fără o di­rec­ție stra­te­gică.

Cu toate as­tea clasa po­li­tică nu e li­niș­tită, mai ales par­tea care se află la pu­tere, pen­tru că sunt două teme mari care o pre­o­cupă con­stant: ac­ce­sul dis­cre­țio­nar la re­surse și imu­ni­ta­tea în fața le­gii. Am­bele sunt im­por­tante și in­ter­co­nec­tate. Nu e în­de­a­juns să poți con­trola re­sur­sele dacă există pe­ri­co­lul de a fi ul­te­rior luat la bani mă­runți și în­tre­bat des­pre le­ga­li­ta­tea cu care le-ai ac­ce­sat și le-ai uti­li­zat. Tre­buie con­ce­put un me­ca­nism prin care ac­ce­sul la re­surse să fie nu doar fa­cil, ci și si­gur. Și ăsta e pro­iec­tul la care s‑a lu­crat in mod or­ga­ni­zat și te­me­i­nic tot anul 2013. Ceea ce ve­dem acum este doar fi­na­li­za­rea aces­tui pro­iect po­li­tic, este mo­men­tul în care tot ceea ce s‑a de­se­nat pe plan­șetă tre­buie să de­vină re­a­li­tate.

Po­ves­tea de la Ro­șia Montană și de la Pun­gești sunt doar o parte a pro­ble­mei ac­ce­su­lui la re­surse. În ju­rul au­ru­lui și ga­ze­lor există in­te­rese eco­no­mice mari, care de­pă­șesc gra­ni­țele Ro­mâ­niei. Mai mult de­cât aceste afa­ceri bă­noase, este im­por­tant ac­ce­sul la re­sur­sele re­cu­rente, la bu­ge­tul pu­blic, iar în pri­vința asta le­gea des­cen­tra­li­ză­rii este esen­ți­ală. Ea va asi­gura trans­fe­rul ba­ni­lor din bu­zu­na­rul ce­tă­țe­ni­lor în cel al po­li­ti­cie­ni­lor, zi de zi, an de an, cre­ând o de­pen­dență tot mai mare a pro­gre­su­lui co­mu­ni­tă­ți­lor de bu­nul plac al unei elite fi­nan­ci­are lo­cale. Dacă bo­ie­rul lo­cal bi­ne­vo­iește, se face drum as­fal­tat. Dacă pu­pați con­du­rul bo­ie­resc, in­ves­tim în școli și spi­tale. Ro­mâ­nia se în­dreaptă spre un mo­del cu­nos­cut, acela al su­per­pu­te­rii lo­cale, ase­mă­nă­tor cu si­tu­a­ția ță­ri­lor ro­mâ­nești din evul me­diu, când bo­ie­rii ri­di­cau pe unul din­tre ei ca vodă, după care al­ții îl scur­tau de cap, într‑o con­ti­nuă in­co­e­rență po­li­tică ale că­rei re­zul­tate le ve­dem gra­vate în is­to­ria noas­tră.

