Cine mai face opoziție

Pri­vite inde­pen­dent și punc­tual, eve­ni­men­tele din ultima vreme de pe scena poli­tica româ­nească par a intra în cadența obiș­nu­ită cu care incom­pe­tența și corup­ția tro­păie vesele prin par­la­men­tul și guver­nul Româ­niei. Nimic nou sub soare. Și totuși, dacă pri­vim în des­fă­șu­ra­rea lor tem­po­rală aceste ultime săp­tămâni, înce­pem să deslu­șim câteva ten­dințe. După o peri­oadă lungă de iner­ție, în care apa­rent nu s‐a întâm­plat nimic deo­se­bit, pute­rea poli­tică face miș­cări apa­rent bruște prin care încearcă să‐și atingă rapid obiec­ti­vele. Sunt oare însă niște neaș­tep­tate smu­ci­turi sau sunt rezul­ta­tul unor acu­mu­lări bine plă­nu­ite?

Anul care toc­mai se încheie a fost carac­te­ri­zat printr‐o com­pletă imo­bi­li­tate a guver­nă­rii, fără nici un fel de acțiuni con­crete care să dea o direc­ție eco­no­miei, fără nici un fel de refor­mare a sta­tu­lui. Guver­nul Ponta a con­tem­plat de la dis­tanță evo­lu­ți­ile eco­no­mice favo­ra­bile deter­mi­nate de un sec­tor pri­vat care se zbate să supra­vie­țu­iască prin expor­turi și a asis­tat satis­fă­cut la con­ta­bi­li­za­rea rezul­ta­te­lor pozi­tive din agri­cul­tură. În dis­cur­sul public Ponta repetă obse­siv că a între­git sala­ri­ile buge­ta­ri­lor și pen­si­ile, ca și cum asta ar fi vreo mare ispravă care nece­sita pla­nuri și imple­men­tări ela­bo­rate. E lim­pede că nu vor­bim des­pre guver­nare, ci des­pre admi­nis­tra­rea unei soci­e­tăți lăsate în derivă, fără ținte clare de dezvol­tare, fără o direc­ție stra­te­gică.

Cu toate astea clasa poli­tică nu e liniș­tită, mai ales par­tea care se află la putere, pen­tru că sunt două teme mari care o pre­o­cupă con­stant: acce­sul dis­cre­țio­nar la resurse și imu­ni­ta­tea în fața legii. Ambele sunt impor­tante și inter­co­nec­tate. Nu e înde­a­juns să poți con­trola resur­sele dacă există peri­co­lul de a fi ulte­rior luat la bani mărunți și între­bat des­pre lega­li­ta­tea cu care le‐ai acce­sat și le‐ai uti­li­zat. Tre­buie con­ce­put un meca­nism prin care acce­sul la resurse să fie nu doar facil, ci și sigur. Și ăsta e pro­iec­tul la care s‐a lucrat in mod orga­ni­zat și teme­i­nic tot anul 2013. Ceea ce vedem acum este doar fina­li­za­rea aces­tui pro­iect poli­tic, este momen­tul în care tot ceea ce s‐a dese­nat pe plan­șetă tre­buie să devină rea­li­tate.

Poves­tea de la Roșia Montană și de la Pun­gești sunt doar o parte a pro­ble­mei acce­su­lui la resurse. În jurul auru­lui și gaze­lor există inte­rese eco­no­mice mari, care depă­șesc gra­ni­țele Româ­niei. Mai mult decât aceste afa­ceri bănoase, este impor­tant acce­sul la resur­sele recu­rente, la buge­tul public, iar în pri­vința asta legea des­cen­tra­li­ză­rii este esen­ți­ală. Ea va asi­gura trans­fe­rul bani­lor din buzu­na­rul cetă­țe­ni­lor în cel al poli­ti­cie­ni­lor, zi de zi, an de an, cre­ând o depen­dență tot mai mare a pro­gre­su­lui comu­ni­tă­ți­lor de bunul plac al unei elite finan­ci­are locale. Dacă boie­rul local bine­vo­iește, se face drum asfal­tat. Dacă pupați con­du­rul boie­resc, inves­tim în școli și spi­tale. Româ­nia se îndreaptă spre un model cunos­cut, acela al super­pu­te­rii locale, ase­mă­nă­tor cu situ­a­ția țări­lor româ­nești din evul mediu, când boie­rii ridi­cau pe unul din­tre ei ca vodă, după care alții îl scur­tau de cap, într‐o con­ti­nuă inco­e­rență poli­tică ale cărei rezul­tate le vedem gra­vate în isto­ria noas­tră.