Dacă în pri­vința re­sur­se­lor lu­cru­rile par să se în­drepte în di­rec­ția do­rită de ba­ro­ni­mea po­li­tică, nu ace­lași lu­cru se poate spune des­pre si­gu­ranța ac­ce­su­lui la ele. În ul­tima vreme au că­zut ca­pete de oa­meni im­por­tanți, tri­miși în puș­că­rie sau de­mas­cați pu­blic de in­sti­tu­ții ale jus­ti­ției ro­mâne, care sunt tot mai har­nice în ul­tima vreme. Nu ajută la ni­mic să poți pune mâna pe bu­ge­tul pu­blic dacă stai cu teama că ci­neva te va ju­deca pen­tru ho­ți­ile tale și te va tri­mite la puș­că­rie. Așa­dar e ne­voie de imu­ni­tate în fața le­gii. În pri­vința asta pla­nu­rile cla­sei po­li­tice n‑au fost prea bine co­or­do­nate. Ata­cul ini­țial s‑a dat pe în­cer­ca­rea de a mo­di­fica atri­bu­ți­ile in­sti­tu­ți­i­lor care se ocupă de an­chete: DNA, ANI, CSM. Eșe­cul era pre­vi­zi­bil atâta timp cât Bă­sescu a avut grijă să sem­na­leze pu­blic aceste in­ten­ții, iar Uniu­nea Eu­ro­peană nu a ezi­tat sa ta­xeze aceste de­ra­paje. Apoi s‑a în­cer­cat con­tro­lul lor prin pla­sa­rea unor oa­meni pro­prii. Nici asta nu a re­u­șit în prea mare mă­sură — chiar cu un șef tri­mis de USL, DNA-ul con­ti­nuă să bage la puș­că­rie po­li­ti­cieni. Evi­dent, ul­tima po­si­bi­li­tate și cea mai efi­cientă este scoa­te­rea de sub pu­te­rea le­gii a zo­ne­lor de in­te­rese fi­nan­ci­are ale cla­sei po­li­tice. Le­gea mi­ne­lor spune că po­li­ti­cie­nii pot de­cide dis­cre­țio­nar ex­pro­pri­eri și ex­ploa­tări ma­sive în nu­mele unui așa-zis in­te­res na­țio­nal. Con­flic­tul de in­te­rese este re­de­fi­nit pen­tru a scoate po­li­ti­cie­nii de sub ju­ris­dic­ția or­ga­ne­lor de an­chetă. Le­gea am­nis­tiei vrea să spele toate pă­ca­tele tre­cute ale unor per­so­naje po­li­tice cheie. Le­gea lo­bby-ului ada­ugă po­si­bi­li­ta­tea tra­fi­cu­lui de in­flu­ență pe față, la lu­mina zi­lei.

Nu toate aceste legi au tre­cut cu suc­ces prin par­la­ment. Eco­u­rile lor însă se vor auzi in cu­rând în dis­cur­sul po­li­tic eu­ro­pean, cu si­gu­ranță. În­tre­ba­rea cu ade­vă­rat im­por­tantă este dacă acest asalt al ve­chi­lor se­cu­riști, din ca­te­go­ria Vo­i­cu­lescu, va re­uși. Opo­zi­ția re­ală nu vine din par­tea po­li­ti­cie­ni­lor care nu sunt acum la pu­tere, ci de la pre­șe­dinte — care duce o luptă im­por­tantă, in­di­fe­rent care sunt ane­te­ce­den­tele sale po­li­tice — și mai ales de la noua ge­ne­ra­ție de oli­garhi fi­nan­ci­ari (noii se­cu­riști ???), cea care e mult mai edu­cată eco­no­mic și care își do­rește con­tro­lul re­sur­se­lor prin cu to­tul alte mij­loace, mai mo­derne, mai eu­ro­pene, mai ca­pi­ta­liste. Ei cred că nu e ne­voie să mo­no­po­li­zezi bu­ge­tul pu­blic prin legi, apă­rându-te de jus­ti­ție prin imu­ni­tăți con­tes­ta­bile, ci îi poți con­trola flu­xu­rile fi­nan­ci­are prin me­ca­nisme de piață, in­te­li­gent ma­ni­pu­late. Noua ge­ne­ra­ție de oli­garhi este încă ano­nimă în ma­jo­ri­ta­tea sa, dar e cea care cred că se află în spa­tele DNA, CSM și ANI, iar ceea ce ve­dem în­tâm­plându-se acum cred că este în­frun­ta­rea din­tre ei și bă­trâ­nii co­mu­niști. Cine va în­vinge?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Și noi, po­po­rul, n‑avem nicio tre­să­rire?

    • Sorin Sfirlogea

      Ba da, uite chiar aici. :))

      • Alice

        Da, or­biți de lu­mi­nițe, îm­bu­i­bați cu câr­nați de pe la târ­guri, cos­tu­mați pen­tru pe­tre­ce­rile cor­po­ra­tiste și pre­gă­tindu-ne va­liza pen­tru va­canțe exo­tice.

        • Anonymous

          Eu vreau sa cred ca So­rin se re­fe­rea la ati­tu­di­nea lu­ata de el prin ar­ti­co­lul “Daca as fi pri­mar”. Sau ma in­sel?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.