Dacă în pri­vința resur­se­lor lucru­rile par să se îndrepte în direc­ția dorită de baro­ni­mea poli­tică, nu ace­lași lucru se poate spune des­pre sigu­ranța acce­su­lui la ele. În ultima vreme au căzut capete de oameni impor­tanți, tri­miși în puș­că­rie sau demas­cați public de insti­tu­ții ale jus­ti­ției române, care sunt tot mai har­nice în ultima vreme. Nu ajută la nimic să poți pune mâna pe buge­tul public dacă stai cu teama că cineva te va judeca pen­tru hoți­ile tale și te va tri­mite la puș­că­rie. Așa­dar e nevoie de imu­ni­tate în fața legii. În pri­vința asta pla­nu­rile cla­sei poli­tice n‐au fost prea bine coor­do­nate. Ata­cul ini­țial s‐a dat pe încer­ca­rea de a modi­fica atri­bu­ți­ile insti­tu­ți­i­lor care se ocupă de anchete: DNA, ANI, CSM. Eșe­cul era pre­vi­zi­bil atâta timp cât Băsescu a avut grijă să sem­na­leze public aceste inten­ții, iar Uniu­nea Euro­peană nu a ezi­tat sa taxeze aceste dera­paje. Apoi s‐a încer­cat con­tro­lul lor prin pla­sa­rea unor oameni pro­prii. Nici asta nu a reu­șit în prea mare măsură – chiar cu un șef tri­mis de USL, DNA‐ul con­ti­nuă să bage la puș­că­rie poli­ti­cieni. Evi­dent, ultima posi­bi­li­tate și cea mai efi­cientă este scoa­te­rea de sub pute­rea legii a zone­lor de inte­rese finan­ci­are ale cla­sei poli­tice. Legea mine­lor spune că poli­ti­cie­nii pot decide dis­cre­țio­nar expro­pri­eri și exploa­tări masive în numele unui așa‐zis inte­res națio­nal. Con­flic­tul de inte­rese este rede­fi­nit pen­tru a scoate poli­ti­cie­nii de sub juris­dic­ția orga­ne­lor de anchetă. Legea amnis­tiei vrea să spele toate păca­tele tre­cute ale unor per­so­naje poli­tice cheie. Legea lobby‐ului ada­ugă posi­bi­li­ta­tea tra­fi­cu­lui de influ­ență pe față, la lumina zilei.

Nu toate aceste legi au tre­cut cu suc­ces prin par­la­ment. Eco­u­rile lor însă se vor auzi in curând în dis­cur­sul poli­tic euro­pean, cu sigu­ranță. Între­ba­rea cu ade­vă­rat impor­tantă este dacă acest asalt al vechi­lor secu­riști, din cate­go­ria Voi­cu­lescu, va reuși. Opo­zi­ția reală nu vine din par­tea poli­ti­cie­ni­lor care nu sunt acum la putere, ci de la pre­șe­dinte – care duce o luptă impor­tantă, indi­fe­rent care sunt ane­te­ce­den­tele sale poli­tice – și mai ales de la noua gene­ra­ție de oli­garhi finan­ci­ari (noii secu­riști ???), cea care e mult mai edu­cată eco­no­mic și care își dorește con­tro­lul resur­se­lor prin cu totul alte mij­loace, mai moderne, mai euro­pene, mai capi­ta­liste. Ei cred că nu e nevoie să mono­po­li­zezi buge­tul public prin legi, apărându‐te de jus­ti­ție prin imu­ni­tăți con­tes­ta­bile, ci îi poți con­trola flu­xu­rile finan­ci­are prin meca­nisme de piață, inte­li­gent mani­pu­late. Noua gene­ra­ție de oli­garhi este încă ano­nimă în majo­ri­ta­tea sa, dar e cea care cred că se află în spa­tele DNA, CSM și ANI, iar ceea ce vedem întâmplându‐se acum cred că este înfrun­ta­rea din­tre ei și bătrâ­nii comu­niști. Cine va învinge?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Alice

    Și noi, popo­rul, n‐avem nicio tre­să­rire?

    • Sorin Sfirlogea

      Ba da, uite chiar aici. :))

      • Alice

        Da, orbiți de lumi­nițe, îmbu­i­bați cu câr­nați de pe la târ­guri, cos­tu­mați pen­tru petre­ce­rile cor­po­ra­tiste și pregătindu‐ne valiza pen­tru vacanțe exo­tice.

        • Anonymous

          Eu vreau sa cred ca Sorin se refe­rea la ati­tu­di­nea luata de el prin arti­co­lul "Daca as fi pri­mar". Sau ma insel?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu